Veniți, iubiților, veniți să vă arăt o vie aleasă. N-a fost așa dintru început. A fost un loc necultivat. A fost un ogor înțelenit. Era plin de pietre, de ierburi sălbatice, de spini și de șerpi. Nimeni nu avusese grijă de el. Nimeni nu luase aminte la el. Dar cineva a luat aminte la el. Știa că sub pietre și spini se ascunde un pământ ales și că atunci când acesta avea să fie eliberat de acestea, va putea să devină o vie aleasă. A cumpărat deci acest loc înțelenit și a început să-l lucreze. A aprins un foc, a ars spinii, a scos pietrele, l-a curățat de ierburile sălbatice, l-a săpat adânc, a adus viță de vie și a sădit-o. L-a îngrădit cu gard din toate părțile, ca să nu poată intra hoții și animalele. A săpat un teasc. A construit un turn, unde să stea străjerii, și de-acolo, ca dintr-un post de observație, să urmărească ce se întâmplă în toată via și dincolo de ea. Omul acesta își iubea via și se îngrijea de toate ale ei. Voia să fie o vie unică. O vie exemplară. A încredințat-o lucrătorilor, iar el a plecat și s-a dus departe.

Dar lucrătorii nu erau oameni buni. Nu le-a păsat de vie. Nu au îngrijit-o cum se cuvenea. Credeau că sunt necontrolați și că proprietarul nu se va mai întoarce niciodată, ca s-o vadă și să ceară socoteală. Dar proprietarul nu și-a uitat terenul. Și-a trimis slujitorii, ca să ia roadele. Însă lucrătorii cei răi nu le-au dat acestora niciun ciorchine de struguri. Pe unii dintre slujitori i-au ucis, pe alții i-au bătut, iar pe alții i-au ucis cu pietre. Proprietarul trimite alți slujitori. Dar și acestora le-au făcut la fel. La sfârșit, își trimite copilul. Însă nici pe acesta nu l-au cinstit. L-au luat, l-au scos afară din vie și l-au omorât.

Așadar, ce trebuie să facă proprietarul cu acești lucrători răi? – a întrebat Domnul pe iudei. Și aceștia au răspuns că „Pe cei răi cu rău îi va pierde” (Matei 21, 41).

Adică, pentru că aceștia s-au arătat răi, rău va fi și sfârșitul lor, iar via o va da altor lucrători, care o vor lucra, iar la vremea potrivită îi vor da roadele.

Cele pe care le-am zis sunt o pildă; o pildă, care e cuprinsă în Evanghelia de astăzi, iar noi o prezentăm oarecum dezvoltată. Pildă, care are un înțeles adânc. Pentru că una spune, dar Domnul lasă să se înțeleagă altceva.

Și se naște întrebarea: Care este via? Via este poporul iudeu. Acest popor a fost dintru început ales? A fost o vie îngrijită? Nu. A fost un popor, care semăna cu un pământ înțelenit. Trăia în păcat și în închinarea la idoli ca toate popoarele. Dar Dumnezeu și-a ales acest popor și l-a îngrijit cu o deosebită dragoste și afecțiune. Și ce nu a făcut pentru acest popor! Câtă învățătură, câte minuni! Câți mari dascăli și prooroci nu au învățat acest popor! Dar, din nefericire, poporul iudaic nu a arătat dragostea ce se cuvenea lui Dumnezeu. Nu a prețuit darurile și binefacerile lui Dumnezeu. S-a arătat un popor nemulțumitor. Vie, care nu a dat roadă Domnului ei. S-a umplut de pietre și de spini. Și din spinii aceștia s-a împletit o cunună de spini, pe care soldații au pus-o pe capul Unuia-Născut Fiului lui Dumnezeu, pe care nerecunoscătorii iudei L-au răstignit în afara viei, în afara Ierusalimului. Nu struguri, nu vin dulce, ci oțet cu fiere i-au dat lui Hristos, Binefăcătorului lor.

Sfârșitul lor este cunoscut. A fost sfârșitul lucrătorilor celor răi. Au fost pedepsiți cu o mare pedeapsă. Au fost pedepsiți cum se cuvenea. Via a fost luată de sub stăpânirea lor și dată altor lucrători, altui popor, poporului creștin. Acest popor a constituit Biserica și a devenit via lui Dumnezeu. De la această nouă vie Domnul așteaptă acum roadele alese ale viei. Și vai!, dacă nu le va da. Vai, dacă și noii lucrători nu lucrează cum se cuvine via, pe care cu lacrimi și cu Sângele Său a adăpat-o Domnul, Dumnezeul-Om.

Via este Biserica noastră Ortodoxă. Îngrădită din toate părțile cu poruncile Domnului, cu dogmele, cu dumnezeieștile și sfintele Canoane ale Sinoadelor Ecumenice și Locale. Vie, care are ca teascuri, sfinte jertfelnice, unde se oferă Preacuratul Trup și Cinstitul Sânge al Domnului. Vie cu turnuri, cu biserici, cu amvoane, cu înalte observatoare, de unde străjerii pot să vadă ce se întâmplă nu doar în vie, ci și în întreaga lume, și să ia măsurile potrivite. Vie înzestrată cu toate mijloacele, ca să poată aduce roadă aleasă.

Da! Biserica Ortodoxă este via lui Dumnezeu. Dar în tot spațiul Ortodoxiei, o vie este și fiecare episcopie cu miile de creștini, care sunt vițele. De aceea, și când liturghisește episcopul, chiar înainte de a citi Evanghelia, iese în afara Ușilor Împărătești, ține dichero-tricherele, își înalță glasul și zice: „Doamne Doamne, caută din cer și vezi și cercetează via aceasta, pe care a sădit-o dreapta Ta, și o desăvârșește pe ea”.

Ce înseamnă aceste cuvinte? Este o rugăciune. Episcopul Îl roagă pe Domnul să nu lase Biserica, ci să-Și arunce privirea din cer, să se îndure de noi. Și dacă creștinii au slăbiciuni și răutăți, și se aseamănă vițelor neroditoare, să nu le dezrădăcineze, ci să le lase și să le mai îngrijească, cu nădejdea că vor deveni și acestea într-o zi vițe aducătoare de roadă.

Și pentru această lucrare duhovnicească a creștinilor este responsabil episcopul. Și nu doar episcopul, ci după episcop, responsabili sunt și toți preoții. Pentru că fiecare parohie este și ea o mică vie. Mlădițe sunt toate sufletele, bărbați și femei, care locuiesc în sat. Mlădițe care au nevoie de îngrijire. Și așa cum mlădițele din natură au nevoie să fie săpate, de copilire, de stropire, de diferite medicamente, au nevoie de apărare din partea diferiților vrăjmași și a hoților, așa și enoriașii, aceste mlădițe duhovnicești, au nevoie de o continuă supraveghere. Viticultorul cel bun este întotdeauna în via lui. Uneori o va curăți de ierburile sălbatice și de pietre, alteori o va săpa, uneori o va stropi, iar la vremea roadelor rămâne acolo și noaptea și păzește via. Și preotul bun nu pleacă niciodată din via lui, nu pleacă din parohia lui. Rămâne lângă enoriașii săi și iarna și vara. Întotdeauna are ceva de făcut. Niciodată nu rămâne fără lucru. Un paraclis, un trisaghion la mormintele morților, o vizită în casa celor îndurerați, o învățătură, o mustrare, o luptă împotriva ereticilor care vin să sară gardul și să prade via. O, câte nu poate să facă un preot bun!

O, Doamne! Via Ta este Biserica. Trimite în această vie lucrători buni, preoți și episcopi buni, pentru ca din nou fiecare episcopie și fiecare parohie să devină o vie aleasă.

(TRAD.: Frăția Ortodoxă Misionară “Sfinții Trei Noi Ierarhi”, SURSA: „Kyriaki”, Atena, 1998)

Sursa: Kiriakodromion