Până în ziua de astăzi sunt monahi care au experiența iubirii dumnezeiești și năzuiesc după ea ziua și noaptea. Și ei ajută lumea prin rugăciune și scrieri. Dar această sarcină apasă mai mult asupra păstorilor Bisericii, care poartă în ei un har atât de mare, că dacă oamenii ar putea vedea slava acestui har, lumea întreagă s-ar minuna de el; dar Domnul a ascuns-o, ca slujitorii Lui să nu se trufească, ci să se mântuiască în smerenie.

Domnul cheamă episcopi să păstorească turma Sa și le dă în dar harul Sfântului Duh. Duhul Sfânt, se spune, a așezat în Biserică episcopi [FA 20,28], și în Duhul Sfânt ei au puterea de a lega și dezlega păcatele [In 20, 21-22]. Iar noi suntem oile Domnului, pe care El le-a iubit până la capăt [In 13,1], și ne-a dat sfinți păstori.

Domnul ne-a iubit până într-atât încât a suferit pentru noi pe cruce; și suferințele Lui au fost atât de mari, încât nu le putem pricepe, pentru că iubim puțin pe Domnul. Tot așa, și păstorii noștri duhovnicești suferă pentru noi, deși adeseori nu vedem suferințele lor. Și pe cât de mare e iubirea păstorilor, pe atât de mari sunt și suferințele lor. Noi, oile, trebuie să înțelegem aceasta și să-i iubim și cin­stim pe păstorii noștri.

Fraților, să rămânem în ascultare de păstorii noștri și atunci va fi pace obștească și Domnul va rămâne prin Du­hul Sfânt cu noi toți.

Un om smerit și blând mergea odată cu femeia sa și cei trei copii ai săi pe o cale și au întâlnit un arhiereu care călătorea într-o trăsură, și atunci când țăranul s-a închi­nat înaintea lui cu cucernicie, l-a văzut pe arhiereul care-l binecuvânta în focul harului.

Dar poate va întreba cineva: „Dacă Duhul Sfânt a așe­zat pe episcopi și-i călăuzește, de ce nu este la noi pace și nu înaintăm [duhovnicește]? ”

Pentru că nu gândim drept despre puterea așezată de Dumnezeu și prin aceasta ne facem neascultători. Dar da­că ne-am preda voii lui Dumnezeu, am înainta degrabă, fiindcă Domnul iubește sufletul smerit și ascultător și-l că­lăuzește El însuși, iar pe cel neascultător îl așteaptă cu răbdare și milostivire ca el să se îndrepte. Domnul învață în chip înțelept sufletul prin harul Său ca un bun învățător și un adevărat părinte. Dar chiar și un părinte adevărat face greșeli și un învățător nu știe totul, dar Domnul e atotștiutor.

Toate nenorocirile vin din aceea că nu întrebăm pe „bă­trânii” [„stareții”] care au fost așezați să ne călăuzească, iar păstorii nu întreabă pe Domnul cum trebuie să proce­deze. Dacă Adam ar fi întrebat pe Domnul atunci când Eva i-a dat să guste din rodul oprit, Domnul l-ar fi luminat și Adam n-ar fi păcătuit. Spun despre mine însumi: toate păcatele și greșelile mele au venit pentru că în ceasul is­pitei și nevoilor n-am chemat pe Domnul; dar acum am învățat să cer în rugăciune harul lui Dumnezeu și Domnul mă păzește pentru rugăciunile părintelui meu duhovnicesc.

Tot așa și arhiereii: deși au darul Duhului Sfânt, nu în­țeleg totul așa cum trebuie și, de aceea, în ceas de nevoie trebuie să caute luminare de la Domnul; ei însă lucrează după mintea lor, fapt prin care întristează milostivirea lui Dumnezeu și seamănă tulburări. Cuviosul Serafim [din Sarov] spune că, atunci când dădea sfaturi după mintea sa, se întâmpla să greșească, și greșelile pot fi mici, dar pot fi și mari.

Astfel, noi toți trebuie să învățăm să recunoaștem voia lui Dumnezeu; dar dacă nu vom învăța, nu vom cunoaște niciodată această cale.

Domnul a zis:

„ Cheamă-Mă în ziua necazului și Eu te voi izbăvi și tu Mă vei preamări” [Ps 49, 16].

Domnul luminează pe om prin Duhul Sfânt; dar, fără Duhul Sfânt, nici un om nu poate judeca drept. Până la venirea Duhului Sfânt, apostolii înșiși nu erau nici tari, nici înțelepți, așa încât Domnul le-a spus:

„Până când vă voi mai răbda?” [Mt 17,17].

Domnul a dat Sfintei Biserici păstori și ei slujesc în chipul lui Hristos și lor le-a fost dată puterea de a ierta pă­catele prin Duhul Sfânt.

Dar poate că vei gândi: cum poate cutare episcop sau duhovnic sau preot să aibă Duhul Sfânt, când îi place să mănânce și are atâtea slăbiciuni? Dar eu îți spun: e cu pu­tință, dacă nu primește gânduri rele; așa încât, chiar dacă are unele defecte, acestea nu împiedică harul să vieze în sufletul lui, așa cum un pom verde poate avea și ramuri uscate fără ca acestea să-l vatăme, și el aduce roadă; sau, într-o holdă de grâu, chiar dacă grâul este amestecat cu neghină, aceasta nu-l împiedică să crească.

In Postul Mare, în timpul vecerniei, la Vechiul Russikon, Domnul i-a dat unui monah să vadă pe ieromonahul Avraamie în chipul lui Hristos. Bătrânul duhovnic luase epitrahilul și se pregătea să-l mărturisească. Când monahul acela a venit în locul unde se fac mărturisirile, s-a uitat la duhovnic, un bătrân cu părul alb, și a văzut că fața lui era tânără ca a unui băiat și strălucea cu totul și era ase­menea lui Hristos. A tunci monahul a înțeles că duhovni­cul stă [își săvârșește slujirea sa] în Duhul Sfânt și că prin Duhul Sfânt îi sunt iertate păcatele celui ce se pocăiește.

Dacă oamenii ar vedea în ce slavă slujește preotul, atunci la această vedere ar cădea la pământ; și dacă preotul însuși s-ar vedea în ce slavă cerească stă [își săvârșește slujirea sa], ar deveni un mare nevoitor [ascet], ca să nu întristeze cu nimic harul Duhului Sfânt care viază în el.

Scriu aceste rânduri și duhul meu se bucură că păstorii noștri sunt asemenea Domnului Iisus Hristos. Dar și noi, oile, chiar dacă nu avem decât puțin har, suntem însă toți asemenea Domnului. Oamenii nu cunosc aceste taine, dar Ioan Teologul a spus limpede:

„ Vom fi asemenea Lui” [1 In 3, 2],

și aceasta nu numai după moarte, ci încă de acum, fiindcă Domnul Cel Milostiv a dat pe pământ pe Duhul Sfânt și Duhul Sfânt viază în Biserica noastră; El viază în păstorii cei neprihăniți, viază în inima credincio­șilor și învață sufletul nevoința [asceza], dă puterea de a împlini poruncile Domnului, ne conduce la tot adevărul și îl face pe om atât de frumos, încât omul se face asemenea Domnului.

Intotdeauna trebuie să ne aducem aminte că duhovni­cul își săvârșește slujirea sa în Duhul Sfânt și de aceea tre­buie să avem evlavie față de el. Credeți, fraților, că dacă s-ar întâmpla cuiva să moară de față cu un duhovnic și cel ce moare spune: „Părinte sfinte, dă-mi binecuvântare să văd pe Domnul în împărăția cerurilor”, iar duhovnicul spune: „Du-te, copile, și vezi pe Domnul”, va fi după bine­cuvântarea duhovnicului, pentru că Duhul Sfânt în cer și pe pământ Același este.

Mare putere au rugăciunile unui duhovnic. Am suferit mult din partea demonilor din pricina mândriei mele, dar Domnul m-a smerit și m-a miluit pentru rugăciunile părin­telui meu duhovnicesc, și acum Domnul mi-a descoperit că peste ei odihnește Duhul Sfânt și de aceea îi cinstesc mult pe duhovnici. Pentru rugăciunile lor primim harul Sfân­tului Duh și bucurie de la Domnul Care ne iubește și ne-a dat tot ce ne e de trebuință pentru mântuirea sufletelor.

Dacă omul nu spune totul duhovnicului, calea sa e în­tortocheată și nu duce la mântuire, dar cine spune totul acela merge drept în împărăția cerurilor.

Un monah m-a întrebat: „Spune-mi, ce să fac să-mi în­drept viața mea?” Ii plăcea să mănânce mult și în afara soroacelor rânduite. I-am spus: „Scrie în fiecare zi cât ai mâncat și ce ai gândit, iar seara citește ce ai scris duhovni­cului”. El însă mi-a zis: „Nu pot să fac aceasta”. Și așa el n-a putut trece peste mica rușine de a-și mărturisi nepu­tința și de aceea nu s-a îndreptat și a murit de dambla. Domnul să-i dea iertare fratelui nostru și să ne păzească de asemenea moarte.

Cine vrea să se roage neîncetat trebuie să fie curajos și înțelept și în toate să întrebe pe părintele său duhovnicesc. Intreabă-l chiar dacă el însuși n-a trecut prin experiența rugăciunii și pentru smerenia ta Domnul se va milostivi de tine și te va păzi de orice nedreptate; d ar dacă gândești: „Duhovnicul este neexperimentat și prins în zădărnicii; mă voi călăuzi eu însumi după cărți”, ești pe o cale pri­mejdioasă și nu departe de înșelăciune. Cunosc pe mulți care s-au amăgit așa în gândurile lor și, din pricina dis­prețului față de părintele lor duhovnicesc, n-au înaintat duhovnicește. Ei uită că în Sfânta Taină [a Mărturisirii] lucrează harul Sfântului Duh, care ne și mântuiește. Așa amăgește vrăjmașul pe nevoitori [asceți], ca să nu mai fie rugători, dar Duhul Sfânt înțelepțește sufletele atunci când ascultăm sfaturile păstorilor noștri.

In Sfânta Taină [a Mărturisirii] Duhul Sfânt e Cel ce lucrează prin duhovnic și, atunci când vine de la duhov­nic, sufletul simte înnoirea lui printr-un simțământ de pa­ce și iubire față de aproapele; dar dacă pleci de la duhov­nic tulburat, aceasta înseamnă că te-ai mărturisit nesincer și n-ai iertat din suflet fratelui tău greșeala lui.

Duhovnicul trebuie să se bucure atunci când Domnul aduce la el un suflet spre pocăință și, după harul care i-a fost dat, trebuie să tămăduiască acest suflet, și pentru aceasta va primi de la Dumnezeu mare milă ca un bun păstor al oilor Sale.

(in: Cuviosul Siluan Athonitul, Intre iadul deznadejdii si iadul smereniei, Editura Deisis, Sibiu)