Mai bine să fii sărac, dar să aduni întru Hristos, decât să fii bogat și să intri în infern
Părintele Gheorghe Calciu
citit la strană pe 5 noiembrie 2023
Lazăr n-a făcut nici un bine, pentru că n-a putut să facă bine. El doar a stat cu umilință la poarta bogatului rugând pe Dumnezeu și acceptând toată suferința sa fără să cârtească. Bogatul n-a făcut nici un rău, dar nici bine n-a făcut. El mânca și se veselea, dar din fărâmăturile de la masă lui nu dădea săracului Lazăr.
A nu face bine este un păcat. Linia aceasta care desparte binele de rău este așa de subțire ca un fir de ață invizibil. Trebuie să fii foarte atent. Degeaba spui: eu nu fac rău, dar nu fac nici bine; nu mă interesează ce face altul, îmi văd de treaba mea, sunt cinstit, merg bine, am bani la bancă, mi-am cumpărat case… Dar n-ai făcut nici un bine, nu te-a mișcat suferința celuilalt. Nu te-a mișcat să dai în dar lui Dumnezeu, nu te-a mișcat să legi rana celui căzut, nu te-a mișcat să cercetezi pe cel de la spital sau pe cineva bolnav în casă. N-ai zis nimănui: ești un om bătrân, hai să te duc eu la spital sau la doctor! Ai stat, ai trecut ca un lemn prin toată lumea aceasta, o viață întreagă și tu crezi că firul acesta, subțire ca o zare, te-a despărțit pe tine de cel rău. Și nu este adevărat. Toată această viață a ta ai fost de partea cealaltă a firului care separă binele de rău.
Pentru că spun Sfinții Părinți așa: răul nu are ființă, el este numai înlocuirea binelui, căci acolo unde binele nu se face se instalează răul. Dacă n-ai făcut bine, atunci ai făcut rău, să știi, pentru că trăim într-o lume nebună, de suferință, de războaie, de dureri, de crime, de sărăcie.
Foarte bogată este America și noi suntem oarecum bogați. Dar sunt și mulți săraci, vedeți câtă lume săracă este? Nicăieri nu am văzut așa mulți cerșetori cum vedeți în America. Am fost în Europa, am colindat, dar n-am văzut atâția cerșetori, homless sau nebuni care să umble pe străzi, să doarmă iarna, să înghețe și să moară chiar pe străzi. Pentru că există în America ceva care ține de bogat, de omul căruia i-a rodit țarina. Toată țarina Americii noastre este foarte roditoare, mă refer nu numai la pământ, mă refer la mintea americană; creierele pe care le aduc din alte părți sunt foarte roditoare, fac tot felul de lucruri, dar toate le fac pentru viața aceasta. Nu se gândesc la Dumnezeu. Omul de rând se gândește, dar cei de sus nu se gândesc la Dumnezeu, pentru că sunt copleșiți de mulțimea roadelor. Își fac hambare tot mai largi, miliardele cresc parcă ar crește în copaci, cheltuielile cresc… dar lipsește ceva. Lipsește ceea ce a spus Mântuitorul: că nu au adunat întru Hristos. Cine nu adună în Hristos, risipește.
Mai bine să fii sărac, dar să aduni întru Hristos, decât să fii bogat și să intri în infern, fără nici un fel de ajutor. Pentru că numai faptele bune te însoțesc dincolo, în lumea cealaltă. Faptele bune, pe care le-ai făcut ori nu, te judecă pe tine. N-ai să poți să te judeci acolo, n-ai să poți să zici: Doamne, stai că mai este unul mai rău decât mine, sau altul a făcut altceva mai rău. Pentru că în fața lui Dumnezeu nu ești decât tu singur. Nu mai există alt preot Gheorghe, numai eu sunt. Adică Dumnezeu nu mă judecă în comparație cu altul, pentru că fiecare răspunde pentru faptele lui și nu răspunde altul pentru fapta mea.
Nici averea nu te aruncă in iad, nici sărăcia nu te aruncă in rai, ci modul în care le administrezi, modul în care le pui în raport cu Dumnezeu și cu semenii tai”.
Parintele Gheorghe Calciu,
Cuvinte vii. “A sluji lui Hristos inseamna suferinta”, Editura Bonifaciu
Pe aceeași temă
Publicat in: Predici de duminica
Publicat in: Duminica a 22-a dupa Rusalii
Publicat in: Duminica a 22-a dupa Rusalii
Publicat in: Editoriale
Aboneaza-te la newsletter
Introdu codul din imagine:
Vizualizari: 3860
Voteaza:
0 / 5 din 0 voturi.
Sursa: crestinortodox.ro ↗