Moaştele Sfântului Visarion

Sinaxar

citit la strană pe 17 septembrie 2024

Sfântul Visarion s-a mutat la Domnul la 13 septembrie 1541, fiind în vârstă de aproape 51 ani. Conform tradiției, Sfintele Sale Moaște au fost furate de un turc și vândute în Apus. La Mănăstirea Dousikou se păstrează însă cinstitul lui cap al Sfântului Visarion, ce izvorăște bună mireasmă și face mari minuni.

Sfintele moaște ale Sfântului Visarion au fost aduse întâia oară în țara noastră de către Nicolae Vodă Mavrocordat, la 14 septembrie 1730. Cu acest prilej, voievodul a dat Mănăstirii Dousikou un dar de 150 de taleri, cu îndatorirea ca părinții cuvioși, slujitori acolo, să aducă sfintele moaște ori de câte ori va fi ciumă în țară.

În luna noiembrie a anului 1738, în vremea domnitorului Constantin Mavrocordat, au fost aduse iarăși sfintele moaște în București, pentru izbăvirea de ciumă.

În anul 1792, cinstitul cap al Sfântului Visarion a fost adus iarăși în țara noastră și depus la Mănăstirea Cotroceni, pentru că apăruse o nouă epidemie de ciumă, ce făcuse 90000 de victime. Domnitorul Alexandru Moruzi poruncește ca moaștele Sfântului Visarion, ce se bucurau de prestigiul că vindecă „boalele molipsitoare”, să fie purtate prin zonele infestate. Astfel, cuvioșii părinți au mers în procesiune cu sfintele moaște în județele Vlașca și Olt, Teleorman, Dâmbovița și Ilfov, făcându-se slujbe și sfeștanii, iar creștinii îi primeau cu evlavie și rugăciuni fierbinți. Multe minuni s-au făcut în felul acesta, în multe rânduri, căci ciuma a fost izgonită și creștinii izbăviți.

În anul 1796, pentru a patra oară, sfintele moaște ale Sfântului Visarion au fost aduse la Târgoviște, pentru curățirea de boli și sănătatea poporului. Pe toate drumurile, binecredincioșii creștini l-au primit pe Sfântul Visarion cu lumânări aprinse, îngenuncheați în marginea drumurilor și în sunetul clopotelor. Multe dintre bisericile satelor noastre s-au învrednicit a avea măcar câteva ceasuri sfintele sale moaște în sfântul altar.

În urma acestor procesiuni cu moaștele Sfântului Visarion, cultul sfântului s-a dezvoltat rapid în București: Biserica Sfântul Visarion Vechi și Biserica Sfântul Visarion Nou, precum și o stradă îi păstrează numele și astăzi; Biserica Schitul Măgureanu poartă hramurile Sfinților Visarion și Pantelimon, tămăduitori de boala ciumei; Paraclisul Mănăstirii Antim poartă și el hramul Sfântului Ierarh Visarion. Mulțimea icoanelor cu chipul Sfântului Visarion din bisericile Bucureștiului și din împrejurimi dau mărturie asupra puterii sale vindecătoare. De asemenea, mulți copii din Muntenia și Moldova, Transilvania și Oltenia au fost puși sub ocrotirea Sfântului Visarion, primind numele acestuia la Botez.

Biserica face pomenirea Sfântului Visarion, Arhiepiscopul Larisei, Făcătorul de Minuni, la data de 15 septembrie.

Realizat de

Sursa: Sinaxar


Versiunea: 0.8.1 · 377c326 / 06.10.2026 - 11:46