Ați auzit astăzi pericopa evanghelică referitoare la una dinte marile minuni ale lui Hristos – vindecarea orbului din naștere.

Cum a spus însuși orbul din naștere, din veac nu s-a văzut ca cineva să deschidă ochii unui om născut orb. V-a atras atenția modul în care acest om vindecat le răspundea fariseilor? V-a atras atenția uimitorul curaj și noblețea răspunsurilor lui?

El nu se rușina deloc în fața fariseilor, care aveau putere să îl excludă din sinagogă. Vorbea cu dânșii fără frică, ba chiar îi demască.

Sunt, oare, mulți printre noi cei care, având de dat răspuns în fața celor care au putere asupra lor, să răspundă așa cum răspundea acest orb din naștere? Majoritatea dintre voi, nu. În fața celor puternici aceștia stau cu frică și răspund cu lașitate. Se străduiesc să ascundă adevărul și chiar îi calomniază pe apropiații lor, iar pe sine se îndreptățesc. Sunt mulți astfel de oameni printre noi, iar cei cu suflet nobil sunt puțini.

Ce este noblețea sufletească? Prin ce calități se deosebește omul cu suflet nobil?

Prin faptul că este mereu concentrat, tăcut, niciodată nu viclenește, are un suflet deschis și curajos, nu se teme să mărturisească în fața mai-marilor lumii acesteia adevărul curat. Se poartă față de apropiații săi cu noblețe și mărinimie; nu se preaînaltă în fața nimănui, niciodată nu înjosește demnitatea celorlalți, față de toți este pașnic și respectuos, îi sunt străine viclenia, fățărnicia, și lașitatea.

Oamenii cu suflet josnic nu sunt deloc așa. Ei niciodată nu sunt serioși, mereu sunt agitați, permanent îi supără pe apropiații lor, la fiecare pas viclenesc, sunt în stare să-i distrugă pe frații lor doar ca să trăiască ei mai bine.

Vom urma întotdeauna exemplul nobil al orbului din naștere, vom respecta orice suflet nobil și cu repulsie vom trata defăimarea aproapelui, lașitatea, nedreptatea? Iată ce ne învață exemplul nobil al orbului din naștere vindecat de Domnul Iisus Hristos! Pericopa evanghelică despre această uimitoare minune se încheie cu câteva cuvinte extrem de profunde și de importante ale lui Hristos: “Spre judecată am venit în lumea aceasta, pentru ca cei ce nu văd să vadă, iar cei ce văd să fie orbi “.

Fariseii care erau de față au întrebat indignați: “Nu cumva și noi suntem orbi?“

Domnul le-a răspuns: “Dacă ați fi orbi, nu ați avea păcat; dar pentru că ziceți că vedeți, păcatul rămâne asupra voastră “(Ioan 9, 39-41).

Despre ce fel de orbire vorbește aici Domnul Iisus Hristos? Desigur, nu despre orbirea trupească, ci despre cea duhovnicească. El a venit în lumea aceasta spre judecată, ca să îi facă să vadă pe cei care nu văd, iar pe cei care văd să-i orbească.

Ce înseamnă aceasta? Cum nevăzătorii vor deveni văzători, iar cei văzători orbi? Ce este orbirea duhovnicească?

Este boala de care suferă majoritatea oamenilor. Sunt orbi cei care nu văd lumina – această orbire este trupească. De orbire duhovnicească suferă cei care nu vor să vadă lumina adevărată.

Dar unde este această lumină adevărată?

Ne răspunde la această întrebare Sfântul Apostol Ioan Teologul: “Lumina cea adevărată, Care luminează pe tot omul care vine în lume. În lume era și lumea printr-Însul s-a făcut, dar lumea nu L-a cunoscut. Întru ale Sale a venit, dar și ai Săi nu L-au primit “(Ioan 1, 9-11).

Domnul nostru Iisus Hristos este strălucirea slavei Tatălui, este lumina lină a sfintei slave a Tatălui Ceresc. Sunt orbi cei care, după cuvântul aceluiași sfânt, nu L-au primit pe El, ci care au refuzat să vadă în Hristos adevărata lumină. Sunt orbi cei care își închid ochii la lumina cereștii Evanghelii a lui Hristos. Sunt orbi cei care vor cu mintea lor, cu cunoștințele lor, să găsească adevărata lumină. Sunt orbi cei care cred că, dacă dispun de cunoaștere științifică și de gândirea filosofică, au cunoscut deja adevărata lumină și nu mai vor să cunoască vreo alta.

Pentru acei iudei și farisei pe care i-a demascat Domnul Iisus Hristos, singura lumină erau cărțile Vechiului Testament. Ei știau doar acea lumină care a strălucit de la marele Proroc Moise, respingeau lumina lui Hristos, Îl prigoneau pe Domnul Iisus, L-au răstignit pe Cruce și gândeau că au stins această lumină adevărată. Dar lumina strălucește în întuneric, și întunericul n-a cuprins-o.

Oare cine sunt acei nevăzători pe care Domnul Iisus Hristos, cu venirea Sa, i-a făcut văzători?

Amintiți-vă de Sfinții Apostoli. Erau oameni simpli, care nu aveau nici o legătură cu știința. Acești modești pescari erau nevăzători în ochii mai-marilor preoților și fariseilor celor care se mândreau cu cunoștințele lor.

Și spune-mi: cine a văzut și a cunoscut adevărul lui Hristos, cine a primit lumina lui Hristos într-o măsură mai mare decât Sfinții Apostoli, care au luminat toată lumea cu lumina învățăturii Evangheliei? Ei era mai înainte nevăzători, dar apoi s-au umplut de lumina duhovnicească. Există și astăzi mulți oameni întunecați la suflet, care nu sunt luminați de nici o știință și care nu știu filosofie. Aceștia sunt nevăzători. Dar câți dintre acești nevăzători au devenit văzători, care înțeleg totul, care au cunoscut esența tuturor lucrurilor, care au cunoscut adevăratele scopuri ale vieții omenești în lumina adevărului lui Hristos?

Cum au devenit ei văzători din nevăzători?

Pe ei i-a luminat lumina lui Hristos, lumina-adevărată, care a venit în lume. Ei au fost cei cărora Domnul Iisus Hristos le-a dat putere asupra fiilor lui Dumnezeu. Dar oare fiii lui Dumnezeu pot fi orbi? Nu! Ei sunt văzători, cunosc mai mult decât oricine adevărul, au primit lumina autentică, adevărată.

Domnul a venit să astupe cu lumina Sa dumnezeiască orice înțelepciune omenească deșartă, orice lumină artificială, care fumega înălțată de oamenii plini de mândrie, de părere de sine. Ei consideră că pot cuprinde cu mintea lor adevărul întreg. Pe aceștia, care se consideră văzători, Domnul i-a făcut nevăzători, iar pe oamenii simpli, cu inima curată, care au primit Sfânta Evanghelie cu credința deplină, precum copiii mici primesc cuvintele părinților lor, i-a făcut văzători.

Voi vă credeți învățători ai poporului și nu vă considerați orbi. Vai vouă, pentru că nu înțelegeți că sunteți orbi! Ascultați cuvântul lui Dumnezeu către Sfântul Proroc Iezechiel: “Fiul omului! Tu locuiești în mijlocul casei răzvrătirii; ei au ochi să vadă și nu văd; ei au urechi să audă și nu aud; fiindcă ei sunt o casă a răzvrătirii” (Iezechiel 12, 2).

La cine se refereau aceste cuvinte? Pe cine a numit Domnul prin gura prorocului “casa răzvrătirii”?

Aceste cuvinte se refereau la poporul lui Israel, care făcea ce făcea și se lepăda de adevărata închinare, și pornea pe căile strâmbe ale păgânismului. Evreii se răzvrăteau împotriva lui Dumnezeu, se ridicau împotriva Acelui Dumnezeu Care i-a făcut popor ales, Care i-a scos din robia Egiptului. L-au părăsit pe Dumnezeul lor și se închinau baalilor și astartelor. De aceea au asurzit și au orbit, nu înțelegeau dreptatea, erau surzi la cuvintele adevărului. De aceea, văzând nu vedeau și auzind nu auzeau.

Dar oare sunt puțini astăzi între oameni astfel de răzvrătiți? Aceștia sunt toți cei care nu doresc să cunoască lumina adevărată, preferă să meargă nu pe calea lui Hristos, ci pe propriile căi. Iar Domnul vorbește prin prorocul că toți răzvrătiții sunt orbi și surzi față de adevăr.

Iată ce spune Sfântul Proroc Isaia despre cei orbi duhovnicește: “Și vor duce orbii pe o cale pe care nu o știau și îi vor face să umble pe cărări pe care nu le-au cunoscut; întunericul lor îl vor face lumină și pe cele colțuroase le vor face netede: acestea sunt lucrurile pe care le voi face Eu și pe ei nu îi voi părăsi” (Isaia 42, 16).

Domnul îi va conduce pe cei orbi duhovnicește pe acea cale pe care ei nu o cunosc, considerându-se pe sine văzători. El îi va conduce pe căi necunoscute, la care nici măcar n-au gândit, și va face întunericul care îi înconjoară lumină, și căile lor strâmbe le va face căi drepte.

La care întuneric, se referă prorocul?

La acel întuneric în care trăiesc oamenii care nu au sprijin duhovnicesc în credința profundă în Dumnezeu. Știți cât de mulți oameni, care au uitat de Dumnezeu, se istovesc într-o apăsătoare tristețe duhovnicească, nu văd sensul în viață și sfârșesc prin a se sinucide?

Sufletul lor este întunecat. Ei trăiesc într-un întuneric profund. Și iată, acest întuneric, după cuvântul Prorocului Isaia, Domnul îl face lumină. Și de pe căile strâmbe îi aduce pe căile drepte: “Acestea sunt lucrurile pe care le voi face Eu și pe ei nu îi voi părăsi“.

Iată care este sensul acestui răspuns profund al lui Hristos dat fariseilor, care se revoltau pentru că Domnul îi considera orbi!

Să înțelegem și noi aceste cuvinte ale lui Hristos și să ne temem de orbirea duhovnicească, să tindem cu toată ființa spre Lumina cea adevărată! Doar această se cere de la noi – să renunțăm la căile proprii, să încetăm să ne aranjăm viața așa cum ne place, să recunoaștem că suntem orbi și cu toată inima să ne îndreptăm spre Lumina cea adevărată, Domnul nostru Iisus Hristos!

Această lumină adevărată, această strălucire a slavei Tatălui să lumineze inimile noastre întunecate!”

Sfântul Luca al Crimeei

Leave a reply Anulează răspunsul

Comment

Name

required

required, will not be published

Website

Notifică-mă prin email când sunt publicate alte comentarii.

Notifică-mă prin email când sunt publicate articole noi.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Abonare newsletter

Subscribing I accept the privacy rules of this site