SFÂNTUL ILIE

Băiatul se așeză și începu să mănânce din pâine. Căzu iarăși în melancolie... I-au căzut aripile... Ochii i s-au umplut din nou. Lacrimile îi curgeau pe obraz și i-au ajuns până la gură. Mânca pâine cu lacrimi!... Își ridică privirea și o trecu prin geamul mic de la fereastra lui peste acoperișurile joase de la celelalte case, care erau lipite de camera lui, și și-o fixă la blocul din față, la apartamentul care se vedea cel mai luminat. Se zărea prin perdeaua subțire un bărbat care stătea la masă. Era tatăl său! Și în fața lui stătea o femeie: era mama lui vitregă, cea care îl aruncase într-o dimineață afară!...