Cuvinte si tilcuiri la Pilda Semanatorului
Sfantul Ierarh Luca al Crimeei
citit la strană pe 18 octombrie 2021
Iată, și eu am ieșit să semăn cuvântul lui Dumnezeu în inimile voastre fiindcă și voi sunteți ogor al lui Dumnezeu, zidirea lui Dumnezeu, iar pe mine m-a trimis Dumnezeu lucrător în ogorul Lui. Dar eu sunt un semănător sărac și necăjit! „ De ce ești sărac și necăjit? ” – veți întreba voi. Oare nu este sărac și necăjit agricultorul care are doar opt desetine de pământ? Oare nu pot să raportez și la mine cuvintele lui Dumnezeu spuse Prorocului Isaia, când l-a trimis să propovăduiască: Și El a zis: Du-te și spune poporului acestuia: cu auzul veți auzi și nu veți înțelege și, uitându-vă, vă veți uita, dar nu veți vedea. Că s-a învârtoșat inima poporului acestuia, și cu urechile lor greu aud și ochii lor s-au închis, ca nu cumva să vadă cu ochii și să audă cu urechile și cu inima să înțeleagă și să se întoarcă, ca Eu să-i vindec (Isaia 6, 9-10)? Zeci de mii de credincioși ortodocși, care locuiesc în ținutul Tambovului mi-au fost rânduiți să-i duc la Hristos, dar s-a înăsprit inima poporului acestuia și își întorc urechile de la poruncile lui Hristos, și ochii și i-au închis ca să nu vadă sfințenia și să nu priceapă cu inima, și să nu se întoarcă, ca Domnul să-i vindece pe dânșii.
Și doar voi, apropiații mei, iubiții mei, mică turmă a lui Hristos, vă deschideți inimile voastre spre primirea cuvântului lui Dumnezeu. Dar printre voi sunt unii la care se referă cuvântul lui Dumnezeu adresat Sfântului Proroc Iezechiel: Iar despre tine, fiul omului: fiii poporului tău vorbesc pe la ziduri și pe la ușile caselor. Și zice unul către altul și frate către frate: mergeți de vedeți ce cuvânt a ieșit de la Domnul. Și ei vin la tine ca la o adunare de petrecere și se așază poporul Meu înaintea ta și ascultă cuvintele tale, dar nu le împlinește; căci ei cu gura lor fac din aceasta o petrecere, iar inima lor e târâtă după poftele lor. Iată că tu ești pentru ei un cântăreț plăcut, cu glas frumos și care cântă bine din instrumentul său; ei ascultă cuvintele tale, dar nimeni nu le împlinește (Iezechiel 33, 30-32). Oare nu este amărât și necăjit agricultorul care seamănă sămânța sa în pământ nearat? Dar și eu mă aflu în aceeași situație, deoarece pentru mulți ani a fost lepădat ogorul lui Dumnezeu și puțini l-au prelucrat. Și s-a întărit pământul inimilor omenești, si n-au crescut în el semințele sfinte ale cuvântului lui Dumnezeu.
De ce mă plâng eu? De ce tulbur inimile voastre?
Pentru ce ești mâhnit, suflete al meu, și pentru ce mă tulburi? Nădăjduiește în Dumnezeu, ca-L voi lăuda pe El; mântuirea feței mele este Dumnezeul meu (Psalmul 41, 6).
Oare nu este puternic Domnul? Înmulțind va înmulți păstorirea mea. Oare eu nu știu acele cuvinte minunate pe care le-a spus Apostolul Pavel despre cuvântul lui Dumnezeu: Cuvântul lui Dumnezeu este viu si acționează si este mai ascuțit decât orice sabie ascuțită; el pătrunde până la despărțitura dintre suflet și duh, dintre încheieturi și creier. Eu știu aceasta, de aceea nu mă tulbur că mult timp a stat nearat ogorul lui Dumnezeu, că s-a întărit pământul inimilor omenești, și cu curaj voi arunca semințele cuvântului lui Dumnezeu chiar și în pământul nearat, fiindcă știu că cuvântul lui Dumnezeu este atât de puternic, încât singur ară pământul inimilor noastre.
Sursa: ortodoxia.md ↗