1. Multe sunt valurile și cumplită e furtuna! Dar nu mă tem! N-am să mă înec. Stau pe stâncă! Infurie-se marea! Stânca n-o poate clinti. Ridică-se valurile! Corabia lui Iisus nu poate s-o scufunde!

Spuneți-mi, de cine să mă tem? De moarte? “Pentru mine viața este Hristos și moartea câștig”. Imi spuneți de surghiun? “Al Domnului este pământul și plinirea lui!“. De confiscarea averilor? “Nimic n-am adus pe lume și învederat este că nimic nu putem lua”. Cele înfricoșate ale lumii le disprețuiesc cu ușurință, iar de cele bune ale lumii râd. Nu mă tem de sărăcie, nu doresc bogăția. Nu mă tem de moarte, nu doresc să trăiesc decât pentru sporirea voastră duhovnicească. De aceea vă și amintesc cele ce se întâmplă acum și rog dragostea voastră să aibă încredere. Nimeni nu poate să ne despartă. Ceea ce Dumnezeu a unit, omul nu poate să despartă. Dacă a spus aceasta Dumnezeu despre femeie și bărbat – “Pentru aceasta va lăsa omul pe tatăl său și pe mama sa și se va lipi de femeia sa și vor fi cei doi un trup… Așadar, ceea ce a unit Dumnezeu, omul să nu despartă” -, deci, dacă nu poți desface căsătoria, cu atât mai mult nu poți desface Biserica lui Dumnezeu.

Ii duci război? Dar nu poți vătăma pe Cel împotriva căruia lupți. Pe mine mă faci strălucit, iar tu îți sfărâmi puterea în luptă cu mine. “Greu îți este să lovești cu piciorul în bolduri”. Nu tocești boldurile, ci-ți însângerezi picioarele. Pentru că și valurile nu sfărâmă stânca, ci ele sunt sfărâmate în spumă. Nimic nu-i mai puternic decât Biserica, omule! Pune capăt războiului, ca să nu ți se pună capăt puterii tale. Nu te lua la luptă cu cerul. Dacă te războiești cu un om, sau învingi sau ești învins. Dar dacă te lupți cu Biserica, e cu neputință să birui. Dumnezeu e mai puternic ca toți. “Vrem oare să întărâtăm mânia lui Dumnezeu? Suntem oare noi mai tari decât El? Dumnezeu a întărit-o. Pentru ce încerci să o clatini? Nu-I cunoști puterea? “El caută la pământ și-l face de se cutremură”. Poruncește, și cele clătinate se întăresc. Dacă ține în picioare un oraș cutremurat (este vorba de un cutremur, semn dumnezeiesc ce a marcat prima exilare a Sf. Ioan – n.n.), apoi cu mult mai mult va putea ține în picioare Biserica. Biserica e mai puternică decât cerul. “Cerul și pământul vor trece, dar cuvintele Mele nu vor trece”.

– Care cuvinte?

– “Tu ești Petru și pe această piatră voi zidi Biserica Mea și porțile iadului nu o vor birui”.

• Dacă nu crezi în aceste cuvinte, crezi în fapte! Câți tirani n-au vrut să biruie Biserica? Câte tingiri? Câte cuptoare? Câți dinți de fiare și săbii n-au fost ascuțite? Și n-au biruit! Unde sunt cei ce i-au dus război? Au amuțit și au fost dați uitării. Dar Biserica unde-i? Strălucește mai mult decât soarele! Aceia s-au stins, iar Biserica e nemuritoare. Dacă n-au învins când creștinii erau puțini, cum vor putea învinge acum, când credința a umplut lumea? “Cerul și pământul vor trece, dar cuvintele Mele nu vor trece”. Și pe bună dreptate. Lui Dumnezeu îi e mai dragă Biserica decât cerul. N-a luat trupul cerului, ci trupul Bisericii. Cerul e pentru Biserică, nu Biserica pentru cer. Să nu vă tulbure, dar, deloc ceea ce se întâmplă. Dăruiți-mi atât numai: credință neclintită.

Nu știți, oare, că Petru a umblat pe apă, că îndoindu-se puțin era să se înece, nu din pricina firii nestatornice a apelor, ci din pricina slăbiciunii credinței? Oare prin hotărâri omenești am venit aici? Oare m-a adus un om, că să mă doboare un om? nu spun aceasta cu trufie – Doamne ferește! -, n-o spun ca să mă laud, ci pentru că vreau să întăresc sufletul vostru zdruncinat. Pentru că orașul a rămas în picioare, diavolul a voit să cutremure Biserica. Spurcate și prea spurcate diavole, n-ai biruit zidurile, și te aștepți să dărâmi Biserica? Biserica nu stă în ziduri! Biserica stă în mulțimea credincioșilor. Iată câți stâlpi puternici, nu legați cu fier, ci întăriți cu credința. Nu spun că sunt mai puternici decât focul pentru că sunt atât de mulți, nu! Chiar de-ar fi numai unul, nu poți birui Biserica! Știi doar, știi câte răni ți-au dat mucenicii. Adeseori era adusă înaintea ta o fată fragedă, care nu știa de nuntă; era mai moale ca ceara, și a ajuns mai tare ca piatra. I-ai strujit coastele, dar nu i-ai luat credința. Firea trupului a slăbit, dar puterea credinței n-a pierit. Trupul se mistuia, dar sufletul întinerea. Carnea se topea, dar rămânea evlavia; n-ai biruit, diavole, o femeie, și te aștepți să birui atâta popor? Nu auzi ce spune Domnul, că: “Unde sunt adunați doi sau trei în numele Meu, acolo sunt și Eu în mijlocul lor”? Nu este El oare de față aici, unde-i atâta popor întărit prin dragoste? El mi-e chezaș.

Nu mă încred în puterea mea. Am înscrisul Lui! Acela mi-e toiag, acela mi-e întărire, acela mi-e port neînvolburat. De s-ar tulbura lumea toată, eu am înscrisul. Pe el îl citesc. Cuvintele Lui îmi sunt zid și întărire.

– Care sunt acestea?

– “Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârșitul veacului” . Hristos este cu mine, de cine să mă tem? Pot să se ridice împotriva mea valurile mării, pot să se ridice oceane, poate să se ridice mânia împăraților! Toate acestea-s pentru mine mai șubrede ca pânza de păianjen. Dacă n-ar fi dragostea voastră, nici azi n-aș voi să plec. Că eu totdeauna spun: “Doamne, facă-se voia Ta”. Nu ce vrea cutare sau cutare, ci ceea ce voiești Tu, Doamne! Tu îmi ești turn. Tu îmi ești stâncă neclintită. Tu îmi ești toiag puternic. De vrea Dumnezeu să se întâmple aceasta, să se întâmple! De vrea să fiu aici, îi mulțumesc. Oriunde ar vrea, îi mulțumesc.

• Nimeni să nu vă tulbure. Stăruiți în rugăciune. Multe a făcut diavolul ca să taie râvna voastră întru rugăciune. Dar n-a reușit. Ați ajuns mai râvnitori, mai înflăcărați. Mâine voi merge cu voi într-o procesiune. Unde sunt eu, sunteți și voi; unde sunteți voi, sunt și eu. Suntem un singur trup; nu se desparte trupul de cap, nici capul de trup. Suntem despărțiți prin loc, dar uniți prin dragoste, nici moartea nu ne poate despărți. Că de moare trupul meu, trăiește sufletul și-și aduce aminte de popor. Voi îmi sunteți fii! Cum vă pot uita? Voi îmi sunteți părinți, voi îmi sunteți viață, voi îmi sunteți laudă.

De sporiți voi, mă încununez eu. Viața mea îmi este o bogăție ce stă în comoara voastră. De mii și mii de ori sunt gata să mor pentru voi (și cu aceasta nu vă fac un dar, ci vă plătesc o datorie, căci “păstorul cel bun sufletul său își pune pentru oi”), sunt gata să mor de mii și mii de ori, să mi se taie capul de mii și mii de ori. Moartea aceasta îmi e temei de nemurire, uneltirile acestea, pricină de întărire. Se uneltește oare împotriva mea din pricina averilor, ca să mă întristez? Din pricina păcatelor, ca să sufăr? Nu! Ci pentru dragostea pe care v-o port. Pentru că fac totul pentru ca voi să rămâneți la adăpost, ca să nu intre nimeni în turmă, ca să rămână întreagă turma. Pricina luptelor mi-e de-ajuns pentru cunună. Ce n-aș suferi pentru voi? Voi îmi sunteți părinți, voi îmi sunteți frați, voi îmi sunteți fii, voi îmi sunteți mădulare, voi îmi sunteți trup, voi îmi sunteți lumină; dar, mai bine spus, mai dulci decât lumina.

Mă luminează oare atâta raza de soare cât dragostea voastră? Raza de soare mi-e de folos în viața aceasta, pe când dragostea voastră îmi împletește cunună în viata viitoare. Acestea le spun în urechile voastre, ale celor ce mă ascultați. Și care urechi sunt mai ascultătoare decât urechile voastre? Ați privegheat atâtea zile, și nimic nu v-a încovoiat! Nu v-a înmuiat nici lungimea timpului, nici teama, nici amenințările. Ați stat cu tărie împotriva tuturor. Și pentru ce spun: ați stat? Ați săvârșit ce doream totdeauna: ati disprețuit lucrurile lumești, v-ați lepădat de lume, v-ați mutat în c er, v-ați slobozit din legăturile trupului, v-ați luat la întrecere cu înțelepciunea cea fericită. Acestea-mi sunt cunună, acestea mângâiere, acestea îndemn, acestea viață, acestea temei de nemurire.

• Dar îi văd pe unii care caută să mă convingă să stărui și mai mult în învățăturile mele. Multe din succesele mele sunt întoarse împotriva mea; în cele în care păream că sunt râvnitor, în acelea sunt socotit trândav. Cei care m-au depus după pofta lor au învins în lupta aceasta prin felurimea uneltirilor. Nu amenințau, ci stăruiau.

Este acum timpul să vorbesc despre necazul meu. Este lege, dar legiuitorul e învins. Fiilor, mă jur pe dragostea voastră, văd că se pregătește război, că este ocărât Dumnezeu. Văd că lupta s-a terminat, și-l văd pe conducătorul luptei întristat. Văd adevărul veștejit și viclenia în floare. Mi se spune: “Ai mâncat și ai botezat!”. Anatemă să fiu dacă am făcut aceasta! Să nu fiu numărat între episcopi. Să nu fiu cu îngerii. Să nu plac lui Dumnezeu! Dar chiar dacă am mâncat și am botezat, n-am făcut un lucru nelalocul lui. Fiți cu mare luare-aminte la cele ce spun. Și nu voi înceta să spun. Pentru mine a o spune nu-i o greutate, iar pentru voi, întărire. Dar să ne întoarcem la ceea ce voiam să spun. Mi se spune că am mâncat și am botezat. Să-l depună dar și pe Pavel, că, după ce a mâncat, a dăruit temnicerului botezul (Cf. Fapte 16, 33), îndrăznesc să spun: Să-L depună chiar pe Hristos, că după cină a dat ucenicilor Sfânta Împărtășanie. Acestea sunt mari pentru noi. Acestea sunt semnele de bucurie ale păcii. Acestea sunt laudele poporului. A mea e cununa, al vostru rodul.

Dar știți, iubiților, pentru ce vor să mă depună? Că n-am așternut covoare, că nu m-am îmbrăcat în haine de mătase, că n-am îngăduit lăcomia lor la mâncare . Au crescut mari odraslele aspidei! încă a mai rămas sămânța Izabelei! Incă luptă harul împreună cu Ilie! Adu-mi-l înainte pe minunatul și bogatul predicator al vieții, adică pe Ioan, pe săracul care nu avea făclie, dar avea lumina lui Hristos. Capul lui l-a poftit împreună-slujitoarea Evei, aceea care a fost piedică sfinților, aceea care i-a prigonit pe profeți, aceea care a predicat postul cu gând viclean, aceea care, egală în cinste cu numele viperei, a pus la cale dansul, dănțuind la ospățul acela zadarnic. N-a poftit viață, n-a poftit mulțime de averi, nici vrednicie împărătească, nici altă bogăție.

– Dar spune-mi, omule, ce-a poftit?

– Capul unui om! Dar ce spun? Nu numai al unui om, ci al unui binevestitor. Cu toate acestea, n-a biruit luându-i capul. I-a tăiat capul cerându-l, și a primit repede pe tipsie pofta ei nelegiuită. Uită-te și minunează-te de puterea lui Dumnezeu! A fost pârât cel nevinovat și i s-a tăiat capul. Dar cel căruia i s-a tăiat capul stă la dreapta lui Hristos, pe când aceea așteaptă neîndurătoarea osândă. Din nou sămânța aceleia, din nou sămânța cea spinoasă caută și se grăbește. Dar Irodiada, cerând capul lui Ioan, cere iarăși dans, nu dansul pe care-l dansăm cu picioarele, ci un dans înțepenit. Iarăși strigă și zice Ioan: “Nu ți se cade să ai pe femeia fratelui tău”.

• Dar ce să spun? Timpul de acum e timp de lacrimi. Toate se îndreaptă spre necinste și pe toate le judecă timpul. Aurul slăvește totul. Dar adu-mi-l pe sfântul David, care spune și strigă: “Aur de-ar curge, nu vă lipiți inima de el”.

Spune-mi, însă, cine a dat drumul acestui glas? Oare nu cel ce stătea în vârful împărăției? Oare nu cel ce poruncea cu putere împărătească? Dar nu umbla după răpiri, nu-i era gândul la nimicirea bunei-credințe, nici nu se îngrijea de comori, ci de adunarea oștirilor, nu făcea pe placul femeii lui. Fugiți dar, femei, de adunări străine! nu dați bărbaților voștri sfaturi rele! (…) Oare v-am stins flacăra? Oare v-am muiat inima? Știu că voi, care sunteți fiicele Mariei, v-ați folosit, iar celelalte sunt săturate fără vin și îmbătate de iubirea de arginți, după cum strigă și predică fericitul Pavel, spunând: “Rădăcina tuturor relelor este iubirea de argint“. Tot așa și femeile neînțelepte își astupă urechile și nasc, în loc de sămânță bună, spini.

Dar, vă rog, să nu arunc sămânța ca pe piatră. Sunt plugarul lui Hristos, de la Care să aud: “Bine, slugă bună, intră în casa Mea”. Să nu mi se spună în locul acestor cuvinte: “Bine, slugă rea!”. Dar, vă rog, să strălucească viața voastră înaintea oamenilor. Să nu stricăm starea noastră, ci să slăvim, să mulțumim. Cei bogați, Celui bogat, cei săraci, lui Hristos, Celui iubitor de oameni și iubitor de săraci, cei puternici, puternicelor Lui mâini. Și acestea despre voi. Poate că Dumnezeu îngăduie ca eu să sufăr acestea, pe care le vor ei împotriva mea, pentru ca să pună la încercare, prin suferințe, viața mea. Că în osteneli negreșit stă biruința și în lupte se gătește cununa. Da, și dumnezeiescul Pavel spunea: “Călătoria am săvârșit credința am păzit; de acum îmi este gătită cununa dreptății”; de care cunună să ne învrednicească Stăpânul tuturor, în veci. Amin.

(Sursa: Sf. Ioan Gura de Aur, Despre desfatarea celor viitoare. Sa nu deznadajduim. Noua cuvantari la Cartea Facerii, Ed. IBMOR)