Iubiti frati, dupa cum ati fost deja informati, din cauza masurilor de urgenta luate la nivelul societatii in vederea protejarii oamenilor, si Biserica noastra, nedorind sa fie neascultatoare fata de aceste masuri, a amanat omiliile de catehizare si celelalte sinaxe pe care le avea programate fiecare enorie, precum si in mitropolia noastra. Astfel, omilia care avea loc in fiecare duminica, dupa vecernie, in catedrala mitropolitana, nu se va mai tine.

As vrea sa va spun cateva cuvinte in aceasta intalnire liturgica unde ne-a invrednicit Dumnezeu sa ne regasim cu totii. Desigur, ceea ce este omeneste posibil sa facem, trebuie sa facem, si multumim celor responsabili, si oamenilor de stiinta si politicienilor, si guvernantilor care ne invata si ne arata cum trebuie sa abordam aceasta greutate in care ne gasim. Nu ignoram realitatea, situatia dificila in care ne gasim dar, desigur, ca oameni ai Bisericii, avem felul nostru prin care intelegem, cercetam, evaluam si punem in valoare situatiile care se petrec in viata noastra de fiecare data. Si aceasta situatie, si aceasta greutate o vom intampina cu toate masurile necesare pe care le impun autoritatile, din punct de vedere stiintific, dar, mai presus de toate, prin credinta noastra in Hristos, in Maica noastra, si in Sfintii Bisericii.

Biserica mereu, in timpurile grele, ne invata si ne indeamna sa ne rugam. Acestei crize ii vom face fata si ii vom putea tine piept doar prin rugaciune. Avem nevoie de multa rugaciune, de foarte multa rugaciune. Avem nevoie de oameni care sa aiba asa putere in rugaciune, ca sa poata intoarce mersul lucrurilor. Pentru ca doar puterea rugaciunii va putea schimba cursul evenimentelor . Celelalte sunt omenesti, bune sunt si acestea, si folositoare, dar rugaciunea poate cu adevarat intr-un singur moment sa faca toate acestea sa dispara, si sa indeparteze greutatile prin care trecem – greutati care au si partea lor buna, pentru ca ne invata sa ne vedem slabiciunile, ne invata desertaciunea celor omenesti, ne invata ca tot ce traim acum a fost profetit si ca ceea ce trebuie sa cautam intai de toate este Imparatia lui Dumnezeu, asa cum Domnul nostru ne zice in Sfanta Evanghelie: cautati mai intai Imparatia lui Dumnezeu si toate celelalte vi le va da Hristos, Domnul Slavei. Trebuie sa cautam Imparatia lui Dumnezeu, aceasta este adevarata noastra nevoie, asta este cu adevarat necesar. Celelalte sunt si ele de folos, dar Dumnezeu ne stie mai bine nevoile.

Asadar, Biserica ne cheama la o lupta in rugaciune care sa izvorasca din pocainta si din smerenie. Sa ne pocaim noi pentru pacatele noastre personale, pentru pacatele fratilor nostri, pentru pacatele intregii lumi, si sa Ii daruim lui Dumnezeu puterea rugaciunii noastre din inima smerita si intru pocainta, ca sa Se milostiveasca Dumnezeu si sa intoarca cursul evenimentelor. Daca ne vom ruga, atunci toate se vor intoarce, daca nu ne vom ruga, atunci evenimentele isi vor urma cursul lor, care nu stim care va fi si cum se vor termina.

Se poate intreba cineva: noi, care venim la biserica, nu ne vom imbolnavi? Ne vom imbolnavi, si vom muri. Cine ne-a spus ca vom ramane nemuritori in aceasta lume? Aveam nevoie de Coronavirus ca sa ne spuna ca intr-o zi vom muri? Trebuia sa ne spuna Coronavirusul ca intr-o zi ne vom imbolnavi? Sfintii 40 de mucenici ce au zis? Ne intareste cuvantul lor de curaj si credinta: Daca intr-o zi oricum vom muri, atunci sa murim cu onoare fata de noi si bineplacuti in fata lui Dumnezeu. Sa avem asadar aducerea aminte a mortii despre care Sfantul Neofit, compatriotul nostru, zicea ca “ mai presus de toate avutiile este frica de Dumnezeu si aducerea aminte a mortii ”, care ne pune in fata iesirea noastra din aceasta lume a desertaciunilor si prezentarea noastra in fata lui Dumnezeu.

Sa avem asadar nadejde in Hristos, sa o chemam pe Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu, Maica noastra, pe Sfintii nostri Parinti, si sa mergem in calea noastra cu credinta si pace, si sa daruim mangaiere fratilor nostri. Ganditi-va cata deznadejde, cata teama, cata nesiguranta si cata lasitate exista in inimile celor ce nu au lumina lui Dumnezeu in viata lor.

Cu adevarat viata noastra este tragedie fara lumina lui Hristos, fara Sfanta Biserica; fara Hristos nu poate trai omul; fara lumina lui Dumnezeu, intunericul este de nerabdat. Noi, toti care credem in Hristos si chemam numele Sau cel Sfant, sa devenim purtatori de nadejde, bucurie, lumina, liniste, generozitate pentru inimile fratilor nostri, chemand mereu prezenta si Iubirea Domnului nostru Iisus Hristos. Amin.