• Preotii si, mai mult, arhiereii trebuie sa fie ca soarele, asa sa straluceasca pentru credinciosi si cres­tinii de rand. Preotul este apostolul neamului, sa apere credinta si neamul. Suntem crestini si romani.
• Mare necaz este ca noi, romanii, avem o mare slabiciune: nu ne iubim intre noi, suntem gata la orice pas sa ne distrugem unul pe altul, neamul nostru, ne uram, ne pizmuim. Imi pare rau ca trebuie sa spun lu­crul acesta, pentru ca eu sunt roman si asa ma consi­der, ca un bun roman, si-mi iubesc neamul meu.
• Sa avem dragoste de aproapele, sa nu avem dra­goste vicleana, adica sa fac alegere, ca acela e viclean, ca celalalt asa. Eu trebuie sa-i iubesc pe toti ca pe mine insumi, caci asa imi porunceste Biserica. Acesta este adevarul si Ortodoxia. Adica sa-i iubim pe toti, si pe turc, arab sau de alte religii sau neamuri. Dar Dumnezeu nu-­mi porunceste sa-mi schimb si credinta dupa a lor sau obiceiurile dupa patimile lor. Nu ne intereseaza ce va face Domnul cu ei. Toate sunt creatia Lui si va judeca pe fiecare cu judecati neajunse de mintea omeneasca.
• Noi cunoastem adevarul, credinta ortodoxa; sa o tinem, sa o respectam, ceilalti cu ale lor. Faptul ca eu il iubesc pe aproapele nu inseamna ca imi insusesc sau aprob credinta si patimile lui. La fel si cu dezbinarile din Ortodoxie.
• Sa ne sfatuim cu blandete, sfatuire duhovniceasca, sa ne taiem nervii si atunci se pogoara harul Sfantului Duh peste noi.
• Noi nu mergem in Biserica sa citim, ci ca sa ne hranim. Orice cuvant ce se citeste trebuie sa-l „mistuim”, altfel degeaba; citim si nu intelegem nimic, nu ramanem cu nimic.
• Dupa cum vedem, toate despartirile din Biseri­ca nu s-au facut din motive direct dogmatice, ci din ca­uza patimii si a egoismului. Mai mult pentru intaietate. Nu au stat sa discute, sa mai lase fiecare de la el. Abia apoi au aparut diferentierile dogmatice.
• Vedem ca in Ortodoxie, cu toate tulburarile pricinuite de vrajmasul, pana la al VII-lea Sobor Ecume­nic a toata lumea, lucrurile au putut fi puse la punct, dar apoi mai greu. Dusmanii Ortodoxiei intotdeauna au cautat motive de dezbinare, sa ne dezbine. Si ei lucreaza delicat (subtil) si, daca nu esti atent, dai gres.
• Noi ce zicem astazi? „ Arhierei erau si ei, arhie­rei suntem si noi. Ei au facut Sinoadele Ecumenice sub indrumarea Duhului Sfant, astazi putem schimba si noi, ca tot arhierei suntem.” Dar nu este asa. Ei aveau sfintenie si simplitate duhovniceasca. Avem noi asa ceva astazi? Mai greu.
• Daca noi, monahii, nu cautam simplitatea, sa stii ca mergem spre daramare. In monahism nu merge sa mergi dupa intelepciunea ta. Trebuie sa renunti la ea cu totul si sa aplici ce spun Sfintii Parinti. Multi astazi vin scoliti in monahism si, cand este sa asculte, mintea le spune ca ei stiu mai bine ce este de facut. Dar nu merge asa. Asta este daramare.
• Mergi la manastire, dar acolo unde se impaca inima ta, si acolo sa faci semnul crucii si sa pui metanie si sa mergi cu hotarare inainte . Dar sa nu socotesti ca nu ai sa ai ispite. Nu ca se va schimba locul, dar va veni ispititorul ca sa-ti schimbe ideea. Fara ispite nu ne putem mantui, intr-un fel sau altul. Sa ne rugam Bunului Dumnezeu ca sa nu ne dea ispite peste putere. Avem voie sa cercetam bine inainte de a alege locul, dar apoi sa pornim cu hotarare.
• Ortodoxia se pastreaza mai mult in manastiri. Acolo este taria. In manastiri se osarduiesc parintii si tin Adevarul, dar pe la parohii se fac tot felul de modificari.
• Vrajitoria este centrul tuturor patimilor diavo­lilor. Ce legatura are intunericul cu Lumina? Vrajitoria-i lucrare curat diavoleasca. Orice rau am patimi, sa fim aproape de Biserica, de Adevar. Ce sa caute crestinii la vrajitori? Este o rusine ca noi, romanii, popor nascut crestin, sa parasim Adevarul si sa mergem la Satana. Satana, oricat i-am face pe plac, niciodata nu ne vrea binele.
• Auzi lucru infricosat! Asa ceva n-am mai citit la Sfintii Parinti. Cica pe calugarul negustor daca-l vezi, sa-ti lasi pacatele tale si sa le plangi pe ale lui. Asa de infricosat lucru este negustoria la calugari. Cand toti Sfintii Parinti spun sa nu cauti la pacatele aproapelui, acum spune sa plangi pe calugarul negustor. Infricosat lucru!
• Calugarul este ca un soldat duhovnicesc, trebuie sa fie cu mare paza: daca dezerteaza din cazarmi este in primejdie, caci il ia in primire Satana.
• In toate situatiile, oricate necazuri ar fi, trebuie sa ne punem nadejdea toata la Domnul si singuri sa ne facem in pace ( sa ne straduim din toate puterile sa ne pastram pacea launtrica), sa fim buni si calmi, ca nervii nu-s buni. Iritarea nervoasa il distruge pe om, si sufleteste si trupeste. Sunt situatii cand am avea tot dreptul sa ne tulburam, ca la mijloc e lucrarea Satanei, dar noi sa ne facem in pace, cu rabdare si cu iubirea de aproapele.
• Oricine se departeaza de Biserica, se departeaza de tot binele lui si sufletesc si trupesc. Asta e Adevarul. Adevarul este Biserica, Ortodoxia.
• Parintii vechi, cei care lucrau mai mult, nici unul nu cartea. Degeaba lucrezi daca cartesti. Ei cau­tau sa faca fiecare cat mai mult si nu se uitau la altii ca nu lucreaza, nu-i interesa asta. Ei se bucurau ca se puteau osteni cat mai mult pentru Dumnezeu. Vezi economul de la manastirea Sfantului Ioan Scararul – cand a trecut la Domnul, curgea mir placut mirositor din picioarele lui. Asta era plata de la Dumnezeu pentru osteneala lui placuta Domnului, facuta pentru obste.
• Asa cum piatra foarte usor se rostogoleste la vale, asa si calugarul, daca un pic a iesit de sub acoperamantul ascultarii, gata, incepe sa mearga prost si sa asculte de soaptele vrajmasului. Si vezi ca nu cunoaste ca mintea lui primeste ganduri afumate cu diplomatie de vrajmasul, ci o tine tare ca acela e adevarul.
• Calugarii trebuie sa fie duhovnicesti, oameni duhovnicesti. Cum adica oameni duhovnicesti? Sa aiba drum duhovnicesc, adica sa-si taie patimile. Nu poti spune ca un calugar este duhovnicesc, iar el este bucusit (burdusit) de patimi. Daca nu-si taie patimile, de unde duhovnicie? Unde e patima, nu este harul Duhu­lui Sfant si nu este acolo Adevarul. Sa tinem Adevarul. Ortodoxia este Adevarul.
• Intru toate trebuie dreapta socoteala. Sfintii Parinti lauda dreapta socoteala. Cum s-ar spune, secretul secretelo r e dreapta socoteala.
• Mantuirea nu-i grea, dar este lucru delicat. Monahismul este o lupta impotriva a ce-ti place, impo­triva firii.
• Ce credeti, ca turismul acesta care s-a slobozit acum in Sfantul Munte este spre intarirea monahismu­lui? Nu. Este spre distrugerea lui. Cu atata lume care vine, mai ales din curiozitate, cum sa-ti mai faci datori­ile tale calugaresti si sa mai ai rabdare?
• Este o cadere si o greseala sa spunem ca astazi noi, monahii, ne putem desavarsi in mijlocul vanzolelii lumii alaturi de femei. Este o mandrie si o nerespectare a celor randuite de Sfintii Parinti. Daca ei au randuit ca manastirile sa se faca la izolare, la liniste, si ei erau sfinti, si atunci lumea nu era asa pornita spre cel rau ca astazi, ce putem spune noi? Suntem noi duhovnicesti si mai luminati la minte de harul Sfantului Duh ca Sfintii Parinti?
• Calugarul, daca nu are ascultare, oricat de sfant ar fi el, il inseala vrajmasul.
• Daca treci cu vederea greseala, jignirea pe care ti-a facut-o celalalt, atunci il lumineaza harul Duhului Sfant si pe celalalt sa fie mai bun.
• Blandetea este cel mai bun medicament du­hovnicesc pentru o viata buna si sanatoasa, atat sufle­teasca, cat si trupeasca.
• Smerenia adevarata nu se poate castiga fara un povatuitor, mai ales astazi, cand egoismul este se­manat inca din pruncie. Trebuie sa ne supunem sub un povatuitor care sa aiba scop bun. Una e ca ni se pare noua ca ne smerim si alta este adevarul. Adevarul in incercari se da la iveala.
• In Biserica trebuie sa ascultam cuvintele dum­nezeiesti ca [si] cum le-am soarbe, ca cum am fi insetati, asa sa ne facem o dispozitie launtrica, si atunci vom avea rabdare si ne vom folosi duhovniceste.
• Multi sunt mari nevoitori, calugari seriosi, dar mare pacat ca nu au smerita cugetare si, cand vine ispi­ta, in momentul acela nu se smeresc sa intrebe.
• Daca ai smerita cugetare, se pogoara harul Duhului Sfant si pana si cei mai mari vrajmasi ai tai te iubesc, chiar nevrand. Iar cand ai egoism, si cei mai buni prieteni ai tai fug de tine.
• Daca faci ascultare si taierea voii un timp, cu sinceritate duhovniceasca, atunci se pogoara harul Du­hului Sfant in inima si mintea ta cu smerita cugetare si daca o ai pe aceasta, abia atunci poti sa te iei la tranta cu puterile diavolesti. Dar pana acolo?
• Trebuie intotdeauna sa-l ascultam si pe cel mai mic, mai slab, mai de pe urma. Ca sa-l asculti, asta inseamna smerenie si atunci se pogoara harul Duhului Sfat si daca te calauzeste El atunci nu dau gres in calea ta.

(Din: Staretul Dionisie. Lumea in vremurile de pe urma. Vol. II, Editura Prodromos, 2010)