S-a născut în anul 1490 în satul Pili din Tesalia Greciei, ca fiu al unor părinți dreptcredincioși, Sotirie și Maria, care i-au dat o bună creștere, sădindu-i în suflet cuvântul Evangheliei lui Hristos.

La vârsta de 10 ani a plecat la Trikala, unde a intrat sub povața arhiepiscopului Marcu al Larisei (1499-1527, cu reședința la Trikala), care l-a dat la învățătură și l-a primit ca ucenic.

A primit tunderea în monahism la vârsta de 16 ani, dându-i-se numele de Visarion, în amintirea Sfântului Visarion I, fost arhiepiscop al Larisei (1490-1499).

Ca monah, tânărul Visarion viețuia în deplină smerenie, ascultare și neagonisire, fiind stăruitor în rugăciuni, privegheri și postiri.

La vârsta de 26 de ani a fost hirotonit diacon și, la scurt timp, preot, iar în anul 1517 a fost hirotonit episcop al Elasonului.

Însă poporul acelei cetăți, din pricina mândriei, nu l-a primit ca episcop, pentru că în trecut cetatea lor era cinstită cu rang de Arhiepiscopie. De aceea, locuitorii cetății au mers cu îndrăzneală și, pentru daruri, au luat un alt arhiereu, după vrerea lor.

Atunci, smeritul ierarh Visarion a rămas, vreme de 4 ani, să-l ajute pe dascălul său, arhiepiscopul Marcu, în greaua slujire pe care o avea sub stăpânirea otomană, întărind poporul în dreapta credință și arătând multă milostivire către cei săraci. În anul 1521 a fost pus episcop al cetății Stagon (astăzi Kalambaka).

Și, păstorind în episcopia aceea 6 ani, multe supărări și prigoniri a suferit, cu îndelungă-răbdare, de la un preot nevrednic, numit Dometie, care-l clevetea neîncetat.

Iar după ce arhiepiscopul Marcu a trecut la cele veșnice, în anul 1527, atunci, cu alegerea și cu cererea episcopilor, și a clericilor acelei eparhii, precum și a tot poporul dreptcredincios, Sfântul Visarion a fost rânduit în scaunul Larisei de către patriarhul Ieremia I al Constantinopolului (1522-1545).

Cât a cârmuit această eparhie, a săvârșit cele plăcute lui Dumnezeu: răscumpăra pe cei robiți și ajutora cu daruri pe cei săraci și lipsiți.

Totodată, s-a arătat purtător de grijă pentru bunăstarea păstoriților, străduindu-se să se deschidă drumuri între Tesalia și Epir și să se zidească poduri peste ape. Astfel, a făcut poduri mari peste râurile Aheloos și Pinios, peste care mai înainte nimeni nu putea trece.

Sfântul a ctitorit mai multe mănăstiri, cea mai cunoscută fiind cea închinată Schimbării la Față a Mântuitorului, numită Dusicon, aproape de satul natal, la care a avut ajutor întru toate pe fratele lui, Ignatie episcopul.

În acest chip, bine și cu bucurie dumnezeiască chivernisindu-și turma sa duhovnicească, fiind în vârstă de doar 50 de ani, s-a mutat la Domnul, în ziua de 13 septembrie 1540, iar prăznuirea lui se face la 15 septembrie, din pricina praznicului Înălțării Sfintei Cruci.

Moaștele Sfântului Visarion s-au arătat făcătoare de minuni. Capul său se păstrează până astăzi în Mănăstirea zidită de el la Dusicon.

În secolele al XVII-lea și al XVIII-lea, în vremea unor epidemii de ciumă, moaștele Sfântului au fost aduse de două ori în Țara Românească, potolind ciuma.

De aceea, românii au arătat mare evlavie față de acest Sfânt făcător de minuni, închinându-i cu recunoștință mai multe biserici în București și în țară.

Pentru ale lui sfinte rugăciuni, Hristoase Dumnezeule, miluiește-ne pe noi. Amin.

Tropar

Glasul 8

Întru răbdarea ta, ți-ai agonisit plata ta, părinte cuvioase; în rugăciuni neîncetat răbdând, pe săraci iubind și pe aceia îndestulându-i. Ci, te roagă lui Hristos Dumnezeu, Sfinte Visarion Milostive, Fericite, să mântuiască sufletele noastre.