Muniție pentru razboiul duhovnicesc

Sfântul Siluan Athonitul

citit la strană pe 14 septembrie 2022

+ “Slavă Domnului că ne-a dat pocăința, iar prin pocăință noi toți ne mântuim, fără excepție. Nu se mântuiesc nu­mai cei ce nu vor să se pocăiască, și în aceasta văd dez­nădejdea lor și plâng mult, fiindu-mi milă de ei. Ei nu cu­nosc prin Duhul Sfânt cât de mare e milostivirea lui Dum­nezeu. Dar dacă fiecare suflet ar cunoaște pe Domnul și ar ști cât de mult ne iubește, atunci nimeni n-ar mai deznădăjdui și nici n-ar mai murmura vreodată. Orice suflet care și-a pierdut pacea trebuie să se pocă­iască și Domnul îi va ierta păcatele, iar atunci bucuria și pacea vor fi în suflet; și nu e nevoie de alte mărturii, pen­tru că Duhul însuși dă mărturie că păcatele au fost iertate. Iată un semn al iertării păcatelor: dacă urăști păcatul în­seamnă că Domnul ți-a iertat păcatele tale“.

+ “Când harul se împuținează în suflet, atunci el cere ia­răși de la Domnul mila pe care a cunoscut-o. Atunci su­fletul se frământă pentru că îl chinuie gândurile rele și caută ocrotire la Domnul, Ziditorul său, și-L roagă să-i dea duh smerit, ca harul să nu mai părăsească sufletul, ci să-i dea puterea de-a iubi neîncetat pe Tatăl său Cel Ceresc.

Domnul își retrage adeseori harul Lui de la suflet și prin aceasta povățuiește cu milostivire și înțelepciune sufletul, pentru care în mari chinuri și-a întins brațele pe cruce, ca el să fie smerit. El lasă sufletul să-și arate alegerea liberă în lupta cu vrăjmașii noștri, dar prin el însuși sufletul e lipsit de putere pentru a-i birui și, de aceea, sufletul meu e trist și tânjește după Domnul și îl caută cu lacrimi.

Doamne, Tu vezi cât de neputincios e sufletul meu fără harul Tău, și că nu are nicăieri odihnă. Tu, dulceața noas­tră, Tatăl nostru Cel Ceresc, dă-ne puterea de a Te iubi, dă-ne frica Ta sfântă, așa cum tremură și Te iubesc heru­vimii.

Tu, Lumina noastră, luminează sufletul ca el să Te iu­bească nesăturat. Tu retragi harul Tău de la mine, pentru că sufletul meu nu rămâne totdeauna în smerenie, dar Tu vezi cât sunt de trist și cum Te rog: „Dă-mi mie smeritul Duh Sfânt “.

Prin el însuși omul este lipsit de puterea de a împlini poruncile lui Dumnezeu, de aceea s-a zis: „Cereți și vi se va da“ [Mt 7, 7]. Dacă nu cerem, ne chinuim pe noi înșine și ne lipsim de harul Duhului Sfânt; fără har însă, sufletul se tulbură mult, pentru că nu înțelege voia lui Dumnezeu.

Pentru a avea harul, omul trebuie să fie înfrânat în toa­te: în mișcări, în cuvinte, în priviri, în gânduri, în hrană. Și oricui se înfrânează îi vine în ajutor învățătura din cuvân­tul lui Dumnezeu, care spune: „Nu numai cu pâine va trăi omul, ci și cu tot cuvântul ce iese din gura lui Dumnezeu“.

Cuvioasa Maria Egipteanca a luat de la Sfântul Zosima numai puțină linte cu degetul și a zis: „îmi e de ajuns aceasta, cu harul lui Dumnezeu“. Trebuie să te obișnuiești să mănânci cât mai puțin cu putință, dar aceasta cu jude­cată, atât cât îți îngăduie munca ta. Măsura înfrânării tre­buie să fie aceea ca după masă să dorim să ne rugăm“.

+ “Când plângem pentru păcate și smerim sufletul nos­tru, atunci n-avem vedenii și sufletul nostru nu le dorește, dar când părăsim plânsul și smerenia, atunci putem fi atrași de ele.

Multă vreme n-am știut de ce trebuie să mă întristez, de vreme ce Domnul mi-a iertat păcatele. Și am cunoscut că cine nu are întristare nu poate sta în smerenie, pentru că duhurile rele ne insuflă mândrie, iar Domnul învață blân­dețea, smerenia și iubirea, prin care sufletul află odihna”.

+ “Un diacon mi-a povestit: „Mi s-a aratat Satana si mi-a zis: «Iubesc pe cei mândri si ei sunt ai mei. Tu esti mândru si eu te iau cu mine». Dar eu i-am rãspuns Satanei: «Eu sunt mai rau decât toti», si Satana s-a facut nevazut.”

Si eu am fost ispitit în chip asemãnãtor când mi se arã­tau demonii. Eram putin înfricosat, dar am spus:

– Doamne, Tu vezi ca demonii nu ma lasa sa ma rog. Spune-mi ce trebuie sa fac ca demonii sã se depãrteze de la mine.

Si Domnul a grãit în sufletul meu:

– Sufletele celor mândri suferã pururea din pricina de­monilor.

Si eu am spus:

– Doamne, fã-mã sã înteleg ce trebuie sã gândesc pen­tru ca sufletul meu sã fie smerit.

Si am primit acest rãspuns în sufletul meu:

– Tine mintea ta în iad si nu deznãdãjdui!

Din acea clipã am început sã fac asa si sufletul meu si-a gãsit odihna în Dumnezeu“.

+ “Războiul nostru e și crud, și greu, și totodată simplu. Dacă sufletul iubește smerenia, el sfărâmă toate cursele vrăjmașilor noștri și ia toate întăriturile lor. In lupta noas­tră duhovnicească trebuie să ne uităm de asemenea cu gri­jă să nu ne lipsească munițiile și proviziile. Munițiile sunt această smerenie a noastră, iar proviziile sunt harul dum­nezeiesc; dacă le pierdem, dușmanii ne biruiesc.

Războiul e crâncen, dar numai pentru cei mândri: pen­tru cei smeriți, dimpotrivă, el este ușor, pentru că ei îl iu­besc pe Domnul, iar El le dă o armă puternică: harul Du­hului Sfânt, de care vrăjmașii noștri se tem, fiindcă îi arde cu focul lui”.

+ “Un monah lipsit de experiență suferea din partea de­monilor, și când îl năpădeau, el fugea de ei, dar ei îl ur­măreau.

Dacă ți se întâmplă și ție ceva asemănător, nu te înspăi­mânta și nu fugi, ci stai cu bărbăție, smerește-te și zi: „Doamne, miluiește-mă, că sunt un mare păcătos” și de­monii pier; dar dacă vei fugi în chip laș, ei te vor goni în prăpastie. Adu-ți aminte că în ceasul când te năpădesc demonii, se uită la tine și Domnul, să vadă cum îți pui nă­dejdea în El.

Chiar dacă îl vezi limpede pe Satana și el te va arde cu focul lui și vrea să înrobească mintea ta, nu te teme, ci nădăjduiește cu tărie în Domnul și spune: „Sunt mai rău decât toți” și vrăjmașul se va depărta de tine.

Nu te speria nici dacă simți că un duh rău lucrează înă­untrul tău, ci mărturisește-te sincer și cere din toată inima de la Domnul un duh smerit [Ps 50,18] și negreșit Dom­nul ți-l va da, și atunci, pe măsura smereniei tale, vei simți întru tine harul; iar când sufletul tău se va smeri cu totul, atunci vei găsi odihna desăvârșită.

Acesta este războiul pe care îl duce omul toată viața.

Sufletul care a cunoscut pe Domnul prin Duhul Sfânt și cade în înșelare să nu se înfricoșeze, ci, aducându-și amin­te de iubirea lui Dumnezeu și știind că lupta cu vrăjmașii e îngăduită din pricina mândriei și a slavei deșarte, să se smerească și să ceară de la Domnul să-l tămăduiască și Domnul va tămădui sufletul uneori degrabă, alteori încet, puțin câte puțin. Cel ascultător care crede duhovnicului său și nu crede sieși se va tămădui degrabă de orice vătă­mare pe care i-au pricinuit-o vrăjmașii, dar cel neascultă­tor nu se va îndrepta.

Războiul sufletului cu vrăjmașii ține până la mormânt. Și dacă la războiul obișnuit este omorât numai trupul, răz­boiul nostru e mult mai chinuitor și mai primejdios, pen­tru că și sufletul poate pieri.

Pentru mândria mea, Domnul a îngăduit de două ori vrăjmașului să facă o asemenea luptă cu sufletul meu, că sufletul meu a ajuns în iad, și pot spune că dacă sufletul e viteaz, va rezista, iar dacă nu, poate să piară pe veci. Scriu tuturor celor care, ca și mine, vor fi într-o nenorocire asemănătoare: stați bărbătește și nădăjduiți cu tărie în Dumnezeu, și vrăjmașii nu vor rezista, pentru că Domnul i-a biruit pe ei. Prin harul lui Dumnezeu am cunoscut că Domnul poartă de grijă de noi cu milostivire și nici o ru­găciune, nici un gând bun nu se pierd înaintea lui Dumne­zeu. (…)

Domnul mi-a dat să înțeleg puterea acestor cuvinte. Și când țin mintea mea în iad, sufletul meu are odihnă, dar când uit de aceasta, atunci îmi vin gânduri care nu plac lui Dumnezeu“.

+ “Omul cade în înșelare fie din lipsă de experiență, fie din mândrie. Dacă e din lipsă de experiență, Domnul ne va tămădui degrabă; dar dacă e din mândrie, atunci su­fletul va suferi multă vreme până când se va fi învățat smerenia, și abia atunci îl va tămădui Domnul. Cădem în amăgire când credem că suntem mai deștepți și mai experimentați decât alții și chiar decât duhovnicul nostru. Și eu am gândit așa din lipsă de experiență și am suferit pentru aceasta și sunt foarte mulțumitor lui Dum­nezeu că prin aceasta m-a smerit și m-a povățuit și nu m-a lipsit de mila Sa.

Și acum gândesc că, dacă nu te măr­turisești duhovnicului, e cu neputință să scapi de înșelare, și pentru aceasta s-a dat de la Domnul duhovnicilor pute­rea de a lega și dezlega. Dacă vezi o lumină înăuntrul sau în afara ta, nu te încrede în ea, dacă împreună cu lumina nu simți în tine zdro­bire [de inimă] pentru Dumnezeu, nici iubire pentru aproapele; dar nici nu te teme, ci smerește-te și lumina va pieri. Dacă vezi vreo vedenie sau un chip sau ai un vis nu te încrede în aceasta, pentru că dacă este de la Dumnezeu, Domnul te va face să înțelegi aceasta. Dacă n-a cunoscut după gust pe Duhul Sfânt, sufletul nu poate înțelege de unde anume vine vedenia. Vrăjmașul dă sufletului o anu­mită dulceață amestecată cu slavă deșartă și după aceasta se recunoaște înșelarea.

Părinții zic că dacă o vedenie e pricinuită de vrăjmașul, sufletul simte tulburare. Dar numai sufletul smerit și care nu se socotește pe sine vrednic de vedenii simte tulburare sau frică la lucrarea vrăjmașilor; iar omul mândru și căzut în slava deșartă nu poate încerca nici frică, nici tulburare, fiindcă el vrea să aibă vedenii și se socotește pe sine vred­nic de aceasta și de aceea vrăjmașul îl înșeală ușor. Lucrurile cerești se cunosc prin Duhul Sfânt, iar cele pământești prin minte: dar cine vrea să cunoască pe Dum­nezeu cu mintea lui din știință, acela e în înșelare, pentru că Dumnezeu este cunoscut numai prin Duhul Sfânt”.

+ “Unii discută în contradictoriu despre credință și discuțiile [controversele] lor sunt fără sfârșit, dar nu e nevoie să ne sfădim, ci numai să ne rugăm lui Dumnezeu și Maicii Domnului, și atunci Domnul ne va lumina fără discuții și îndată ne va lumina.

Mulți au studiat toate credințele [religiile], dar adevărata credință nu au cunoscut-o astfel, așa cum trebuie, dar celui ce se va ruga lui Dumnezeu cu smerenie să-l lumineze, Domnul îi va face cunoscut cât de mult îl iubește El pe om.

Oamenii mândri cred că înțeleg totul cu mintea lor, dar Dumnezeu nu le dă aceasta.

Dar noi îl cunoaștem pe Domnul: El ni S-a arătat prin Duhul Sfânt, și sufletul îl cunoaște, și de atunci se bucură, se veselește și se odihnește, și în aceasta stă viața noastră sfântă”.

Sursa: cuvantul-ortodox.ro ↗


Versiunea: 0.8.1 · 377c326 / 06.10.2026 - 11:46