În sfârșit, atitudinea noastră creștină trebuie să fie ceva ce, în lipsă de un cu­vânt mai bun, voi numi inocență. Lumea de astăzi apreciază mult sofisticarea – a fi înțelept lumește sau a fi «profesionist». Ortodoxia nu acordă nici o valoare acestor calități; ele ucid sufletul creștinesc. Și totuși, tocmai aceste calități se strecoară în Biserică și în viețile noastre. Tot mai frecvent se întâmplă să auzi convertiți entuziaști exprimându-și dorința de a ajunge în centre ortodoxe im­portante, la catedrale și mănăstiri unde se adună uneori mii de credincioși, și pretutindeni auzi vorbindu-se despre chestiuni bisericești, și simți cât de im­portantă este totuși Ortodoxia. (Ortodoxia este o picătură într-un ocean, dacă privești societatea în general, dar în aceste mari catedrale și mănăstiri este atâta lume, încât pare că este cu adevărat un lucru foarte important.) Dar adeseori îi vezi pe aceiași oameni într-o stare jalnică după ce și-au împlinit dorința, întorcându-se din «marile centre ortodoxe» acri și nemulțumiți, plini de bârfe bisericești și de judecată, obsedați în primul rând de a fi «corecți» și «cum se cade» și plini de înțelepciune lumească legată de politica bisericească. într-un cuvânt, și-au pierdut inocența, deturnați de fascinația lor pentru latura lumească a vieții bisericești.

In felurite forme, aceasta este o ispită care ne pândește pe toți și trebuie să luptăm cu ea, neîngăduindu-ne să supraevaluăm aspectele externe ale Bisericii, ci întorcându-ne totdeauna la «singurul lucru care trebuiește»: Hristos și mântuirea sufletelor noastre din acest neam viclean“.

La câteva zile după prelegerile de la pelerinajul din 1982 era ajunul Praznicului Schimbării la Față. Ca de obicei, Părintele Serafim urma să țină o predică în acea noapte, la lumina stelelor. În ultima sa conferință vorbise despre chemarea noastră creștină aici pe pământ; dar acum – în ceea ce s-a do­vedit a fi ultima sa predică – avea să reamintească ascultătorilor săi destinația lor finală. Interesant este faptul că în predica de la Praznicul Schimbării la Față din urmă cu opt ani vorbise despre cât de puțin timp avem la dispoziție în viața aceasta spre a ne pregăti pentru mântuire; dar acum, în predica ținută chiar îna­inte de moartea sa timpurie și neașteptată, avea să vorbească mai mult despre viața de apoi. Una dintre surorile de la Schitul Sf. Xenia consemna:

„Predica Părintelui Serafim de la slujba de priveghere pentru Schimbarea la Față a fost cu totul deosebită, mai ales pentru noi cei ce-i eram aproape.

În timpul Litiei de la privegherea pentru praznic, călugării de la mănăstire, maicile de la Schitul Sf. Xenia și oaspeții au plecat în procesiune prin pădure, cu lumânări și cântând stihirile praznicului – bărbații spre locul schitului Schimbării la Față, aflat pe culmea Muntelui Sf. Gherman, iar femeile spre Schitul Sf. Ilie. Ei s-au întâlnit, cântând, la picioarele crucii celei mari de dea­supra de Beegum Gorge. Noaptea era senină și plină de stele. Părintele Sera­fim, în veșminte albe, s-a dus la cruce și le-a făcut semn tuturor să stingă lumâ­nările. A rămas o clipă tăcut, privind spre defileul întunecat și spre cerul înste­lat, apoi a vorbit cam așa:

«Văzând măreția zidirii lui Dumnezeu, întrezărim o frântură, deși neclară ��i întunecată, din frumusețea împărăției celei veșnice a lui Dumnezeu, pentru care cu toții am fost zidiți. Trebuie să ne aducem aminte mereu că sălașul nostru este în ceruri; trebuie să ne scuturăm de toate patimile și grijile deșarte și mes­chine care ne țin legați de pământ, de lumea aceasta căzută, care ne împiedică să realizăm țelul zidirii noastre. Cât de ușor uităm pricina însăși a existenței noastre. […] Vremurile de pe urmă au și sosit; vedem limpede cum se pregă­tește lumea pentru Antihrist. Creștinii vor avea de înfruntat o încercare fără precedent a credinței și dragostei lor de Dumnezeu. Vom fi nevoiți să ne as­cundem în pustie – pe meleaguri precum cele de aici. Desigur, până la urmă ne vor găsi chiar și aici. Scopul ascunderii nu este doar păstrarea vieții noastre pământești, ci acela de a câștiga timp spre a ne întări sufletele pentru încercarea finală. Iar aceasta trebuie să înceapă chiar de acum. Deci să începem cel puțin să ne luptăm cu lanțurile patimilor meschine și să ținem minte că adevărata noastră casă nu este aici, ci în ceruri. Să ne croim calea spre patria noastră cea cerească, după cum spunea Sf. Gherman… Ad astera! Ad astera!»

Și-a încheiat cuvântul, dar a continuat să privească cerescul albastru al înstelatei măreții, uitând de noi, cei ce întrezăream o frântură din taina unui om care, după ce își pregătise sufletul încă de multă vreme, avea să plece curând acolo”.

(Fragment din “Viata si lucrarile parintelui Serafim Rose”, de Ierom. Damaschin)

Crestinul in lume, Din "Viata si lucrarile parintelui Serafim Rose", Hrana duhului / PREDICI SI CUVINTE DE FOLOS, Parintele Serafim Rose, Pentru tineri, Sfintii - prietenii lui Dumnezeu, prietenii nostri