“Duminica de azi e închinată pomenirii Sfântului nostru Părinte Ioan, scriitorul Scării. Și nici nu e nevoie

să mai spunem de ce este acest așezământ în Sfânta Biserică. Sfântul Post a fost rânduit nu numai

pentru curățirea noastră, ci și pentru întărirea noastră în bine – nu doar pentru a pune început bun, ci sipentru a ne mișca mai departe pe calea spre desăvârșire. Astfel, iată, pentru ca nu cumva careva, dupăce s-a ostenit puțin în săvârșirea binelui sau a dus o vreme viață creștinească, să creadă că a făcut deja

totul sau că a ajuns departe în calea spre desăvârșire, fiecăruia dintre noi i se aduce aminte de Sfântul

Ioan Scărarul, așa încât, amintindu-ne de el, să ne zugrăvim în minte sfânta lui Scară și, măsurând cu ea

ostenelile noastre, să putem hotărnici mai limpede cât din cale am străbătut și cât ne-a mai rămas.

Pentru a vă ajuta în această lucrare, cel mai bine ar fi să vă descriu pe scurt sfânta Scară a urcării la

desăvârșirea asemănării cu Dumnezeu. Cred, însă, că la același țel se poate ajunge prin povestirea vieții

Sfântului Ioan Scărarul: fiindcă nu numai prin ceea ce a scris, ci și prin viața sa el ne arată scara pe care

trebuie neapărat să urce toți cei ce doresc a se desăvârși în viața duhovnicească. Ascultați, deci.

Viața Sfântului Ioan Scărarul este scurtă; dar ea, în mica sa întindere, încape mult – sau, mai bine zis,totul. Iată cum s-a scurs viața lui.

Sfântul Ioan L-a îndrăgit pe Domnul din tinerețe și, neluând seama la nădejdile mincinoase pe care i le

dădeau înzestrările firești și multa sa învățătură, a părăsit lumea și s-a retras departe de patria sa – înSinai, pentru a se slobozi prin înstrăinare de multe piedici în calea vieții duhovnicești, și a primi chiar prin

locul de trai învățătură cu privire la ce și unde trebuie să caute.

Punând în acest chip început bun, el s-a încredințat din tot sufletul, chiar de la început, unui îndrumător

bun, și s-a pus într-o astfel de stare ca și cum sufletul său n-ar fi avut nici înțelegere [rațiune], nici voie

proprie. Inăbușind în sine, prin aceasta, încrederea în sine și lucrarea după voia proprie, el s-a izbăvit în

curând de îngâmfarea proprie oamenilor înzestrați, a dobândit cereasca simplitate și s-a arătat

desăvârșit în osteneli și în virtuțile ascultării. Atunci când povățuitorul lui a plecat, mai apoi, la Domnul,Sfântul Ioan, arzând de dragostea după o mai mare desăvârșire, ca unul ce era deja întărit în virtuțile

călugărești, atât în cele dinafară cât și în cele lăuntrice, a ieșit în stadia liniștirii [arena isihiei]. Alegându-și pentru această nevoință un loc îndemânos la cinci stadii de biserică, a petrecut acolo patruzeci de ani

viață sihăstrească, în aspră înfrânare și nevoință, în necurmată rugăciune și cugetare la cele

dumnezeiești, și mai ales în lacrimi, care alcătuiau pentru el pâine ziua și noaptea.

Ca atare, a urcat grabnic la treapta cea mai înaltă a curăției și s-a făcut vas al unor deosebite harisme

dumnezeiești: al vederii duhovnicești, al îndrăznirii în rugăciune și al facerii de minuni. Mai apoi, când

trebuia să fie ales întâistătător, frățimea l-a pus într-un cuget cârmuitor peste ei, ca pe un nou Moisi – șiel, coborându-se din muntele vederii de Dumnezeu, le-a înfățișat, ca pe niște alte table ale Legii, sfânta

sa Scară, unde a zugrăvit chipul vieții creștine desăvârșite, pe care el însuși o străbătuse și care i se

întipărise, prin harul lui Dumnezeu, în inimă. Astfel călăuzindu-i pe acei monahi aleși, el a ajuns la

hotarul vieții celei văzute și s-a mutat în Ierusalimul cel de sus.

Iată în ce fel a trecut toată viața sfântului. Nu am intrat în amănunte, fiindcă am urmărit să arăt numai

acele trepte pe care a urcat el la desăvârșire, spre învățătura noastră. Și e ușor pentru oricine să bage de

seamă că au fost trei trepte de căpetenie: părăsirea lumii și a tuturor nădejdilor ei; ostenelile ascultării,

după voia îndrumătorului; după aceea, liniștirea

Page 2

[isihia], care l-a făcut vrednic de harismele Dumnezeiești și de călăuzirea cu dumnezeiască înțelepciune a

altora. Aceste trepte sunt de obște tuturor sfinților care au strălucit pe pământ prin desăvârșirile

creștinești – precum vă puteți înșivă încredința, citind cu luare-aminte viața oricăruia dintre ei. Aceleași

trepte suntem datori să le străbatem și noi, dacă dorim să fim, și nu doar să părem, adevărați creștini.

Să nu gândească cineva: „Asta e viața de călugăr-pustnic, dar noi suntem mireni, trăim în societate, între

oameni: cum putem adapta viața Sfântului Ioan la noi? Chiar dacă ar vrea cineva să îi urmeze pilda, nu va

putea, fiindcă noi ne aflăm în cu totul alte circumstanțe“. Să știți, fraților, că puterea nu e în formă. Noi

nu putem străbate cele trei trepte arătate în felul în care au fost ele străbătute de către Sfântul Ioan și

sunt străbătute de către toți ne-mirenii; dar le putem străbate așa cum pot fi ele străbătute în lume,

trăind între mireni: în altă formă, dar cu aceeași putere.

Inainte de toate, să le dăm numele lor cel adevărat. Lepădarea de toate, altfel spus părăsirea lumii,

înțelegeți cum vine. Ascultarea este viața întru osteneli bune, nu după voia proprie, ci după îndrumările

altuia. In fine, liniștirea [isihia] este strădania de a fi neîncetat în inimă împreună doar cu Dumnezeu – și

când ajunge omul la starea aceasta, începe să vădească puteri dumnezeiești, altfel spus harisme

deosebite. Luați acum seama în ce fel pot fi împlinite toate acestea de către un mirean, și chiar sunt

împlinite de către voi.

Ceea ce este la sfântul Ioan părăsirea lumii și retragerea în Mănăstirea Sinaiului, aceea este la noi

părăsirea vieții păcătoase și pătimașe și întoarcerea minții și inimii spre a face pe placul lui Dumnezeu:

fiindcă lumea este chip al vieții pătimașe și păcătoase, iar mănăstirea este simbol al vieții îmbunătățite.

Cel ce părăsește păcatul și ia hotărârea de a trăi în sfințenie, acela face același lucru ca cel ce părăsește

lumea și intră în mănăstire. Dacă în acest post v-ați pocăit fără fățărnicie și ați luat hotărârea de a nu-Lmai jigni pe Dumnezeu cu păcatele voastre, iată că v-ați făcut următori ai Sfântului Ioan în părăsirea de

către el a lumii și retragerea în mănăstirea din Sinai. Rămâne doar să fiți statornici în această hotărâre și

în împlinirea cerințelor ei, și vă veți face următori ai lui și în cea de-a doua treaptă a urcării lui spre

desăvârșire.

Pe cea de-a doua treaptă, în mănăstire, Sfântul Ioan a purtat osteneala ascultării sub povățuirea unui

stareț-îndrumător. In felul de viață pe care îl ducem noi, în ce trebuie să conste această ascultare? In

împlinirea poruncilor care hotărnicesc felul de viață al fiecăruia dintre noi ca familist, ca membru alsocietății civile și ca fiu al Bisericii. Fă ceea ce îți spun poruncile, și vei fi un bun ascultător. Ești slugă?

Implinește poruncile pentru slugi. Ești tată sau mamă? Implinește poruncile pentru părinți. Ești fiu?

Implinește poruncile pentru fii. Ești judecător? Implinește poruncile privitoare la dreapta judecată. Ești

negustor? Negustorește așa cum e porunca. Rânduiala statului cere ceva? Implinește. Și tot ce

poruncește Sfânta Biserică să împlinești, de la cel mai mic lucru la cel mai mare. Toate acestea alcătuiesc

ascultarea cea mântuitoare, când omul nu lucrează după voia sa, ci după cum este poruncit. Sfântul Ioan

a avut îndrumător. Cine sunt îndrumătorii voștri? Păstorii Bisericii. Mergi, întreabă și ia învățătură de

fiecare dată, și fă după povața lor. Ei nu vă vor grăi voia lor, ci poruncile Evangheliei și rânduielile Sfintei

Biserici. Iată: cel care în acest chip, părăsind păcatul, va începe să trăiască întru ostenelile facerii de bine

și împlinirii poruncilor lui Dumnezeu în toate privințele vieții sale, sub călăuzirea păstorilor legiuiți, acela

va fi următor al Sfântului Ioan în cea de-a doua treaptă a desăvârșirii lui.

Page 3

In fine, cum să-i urmăm în liniștire? Iată cum. Ce este liniștirea? Privind dinafară, este îndepărtarea de

toți și petrecerea în singurătate; iar lăuntric – este îndepărtarea oricărei împrăștieri a gândului și

adunarea de sine înăuntrul inimii pentru a petrece acolo fără ieșire,

doar înaintea feței Atotvăzătorului Dumnezeu. Liniștirea cea dinafară nu ne este la îndemână și la felulnostru de viață poate fi doar întâmplătoare; însă liniștirea lăuntrică ne e la îndemână. Pe aceasta să v-oși puneți ca rânduiala, îngrijindu-vă în tot chipul a intra cât se poate de des în voi înșivă, în cămara

voastră lăuntrică, și acolo să stați în singurătate doar înaintea lui Dumnezeu. Fie că sunteți acasă, fie că

sunteți pe drum, la datorie sau în biserică, încordați-vă pentru a nu ieși din inimă cu luarea-aminte și a

nu rupe ochiul minții voastre de vederea feței lui Dumnezeu: și veți fi sihastri, altfel spus isihaști. Cerința

de a petrece înăuntrul vostru liniștindu-vă se naște în suflet ca urmare a ostenelii cu conștiință bună de a

împlini poruncile lui Dumnezeu. Câtă vreme patimile și deprinderile păcătoase rămân în suflet este cuneputință să avem liniștire lăuntrică: așa e felul lor. Osteneala facerii de bine și a împlinirii poruncilor lui

Dumnezeu smulge din firea noastră patimile și deprinderile păcătoase. Atunci se naște dorul de a fi una

cu Domnul. Și, iată, cei ce s-au întărit în fapte și așezări sufletești bune intră adeseori – fie rugându-seacasă ori la biserică, fie în vremea meditației și citirii evlavioase – adânc înăuntrul lor și se cufundă într-oasemenea liniștire, că nu bagă de seamă cum trece timpul și, în ciuda ostenelii exterioare, de pildă în

vremea rugăciunii ori stării în biserică, n-ar vrea să înceteze, ar vrea să rămână pentru totdeauna în acea

fericită stare. Așa începe liniștirea lăuntrică, ce este cu putință și pentru familiști. Rămâne doar să vă

continuați viața întru aceeași osteneală a facerii de bine, în tot chipul îngrijindu-vă și rugându-vă să fiți

mai des în aceste stări, și căutând ca ceea ce se întâmplă din când în când să devină ceva neîntrerupt. Și

așa va fi. Domnul nu va părăsi osteneala dragostei. Trebuie doar să înlăturăm din viața noastră tot ce

poate strica această bună rânduiala și stinge fericita căldură a liniștirii lăuntrice.

Iată cum se poate face și fiecare dintre voi următor deplin al Sfântului Ioan. Numai că, fraților, trebuie să

alergați în așa fel ca să ajungeți la țintă. Urcați la măsura vârstei plinirii lui Hristos. Vedeți ce pildă?

înaintea ei, toată lucrarea noastră nu e nimic: ce să ne mai uităm la fleacurile noastre de virtuți? Deci,

cele din urmă uitând, spre cele dinainte tindeți, spre răsplătirea chemării celei de sus a lui Dumnezeu

întru Hristos Iisus (Filip. 3, 13). Amin!”