Pasajul evanghelic de astazi se refera la tamaduirea unui om posedat de o legiune de de­moni si ne demonstreaza in modul cel mai tulburator si uimitor cat de mult Domnul pretuieste fiecare suflet in parte. Priviti: aveti in fata un singur om din intreaga lume si se da batalia nu numai pentru soarta sa vesnica, dar si pentru existenta sa vremelnica. Dumnezeul intrupat se lupta cu vrajmasul pentru integritatea sufleteasca si fizica a omului respectiv pe pamant. Hristos intervine si pentru o singura fiinta umana, deoarece fiecare dintre noi are in ochii lui Dumnezeu valoare infinita si suprema.

Oare nu ne-a spus Domnul ca pastorul cel bun iasa nouazeci si noua de oi, care nu au nevoie de grija sa, ca sa salveze o singura oaie pierduta? Si-L vedem pe Domnul, iar in fata Sa cauza si sursa oricarui rau, pe stapanitorul intunericului, pe satana care lupta. Boala fizica si sufleteasca a acestui om reprezinta doar o parte a grozaviei lumii care a fost alterata de pacat omenesc, adica de faptul ca omul s-a abatut de la Dumnezeu.

Si-L vedem pe Dumnezeu venind sa-l mantuiasca pe omul acesta nu doar ca pe o entitate duhovniceasca, dar si in aspectul sau cotidian, de om simplu. In Sfanta Scriptura, satana este numit „vrajmasul”, fiind cel care se razboieste cu tot binele pe care Dumnezeu i-l propune omului. Si lupta impotriva binelui, tot prin cuvintele Sfintei Scripturi, noi stiind ca este mincinos si ucigas. Minciuna este incercarea de a intoarce sau a atrage pe cineva in lumea irealului, in lumea in care nu se poate trai. Minciuna este pervertirea adevarului, avand scopul de a face viata imposibila; si aceasta duce la pieire.

Hristos este Adevarul. Nu este minunat sa intelegem ca Hristos este Adevarul nu numai referitor la Dumnezeu, dar si adevarul despre om ? Cand ne intoarcem la Hristos si ne convertim, se restaureaza si soarta noastra vesnica, si integritatea noastra umana. Vedem aceasta din povestirea de astazi: nebunia impletita de mincinosul si ucigasul a fost biruita de Cel Care este realitatea suprema intruchipata, si din punct de vedere dumnezeiesc, si din punct de vedere omenesc. Apoi, in relatarea evanghelica mai e o trasatura pe care vreau sa o subliniez. Omul s-a tamaduit. Singura lui dorinta a fost sa ramana cu Domnul, Care i-a returnat integritatea, care i-a deschis usa spre o noua viata; viata cea vesnica inca de pe pamant, viata omeneasca in deplinatatea ei. Hristos nu-l lasa sa faca aceasta, ci ii spune: Intoarce-te acasa si spune-le altora ce ti s-a intamplat.

Mantuitorul ne spune cuvintele acestea si noua tuturor. Intr-o clipa sau alta, iar uneori si pe parcursul unei perioade intregi, simtim ca ne-am atins de marginea hainei lui Hristos. Iar innoirea, viata, frumusetea si adevarul au venit la noi. Si vrem sa ne alipim, vrem sa ramanem acolo unde s-a produs minunea aceasta. Se poate intampla in mijlocul oamenilor care ne-au transmis trairea innoirii, dar se poate intampla si in rugaciunea din biserica. Oriunde ar fi, cand am primit din belsug ceea ce Dum­nezeu ne-a propus si ne-a oferit, trebuie sa auzim glasul Sau care ne spune: „ Ai primit vindecare, de acum incolo esti un om nou. Du-te la ai tai, du-te la prieteni, du-te la toti cei care nu au gustat din inno­irea aceasta, si povesteste-le ce se intampla atunci cand il intalnim pe Hristos, Dumnezeul intrupat! Povesteste-le asa incat si ei sa se poata innoi, ca sa reuseasca inca de pe pamant si in temporalitate sa guste din cele ceresti si vesnice! “. Indemnul aces­ta nu este adresat doar omului care s-a vindecat cu atatea secole in urma. Este un imbold adresat fiecaruia dintre noi. Trebuie sa vorbim despre darurile pe care le-am primit, sa le impartasim cu darnicie cu altii. Caci milioane de oameni ravnesc deplina­tatea vietii pe care le-o poate da numai Singurul Dumnezeu.

Si sa auzim vestea aceasta: fiecare persoana umana este atat de pretioasa pentru Dumnezeu, in­cat Domnul le poate uita pe celelalte, ca sa-l inconjoare cu grija pe cel este in nevoie. Tocmai de aceea satana unelteste cu atata straduinta mrejele pieirii pentru fiecare dintre noi. Caci a-l smulge din mainile lui Dumnezeu macar pe unul dintre noi inseamna a-L lipsi pe Domnul de cineva pe care il iubeste cu pretul vietii si mortii Sale.

Daca suntem poporul lui Dumnezeu, trebuie sa auzim ce i s-a spus acestui om. Si bucurandu-ne pentru ce am primit, sa ne ducem si sa impartim cu altii integritatea si innoirea vietii, pe care o traim daca nu tot timpul, macar in clipele binecuvantate ale vietii noastre. Amin.

(Din: Mitropolitul Antonie de Suroj, Predici la Octoih, Editura Egumenita, 2020)