În această a doua Duminică a Postului Mare facem pomenirea Sfântului Grigorie Palama, iar sărbătoarea de astăzi este în mare măsură o continuare a ultimei săptămâni, o a doua sărbătorire a Ortodoxiei.

Săptământa trecută am prăznuit restaurarea cultului sfintelor icoane, ca martore ale realității întrupării Cuvântului lui Dumnezeu în această lume, Cel în Care deplinătatea dumnezeirii a locuit trupește, chipul Dumnezeului celui Nevăzut (Col. 1,15; 2, 9), Cel la Care privim pentru a vedea și contempla cine și ce este Dumnezeu. Deși își are rădăcinile într-o victorie și controversă istorică, sărbătoarea icoanelor preia și dezvoltă celebrarea celor care au fost anterior prăznuiți în acea zi, profeții, cei care, prin suferințele lor, au fost plămădiți din nou întru Pătimire, pe care au prezis-o, adică, cei care au devenit ei înșiși chipuri, icoane ale lui Hristos.

Prin urmare, sărbătoarea de săptămâna trecută nu a fost pur și simplu despre o controversă și soluționarea ei acum multe veacuri în urmă, ci, de asemenea, ne vorbește direct chiar și acum: nu suntem simpli primitori ai unei ortodoxii moștenite – într-adevăr, nici nu adorăm creația în icoană, dar nici trecutul! Mai degrabă, noi înșine trebuie să devenim icoane, prezența lui Dumnezeu în această lume.

Controversa în care Sfântul Grigorie Palama a fost implicat are totodată o importanță directă și imediată pentru noi – acum. Controversele isihaste din secolul al XIV-lea au avut în centru două chestiuni fundamentale: prima, realitatea prezenței și lucrării – energia – lui Dumnezeu în lumea sa; a doua, liniștirea, hesychia – era de trebuință ca acestea să poată să-I îngăduie lui Dumnezeu să Se manifeste și să lucreze în noi.

Faptul că Dumnezeu este, într-adevăr, lucrător în această lume ne oferă confort și nădejde. Dar ar trebui, de asemenea, să înțelegem provocarea care ne stă înainte. Fiindcă dacă Dumnezeu lucrează aici și acum, El nu este la fel precum Îl socotesc unii ca aflându-Se în afara lumii, vârându-Și degetul din când în când în treburile lumești! Dumnezeu nu este un fel de supraființă Care Se află acolo, undeva, iar noi nu suntem păpuși pe care El le mișcă prin sfori.

Nici nu implică, așa cum am putea fi ispitiți să credem, distincția dintre ființă și energie, opinia că Dumnezeu – din nou, de undeva departe – radiază un fel de câmp de forță, un grilaj de energie divină, în care trebuie să pășim pentru a lua un fel de „hrană spirituală” pentru „viața [noastră] spirituală”.

Nu. Dacă Dumnezeu este lucrător în această lume, aici și acum, el este astfel în noi și prin noi, adică El Se află în și prin aceia care fac lucrările lui Dumnezeu.

Ideea Sfântului Grigorie este că atunci când săvârșim lucrările lui Dumnezeu – tot ceea ce, în cele din urmă, izvorăște din iubire pentru Dumnezeu și pentru aproapele nostru, într-o modalitate jertfitoare de sine chiar și cu prețul morții – noi nu-L imităm pur și simplu pe Dumnezeu, ci, mai degrabă, astfel de lucrări sunt lucrările lui Dumnezeu însuși, chiar dacă noi suntem cei ce le înfăptuim!

Aceasta este într-adevăr. De fapt, omul nu se poate gândi la o chemare mai înaltă: suntem chemați a fi prezența lui Dumnezeu în această lume, mădularele trupului Fiului Său.

Teologia Sfântului Grigorie a fost dezvoltată ca răspuns la criticile adresate împotriva celor care urmează o viață de liniștire – viață de hesychia. Nu vom putea să ne ridicăm la înălțimea viziunii sale dacă nu ne vom strădui să dobândim o astfel de liniștire.

Probabil cea mai bună definiție a unui isihast este cea a Sfântului Ioan Scărarul, a cărui Duminică o vom prăznui peste două săptămâni, după ce vom fi trecut de cea a Crucii, care marchează mijlocul Postului Mare. Așa Cum spune Sfântul Ioan Scărarul: „Isihastul este cel care se străduiește să cuprindă ceea ce este netrupesc în ceea ce este trupesc” (Scara, Treapta 27). Cu alte cuvinte, [isihast este] cel care se nevoiește să își țină mintea în trupul său, înlăuntrul lui aici și acum.

În loc să ne lăsăm mintea să zboare de colo colo, de la o grijă la alta, este absolut necesar – dacă dorim să fim instrumentele lui Dumnezeu în lumea aceasta – să fim prezenți pentru noi înșine, pentru această clipă în care Dumnezeu ne-a așezat, pentru cei pe care Dumnezeu i-a adus înaintea noastră. Trebuie să dobândim o astfel de liniștire: „Opriți-vă și cunoașteți că Eu sunt Dumnezeu“ (Ps. 45, 10). Iar Moise spune la fel: „Domnul are să Se lupte pentru voi, iar voi fiți liniștiți!“ (Ieș. 14,14).

[ Alegerea celor două versete are mai mult sens în engleză: varianta sinodală „opriți-vă” din Ps. 45 nu corespunde celei din Septuaginta care redă: „Liniștiți-vă de tot ceea ce faceți/lăsați toate (și luați aminte)” [n.tr.].]

Cu toții știm cât de greu este să stai concentrat la Sfânta Liturghie timp de vreo două ore, ba chiar și pentru numai zece minute pentru a asculta o predică! Doar dacă trecem cu bine de mintea noastră aglomerată – precum paraliticul din pericopa evanghelică de astăzi, trebuie să trecem de mulțime și să coborâm prin acoperiș – de abia atunci vom putea să coborâm în inima noastră și să-L întâlnim acolo pe Hristos.

Acesta este paradoxul nostru: strădania uriașă de care este nevoie – o strădanie violentă – de a sta pur și simplu liniștit. Aceasta este, desigur, pricina pentru care primim darul Postului Mare: nu ca să împlinim câteva sarcini dificile, nevătămați și să ne continuăm apoi purtarea firească. Ci pentru ca să ne schimbăm pentru veșnicie ca urmare a ceea ce trăim în această perioadă de post.

Să ne rugăm, așadar, să folosim cu prisosință timpul care ni s-a dat, fiindcă ceasul este mai aproape acum decât atunci când am început; să ne rugăm pentru ca să ne putem acum – în această Euharistie – împărtăși cu acest Trup și deveni Trupul Său, pentru ca, la venirea Sa, noi cu adevărat să fim precum El este.

(în: Pr. Prof. John Behr, “Crucea lucrează în lume: Omilii pentru perioadele liturgice de peste an”, Editura Doxologia, Iasi, 2016)

PS Ignatie Trif – Predica din Duminica Sfântului Grigorie Palama, Catedrala episcopală Huși, 2018:

“Teologul luminii necreate – De ce Sfântul Grigorie Palama este un model azi?”, interviu acordat de PS Episcop Siluan pentru emisiunea „Cuvânt pentru suflet” a Postului de Televiziune „Trinitas TV”, al Patriarhiei Române, din 12 martie 2014: