Viața noastră pământească este adeseori închisă ca sub o boltă întunecată. Privim în sus, privim în jos, la stânga, la dreapta și nu vedem parcă nici o spărtură prin care să întrezărim ceva din lumea de dincolo. Navele cosmice care au străbătut acest univers fizic nu au văzut decât materie. Aristotel definea și el cerul ca pe un uriaș cristal care închide universul nostru aici, așa încât nu putem ști ce este dincolo Așa credeau cei vechi.

Dar iată că în Evanghelia de astăzi, Mântuitorul ne spune Parabola bogatului nemilostiv și a săracului Lazăr. Este unica parabolă de acest gen și este amintită de sfântul Luca, mai ales pentru păgâni, ca să cunoască și ei ce ne așteaptă dincolo. S-ar părea, de multe ori, că viața aceasta pământească nu mai are nici o prelungire dincolo.

Trăim aici, până la cimitir, ne îngroapă, ne pun o cruce pe mormânt și urmează uitarea. Dar nu este așa, fraților! Prin Evanghelia de azi ni se deschide o perspectivă cu totul și cu totul nouă. Viața aceasta o trăim așa cum o trăim, dar dincolo începe altceva. Ce anume? Nu e indiferent unde mergem dincolo.

Ne spune Mântuitorul că mor și bogatul și săracul. Săracul luat de îngeri, este dus în împărăția lui Dumnezeu. Bogatul însă s-a pomenit în foc, în iad, în niște chinuri la care nu se aștepta, el care toată viața lui a huzurit.

Nouă, oamenilor, ne place să trăim nesupărați de necazuri, asta ne-ar conveni tuturor. Dar Dumnezeu are alt punct de vedere. Bogatul de azi avea în jurul lui zeci lingușitori de tot felul, care trăiau foarte bine de pe urma laudelor lor. Iar Lazăr stătea la poarta aceea înaltă, cum sunt porțile în Orient, și aștepta să i se dea o firimitură de pâine, dar nimeni nu se îndura să i-o arunce. Bogatul, nici gând. Când toate ne merg bine, seul din noi, grăsimea, ne închid ermetic pe dinăuntru și nu ne mai pasă de necazurile altora, devenim cumplit de egoiști.

Câinii puteau să mănânce resturile de la masa bogatului, câinii erau sprinteni, dar Lazăr, bolnav, nu putea. El răbda de foame, nu înjura, nu țipa, nu osândea pe cei care chefuiau cu nepăsare sub ochii lui, nu judeca - așa cum fac unii care, în necazurile lor, îi înjură pe toți. Și pe Dumnezeu Îl înjură: de ce ceilalți au și ei nu au? Lazăr nu osândea pe nimeni, ci aștepta așa, fără pic de revoltă contra cuiva. Iată de ce a fost dus în rai: nu numai pentru sărăcia lui, ci mai ales pentru aceste virtuți ale lui cu totul dumnezeiești. Lazăr nu voia decât să nu moară de foame, atât. Văduva din Evanghelie striga la bogat, dar Lazăr tăcea. Fața lui era istovită de durere, de boală, de foame, dar el tăcea și răbda. Stătea acolo, la poartă, liniștit, resemnat și desigur, se ruga - altfel n-ar fi putut răbda grozava lui suferință. Nu hulea, nu judeca, nu cartea. Alții ar fi zis: „Ce-i asta? Eu nu am o fărâmă de pâine, iar la bogat toate curg ca un pârâu și el îi hrănește pe toți lingăii aceștia. Unde este dreptatea lui Dumnezeu?” Dar Lazăr nu zicea nimic din toate acestea, dovadă că în clipa morții este îndată înconjurat de îngeri. Dacă ar fi hulit, n-ar fi avut parte de o așa de mare cinste.

Boala lui era cumplit de grea, de vreme ce câinii îi lingeau bubele și nu putea lua nici fărâmiturile de pe masă, iar sărăcia lui era cea mai aspră. Unii sunt bolnavi, dar au hrana trebuincioasă; alții sunt săraci, dar sănătoși - și una o ușurează pe cealaltă. Lazăr însă era și sărac și bolnav, în cel mai înalt grad. Era total părăsit, de toți, o părăsire cu atât mai amară, cu cât zăcea la poarta unui mare bogătaș, lângă acei bețivi și îmbuibați care chefuiau în toate zilele. Noi, de obicei, simțim parcă mai mare nenorocirea noastră, atunci când avem în fața ochilor norocirea altora. Cât de greu i-o fi rost lui Lazăr, să vadă pe toți chefuind și el să rabde, fiind parcă sortit să simtă nenorocirea în toată adâncimea ei! Era ca acela care se chinuiește de sete la marginea unui izvor. Lazăr nu mai vedea pe un al doilea care să sufere ca el, ci era absolut singur în suferința lui și nu era nimeni care să-l mângâie măcar cu un cuvânt.

Spune un cuvânt în Biblie: „Nu este suferință mai mare decât suferința mea”. Unii care suferă, [atunci] când văd că alții o duc bine, deși sunt chemați să se roage, se satură grozav de această învățătură creștină. Mai ușor se îndreaptă către vrăjmașul, când aud că altora le merge bine. Zilele trecute îmi spunea cineva despre o femeie că îi riposta așa: „Lasă-mă în pace, domnule, cu rugăciunea! De acum m-am săturat. Mai bine mă rog la dracu’, că el mă ajută. Dumnezeu nu mă ajută!” Cumplit lucru, cu adevărat! Aceasta înseamnă să nu înțelegi rostul suferinței. „Dumnezeu, pe cine iubește, îl bate”, spune sfânta Scriptură, pentru că altfel omul se înrăiește și se trândăvește. Dumnezeu, când ne pedepsește, ne arată de fapt dragostea Lui, ca atunci când ai un copil obraznic: îl mai bați ca să-l cumințești și-i prinde bine mai târziu. Copiii care nu sunt bătuți în copilărie, te bat ei pe tine când se fac mari. „Dumnezeu, pe cine iubește îl bate”; spune Sirah: „Gătește-ți sufletul spre ispitire și fi statornic, plecând inima ta, de vrei să slujești Domnului”.

Așa era încercat bietul Lazăr. Și poate că mulți socoteau că este vinovat, ticălos înaintea lui Dumnezeu: „când ești necăjit, sigur ispășești ceva”. Așa facem toți. Când vezi pe cineva care suferă, îi pui îndată nota la purtare și-ți vei lua răsplata pentru judecată. Tot așa îi spuneau și lui Iov: „Dacă ai fi fost bun înaintea lui Dumnezeu, n-ai fi suferit atât!” Tot așa îl judecau și pe sfântul Pavel când au văzut vipera atârnând de brațul lui: „E un păcătos”. Suntem întotdeauna foarte dispuși să-i osândim pe ceilalți, în necazurile și nenorocirile lor.

Bogatul a fost îndată osândit la iad. Pentru ce? Sfântul Ioan Gură de Aur, analizând cu spiritul lui duhovnicesc adânc această parabolă, scoate și [de] aici niște înțelesuri cu adevărat dumnezeiești. Și așa cum găsește multe virtuți săracului Lazăr, tot așa descoperă bogatului multe însușiri negative pentru care a fost lepădat de la fața lui Dumnezeu. Bogatul avea ca primă meteahnă îmbuibarea și lipsa de dragoste; el nu știa ce este mila. Era nemilostiv nu numai față de Lazăr, ci față de toți, căci nu se milostivea spre cel pe care-l vedea zilnic la poarta lui; cum s-ar fi milostivit asupra altora?

Și apoi, oricine, oricât de aspru ar fi, când îi merge bine se face mai blând, mai prietenos, dar acel îmbuibat a rămas ca o fiară sălbatecă. Căci una este ca un lipsit să nu ajute pe un alt lipsit și alta este ca un bogat să nu ajute un sărac, cu atât mai mult să-l vezi de multe ori pe un sărac și să nu-l ajuți. Se întâmplă uneori să fim de față la o nenorocire – de pildă s-a înglodat căruța cuiva și tu treci nepăsător și mai încolo îți vine un gând: „Ce-ai făcut? Omul acela suferă – ce-ai făcut?” Și te mustră conștiința și te întorci înapoi și-l ajuți. Dar bogatul acela, în fiecare zi vedea pe acel sărac chinuindu-se la poarta lui și rămânea la fel de nepăsător.

Desfătările îl fac pe om crud și împietrit, frați creștini. De aceea, nu trebuie să-i fericim întotdeauna pe cei bogați, tocmai din cauza acestei dări de seamă cumplite în fața lui Dumnezeu. Fiind nemilostivi, ei sunt ca niște furi, fură și ascund dreptul săracilor. Furii mai pot scăpa din mâna oamenilor, dar din mâna lui Dumnezeu nimeni nu poate scăpa, fraților. Plăcerea durează un timp foarte scurt, iar pe urmă vine chinul, o veșnicie de chin. Chiar și luxul este împovărător pentru sufletul nostru, spune sfântul Ioan Gură de Aur. Tu dormi pe pat luxos, moale și altcineva moare de frig într-un culcuș de paie și pe tine nu te mustră conștiința!

Nimic nu e mai grozav decât desfătarea, pentru că ea te face să uiți de Dumnezeu. Și David era bogat, dar cum spune el: „Toată noaptea ud așternutul meu cu lacrimi”.

Ziua avea foarte multe griji, grijile domniei, iar noaptea, când alții se dădeau la somn, el, regele, folosea acest timp pentru rugăciune. Noi de multe ori uităm să facem măcar o cruce de mulțumire după masă. Pofta și plăcerea sunt minciuni, iluzii, frați creștini. „Șalele mele s-au umplut cu ocări”– spune David. De aceea, să căutăm adevărata cinste și bucurie, și nu umbra - care este păcatul și ispita. De aceea, frați creștini, să nu cârtiți niciodată contra necazurilor. Nu uitați că bucurii cea adevărată nu vine din mulțimea bogățiilor, ci din fapta cea bună și din apropierea de Dumnezeu. De aceea Iisus ni-l dă ca exemplu pe Lazăr, ca să fie pentru noi ca un dascăl, el care îi întrecea pe toți prin mărimea suferinței lui, pe care purta plin de bărbăție și curaj. Toți sfinții au suferit și au fost bolnavi. Sfântul Ioan Gură de Aur n-avea dinți de aur ca noi și era foarte bolnav, mai ales bolnav de stomac. După o viață foarte chinuită, prin peșteri, prin pustietăți, el nu putea niciodată să mănânce cu altul la masă, pentru că voma tot timpul; el mânca foarte puțin, foarte sobru și ducea o viață cu adevărat dumnezeiască.

De aceea încă o dată vă sfătuiesc, nu cârtiți contra necazurilor. Gândiți-vă la Iisus, a cărui viață a fost plină de lacrimi și de sânge, mereu înjurat și blestemat, până la Crucea de pe Golgota. „Toți care vor să trăiască după legea lui Hristos, vor fi prigoniți” – spune sfântul Pavel. Toată viața aceasta este lăsată ca un câmp de luptă, nu de repaus. Prin necazuri ne desăvârșim, prin necazurile acestea, de fiecare zi. Noi astăzi nu trebuie să mai suferim persecuție, ca și cei din trecut, dar trebuie să suferim cu răbdare necazurile acestea zilnice. De multe ori întâlnim oameni cărora – deși aparent nu fac nici un rău, ci fac numai bine – le merge totul rău. Iar altora care fac rău, le merg toate bine. Și văzând acestea, avem o mare revoltă în suflet. Aflăm aceasta de la spovedanie, mai ales din pomelnice. Dar spun sfinții Părinți așa: nici un rău aici pe pământ, nu e rău total, ci are în el și ceva bun. Numai diavolul este răul total. La fel, orice faptă bună, sau orice bine, are și un grăunte de rău (de pildă, postești, dar te mândrești). De aceea, oamenii răi se bucură aici pe pământ pentru fărâma de bine care există în răul lor, iar cei buni suferă aici pentru răul pe care-l conține binele lor — așa încât, dincolo, fiecare să fie răsplătit cu toată dreptatea, și pentru bine și pentru rău.

Dumnezeu nu este nedrept. Prin suferințele din această lume suntem curățiți de păcate, păcate la care noi de multe ori nici nu vrem să ne gândim sau nici nu le bănuim.

Dar Dumnezeu, la lumina Lui, vede tot acest praf care se depune pe sufletul nostru, acest praf păcătos care ne întinează și noi nu vrem să-i dăm importanță. Câte gânduri, câte vorbe, câte pofte ne răscolesc lăuntrul nostru și ne întinează haina albă a botezului! Suntem murdari pe dinăuntru, așa cum ne murdărim pe mâini și pe haine. Și pruncușorul de o zi are păcatele lui, frați creștini! Dar noi! Stăm de vorbă la spovedanie cu femeile. Ele fac avorturi și primesc canon greu pentru aceste crime. Dar bărbatul? La aceste avorturi contribuie și bărbatul, nu numai femeia. Să mă iertați, frați creștini, dar e clar: dacă femeia face avortul, bărbatul e mai vinovat decât ea. Câți ne gândim la acest lucru?

Să ne gândim cât de vinovați suntem în fața lui Dumnezeu, că de am trăi numai o zi, tot n-am scăpa de păcat așa spune dreptul Iov. Și când stărui în păcat și nu te ridici, nu te cureți, și nu accepți suferința ca Lazăr cel din Evanghelie, când te revolți împotriva suferinței și împotriva lui Dumnezeu, atunci nu faci altceva decât să te răzbuni pe tine însuți, curmându-ți veșnicia, șansa veșniciei în lumina lui Dumnezeu.

Noi avem înainte viața și ne angajăm atât de mult în viața aceasta pământească, încât uităm că murim; ni se pare că moartea privește pe altul, nu ne privește pe noi, și aceasta este o mare înșelare. Pentru că, [și] dacă ne-ar suporta Dumnezeu cât de multe în această viață, tot murim. Trăim o sută de ani și până la urmă tot murim; și murim când nu știm, căci moartea este totdeauna neașteptată. Pentru unii, moartea este intrarea în neant: „s-a terminat cu mine!” Ei, nu-i chiar așa. Murim ca bogatul din Evanghelie și intrăm într-un imperiu în care nu putem face nimic pentru binele nostru.

Puneți la inimă cuvintele Mântuitorului din Evanghelia de astăzi și lucrați cu nădejde faptele mântuirii. Amin”.

Parintele SOFIAN, Editura Bizantina

Cumpara cartea "Parintele SOFIAN"

Pe aceeași temă

Publicat in: Religie

Publicat in: Duminica a 22-a dupa Rusalii

Aboneaza-te la newsletter

Introdu codul din imagine:

Vizualizari: 14961

Voteaza:

5.00 / 5 din 3 voturi.

Cuvinte cheie:

Pilda bogatului nemilostiv si a saracului Lazar bogatia si saracia