Jertfa lui Dumnezeu este duhul umilit; inima înfrântă și smerită Dumnezeu nu o va urgisi

“Iubiți credincioși,

Aceste cuvinte ale Sfântului Prooroc David din Psalmul 50, psalm prin definiție al pocăinței, vă sunt

foarte bine cunoscute. Majoritatea le rostim cel puțin o dată pe zi. De ce am ales aceste cuvinte? În

primul rând pentru că pilda de astăzi, a vameșului și a fariseului, pune început unei perioade specificepocăinței, iar în al doilea rând pentru că pocăința este o lucrare specifică mai ales inimii. Din punct de

vedere liturgic, această predică pune început unei perioade foarte încărcate duhovnicește din cursulanului bisericesc, numite. Denumirea vine de la construcția specială pe care o au canoanele la

utrenie, și anume un canon care de obicei are 9 cântări, sau ode, în această perioadă va avea doar trei.

De aici numele: Triod, adică trei ode. El conține trei perioade distincte: o perioadă pregătitoare, de trei

săptămâni, începând de astăzi; perioada Postului Mare; și Săptămâna Patimilor. Urmărind această

înșiruire, înțelegem cu ușurință și semnificația duhovnicească a Triodului, care nu este altceva decâtdrumul de la întuneric la lumină, de la moarte la viață, la Înviere. Pocăința reface, așadar, acest drum.

Evanghelia, în întregime, este străbătută de acest îndemn: Pocăiți-vă, că s-a apropiat Împărăția

Cerurilor! Așa și-a început activitatea Mântuitorul nostru Iisus Hristos, iar ultimele Sale cuvinte, adresateucenicilor Săi, au fost acelea care i-au învățat pe ei să propovăduiască pocăința în numele Său, spre

iertarea păcatelor la toate neamurile.

Dar pocăința nu înseamnă, așa cum suntem tentați să credem de multe ori, doar părere de rău pentru

păcatele săvârșite. Ea înseamnă o continuă schimbare a firii, a vieții noastre, ea este o tindere către

Dumnezeu, un urcuș permanent către asemănarea cu El. De aceea, Sfântul Ioan Gură de Aur, care a fostnumit și „dascăl al pocăinței”, a dat această atât de expresivă definiție a pocăinței: întoarcerea în inima

lui Dumnezeu, Desigur, acest lucru nu se poate realiza fără a avea dorința fierbinte de a ne elibera de

trecutul nostru, care devine atât de apăsător.

În inima lui Dumnezeu poți să ajungi doar atunci când aduci ca jertfă ceea ce El a cerut când a zis: Fiule,

dă-mi inima ta! Cu inima deci, trebuie să ne înfățișăm înaintea Lui și cu inima curată. Și astăzi avem

înaintea ochilor duhovnicești un tablou al modului în care putem să ne înfățișăm înaintea lui Dumnezeu.

Pilda ne înfățișează doi oameni, foarte diferiți între ei, având, totuși, un lucru în comun: amândoi au

venit la templu, au intrat în casa lui Dumnezeu, amândoi și-au deschis inimile în fața Lui. Ei se rugau întaină, nu la arătare. Unul din ei era fariseu, un om de vază, om al Bisericii, un împlinitor model al Legii.