Suntem profund marcați de prezența noastră aici la Iași, în acest mare și vestit oraș al României, împodobit cu mânăstiri minunate și biserici strălucitoare. Aceasta o datorăm în primul rând binecuvântării date de Sanctitatea Sa Bartolomeu, Patriarhul Ecumenic, căruia îi mulțumim călduros, și în al doilea rând faptului că la această luminoasă și mare sărbătoare a Sfintei Parascheva, ocrotitoarea Iașului și a Moldovei, Înalt-Preasfințitul Părinte Mitropolit Teofan a avut deosebita purtare de grija de a ne invita să aducem moaștele cele de-har-izvorâtoare ale Sfântului Maxim Mărturisitorul care se păstrează de veacuri în mănăstirea noastră, a Sfântului Pavel, una dintre cele douăzeci de mănăstiri suverane ale Sfântului Munte Athos.

„Oricine va mărturisi pentru Mine înaintea oamenilor, mărturisi-voi și Eu pentru el înaintea Tatălui Meu, Care este în ceruri” (Mat. 10:32-33).

Aceste cuvinte ale Domnului nostru Iisus Hristos s-au încrustat adânc în inimile tuturor ce L-au iubit pe Dumnezeu, jertfindu-se pe sine pentru apărarea Adevărului Bisericii noastre, moștenirea cea mai de preț lăsată nouă de Hristos. Unul dintre aceștia este și Sfântul Maxim Mărturisitorul, care s-a dovedit un mare apărător al credinței ortodoxe – deși era simplu monah – deoarece timp de aproape 25 de ani a fost principalul exponent al acesteia, mărturisind două voințe în Persoana lui Hristos, într-o vreme de mare cumpănă pentru Biserică.

Sfântul Maxim s-a născut la Constantinopol în anul 580, dintr-o familie nobilă, și a avut parte de cea mai înaltă educație din vremea sa. Împăratul Heraclie (610-641) l-a rânduit ca secretar al său, dar după câțiva ani el a părăsit înaltele dregătorii de la curte și s-a făcut monah într-o mănăstire din Hrisopolis, în apropiere de Constantinopol. A fost apoi pus egumen al acelei mănăstiri. În anul 627, Împăratul Constans a emis „Typosul” prin care se interziceau orice discuții despre una sau două voințe și lucrări în Hristos. După cum se știe, Sinodul al IV-lea Ecumenic de la Calcedon, precum și Sinodul al V-lea Ecumenic din Constantinopol condamnaseră erezia monofizită. Cu toate hotărârile sinodale și legiuirile drastice impuse de împărați, monofizitismul nu a dispărut, ci s-a răspândit în Siria, Palestina, Egipt, Mesopotamia și Armenia – provincii ce s-au rupt de Imperiul Bizantin, iar bisericile lor de comuniunea cu Biserica Ortodoxă. În veacul al VII-lea, Împăratul Heraclie, ce era de neam armean, și Patriarhul Piros au încercat să atragă de partea lor populațiile monofizite prin exprimări teologice împăciuitoare cu felul lor de gândire, temându-se să nu piardă cu desăvârșire din componența Imperiului acele provincii răsăritene. Ca soluție de rezolvare a crizei, a fost născocit monotelismul și, ca o consecință a acestuia, monoenergismul. Atunci Serghie și Piros au redactat „Ekthesi”, un text cu conținut monotelit, intenționând reunirea și realipirea bisericilor monofizite răsăritene la Imperiul Bizantin. Sinodul de la Lateran, a condamnat monotelismul, iar Sfântul Maxim a fost reprezentantul cel mai de frunte din acel Sinod. Din această pricină, el a fost arestat și dus la Constantinopol împreună cu cei doi ucenici ai săi. A fost acuzat, fără dovezi, de complot politic și surghiunit într-o cetate a Traciei, Vizia.

A fost rechemat în Constantinopol pentru noi cercetări și, după refuzul său de a semna „Typosul”, Sfântul Maxim a fost trimis iarăși în exil, la Pervera. După șase ani, a fost chemat din nou în cetatea împărătească și, după ce a refuzat pentru a treia oară să se supună poruncii împărătești, a fost anatematizat și torturat. După aceea, a fost aruncat în temniță pe jumătate mort, iar a doua zi i s-a tăiat limba de-Dumnezeu-înțelepțită cu care a mustrat rătăcirile ereticilor. Dar Dumnezeu, Cel ce „nebuni arată a fi pe cei înțelepți” și „din gura pruncilor săvârșește laudă”, i-a dat credinciosului Său mărturisitor darul de a vorbi, mai presus de fire, chiar și fără limbă – mai limpede decât înainte. Umplându-se de rușine și mânie, ereticii i-au tăiat și mâna cea dreaptă, apoi l-au târât așa prin toată cetatea, spre batjocura tuturor. După aceea, l-au trimis iarăși în surghiun, fără purtare de grijă, fără haine și mâncare. În cele din urmă, l-au închis într-o temniță din cetatea Shimaris. După trei ani de suferințe, Sfântul Maxim și-a dat cu bucurie sufletul în mâinile lui Hristos, pe Care L-a iubit din tinerețile sale și pentru Care a suferit chinuri atât de grele.

Din impresionanta viață a Sfântului Maxim, deosebim trei componente de bază ce caracterizează mărturisirea ortodoxă: frica lui Dumnezeu, adevărata smerenie și curajul mărturisirii. El nu a cedat în fața chinurilor, pricină pentru care și moartea sa rămâne o mărturie veșnică a luptei purtate. Mărturisind Adevărul, Adevărul l-a slobozit de patimi și l-a unit cu Dumnezeu și cu toți sfinții. A suferit până la moarte ca să nu accepte minciuna și să nu ascundă, de frică, Adevărul. „Mincinos este cel ce tăgăduiește că Iisus este Hristosul” (1 Io. 2:22), ne spune Sfântul Evanghelist Ioan. Sfântul Maxim s-a luptat nu doar să-L mărturisească pe Hristos înaintea oamenilor, nu doar să fugă de păcat, ci și să păstreze nealterată puritatea dogmei. Iar puritatea dogmei înseamnă răspândirea directă a mesajului Evangheliei, propovăduit de apostoli și transmis nouă de către sfinți: faptul că Cuvântul lui Dumnezeu, Iisus Hristos, Dumnezeu desăvârșit fiind, în toată plinătatea Dumnezeirii Sale, a binevoit din dragoste să Se întrupeze și să Se facă Om desăvârșit. În nici un caz nu s-ar putea pune la îndoială și tăgădui deplina Dumnezeire și Egalitate cu Tatăl a lui Hristos, din pricina slăbiciunii trupului omenesc luat odată cu întruparea Sa.

Sfântul Maxim, acest mare Părinte al Bisericii, a contribuit magistral la dezvoltarea limbajului teologic în privința celor două voințe în Persoana lui Hristos. El a scris zeci de lucrări de o însemnătate teologică covârșitoare, dintre care enumerăm în treacăt: „Cuvânt ascetic”, „400 capete despre dragoste”, „Întrebări și răspunsuri”, „Mistagogia” etc., multe dintre ele fiind cuprinse și în Filocalie. În toate aceste lucrări, cu o iscusință teologică fără seamăn și o uimitoare limpezime, Sfântul Maxim a expus în chip strălucit Hristologia. Râvna sa pentru apărarea Ortodoxiei a fost rodul îndelungatei sale nevoințe din pustie. Îmbogățit cu experiențe duhovnicești înalte și încercat în luptele ascetice, el și-a asumat să ridice pe umeri greutatea teologică a înfruntării ereziei monotelite. Sfântul Maxim, al cărui nume e sinonim cu mărturisirea adevărului, rămâne o figură eroică și luminoasă a Bisericii. Împărați, episcopi și sinoade l-au condamnat din pricină că nu și-a abandonat mărturisirea credinței și nu s-a lăsat purtat de valurile stârnite de vânturile unui compromis politic confortabil.

Astăzi, unele cercuri politice și bisericești doresc unitatea creștinilor. Împărații de atunci doreau, la fel, o unitate, un front comun cu potrivnicii lor, trecând cu vederea deosebirile teologice ce-i despărțeau. Din pricina acestor compromisuri făcute de împărații de atunci, de dragul unei așa-zise reconcilieri, au apărut acele erezii împotriva cărora a luptat Sfântul Maxim. Întărit în Adevăr, el a stat împotrivă la toate amenințările puternicilor vremii, atât politici cât și bisericești. Toate Patriarhiile vechi din Răsărit acceptaseră compromisul. Sinoadele episcopilor anatematizau pe oricine le era împotrivă, cu aprobarea tacită a Basileului și Senatului.

Lupta Sfântului Maxim are valoare nu doar pentru acele vremuri, ci și pentru noi, cei de astăzi, deoarece el ne-a arătat ce trebuie să facă orice creștin, în orice vreme: creștinul trebuie să-L mărturisească pe Hristos înaintea oamenilor prin cuvinte și fapte; niciodată să nu-L tăgăduiască sau să-L vândă, sau să mărturisească un „Hristos fals”. Când prigonitorii eretici i-au cerut Sfântului Maxim să tacă, el le-a răspuns: „A trece sub tăcere cuvântul este totuna cu a te lepăda de Hristos, fiindcă Duhul Sfânt grăiește prin gura proorocului: «Nu sunt graiuri, nici cuvinte, ale căror glasuri să nu se audă» (Ps. 18:3). Prin urmare, cuvântul ce nu vine la arătare nu este cuvânt adevărat”. Mântuirea în ansamblul ei depinde nu doar de credința inimii, ci și de mărturisirea acestei credințe, după cum ne învață dumnezeiescul Apostol: „Cu inima se crede spre dreptate, iar cu gura se mărturisește spre mântuire” (Rom. 10:10).

Cu toții știm că au fost vremuri în trecut când părea că lumina Ortodoxiei s-a stins de peste tot. Dar, de fiecare dată, Dumnezeu a ridicat câte un mărturisitor neînfricat, prin care credința a biruit. Astfel au fost Sfinții Vasile cel Mare, Athanasie și Chiril ai Alexandriei, Grigorie Teologul, Ioan Damaschin, Theodor Studitul, Grigorie Palama, Marcu al Efesului și mulți alții. Proslăvindu-i pe acești mărturisitori ca sfinți, Biserica ne dă viețile lor drept exemple de urmat. În zilele noastre, în aceste vremuri de confuzie și rătăcire, viețile lor strălucesc ca niște faruri pentru a ne călăuzi pe calea cea dreaptă.

Sfântul Maxim a mărturisit credința ortodoxă într-o epocă ce are multe asemănări cu cea a noastră. Politica basileilor de atunci urmărea înfăptuirea unirii politico-sociale a imperiului – ceea ce se urmărește și astăzi. Mijlocul de realizare a acestui lucru a fost sprijinirea ereziei monotelite. Au fost folosiți și oameni din Biserică, care au susținut erezia de dragul unor oportunități lumești. Ei credeau că fac, chipurile, un pogorământ ecleziastic. Să nu uităm însă niciodată cuvintele Sfântului Maxim, care spunea: „Domnul nostru Iisus Hristos a numit Biserica Sa Biserică Sobornicească deoarece ea păstrează Adevărul și mărturisirea credinței”.

Prin aceste cuvinte, el a pecetluit condamnarea a ceea ce astăzi se numește „ecumenism” și, în același timp, a destrămat mitul existenței „succesiunii apostolice” în afara Bisericii Sobornicești. Unde nu există „adevărul și moștenirea mărturisirii de credință”, nu există nici un fel de Biserică Sobornicească – și, implicit, nici preoție, nici Botez, nici Taine. Această teză se regăsește în textele și lucrările de-Dumnezeu-insuflate ale Sfinților Părinți, în Sfintele Canoane și în Viețile Sfinților. Să nu ne înșelăm! Nu poate fi vorba de vreo succesiune apostolică atât timp cât nu există și credință apostolică, deoarece învățătura Bisericii Ortodoxe ne spune că harul dumnezeiesc este necreat, este expresia veșnică a Ființei lui Dumnezeu, cea cu neputință de descris – este har nezidit și dumnezeiesc, în înțeles real și ontologic! În consecință, atunci când noi, creștinii ortodocși, vorbim despre har, vorbim despre ceea ce ne putem împărtăși din Dumnezeu noi, oamenii cei muritori și zidiți.

Adevărata unitate are sorți de izbândă doar atunci când se face mai întâi unirea în credință, în dogme, în cult. Acesta este prototipul unității în Biserica primară. Diversitatea nu poate fi acceptată decât în probleme minore, legate de tradiții și obiceiuri locale.

Iubiți credincioși, să privim cu credință neclintită la pilda Sfântului Maxim și a celorlalți mărturisitori! Să ne luptăm pentru a dobândi smerenia, blândețea și dragostea lor, pentru ca atunci când va trebui să ne mărturisim credința să avem îndrăzneală în mărturisirea noastră și să ne luăm răsplata în viața cea veșnică.

Fie ca rugăciunile și mijlocirile Sfântului Maxim Mărturisitorul și ale Sfintei Parascheva care este atât de cinstită și la care aveți atâta evlavie, să ne acopere și să ne întărească pe noi pe toți în Adevărul credinței noastre ortodoxe. Amin!

Partajează asta:

Apreciază:

Apreciere Încarc...

2 comentarii la „CUVÂNTUL STAREȚULUI PARTENIE DE LA MĂNĂSTIREA ATHONITĂ SFÂNTUL PAVEL DESPRE SFÂNTUL MAXIM MĂRTURISITORUL”

• Pingback: Trist Trist Trist « anca
• MAI SUNT DOAR 5 ZILE IN CARE SA NE EXPRIMAM OPINIA LEGATA DE BULETINELE BIOMETRICE

Va rog sa nu uitati sa transmiteti sugestiile, parerile si propunerile voastre legate de proiectul de act normativ: Legea pentru modificarea și completarea unor acte normative privind evidența persoanelor, actele de identitate ale cetățenilor români, precum și actele de rezidență ale cetățenilor statelor membre ale Uniunii Europene și Spațiului Economic European rezidenți în România.

Scrieti la mail:legislatie@mai.gov.ro, până la data de 22 octombrie 2010.

Avem acum sansa sa ne exprimam opinia legata de biometrie si putem face sugestia de a se oferi alternative la toate actele biometrice, nu doar la buletin sau pasaport.

NU UITATI: MAI SUNT DOAR 5 ZILE!!!

Comentariile sunt închise.

Sfântul Ioan Evanghelistul, Apostolul dragostei

Cuvânt de folos

"Cuvintele noastre ortodoxe sunt ca armele care îi apără pe ai noștri și îi lovesc pe eretici. Aceste cuvinte nu îi lovesc pentru a-i doborî, ci pentru a-i ridica după ce au căzut. Acesta este scopul luptei noastre: să îi ajutăm și pe vrășmașii noștri să se mântuiască." (Sf. Ioan Gură de Aur).