– Părinte Rafail, ați spus că pe meleagurile noastre ortodoxia este puțin înțeleasă și trăită; am dori să ne conștientizați mai mult asupra acestui lucru.

– Părintele Rafail: Mă bucur de întrebarea asta. Ce mi s-a întâmplat mie s-a întâmplat multora în Apus când ne-au lipsit cele pe care le luam de bune, am început să căutăm, căutând am găsit mai mult decât ne-am așteptat. În cazul meu, când vă spun că am trăit ortodoxia ca fiind însăși firea omului a fost acel mult mai mult decât mă așteptam. Întrebam pe Dumnezeu în taina inimii: D oamne, dar de ce ar fi ortodoxia mai adevărată sau mai înțeleaptă sau mai adâncă sau mai nu știu ce decât protestantismul care-l descoperisem eu așa cum mi se părea. Mi-a arătat Dumnezeu că nu era mai înțeleaptă, mai adevărată, era firea omului . De-aia este mai decât ori și ce. Orice religie, orice rătăcire, orice ideal este un om care se caută și ortodoxia este aia ce caută omul.

Pe meleagurile noastre se întâmplă ce se întâmpla cu evreii din Vechiul Legământ. Conștientizați de descoperirea dumnezeiască că ei sunt poporul ales, bineînțeles că păcatul și-a tras spuza pe turta lui și atuncea au început să se mândrească. Care este primul cuvânt de propovăduire al glasului Cuvântului lui Dumnezeu, adică Ioan Botezătorul? – Troparul zice că e glasul Cuvântului, glasul cel din pustie – “și să nu vă ziceți vouă că sunteți sămânța lui Avraam că zic vouă că din pietrele acestea Dumnezeu poate să ridice fii lui Avraam”. Echivalentul acestor cuvinte este valabil pentru toată ortodoxia în baștina ei astăzi, la noi, la ruși, la greci am văzut aceleași lucruri. Paradoxal, ce s-a întâmplat în istorie, ce s-a întâmplat în Vechiul Legământ, așa se întâmplă și astăzi. Multe rătăciri în Apus și diaspora, omul se caută și un pic se găsește și un pic se pierde, dar conștientizarea a ce este ortodoxia mult mai puternic se dă acolo unde nu este, unde omul caută, decât aici unde o ai pe toată pe toate drumurile, o iei de bună, ai una aici, ai una acolo, toate străzile sunt pline de preoți, vrei să te spovedești ai unde să te duci. Da! Toate sunt la îndemână, dar o luăm de bună, și fiindcă o luăm de bună o pierdem fiindcă păcatul își trage spuza pe turta lui, păcatul fiind indiferența, păcatul fiind nepăsarea, păcatul fiind mândria că noi suntem popor așa și pe dincolo, poporul lui Dumnezeu. Vă spun că din popoarele pe care le-am cunoscut nu este nici un popor care să nu fie buricul pământului. Sunt zeci de burice dintre care, bineînțeles, sunt eu și poporul meu. Ăsta este păcatul și spuza care și-o trage, pentru asta poporul lui Dumnezeu pe Dumnezeu l-au răstignit și pe Dumnezeul lor și tradiția lor au pierdut-o. Apostolul Pavel s-ar fi făcut el anatema de la Hristos numai pentru ca poporul lui să poată reveni la adevăr și n-a venit până astăzi. Spunea părintele meu duhovnic: noi suntem ortodocși, dar noi nu putem fi mândri că suntem ortodocși, noi trebuie să fim smeriți că suntem ortodocși. Ortodoxia în smerenie se păstrează“.

(din conferinta cu tema “Postul și iertarea, destin și vocație în ortodoxie“, aprilie 2002, Alba-Iulia)