Pe 8 septembrie, iubiților, avem sărbătoare și praznic. Pe 9 septembrie avem din nou sărbătoare și praznic. Sfânta noastră Biserică pe 8 septembrie sărbătorește și prăznuiește Nașterea Preasfintei Născătoare de Dumnezeu. Pe 9 septembrie sărbătorește pomenirea părinților Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, a lui Ioachim și a Anei. Ca să înțelegem și să simțim măreția acestor două sărbători, trebuie să ne aruncăm o privire în Lumea Antică, de dinainte ca evlavioșii părinți Ioachim și Ana să o nască pe Născătoarea de Dumnezeu.

Toți știm istoria lui Adam și a Evei. Au fost primii oameni pe care i-a zidit Dumnezeu. I-a pus într-un loc cu totul minunat, care avea toate bunurile. Se numea rai. Adam și Eva trăiau acolo fericiți. Nici foame, nici sete, nici boală, nici moarte nu existau acolo. Răul, care în mii de forme bate astăzi lumea, nu exista. Din păcate, întâii-zidiți nu au păzit porunca pe care le-a dat-o Dumnezeu. Porunca era: Să nu mâncați din rodul doar al unui copac. Era grea porunca asta? Nu. Pentru că alte mii de copaci fructiferi, plini de roade dulci, erau la dispoziția lor. Dacă Dumnezeu le spunea că doar dintr-un copac aveau dreptul să mănânce roade și din toți ceilalți nu, atunci o astfel de poruncă ar fi părut grea. Dar diavolul a invidiat fericirea celor întâi zidiți și a început să-L acuze și să-L calomnieze pe Dumnezeu pentru această poruncă. A venit și i-a spus Evei că nu respectarea poruncii, ci încălcarea poruncii îi va face fericiți. Din păcate, Eva a dat atenție cuvintelor diavolului, a fost biruită de ispită, a mâncat din fructul oprit și l-a făcut și pe bărbatul ei să mănânce și el.

Întâii-zidiți nu L-au ascultat pe Dumnezeu, ci pe diavol. Și consecința? Din clipa în care au încălcat porunca lui Dumnezeu n-au mai avut nicio liniște. I-a cuprins teama. Păcătuiseră. Nu mai aveau loc în rai. Au fost izgoniți de acolo. Ușa raiului se închise. Un înger cu o sabie de foc o păzea și nimeni nu mai putea să deschidă și să intre.

Dar cu toată nenorocirea pe care a suferit-o neamul omenesc din cauza neascultării celor întâi-zidiți, omenirea avea o nădejde, că într-o zi, toate răutățile, toate nenorocirile se vor sfârși și va începe o nouă perioadă de viață fericită pentru lumea întreagă. Și nădejdea aceasta nu a fost mincinoasă. A dat-o Dumnezeu. Da, însuși Dumnezeu, Care i-a izgonit din rai pe Adam și pe Eva, a spus diavolului, care ca un șarpe pătrunse în rai și-i rătăci pe cei întâi-zidiți, acestui întâi-lucrător al răului și al nenorocirii: Dușmănie va fi între tine și femeie, între sămânța ta și urmașii ei. Dar un urmaș îndepărtat al Evei, pe care tu ai înșelat-o, va ridica război împotriva ta cu putere. Te va învinge, îți va sparge capul, iar tu îi vei răni călcâiul, adică îi vei pricinui o mică și neînsemnată rană (Facere 3, 15). Aceste cuvinte sunt prima profeție care s-a dat omenirii. Această profeție a fost o rază de mângâiere. Dumnezeu va învinge, iar nu diavolul.

Și lumea aștepta să se împlinească această profeție. Aștepta să vină Cel Puternic, Cel care avea să-l învingă pe diavol și să dăruiască biruință împotriva păcatului și a patimilor. Îl aștepta pe Mesia. Mesia, adică Hristos, avea să se nască din femeie. Dar ce fel avea să fie femeia aceasta? Fecioară, zice Proorocul Isaia (Isaia 7, 14). O fecioară va naște pe Mântuitorul lumii. Un lucru nemaiauzit!

Au trecut multe secole, lumea aștepta. Mii și milioane de femei s-au născut. Multe din ele s-au învrednicit să nască prunci aleși, care au devenit bărbați renumiți, care s-au evidențiat în meșteșuguri, în științe, în bogăție, în putere, în lupte și în războaie. Dar nicio femeie nu a fost găsită vrednică să-L nască pe Hristos. Femeia, care avea să-L nască pe Hristos, trebuia să fie curată, să fie cu desăvârșire și pe de-a-ntregul o femeie deosebită. Să le întreacă pe toate în virtute, în curăție, în bunătate. Să strălucească ca soarele, să fie albă ca zăpada. Să răspândească bunămireasmă ca și crinul. Să fie mai curată decât strălucirile soarelui, mai înaltă decât proorocii și patriarhii și chiar decât înșiși îngerii și arhanghelii. Preasfânta a fost minunea lui Dumnezeu. Unica femeie din lume a fost Fecioara. Din neîntinatele ei sângiuri a luat trup Fiul lui Dumnezeu.

Ce limbă va putea să laude în cântări după vrednicie pe Preasfânta? Sfânta noastră Biserică în cinstea Presfintei Născătoare de Dumnezeu a consfințit multe sărbători. Iar una din acestea este Nașterea, adică ziua în care s-a născut Preasfânta. Luați aminte. Pe toți sfinții îi prăznuim în ziua în care au închis ochii în această lume deșartă. S-au născut păcătoși și au murit sfinți. În timp ce Maicii Domnului nu doar Sfânta Adormire îi sărbătorim, ci și Nașterea. Și astfel, mărturisim că chiar dintru început Preasfânta a fost Cea Curată și Neprihănită, Vasul străfulgetor al Harului lui Dumnezeu, în care s-a sălășluit Dumnezeiescul Mărgăritar, Hristos. Din ziua nașterii Preasfintei a început să cadă pe pământ ploaia de aur, dumnezeiescul har. Sărbătoarea Nașterii ei este începutul mântuirii lumii.

Dar Biserica nu cinstește doar pe Preasfânta Născătoare de Dumnezeu. Cinstește după cuviință și pe părinții ei, pe Ioachim și pe Ana. A hotărât ca în ziua următoare sărbătorii Nașterii să se sărbătorească și să se prăznuiască pomenirea părinților ei.

Ioachim și Ana! Au fost una din cele mai alese și iubite perechi din Lumea Antică. Însă un vierme le mânca inima și nu-i lăsa să se bucure de bucuria lui Dumnezeu. Nu aveau niciun copil. Erau sterpi. Era o epocă în care se socotea blestem, dacă cineva nu avea copii. În schimb, acum, în epoca satanică în care trăim, lumea se ferește de copii mulți ca de un blestem și folosește toate mijloacele necinstite și criminale, ca să nu-i aducă pe lume. Însă în acea epocă pruncul îl socoteau ca dar al lui Dumnezeu. Și Ioachim și Ana se considerau pe ei nenorociți, pentru că nu aveau niciun copil. Ani la rând se rugaseră lui Dumnezeu să le dea un copil. Și Dumnezeu a auzit rugăciunea lor. S-a întâmplat minunea. În pântecele Anei, care era stearpă, în cele dinlăuntru ale ei de marmură, a răsărit floarea. S-a născut copila. Acesteia i-au dat dulcele nume de Maria. Astfel, unei mici minuni, nașterea unei copile din mamă stearpă, îi urmează cealaltă, minunea neasemuit mai mare, Nașterea lui Hristos din Fecioară.

Așadar, să cântăm cu veselie și noi: „Nașterea ta, de Dumnezeu Născătoare, bucurie a vestit la toată lumea; că din tine a răsărit Soarele Dreptății, Hristos, Dumnezeul nostru, și dezlegând blestemul a dat binecuvântare și stricând moartea ne-a dăruit nouă viață veșnică”.

(traducere: Frăția Ortodoxă Misionară „Sfinții Trei Noi Ierarhi”, sursa: „Myripnoa anthi”, Atena, 2007)

Sursa: