Frati crestini, suferinta, necazurile de care se teme atat de mult lumea — si cand este atinsa, lumea plange, face fel de fel de manevre ca sa scape de suferinta — sunt lasate anume de Dumnezeu in viata noastra ca sa ne umanizeze, sa ne modeleze, sa ne faca mai buni, mai cinstiti, mai ingaduitori, mai intelegatori, poate, cu suferintele altora. Cine nu sufera, nu crede pe altul… „Cine n-a gustat amarul, nu stie ce-i zaharul” , cum spune poporul. Suferinta este lasata anume ca o dalta in mainile unui sculptor iscusit care sa modeleze din marmura sau din piatra un portret sau un obiect de mare pret. Asa vrea Dumnezeu sa faca cu aceia pe care-i iubeste. Ca de obicei suferinta este lasata pentru cei care-L iubesc pe Dumnezeu si adeseori — vom vorbi mai departe despre acest lucru — se scandalizeaza oamenii cand duc o viata corecta si sufera. Suferinta este lasata deci ca un medicament sau ca o operatie la un trup muribund, la care trebuie taiate madularele ca sa salvezi restul vietii. Cu adevarat ca fiecare dintre noi avem parte in viata de multe necazuri, suparari, dezamagiri, ura, invidie, necinste, batjocura si rautate din partea semenilor nostri, neputinte de tot felul, boala, batranete si moarte. Orice suferinta este grea si neplacuta, pentru ca este o infrangere a voii si a planurilor noastre, o piedica pusa de-a curmezisul drumului nostru pe care ni l-am ales. Asemenea piedici nevoite si nedorite produc necaz si posomorasc viata noastra omeneasca si suntem mereu tristi si revoltati.

Dar, ne putem intreba, ce putem face in asemenea situatii? Fara indoiala, fiecare se descurca in felul lui. Astfel, sunt oameni care in fata durerilor si a necazurilor se revolta, scrasnesc, lovesc, injura, arunca vorbe grele asupra acelora care le incurca socotelile si se revolta chiar impotriva lui Dumnezeu, hulind si injurand. Și adeseori, coplesiti de durere, plang deznadajduiti si blestema, intreband nesmeriti si plini de manie pentru ce sufera. Asemenea oameni care nu cunosc sau nu vor sa-si recunoasca propriile lor rataciri si pacate se aseamana talharului celui rau, de-a stanga lui Iisus, pe Golgota, care-si ispasea propriile pacate si talharii, dar nu le recunostea. Cam asa suntem noi, cei care ne revoltam impotriva suferintei revarsate de Dumnezeu asupra noastra. Revolta lor, a unor asemenea oameni, amara, impotriva suferintei, in loc sa-i ajute si sa-i usureze, sa-i daltuiasca si sa-i modeleze, le adanceste si mai mult suferinta, izolandu-i de Dumnezeu si de oameni. Asemenea talharului celui rau, se pierd pentru vesnicie, apasati de ingreuierea urii.

Incercati aceasta experienta, frati crestini, cand sunteti in necazuri, felurite necazuri, pentru ca fiecare, asa cum are o umbra care se tine de el, are si un necaz sau mai multe care se tin de el. Incercati ca in asemenea necazuri, in loc sa va revoltati, sa va rugati ca sa va daruiasca Dumnezeu rabdare si veti vedea ce usurare veti simti in viata dumneavoastra, daca va veti gandi ca ceea ce vi s-a dat ca suferinta este pentru pacatele dumneavoastra. Și ganditi-va si ce rele ati facut, pentru care sunteti oarecum certati prin suferinta. Daca dati vina pe dumneavoastra, care sunteti cauza suferintei — ca ati gresit, ati facut niste abateri, niste abuzuri, niste faradelegi si ati uitat — meditati, [ca] sa va aduceti aminte de ele, caiti-va, rugati-va sa fiti iertati si veti simti aievea o mare usurare in inima si in fiinta dumneavoastra. Aceasta lucrare a harului dumnezeiesc asupra noastra ni se intampla de obicei daca, dupa un examen de constiinta si dupa o cainta sincera, ne incredintam rostul si restul vietii noastre lui Dumnezeu, rostind in cugetul nostru o rugaciune scurta ca aceasta:

„Doamne, stiu ca toate le randuiesti in folosul meu. Chiar daca nu inteleg purtarea de grija a Ta fata de mine, ma rog sa nu ma parasesti niciodata si sa ma ajuti, ca intotdeauna sa se faca voia Ta cea sfanta in toata viata mea”.

Mai este insa si o alta latura despre care trebuie sa vorbim in continuare. Sunt crestini care traiesc o viata cinstita si cumpatata, v-am amintit de aceasta. Se ostenesc in slujba binelui, se roaga, postesc, ajuta pe cei in neputinta si totusi au parte de necazuri. Ei se tulbura mai ales cand vad pe altii ca fac mii de rele si cu toate acestea le merge foarte bine. Asemenea crestini ar trebui sa nu uite niciodata ca succesul in viata si bucuriile dobandite prin pacat nu sunt vrednice de invidiat, pentru ca orice pacat facut de noi in viata asta va fi platit. E o datorie care trebuie platita, o platim ori aici, ori dincolo. E mai bine s-o platim aici, prin suferinta, prin necaz, pentru ca in chip firesc orice abuz si orice pacat pe care il face omul in viata aceasta pamanteanca, se razbuna tot asupra lui, acum sau mai tarziu, de obicei in clipa cand nu ne asteptam. Este lovit in trup sau in suflet de o boala sau o durere, o paguba, o necinste si chiar o moarte neasteptata, o moarte fara nadejdea mantuirii.

Imi povestea cineva cu care mergeam pe un drum in Moldova, aratandu-mi locul unde un camion incarcat cu mai multi muncitori mergea urcand la deal, aproape de Pascani. Era o masina foarte vesela, era un ras in masina si o bucurie mare, neobisnuita. De ce? Pentru ca unul dintre ei care sta pe partea din urma a masinii, pe latura care se desface de obicei, spunea fel de fel de lucruri si batjocuri aduse lui Dumnezeu, injurand pe Maica Domnului, sfanta Cruce, pe Iisus, Treimea, tot…! Radeau intr-un hohot neobisnuit si la un moment dat sar cele doua carlige de la aceasta latura a masinii si cade cu capul in jos respectivul si moare pe loc. Vai de o asemenea moarte, care este o rasplata a hulii impotriva lui Dumnezeu!

Pe de alta parte, cei buni, oricat ar fi de atenti la viata lor personala, nu pot ramane fara de pacat. Poate sunt si ei biruiti de lacomie, de invidie, de mandrie sau de alte pacate ascunse. Și fapta lor cea buna pe dinafara, nu este chiar asa de curata inaintea lui Dumnezeu, cum ar trebui sa fie, pentru El cel care vede cele dinlauntru ale noastre. Și de aceea, Dumnezeu, pretuind ravna lor, ii cerceteaza si-i cearta prin suferinta, ca pe de-o parte sa le verifice credinciosia fata de El, iar pe de alta parte sa-i ajute sa fie si mai buni, si mai smeriti, si mai omenosi, si mai rabdatori, si mai intelegatori fata de suferintele si neputintele altora.

Toti cei ce sufera, fiind in slujba binelui, nu trebuie sa uite niciodata ca Dumnezeu nu ingaduie incercari peste puterile omului, dupa cum ne spune sfantul apostol Pavel, cel mult incercat, zicand asa:

„Nu v-a ajuns nici o ispita care sa fi fost peste puterea omeneasca. Dumnezeu care este credincios, nu va ingadui sa fiti incercati peste puterile voastre si, dimpreuna cu ispita, a pregatit si mijlocul sa iesiti din ea, ca sa puteti rabda” [7].

Iar daca i se intampla cuiva sa aiba cu adevarat o viata fara de prihana si sa faca bine si sa fie rasplatit cu rau pentru bine, unul ca acela se mangaie in smerenie, ca isi poarta cu bucurie si rabdare crucea suferintelor, in asemanarea cu Cel rastignit pe ea intre talhari, care cu adevarat a fost nevinovat si pentru bine a fost rasplatit cu rau.

Pe linia aceasta a lui Iisus pe Cruce, cel neprihanit, sunt aproape toti sfintii martiri pe care-i avem in calendarele noastre crestine. Ei au fost cei mai buni fii ai omenirii, cei mai buni cetateni ai cerului, au facut bine cu toata fiinta lor si sfarsesc pe cruce, sau in cazane cu smoala, sau in ulei fiert, sau retezati de sabie. Adica facand bine, au fost rasplatiti cu rau. Toti aceia s-au jertfit pentru cauza lui Dumnezeu, mergand pe calea Lui, pe calea Crucii Lui, pe calea suferintelor Lui. De pe inaltimea Golgotei, El ne-a invatat ca dupa suferinta si umilinta, vin mangaiere si bucurie, dupa cum dupa o furtuna mare si viscol, vin liniste si bucurie in natura care ne inconjoara. Și dupa Vinerea Patimilor ne intalnirn cu Duminica Invierii.

Frati crestini, cu ochii atintiti la Iisus cel rastignit si inviat, mai ales atunci cand suntem incercati de necazuri, sa privim la viata Lui fara prihana si ca intr-o oglinda curata sa ne vedem petele pacatelor noastre. Sa ne cercetam cinstit si ne vom da seama ca de obicei multe din necazurile care vin asupra noastra sunt din pricina pacatelor noastre. Cine spune ca nu are pacate este un mincinos si nu se afla adevarul in el, cum spune sfantul evanghelist Ioan. De aceea cand suntem biruiti de necazuri grele, cand crucea suferintelor ne apasa mai greu, sa nu ne tulburam ca talharul cel nesocotit. Sa ne cercetam cu luare aminte faptele noastre rele, sa ne recunoastem cinstit vinovatia fata de aproapele nostru, fata de Dumnezeu, sa ne caim sincer ca in anumite imprejurari din viata noastra am putut fi rai si ticalosi, sa ne rugam lui Dumnezeu din adancul inimii sa ne ierte, sa ne usureze si sa ne izbaveasca din necazul in care se afla fiecare… si care ne apasa. Sa fagaduim in taina ca ne vom schimba viata in bine pentru restul zilelor noastre. Daca vom face asa, ne vom linisti fara intarziere, intr-un chip neobisnuit si minunat Atunci suferinta ne va aparea cu mult mai usoara si ne vom da seama ca ea ne-a fost cu adevarat de folos, ca o doctorie din partea lui Dumnezeu. Amin”.

(din: Parintele SOFIAN, Editura Bizantina, 2007, Bucuresti)