BIBLIOTECA

Apostazia și Antihristul după învățătura Sfinților Părinți

Coperta cărții „Apostazia și Antihristul după învățătura Sfinților Părinți”
Coperta cărții „Apostazia și Antihristul după învățătura Sfinților Părinți”, mărită

Atinge coperta ca s-o mărești

Autorul
Fără autor
Editura
Fundația Sfinții Martiri Brâncoveni
Anul
2008
Locul
Constanța
Exemplare
1
Nr. în catalog
998
Pagini
288
Format
13x20 cm
Coperta
broșat
ISBN
978‑973‑136‑413-1

„Îmbrăţișarea, prin credinţă contemplativă, a bucuriei vieţii viitoare dăruiește o mare fericire, iar ţelul vieţuirii pământești devine mai limpede. Toată această existenţă plină de osteneală devine mai ușor de îndurat întru răbdare, întru nădejdea că e aproape sfârșitul, când răsplătirile răbdării ne vor face nu numai să uităm aceste necazuri, ci chiar să ne pară rău că nu am suferit mai mult. În mijlocul tuturor nefericirilor și nestatorniciilor vieţii, nu e lesne să filosofezi asupra lucrurilor cerești, însă în acele răgazuri care sunt date de încercările căii vieţii, este de trebuinţă să vorbim despre cele cerești și să cerem stăruitor dobândirea fericirii întru Împărăţia lui Dumnezeu”.

Coperta, descrierea, detaliile de tipar vin de la Librăria Sophia.
Despre completările automate: Surse.

Cartea se împrumută de la pangar. Catalogul arată doar ce se află în bibliotecă; textul nu se citește aici.

Împrumutul vine cu contul.


Versiunea: 0.1.10 · 75ad3a5 / 07.10.2026 - 09:23