Dar după trei ani (614), Maxim a părăsit această demnitate și s-a călugărit în Mănăstirea Hrisopolis, care se găsește lângă Constantinopol, pe țărmul opus al strâmtorii Bosfor. Mai apoi pleacă la Cizic, fiind determinat de invazia persană de la anul 626 să se refugieze la Cartagina (în Africa de Nord).

Lupa împotriva ereziilor

Sfântul Cuvios Maxim Mărturisitorul 21 ianuarie

Începutul disputelor teologice

La începutul anului 632 se găsea în Africa, împrietenit cu monahul Sofronie, viitorul patriarh al Ierusalimului. Acesta a pornit deja lupta împotriva noii erezii monotelite care începuse să facă mulți prozeliți.

Rătăcirea nouă, numită a monoteliților, adică a celor care mărturisesc o singură voință și o singură lucrare în Hristos, se ridica împotriva credinței celei drepte, care învață că Hristos Domnul, deși este o singură persoană, persoana lui Dumnezeu-Fiul, totuși are, după întrupare, două firi: cea dumnezeiască și cea omenească, iar pentru că sunt în El aceste două firi întregi, tot astfel sunt în El două voințe și două lucrări, deosebite pentru fiecare fire a Lui, pentru că numai punând la lucru în armonie cele două voințe și lucrări, a putut El săvârși mântuirea noastră, cum arată Scriptura.

Iar rătăcirea aceasta, a monoteliților, era susținută de doi patriarhi: Chir din Alexandria și Serghie din Constantinopol, care se lăudau în fața împăraților că această nouă învățătură va câștiga de partea împărăției popoarele monofizite (o rătăcire mai veche, care învață că în Hristos este numai o singură fire) de la granița dinspre perși și arabi, și va întări, astfel, hotarele Imperiului.

Patriarhul Serghie I al Constantinopolului împreună cu împăratul Heraclie au încercat să se împace cu ereticii monofiziți pe baza unui compromis care, lăsând pe al doilea plan problema celor două firi din Hristos, obliga cele două grupări - ortodoxă și monofizită - să admită o singură lucrare în El. La 633 s-a încheiat pactul formal, în acest sens, între ortodocși și monofiziți.

Sfântul Cuvios Maxim Mărturisitorul 21 ianuarie

Monahul Sofronie a fost cel dintâi care a sesizat pericolul acestui compromis. Ajuns apoi Patriarh al Ierusalimului, a publicat o Epistolă Sinodală (643), în care face distincție clară între cele două lucrări în Hristos.

În următorii patru ani a domnit o relativă liniște. Frământările au început cu putere abia în 638, când împăratul Heraclie a publicat așa-numita "Ecthesis". Sfântul Cuvios Maxim Mărturisitorul devenind conducătorul luptei pentru dreapta credință. Între 642 - 645 el desfășoară în Africa o activitate intensă pentru întărirea episcopilor de acolo împotriva ereziei. În iulie 645 poartă în Cartagina o mare dispută cu Pyrrhus, fostul patriarh monotelit al Constantinopolului, în prezența a numeroși episcopi. Ia parte la mai multe Sinoade în Africa, convocate la îndemnul lui pentru osândirea monotelismului. La sfârșitul anului 646 se află la Roma, unde rămâne până la 649, determinându-l pe arhiepiscopul Martin al Romei să convoace Sinodul de la Lateran, prin care de asemenea se condamnă monotelismul.

În anul 648 împăratul Constans al II-lea Pogonatul (641 - 668) a dat un nou decret (Typos-ul lui Constans al II-lea), prin care oprea sub grea pedeapsă de a se mai discuta dacă în Hristos este una sau sunt două lucrări și voințe.

Sfântul Cuvios Maxim Mărturisitorul devine principalul apărător al Ortodoxiei împotriva ereziei monotelite în anul 649 pregătea sinodul de la Roma pentru condamnarea ereziei monotelite împreună cu Papa Martin I.

Condamnarea Sfântului Cuvios Maxim Mărturisitorul

În anul 653, Sfântul Maxim a fost arestat și adus la Constantinopol, unde, fiind condamnat, la 655 a fost exilat în Bizija, în Tracia. O nouă audiere în același an la Bizija are ca urmare trimiterea lui în Perberis. În anul 662, Sfântul Cuvios Maxim Mărturisitorul a fost adus la Constantinopol pentru încă o audiere. Aici, în fața mulțimii, i s-a tăiat limba din rădăcină și mâna dreaptă, ca să nu mai poată comunica adevărul, nici cu graiul nici în scris. Astfel, se adeveri din nou că fiecare părticică din dogmele Bisericii s-a impus prin sângele celor ce au fost gata să-și dea viața pentru mărturisirea ei, fiind o chestiune de viață, nu o simplă speculație teoretică.

Trecerea la Domnul a Sfântului Cuvios Maxim Mărturisitorul

Sfântul Maxim Mărturisitorul a fost trimis apoi în exil în țara Lazilor, pe coasta răsăriteană a Mării Negre, unde, rămas simplu monah până la sfârșitul vieții, a trecut în același an la Domnul, în urma chinurilor suferite, la venerabila vârstă de 82 de ani.

Sfântul Cuvios Maxim Mărturisitorul 21 ianuarie

Monotelismul a fost condamnat la Sinodul al VI-lea Ecumenic de la Constantinopol din 680-681. După aceasta au fost posibile și aducerea moaștelor sfântului de la Lazica la Chrysopolis, unde a fost egumen, dar și stabilirea datei de 21 ianuarie pentru a-l cinsti, întrucât data de 13 august era foarte aproape de cea a praznicului Schimbării la Față. Sfântul Maxim Mărturisitorul rămâne, astfel, unul dintre cei mai mari teologi răsăriteni. Prin înțelepciunea sa, prin lupta sa împotriva ereziilor hristologice, prin sfințenia vieții sale și mai ales prin operele sale teologice rămase ca odoare de preț în vistieria Bisericii, Maxim Mărturisitorul a rămas până în zilele noastre model de monah și de teolog, fiind cunoscut drept sfântul care a apărat învățătura despre Hristos.

Unde se găsesc moaștele Sfântului Cuvios Maxim Mărturisitorul

După cum am spus mai sus, Sfântul Maxim Mărturisitorul a adormit în data de 13 august 662. Sursele grecești vorbesc despre "Schemaris" ca loc al morții sale care a fost identificat de cercetători drept cetatea Muri (Tsikhe Muri) de lângă Tsageri – Georgia. Această teză este susținută și de o puternică tradiție locală care plasează mormântul Sfântului chiar la baza muntelui pe care este ridicată cetatea Muri. Acum pe locul mormântului se găsește o mică biserică, însă în vechime era o mănăstire numită "a Sfântului Maxim". În joia din Săptămâna Luminată localnicii îl prăznuiau aici pe Sfântul Maxim Mărturisitorul.

Poate pentru că data de 13 august este Odovania praznicului Schimbării la Față, poate și pentru că Biserica a socotit că se cuvenea ca Sfântul Maxim să fie pomenit în ianuarie, alături de marii teologi, prăznuirea sa a fost hotărâtă definitiv pentru 21 ianuarie. În 13 august, data adormirii lui, în calendarul ortodox este însă menționată "Mutarea moaștelor Sfântului Maxim Mărturisitorul din Georgia la Constantinopol". Unele surse sunt chiar mai precise arătând că moaștele Sfântului ar fi fost aduse de fapt pe țărmul asiatic al Constantinopolului, în Mânăstirea Maicii Domnului din Chrysopolis unde el viețuise ca monah.

Mâna dreaptă a Sfântului Cuvios Maxim Mărturisitorul

Mâna dreaptă a Sfântului Cuvios Maxim Mărturisitorul

Se păstrează însă până astăzi, în Sfântul Munte Athos, o parte din mâna dreaptă a Sfântului. Nu se știe când acest odor de mare preț a ajuns în Athos. Cea mai mare parte din arhivele mânăstirii Sfântul Pavel din Athos, la care se găsesc astăzi sfintele sale moaște, s-a pierdut mai întâi în 1307 când catalanii au pustiit Sfântul Munte și apoi în cumplitul incendiu care a distrus mânăstirea în 1902. Toate vechile proschinitare ale Sfântului Munte confirmă însă prezența acestor sfinte moaște la Mânăstirea Sfântul Pavel.

Posibil ca mâna Sfântului Maxim să fi fost adusă din Constantinopol în secolul al-XI-lea de însuși ctitorul mânăstirii, Sfântul Pavel Xiropotamitul, care, fiind de neam împărătesc, a adus din Bizanț cu el, o mare bucată din lemnul Sfintei Cruci și alte odoare de preț pentru cele două ctitorii ale sale din Athos.

O altă posibilitate care nu trebuie exclusă este ca mâna Sfântului Maxim să fi fost dăruită mânăstirii de prințesa Maro, fiica craiului Serbiei, Gheorghe Brancovici. Ea fusese dată de soție sultanului Murad al II-lea și a fost cea care l-a crescut pe Mahomed al II-lea, viitorul cuceritor al Constantinopolului. Având dreptul de a-și păstra credința creștină și bucurându-se de un statut special la curtea sultanului, ea a recuperat darurile magilor care fuseseră prădate de turci de la una din bisericile din Constantinopol și le-a adus în 1470 la Mânăstirea Sfântul Pavel dimpreună cu alte odoare. Este posibil ca între aceste "alte odoare" să fi fost și mâna Sfântului Maxim Mărturisitorul.

Să dăm slavă lui Dumnezeu că aceste sfinte moaște s-au păstrat până în zilele noastre spre mărturie a dreptei credințe și îndemn pentru noi de a mărturisi adevărul, după pilda celor de odinioară.

Mâna dreaptă a Sfântului, spre închinare la Iași

Sfântul Cuvios Maxim Mărturisitorul 21 ianuarie

Mâna dreaptă a Sfântului Maxim Mărturisitorul va fi adusă spre închinare de la Mănăstirea "Sfântul Pavel" din Muntele Athos la Iași, pe 9 octombrie 2010, cu binecuvântarea Înalt Preasfințitului Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei.

Alte descoperiri

O tradiție antică georgiană afirma că moaștele Sfântului Maxim Mărturisitorul se află sub altarul capelei mănăstirii din localitatea Tsageri, aproape de locul unde a fost întemnițat și a decedat. Episcopul Stefan Kalidjisvili, în a cărui eparhie se află localitatea Tsageri, a decis să încredințeze misiunea arheologică de verificare a acestei tradiții profesorului universitar Revaz Christiani. Săpăturile efectuate au dus la descoperirea osemintelor a trei persoane, iar la un nivel inferior s-au mai găsit rămășițele pământești ale alteia. Analiza acestor moaște a fost încredințată antropologului Vladimir Aslanishvili, profesor la Universitatea din Tbilisi. Acesta a confirmat că există șanse mari ca osemintele primelor trei persoane să aparțină Sfinților Maxim Mărturisitorul, Anastasie Monahul și Anastasie Apocrisiarul, în timp ce rămășițele celei de-a patra par să aparțină Sfântului Arsenie, fondatorul mănăstirii din Tsageri. În sprijinul opțiunii sale, Vladimir Aslanishvili a adus în discuție vechimea moaștelor, vârsta probabilă a persoanelor decedate, precum și mutilările suferite de acestea. În momentul de față s-a mai cerut o expertiză antropologică din care să facă parte profesori renumiți greci și ruși înainte de a se lua o decizie finală cu privire la atribuirea moaștelor. Descoperirea posibilelor moaște ale Sfântului Maxim Mărturisitorul a condus la declanșarea unei adevărate sărbătoriri naționale. Conferința de presă cu privire la primele rezultate ale expertizei a fost transmisă în direct de televiziunea națională și de mai multe posturi de radio cunoscute.

Etimologia / semnificația numelui Maxim

În primul rând "La mulți ani!" tuturor celor care poartă numele Sfântului Cuvios Maxim Mărturisitorul!

Maxim - acest nume derivă din latinescul "maxĭmus", care înseamnă "ilustru, puternic, glorios, celebru, puternic, important, semnificativ, remarcabil, de mare valoare", care, la rândul său, derivă din latinescul "magnus", care înseamnă "mare, mare, mare, important". Acest nume a fost impus copiilor ca dorință de a fi cei mai mari.

Derivate ale numelui Maxim

Maximilian, Max, Maks, Maxi.

Când își post serba ziua de nume cei care poartă numele de Maxim?

Conform calendarului ortodox, aceștia își pot serba ziua de nume în data de 21 ianuarie când este pomenit Sfântul Cuvios Maxim Mărturisitorul. Mai sunt și alți sfinți care au purtat acest nume cum ar fi Sfântul Maxim Grecul serbat tot în data de 21 ianuarie, Sfântul Mucenici Maxim prăznuit pe 10 aprilie și alt Sfânt Mucenic Maxim prăznuit pe data de 28 aprilie.

Sursă: Name-Doctor.