Astăzi este o mare sărbătoare. Astăzi este Duminica I din Post, Duminica Ortodoxiei. Dar ce este, iubiții mei, Ortodoxia?

Ortodoxia este întocmai precum aurul curat. Precum aurul e scos din cuptor și ori de câte ori îl arzi este tot mai curat, așa și Ortodoxia noastră: este aur care a ieșit din cuptoarele cele duhovnicești. Iar cuptoarele cele duhovnicești sunt Sinoadele Ecumenice și Locale. Așadar, Ortodoxia nu este rugina eresurilor, ci este aur curat, diamantul adevărului. Ortodoxia este soarele care strălucește în Răsărit și în Apus.

Dacă am fi putut, iubiții mei, să înțelegem ce este Ortodoxia, am fi iubit-o ca pe mama noastră. Ochii noștri s-ar fi umplut de lacrimi astăzi. Am fi ținut sfintele icoane, am fi zis din inima noastră „Doamne, miluiește", și am fi mulțumit lui Dumnezeu, deoarece nu ne-am născut în vreo altă țară, ci ne-am născut în această patrie, în Elada, care miresmuiește a Ortodoxie; deoarece ne-am născut din părinți ortodocși. De aceea cântăm: „Cine este Dumnezeu mare ca Dumnezeul nostru?..." (Psalmul 76, 14).

Ortodoxia! Câte teme deschide astăzi! Câte cărți sfinte deschide astăzi! Câte minuni are să istorisească ziua de astăzi! Ce să spunem? Să istorisim ce este această credință a noastră? Să prezentăm biruințele și triumfurile de peste veacuri? Să înălțăm cinstitele steaguri ale Ortodoxiei, care sunt vopsite cu sângiuri? Să povestim istoria acestei zile sfinte și să arătăm cum vreme de o sută de ani satana și slujitorii lui au încercat să dărâme această sfântă Biserică a noastră, dar nu au putut, și că în cele din urmă au fost nevoiți să-și mărturisească înfrângerea? Sau să spunem despre acei eroi ai credinței noastre, patriarhii, împărații, împărătesele, monahii, egumenii, poporul anonim, care până la moarte s-au luptat pentru credința noastră ortodoxă? Ar trebui, frații mei, să avem mult timp. Ar trebui ca și eu să am putere duhovnicească. Ar trebui să fiu un Hrisostom (un Gură-de-Aur) sau un Vasilie sau un înger zburător. Ar trebui ca și voi să aveți o mare voință, pentru a putea să istorisim mărețiile zilei de astăzi. Dar pentru că toate acestea nu există, vă voi ruga să acordați puțină atenție la câteva detalii ale Evangheliei pe care am auzit-o astăzi. Ajunge și un singur detaliu al Evangheliei ca să ne folosim duhovnicește în această sfântă zi a creștinătății. Care detaliu?

Hristos ne constituie în micul lui stat, pentru a predica cea mai mare revoluție din lume. Și cheamă pe unul din ucenicii Lui. Acest unul nu a fost Platon, nu a fost Aristotel, nu a fost unul din bărbații mari ai lumii antice, nu a fost om de știință, nu a fost înțelept, nu a fost bogat. Dar ce a fost? Un sărăcuț. Era un pescar necunoscut, care-și arunca mrejele în lac, ca să se întrețină pe el și familia lui. Numele lui era Filip. Îl cheamă Domnul. Pentru că Hristos este magnetul, care atrage orice suflet nobil. Și Filip a fost sedus imediat de dumnezeiasca față a Hristosului nostru. A rămas alături de el. Asculta dumnezeieștile Lui cuvinte. Vedea fața Lui care strălucea mai mult decât soarele. Și-a spus în sine: Am aflat izvorul, L-am aflat pe Dumnezeu!

De atunci, Filip nu s-a liniștit. Aripi la picioarele lui, să alerge în stânga, în dreapta și să răspândească această mare descoperire, că a aflat izvorul adevărului. Și mai întâi de toate îl cheamă pe prietenul său duhovnicesc, pe Natanael, zicându-i: „Vino și vezi" (Ioan 1, 47). Și vine Natanael, gânditor și cu multe îndoieli. Iisus, doar ce l-a văzut, îi zice: „Iată un om cu inima fără ură și răutate" (Ioan 1, 48). Natanael răspunde: „De unde mă cunoști?" (Ioan 1, 49). De unde mă știi? Și Hristos îi zice: „Te-am văzut sub smochin". Natanael se nedumerește și se minunează. Înțelege că Cel care cunoaște detaliile vieții lui nu este nimeni altul decât Dumnezeu. Și mărturisește: „Rabbi, tu ești Fiul lui Dumnezeu..." (Ioan 1, 50), Fiul lui Dumnezeu celui viu. Acest detaliu, frații mei, că Hristos l-a văzut sub smochin, aș vrea să-l avem în vedere ca pe o învățătură a zilei de astăzi.

După cum știm cu toții, Țara Sfântă, Palestina, până astăzi este plină de smochini. Solul este ca și al nostru, iar clima temperată. De aceea smochinului îi priește acolo și pentru că are frunza lată pe ramuri, ramurile smochinului se târăsc pe jos. Smochinul este smerit. Nu-și înalță ramurile cu mândrie în sus,ci ramurile lui cu frunzele late cad, iar jos - sub smochin, se formează un adăpost, un ascunziș. Acolo s-a dus Natanael. Era un obicei ca cei evlavioși să meargă sub frunzarul smochinului și acolo să-și facă rugăciunea și să citească în liniște Legea lui Dumnezeu.

Te-am văzut sub smochin" (Ioan 1, 49). Adică în clipa în care ceilalți aleargă în dreapta și stânga și pierd prețiosul lor timp în distracții și în lucruri deșarte, în clipa în care unul fură, în clipa în care altul adună comori, în clipa în care unul se afundă ca porcul în mocirlă, tu, Natanaele, timpul tău nu l-ai irosit în cele deșarte ale lumii, ci te-am văzut sub smochin îngenunchind și rugându-te lui Dumnezeu și citind legea Lui.

„Te-am văzut sub smochin". La acest cuvânt, frații mei, trebuie să luăm aminte. Câte ne învață! Acest cuvânt se potrivește și pentru noi. Pentru că și nouă ne va zice Hristos: „Te-am văzut". Dar unde ne-a văzut pe noi? Suntem noi sub smochin? Și ce este smochinul?

Vă întreb, frații mei.

• Ne vede Hristos, împlinind sfânta Lui voie? Ne vede Domnul, sculându-ne dis-de-dimineață și primul nostru cuvânt să fie: Dumnezeule, îți mulțumim? Precum păsărelele, care atunci când se trezesc nu aleargă să caute de mâncare, ci cântă matinal, luminânda, zic „mulțumesc". Facem și noi la fel? Ne vede Dumnezeu făcând rugăciunea dimineața, la prânz, la masă că facem rugăciunea, seara că îngenunchem în fața icoanelor și ne facem iarăși rugăciunea?
• Ne vede că citim legea Lui, că luăm în mâini Evanghelia?
• Ne vede Hristos că venim la biserică și că adorăm sfânt numele Lui? Ne vede că mergem la spovedanie, că ne spunem păcatele?
• Ne vede Hristos că ne împărtășim cu Preacuratele Lui Taine?
• Ne vede Hristos că deschidem portofelul și pe ascuns-pe ascuns ne milostivim de fratele nostru neputincios? Ca și Sfântul Nicolae, care umbla noaptea pe străzi și arunca în casele cele sărace micile economii ca să miluiască fetițele sărace. Ne vede Hristos făcându-ne datoria?

Frații mei! Așa să trăim. Într-o zi, Hristos ne va spune: Creștine, „te-am văzut sub smochin" (Ioan 1, 51). Iar „smochin", pom pe care nimeni nu va putea să-l dezrădăcineze, pom roditor, pom nemuritor, este Sfânta noastră Biserică. Sub acest pom să trăim cu toții, mici și mari. Iar pomul acesta este Ortodoxia, în care credință toți să trăim, frații mei, zicând ceea ce vom auzi peste puțin timp: „Aceasta este Credința Apostolilor! Aceasta este Credința Părinților! Aceasta este Credința Ortodocșilor! Aceasta este credința care a întărit lumea" și a mântuit-o. Amin.

\+ Episcopul Augustin

(Omilie a mitropolitului de Florina, părintele Augustin Kandiotis,

rostită în biserica Sfântului Constantin în Kolono, Atena, 18.03.1962)

Sursa: