Parastasul cel mai bun dintre toate pe care îl putem face pentru cei morți este viața

noastră petrecută cu luare aminte, nevoința pe care o facem pentru a ne tăia neputințele și

a ne curăța sufletul. Pentru că dezlipirea noastră de lucrurile materiale și de patimile

sufletești, pe lângă faptul că ne pricinuiește nouă ușurare, are ca rezultat și ușurarea

sufletelor celor adormiți din tot neamul nostru. Cei adormiți se bucură atunci când un urmașde-al lor se află lângă Dumnezeu. Dacă noi nu suntem într -o stare duhovnicească bună,

atunci suferă părinții noștri adormiți, moșii și strămoșii și tot neamul nostru. “Uită-te cenepot am făcut!” spun ei și se mâhnesc. Dacă însă suntem într-o stare duhovnicească bună,

se bucură pentru că și ei au contribuit la nașterea noastră, iar Dumnezeu într-un anumit feleste obligat să-i ajute. Adică ceea ce va da bucurie celor adormiți este străduința noastră de

a bineplăcea lui Dumnezeu, astfel încât să-i întâlnim în Rai și astfel să trăim cu toții

împreună în viața cea veșnică.

Prin urmare merită osteneala să lovim în omul nostru cel vechi ca să se facă nou, astfel

încât să nu se vatăme nici pe sine, nici pe ceilalți oameni, ci să se ajute atât pe sine însuși,

cât și pe ceilalți, fie ei vii sau morți.

Îndrăzneala drepților la Dumnezeu

– Părinte, în Epistola Sfinției Voastre către frații începători scrieți: “Cu toate că

adevărații monahi își dau seama că bucuria de care se desfată în această viață este doar o

parte din bucuria Raiului și că în Rai va fi mult mai multă, totuși, din multa lor dragoste față

de aproapele, vor să trăiască pe pământ pentru a-i ajuta pe oameni cu rugăciunea, ca astfelDumnezeu să intervină și lumea să fie ajutată”[3].

– Scrie: “Vor să trăiască pe pământ ca să pătimească împreună cu oamenii și să -i ajutecu rugăciunea”.

– Părinte, dar oare în cealaltă viață un călugăr virtuos nu va putea ajuta cu rugăciuneasa pe oameni?

– Da, și în cealaltă viață va putea ajuta cu rugăciunea, însă nu va suferi. În timp ce aici

împreună pătimește, nu petrece în bucurie, cu fața zâmbitoare și privire veselă. Și cu cât

suferă mai mult pentru aproapele său, cu atât mai mult este răsplătit cu mâng âieredumnezeiască, iar aceasta este într-un anumit fel și vestirea că aproapele este ajutat.

Această bucurie paradisiacă este răsplătirea dumnezeiască pentru durerea ce o simte

pentru fratele său.

– Părinte, adică Sfinții pe care îi chemăm să ne ajute nu suferă împreună cu noi?

Page 2

– Acolo nu este durere, copilașul meu! In Rai să sufere? Oare nu se spune: “Unde nu

este durere, nici întristare, nici suspin”? Iar Sfinții privesc numai la răsplata dumnezeiască

pe care o vor primi toți oamenii care se chinuiesc în această viață și aceasta îi face să se

bucure. Dar oare Dumnezeu, Care are atâta dragoste, atâta milostivire, cum suferă această

mare durere a oamenilor? O suferă deoarece știe cât de mare este răsplata dumnezeiască

care îi așteaptă. Așadar cu cât mai mult se chinuiesc oamenii aici, cu atât mai multă răsplată

le pregătește Dumnezeu în cer. In timp ce noi nu vedem toate acestea și de aceea pătimim

împreună cu cei ce suferă. Iar cel care vede puțin aceste lucruri nu suferă atât de mult.

– Părinte, atunci când îl rugăm pe Dumnezeu pentru un oarecare răposat care nu are

nevoie, se pierde această rugăciune?

– Cum să se piardă? Atunci când spunem “odihnește pe robul Tău cutare“, iar acela în

cealaltă viată se află într-o stare bună, nu se supără, ci mai degrabă este înduioșat. “Ia te

uită, spune el, eu sunt într-o stare bună, iar aceia se neliniștesc”. De aceea, cuprins de

mărinimie, ne ajută mai mult, rugându-se lui Dumnezeu pentru noi. Dar de unde poți ști în

ce stare se află acela? În mod firesc, mai întâi faci rugăciune pentru cei despre care știi că

prin viata lor au mâhnit pe Dumnezeu numai după aceea te rogi pentru toți cei adormiți.

Judecata de Apoi

– Părinte, cum se curăță sufletul?

– Când omul lucrează poruncile lui Dumnezeu, săvârșește o lucrare lă untrică și se

curăță de patimi atunci mintea i se luminează, ajunge la înălțimea contemplației, iar sufletul

strălucește și devine așa cum a fost mai înainte de căderea celor întâi zidiți. Dar în această

stare se va afla după învierea morților. Însă omul își poate vedea învierea sufletului său mai

înainte de învierea obștească dacă se va curăti cu desăvârșire de patimi. Trupul lui va fi

atunci îngeresc, nematerialnic și nu va mai dori hrana cea pămâtească.

– Părinte, cum se va face Judecata de Apoi?

– La Judecata de Apoi se va descoperi într-o clipă starea fiecărui om și el se va îndrepta

înspre acolo unde va trebui să fie. Fiecare va vedea[4] ca la televizor halul sufletului său și

starea duhovnicească a celuilalt.

Se va oglindi în aproapele său, după care va pleca capul și va merge la locul lui. Atunci

nu va putea spune, de pildă, o noră ce stătea picior peste picior înaintea soacrei ei care cu

piciorul rupt îngrijea de nepoțelul ei: “Hristoase, de ce o bagi pe soacra mea în Rai, iar pe

mine nu?”, deoarece îi va apărea înaintea ochilor ei acea scenă. Își va aduce aminte de soacra

ei care deși avea piciorul rupt îngrijea de nepoțel și nu va avea îndrăzneala să meargă în Rai,

căci nici nu va încăpea în el. Sau monahii vor vedea greutățile, încercările pe care le-au avutmirenii și cum le-au înfruntat și, dacă nu au trăit cum trebuie, își vor pleca capetele și se vor

Page 3

îndrepta singuri într-acolo unde vor trebui să fie. Și monahiile care nu au plăcut lui

Dumnezeu vor vedea acolo mame eroine, care nici făgăduințe nu au făcut, nici

binecuvântările și posibilitățile lor nu le -au avut, dar care s-au nevoit și au ajuns la o stare

duhovnicească înaltă. Iar ele, călugăritele, se vor rușina, văzând cu ce fel de lucruri josnices-au ocupat și s-au chinuit. Așa îmi spune gândul că va fi Judecata. Adică Hristos nu va

spune: “Tu, vino-ncoace! Ce ai făcut?” sau: “Tu vei merge în iad, iar tu în Rai”, ci fiecare se va

compara pe sine cu celălalt și se va îndrepta înspre acolo unde va trebui să fie [5].

Viața ce va să fie

– Părinte, am adus dulciuri să le împărțiți.

– Uită-te cum se bucură! În cealaltă viată vom spune: “De ce lucruri neînsemnate ne

bucuram! Cât demult ne emoționau acelea!”. În timp ce acum ne tresaltă inima văzându -le.

– Părinte, cum vom putea înțelege aceasta încă de acum?

– Dacă o veți înțelege de acum, nu o veți spune în cealaltă viată. Oricum, cei care se află

acolo sus o duc bine. Știi ce lucru de mână fac ei acolo sus în cer? Slavoslovesc pe Dumnezeu.

– Părinte, de ce trupului mortului i se mai spune și “rămășițe pământești”?

– Deoarece este ceea ce rămâne de la om aici pe pământ, după moartea lui. Căci

adevăratul om, care este sufletul, se suie la cer. La Judecata de Apoi Dumnezeu va învia și

trupul, deoarece cu el a trăit și a păcătuit. In cealaltă viată toți vor avea același trup – trup

duhovnicesc – aceeași înălțime și cei scunzi și cei înalți, aceeași vârstă și tinerii și bătrânii și

pruncii, deoarece sufletul este același. Adică va exista o vârstă îngerească.

– Părinte, în cealaltă viată cei care vor fi în iad îi vor vedea pe cei care vor fi în Rai?

– Ascultă, așa cum în vreme de noapte cei care sunt afară în întuneric îi văd pe cei caresunt înlăuntrul unei camere luminate, tot astfel și cei care se află în iad îi văd pe cei care

sunt în Rai. Iar aceasta va fi pentru ei un iad și mai mare. Și iarăși, precum cei care în timpul

nopții se află în lumină și nu-i văd pe cei care sunt afară în întuneric, tot astfel cei care sevor afla în Rai nu-i vor vedea pe cei care sunt în iad. Fiindcă de i-ar vedea pe cei osândiți arsuferi, s-ar întrista pentru chinurile acelora și astfel nu s-ar desfăta de Rai, căci acolo “nu

este durere…”. Și nu numai că nu-i vor vedea pe aceia, dar nici măcar nu-și vor aduce aminte

că au avut frate sau tată sau mamă, dacă nu-i va vedea pe aceia în Rai. “In ziua aceea vor

pieri toate gândurile lui”, spune psalmistul. Pentru că de și-ar aduce amin-te, cum ar mai fiRai? Pe lângă aceasta, cei care sunt în Rai vor crede că nu mai există alți oameni, și nici nu-și vor mai aduce aminte de păcatele pe care le-au făcut. Fiindcă de-și vor aduce aminte de

păcatele lor, din multa lor mărime de suflet nu vor putea suferi gân dul că L-au mâhnit pe

Dumnezeu.

Page 4

Iar cantitatea de bucurie a fiecărui suflet din Rai va fi diferită. Unul va avea un degetar

de bucurie, altul un pahar, iar altul un bazin întreg. Insă cu toții se vor simți deplini și

niciunul nu va cunoaște mărimea bucuriei și a veseliei celuilalt. Bunul Dumnezeu le-arânduit astfel pentru că, dacă ar cunoaște unul că celălalt are mai multă bucurie, atunci nu

ar fi Rai, deoarece ar exista nemulțumirea: “De ce acela să aibă mai multă bucurie, iar eu mai

putină?”. Adică în Rai fiecare va vedea slava lui Dumnezeu potrivit cu curăția ochilor

sufletului său. Iar măsura în care fiecare va vedea slava lui Dumnezeu nu va fi hotărâtă de

El, ci va depinde de propria curăție.

– Părinte, unii nu cred că există iad și Rai.

– Nu cred că există iad și Rai? Atunci cum este cu putință ca morții să rămână în

inexistentă, de vreme ce sunt suflete? Dumnezeu este nemuritor, dar și omul este nemuritor

după har. Prin urmare, nemuritor va fi și în iad. Pe lângă aceasta. Raiul și iadul le trăieștesufletul într-un anumit grad încă din această viată, potrivit cu starea în care se află.

Când cineva are mustrări de conștiință și simte frică, tulburare, neliniște, desnădejde

sau este stăpânit de ură, invidie, etc, atunci trăiește iadul. In timp ce, dacă înlăuntrul său