“Cu cât oamenii se îndepărtează mai mult de viața cea simplă, firească și înaintează spre lux, cu atât crește și neliniștea din ei. Și cu cât se îndepărtează mai mult de Dumnezeu, este firesc să nu afle nicăieri odihna. De aceea umblă neliniștiți chiar și împrejurul lumii - precum cureaua mașinii împrejurul roții nebune - pentru că în toată planeta noastră nu încape multa lor liniște. Din traiul cel bun lumesc, din fericirea lumească iese stresul lumesc. Educația exterioară cu stres duce în fiecare zi sute de oameni (chiar și copii mici) la psihanalize și la psihiatri și construiește mereu spitale de boli psihice și instruiește psihiatrii, dintre care mulți nici în Dumnezeu nu cred, nici existența sufletului nu o primesc. Prin urmare, cum este cu putință ca acești oameni să ajute suflete, când ei înșiși sunt plini de neliniște? Cum este cu putință ca omul să mângâie cu adevărat, dacă nu crede în Dumnezeu și în viața cea adevărată, cea de după moarte, cea veșnică? Când omul prinde sensul cel mai adânc al vieții celei adevărate, i se îndepărtează toată neliniștea și-i vine mângâierea dumnezeiască, și astfel se vindecă. Dacă ar fi mers cineva la spitalul sau cabinetul de boli psihice și le-ar fi citit bolnavilor pe Avva Isaac, s-ar fi făcut bine toți cei ce ar fi crezut în Dumnezeu, pentru că ar fi cunoscut sensul cel mai adânc al vieții.

Oamenii încearcă să se liniștească cu calmante sau cu teorii yoga, și nu vor adevărata liniște, care vine atunci când se smerește omul și care aduce mângâierea dumnezeiască înlăuntrul lor. Și turiștii care vin din țări străine și umblă pe drumuri, prin soare, căldură, praf, prin atâta zăpușeală, gândește-te cât suferă! Ce silă, ce apăsare sufletească au, de ajung să socoată destindere această chinuială exterioară! Cât sunt de izgoniți de ei înșiși, de ajung să socoată această chinuială drept odihnă!

Când vedem un om cu o neliniște mare, cu mâhnire și supărare, deși le are pe toate - nu-i lipsește nimic - atunci să știm că-i lipsește Dumnezeu. În cele din urmă, oamenii sunt chinuiți și de bogăție, pentru că bunurile lumești nu-i împlinesc sufletește; suferă de un chin îndoit.

Cunosc oameni bogați care au de toate și nu au copii, și tot se chinuiesc. Se plictisesc de somn, se plictisesc de plimbări, sunt chinuiți de toate. “În regulă”, îi zic unuia, “dacă ai timp liber, fă-ți cele duhovnicești. Citește un Ceas, citește puțin din Evanghelie”. “Nu pot”, îmi spune. “Fă un bine, du-te la un spital și mângâie un bolnav”. “Cum să merg până acolo?, îmi răspunde. “Și de ce să fac aceasta?”. “Du-te și ajută vreun sărac de prin vecini”. “Nu, nu mă mulțumește nici aceasta”, spune. Să aibă timp liber, să aibă o grămada de case, să aibă toate bunătățile și să se chinuiască! Știți câți astfel de oameni există? Și se chinuiesc până ce li se strâmbă mintea? Înfricoșător! Și dacă nici nu lucrează, ci își trag veniturile numai din averile lor, atunci sunt cei mai chinuiți oameni. Dacă ar avea cel puțin un serviciu, ar fi mai bine.

Viața de astăzi e alergătură, este un iad

Oamenii se grăbesc și aleargă mereu. La ora cutare trebuie să se afle aici, la cealaltă acolo, și așa mai departe. Și ca să nu uite ce au de făcut, și le notează pe toate. Cu atâta alergătura, tot este bine ca își mai amintesc cum îi cheamă… Nici pe ei înșiși nu se cunosc. Dar cum să se cunoască? Se poate să te oglindești în apă tulbure? Dumnezeu să mă ierte, dar lumea a ajuns un adevărat spital de nebuni. Oamenii nu se gândesc la cealaltă viață, ci cer numai aici mai multe bunuri materiale. De aceea nu află liniște și aleargă mereu.

Bine că există viața de dincolo. Dacă oamenii ar fi trăit veșnic în viața aceasta, nu ar fi existat un iad mai mare, dat fiind felul în care și-au făcut ei viața. Cu neliniștea asta de acum, dacă ar fi trăit 800-900 de ani, ca în vremea lui Noe, ar fi trăit un mare iad. “Zilele anilor noștri șaptezeci de ani, iar de vor fi în putere, optzeci de ani; și ce este mai mult decât aceștia, osteneala și durere.” (Ps.89, 10-11). Șaptezeci de ani sunt de ajuns ca oamenii să-și căpătuiască copiii.

Într-o zi a trecut pe la coliba mea un medic care trăiește în America și mi-a spus despre viața de acolo. Lucrează toată ziua. Fiecare membru al familiei trebuie să aibă mașina sa. Apoi acasă, pentru ca fiecare să se miște liber, trebuie să aibă patru televizoare. Lucrează și se ostenesc ca să scoată bani mulți, ca sa spună că sunt aranjați și fericiți. Dar ce legătură au toate astea cu fericirea? O astfel de viață plină de neliniște și într-o neîncetată alergătură (după bani) nu înseamnă fericirea, ci este un iad. Ce să faci cu viața într-un astfel de stres? Dacă ar fi trebuit ca întreaga lume să trăiască o astfel de viață, eu nu aș fi voit-o. Dacă Dumnezeu le-ar fi zis acestor oameni: “Nu vă pedepsesc pentru viața ce o trăiți, însă vă voi lăsa să trăiți veșnic în acest fel”, asta pentru mine ar fi fost un mare iad.

De aceea, mulți oameni nu pot răbda să trăiască în astfel de condiții și ies afară în aer liber, fără direcție și scop. Se adună în grupuri și merg în afara orașelor, în mijlocul naturii, unii ca să facă gimnastică, iar alții pentru altceva. Mi s-a spus despre unii că ies în aer liber și aleargă, ori se suie pe munți până la înălțimea de 6000 de metri. Își țin răsuflarea, apoi o lasă, și iarăși inspiră adânc… Lucruri de nimic. Aceasta arată că inima lor este strivită de neliniște și caută o ieșire. Am spus unuia dintre aceștia: “Voi săpați o groapă, o măriți, vă minunați de groapa ce ați făcut-o și… săriți în ea, prăvălindu-vă în jos, în timp ce noi [creștinii] săpăm groapa, dar aflăm metale prețioase. Nevoința noastră are rost, fiindcă se face pentru ceva mai înalt.“

Simplificați-vă viața!

Mirenii spun: “Fericiți sunt cei care trăiesc în palate și au toate înlesnirile”. Dar însă fericiți sunt cei care au izbutit să-și simplifice viața și s-au eliberat din lațul acestui progres lumesc al multelor înlesniri, sau mai degrabă al multelor greutăți, și au scăpat de acest stres înfricoșător al vremii noastre de azi. Dacă omul nu își simplifică viața, se chinuiește, în timp ce simplificând-o nu va avea acest stres.

Odată, la Sinai un german i-a spus unui copil de beduin, care era foarte deștept: “Tu ești deștept, poți învăța carte”. “Și după aceea?”, îl întrebă copilul. “După aceea o să devii mecanic”. “Și după aceea?”. “După aceea iți vei deschide un atelier de reparat mașini”. “Și după aceea?”. “După aceea o să-l mărești”. “Si după aceea?”. “După aceea vei lua și pe alții să lucreze și vei avea mult personal”. “Adică, ii spune, să am eu durere de cap, apoi să dau și altuia durere de cap, și după aceea altuia? Nu este mai bine acum, când nu am nicio durere de cap?” Cea mai mare durere de cap vine din gândurile acestea: “Să facem aceasta, să facem cealaltă”. Dacă gândurile ar fi duhovnicești, cel ce le are ar simți mângâiere duhovnicească și nu ar avea durere de cap.

Încă și la mireni insist mult asupra simplității, pentru ca multe din cele ce se fac nu sunt de trebuință și îi mănâncă stresul. Le vorbesc de cumpătare și nevoință. Strig mereu: “Simplificați-vă viața, și stresul va fugi“. Cele mai multe divorțuri de aici pornesc. Oamenii au de făcut multe treburi, multe lucruri și astfel se amețesc. Lucrează amândoi, tata și mama, și își lasă copiii de izbeliște. Osteneală, nervi - din probleme mici, scandaluri mari - apoi, divorț fără justificare. Acolo ajung. Dar dacă și-ar simplifica puțin viata, ar fi și odihniți, și veseli. Acest stres este o catastrofă.

Odată mă aflam într-o casă foarte luxoasă. Discutând cu stăpânii ei, aceștia mi-au zis: „Noi trăim în rai, în timp ce alți oameni duc lipsă”. “Trăiți în iad”, le spun. “Nebune, în noaptea aceasta…”, a spus Dumnezeu bogatului. Dacă Hristos m-ar întreba: “Unde vrei să trăiești, într-o pușcărie sau într-o casă ca aceasta?”, eu aș răspunde: “Într-o pușcărie întunecată”, pentru că pușcăria m-ar ajuta. Mi-ar aminti de Hristos, de sfinții mucenici, mi-ar aminti de pustnicii care au stat în crăpăturile pământului, mi-ar aminti de călugărie. Pușcăria ar semăna puțin și cu chilia mea, și m-aș bucura. Dar casa voastră de ce mi-ar aduce aminte și la ce m-ar ajuta? De aceea pușcăriile mă odihnesc mai mult decât un salon lumesc, dar și decât o chilie frumoasă a unui monah. De mii de ori aș prefera să stau în pușcărie, decât într-o astfel de casă.

Odată, fiind găzduit în casa unui prieten din Atena, gazda m-a rugat să primesc un creștin înainte de a se lumina de ziuă, deoarece în altă vreme a zilei acela nu putea. Așadar, acel om a venit bucuros și slăvind neîncetat pe Dumnezeu. Avea multă smerenie și simplitate și-mi cerea să mă rog pentru familia lui. Fratele acesta era cam pe la 38 de ani și avea șapte copii. Împreună cu familia lui mai stăteau și cei doi părinți ai săi; în total unsprezece suflete, care locuiau împreună într-o singură cameră. Îmi spunea cu toată simplitatea pe care o avea: “Camera ne încape numai atunci când stăm în picioare, dar când trebuie să ne culcăm nu ne mai încape, este puțin strâmtă. Dar, slavă lui Dumnezeu, acum am făcut un adăpost pentru bucătărie și am rezolvat-o. Părinte, noi cel puțin avem un acoperiș deasupra capului, în timp ce alții stau sub cerul liber”. Lucra ca tocilar. Locuia în Atena și plecă înainte de a se lumina de ziuă ca să ajungă la Pireu, unde lucra. Din pricina statului în picioare și a multelor drumuri avea varice, care îl deranjau, însă multa lui dragoste pentru familie îl făcea să uite durerile și suferințele. Mai ales se prihănea pe sine mereu și spunea ca nu are dragoste, pentru că nu face fapte bune cum se cuvine unui creștin și lăuda pe femeia sa că face fapte bune, pentru că pe lângă copiii și socrii săi, de care avea grijă, mergea și lua lucrurile bătrânilor din vecinătate, pe care le spăla; le punea acestora casele în rânduială și le făcea și câte o supă. Pe fața acestui bun creștin se putea vedea zugrăvit harul dumnezeiesc. Avea înlăuntrul său pe Hristos și era plin de bucurie, iar camera sa era plină de bucurie paradisiacă. În timp ce aceia care nu au înlăuntrul lor pe Hristos sunt plini de neliniște. Chiar și numai doi oameni dintre aceștia să fie, nu încap nici în unsprezece camere. Pe când acei unsprezece oameni, care aveau pe Hristos în ei, încăpeau într-o singură cameră.

Chiar și pe unii oameni duhovnicești îi vezi că nu încap, oricât loc ar avea, fiindcă înlăuntrul lor n-a intrat în întregime Hristos. Dacă femeile ce au trăit în Farasa ar fi văzut luxul care exista azi, chiar și în mănăstiri, ar fi zis: “Va arunca Dumnezeu foc să ne ardă! Ne va părăsi Dumnezeu”. Acelea își făceau treburile taca-taca. Dis-de-dimineață trebuia să scoată caprele la păscut, apoi să deretice casa. După aceea, mergeau la bisericuțele din împrejurimi ori se adunau prin peșteri, unde vreuna, care știa puțină carte, citea Sinaxarul cu Sfântul zilei. Pe urmă dă-i la metanii; rosteau apoi și rugăciunea: “Doamne Iisuse…”. Și lucrau, și se osteneau. Femeia trebuia să știe să coasă toate hainele casei. Și pe atunci le cosea cu mâna. Mașini de cusut erau puține, și acelea numai în orașe; în sate nu existau. În Farasa exista numai o singură mașină de cusut. Coseau încă și hainele bărbaților lor, care erau mai comode decât cele de astăzi; iar ciorapii ii împleteau cu mâna. Aveau gust, tragere de inimă, și le mai rămânea și timp, fiindcă ele pe toate le făceau simple. Femeile din Farasa nu se uitau la amănunte. Trăiau bucuria călugăriei. Și dacă, de pildă, pătura nu era bine întinsă și atârna puțin într-o parte, și i-ai fi spus: “Îndreaptă pătura!”, ea ți-ar fi răspuns: “Te împiedică la rugăciune?”.

Oamenii de astăzi nu cunosc această bucurie a călugăriei. Ei cred că nu trebuie să trăiești în lipsă, ca să nu te chinuiești. Dacă oamenii ar gândi puțin mai călugărește, dacă ar trăi mai simplu, ar fi liniștiți. Acum se chinuiesc, pentru că au în sufletul lor neliniște și deznădejde. “Cutare a reușit în viață fiindcă și-a făcut două blocuri de locuințe sau pentru că a învățat cinci limbi etc. Iar eu nu am nici un apartament și nu știu nicio limba străină. Oh, sunt pierdut!”. Unul are o mașină și începe: “Cutare are una mai bună. Să-mi iau și eu”. Ia una mai bună, însă tot nu se bucură de ea, pentru că altul are una încă și mai bună. Și ia pe cea încă și mai bună, dar după aceasta află că unii au avioane personale și iar se chinuiește. Nu se mai opresc. În timp ce unul nu are mașină slăvește pe Dumnezeu și se bucură. “Slava lui Dumnezeu, spune, nu-i nimic ca n-am mașină. Am în schimb picioare sănătoase și pot merge. Câți oameni nu sunt cu picioarele tăiate și nu se pot sluji pe sine, nu pot ieși la plimbare, ci le trebuie un om să-i slujească, în timp ce eu am picioarele mele!”. Și un șchiop se bucura când spune: “Alții sunt lipsiți de amândouă picioarele!”.

Nemulțumirea și nesațiul sunt un rău mare. Cel robit bunurilor materiale este stăpânit mereu de mâhnire și de neliniște, pentru că pe de o parte tremură ca să nu piardă cele materiale, iar pe de alta parte ca să nu i se ia sufletul. Într-o zi a venit un bogat din Atena și mi-a spus: “Părinte, am pierdut legătura cu fiii mei; mi-am pierdut copiii!”. “Câți copii ai?”, îl întreb. “Doi”, îmi răspunde. “I-am crescut cu lapte de pasăre. Tot ce au vrut au avut! Chiar și mașină le-am luat.” Din discuție reieșea că și el avea mașina lui, și femeia sa pe a ei, și copiii lui pe a lor. “Binecuvântatu-le, i-am spus, tu în loc să-ți micșorezi problemele, le-ai mărit. Acum ai nevoie de un garaj mare pentru mașini, de un mecanic pe care să-l plătești de patru ori mai mult ca să le repare, ca să nu mai vorbim de faptul că vă primejduiți toți patru în fiecare clipă să muriți. În timp ce dacă ți-ai fi simplificat viața, familia ți-ar fi fost unită, v-ați fi înțeles unul pe altul și nu ai fi avut aceste probleme. Nu sunt vinovați copiii tăi, tu ești vinovat că nu te-ai îngrijit să le dai altă educație”. O familie, patru mașini, un garaj, un mecanic etc.! Ce are dacă merge unul mai târziu? Toate aceste înlesniri nasc greutăți.

Altă dată a venit un alt familist la coliba mea - familia lui era alcătuită din cinci persoane - și mi-a zis: “Părinte, avem o mașină și mă gândesc să-mi iau alte două. Ne vor ajuta”. “Dar te-ai gândit cât vă vor îngreuia? l-am întrebat. Pe aceea pe care o ai o pui acolo, într-o gaură, pe toate trei unde le vei pune? Îți va trebui un garaj și o magazie pentru carburanți. Veți trece prin trei primejdii. Mai bine sa aveți una și să vă limitați ieșirile. Veți avea atunci timp să vă vedeți și de copii. Veți avea și liniște. Simplificarea este totul”. “Nu m-am gândit la aceasta”, îmi zice.

Când eram mici făceam dintr-un mosor o jucărie minunată, și ne bucuram de ea. Copiii mici se bucură de o mașinuță mai mult decât oricare din părinții lor, atunci când își cumpără un Mercedes. Dacă întrebi o fetiță: “Ce vrei, o păpușă sau un bloc de locuințe?”, vei vedea ca îți răspunde: “O păpușă”. Așadar, copiii mici cunosc deșertăciunea lumii.

• Părinte, ce ajuta mai mult pentru ca cineva să cunoască această bucurie a cumpătării?
• Să prindă sensul cel mai adânc al vieții. “Căutați mai întâi Împărăția lui Dumnezeu...”. De aici pornește simplitatea și orice înfruntare corectă a lucrurilor”. (din “Cu durere si cu dragoste pentru omul contemporan” , Editura Evanghelismos, 2003)

Adaugati un comentariu:

Nume

(nu va fi afisat)

Comentariu

Comentariile in afara subiectului si cele necuviincioase vor fi sterse

Antispam:

Scrieti, va rog, prenumele lui Eminescu

Dorin - 24-11-2012:

Citeste!

CARTI/produse despre:

Viața, Bani, Stres,

Viata si invataturile lui Iisus Hristos. Inceputurile Evangheliei. Vol. I - Ilarion Alfeyev

Viata si Acatistul Sfintelor Cuvioase Nazaria, Olimpiada si Elisabeta (Safta) Brancoveanu de la Varatec -

Viata si Acatistul Sfintei Doamne Maria Brancoveanu -

Dogma si iubire. Viata si activitatea Patriarhului Ecumenic Athenagora I (1886-1972) -

Indrumatorul. Viata si invataturile staretului Macarie de la Optina - Serafim Alexiev

Setea de absolut. Convorbiri cu Christian Chabanis -

Misiune pe urmele lui Hristos - Anastasie al Tiranei si al intregii Albanii

Mă doare portofelul O perspectivă psihogenealogică asupra banilor și a succesului - Marie-Noëlle Maston Lerat

Reincrestinarea Albaniei Misiune și înviere în Albania - Luke Veronis

Sfarsitul banilor si viitorul civilizatiei - Thomas H. Jr. Greco

De vorba cu copilul tau. Cum sa-i consolidezi motivatia, sa-i maresti toleranta la stres si sa-i oferi un camin fericit - William Stixrud

Manual de tratament pentru tulburarea complexa de stres posttraumatic (CPTSD) - Arielle Schwartz

Toate sunt ganduri. Despre o viata fara stres - Eleftherios G. Eleftheriadis

Nici toate ale popii. Religie fără stres - Wilhelm Tauwinkl

Sufletul adolescentului Sufletul adolescentului. Ghid antistres pentru părinți -

Harta site 2