“Desi tema intalnirii noatre din seara aceasta este, asa cum stiti, bolile si tamaduirea lor, m-am gandit

totusi sa largim putin si sa incercam sa vorbim si sa ajute Dumneze sa si intelegem macar cate ceva de

folos pentru sufletele noastre, despre suferinta in general. Asadar nu numai despre boli, ci despre

suferinta in general.

Am putea sa spunem despre ea, de spre suferinta, ca este hrana noastra cea de toate zilele? Ar fi prea

mult daca am spune asa, am vedea lucrurile prea in negru daca le-am priv i asa? Poate ca fiecare om are

raspunsurile lui la astfel de intrebari. Dar cred ca nu este om care sa nu se fi intalnit cu suferinta, care sa

nu fi trait, sa nu fi simtit in viata lui dureri, sau uneori chiar mai mult, adanci sfasieri ale sufletului sau aletrupului. Fiecare stie cum a trecut prin ele si ce fel de urme au lasat acestea in fiinta lui. Si iarasi cred ca

in fiecare om este inscrisa chemarea catre viata, nu catre moarte, catre bucurie, nu catre apasatoarea

intristare, catre fericire, nu catre o ucigatoare nefericire, catre sanatate, nu catre boala. Si de aceea

suferinta, atunci cand omul o intalneste, devine o provocare, poate cea mai mare provocare pentru viata

unui om.

Vreti sa aflati cum sta sufletul dreptslavitor, sufletul crestin dreptslavitor fata in fata cu suferinta? Vreti

sa aflati ce fel de ganduri se pot naste intr-un cuget dreptslavitor atunci cand acesta cerceteaza viata, pe

a sa, si viata intregii lumi, framantata adanc de tot felul de suferinte? Iata aceste ganduri, asa cum le

descopera fericitul Parinte Sofronie Saharov de la Essex.

“Descoperirea lui Dumnezeu spune: Dumnezeu dragoste este, Dumnezeu lumina este, si nici un

intuneric intru El nu este. Cat ne este de greu noua, oamenilor, a ne invoi cu aceasta! Greu, pentru ca si

viata noastra personala precum si viata intregii lumi ce ne inconjoara poarta marturie mai degraba

impotriva. De fapt unde este acea lumina a dragostei Tatalui, daca noi toti, ajungand la sfarsitul vietii

noastre, ne vedem nevoiti, impreuna cu Iov, din amarul inimii a marturisi: zilele mele degrab au trecut,ruptu-s-au cele mai inalte doriri ale inimii mele, iadul va fi casa mea, unde dar mai este in mine nadejde?

Insusi Hristos poarta marturie ca Dumnezeu cu luare aminte randuieste cele pentru intreaga faptura, canici cea mai mica pasare nu este uitata, ca El se ingrijeste pana si de podoaba ierbii campului, iar pentru

oameni purtarea Lui de grija este neasemuit mai mare, incat, voua, zice Domnul, si perii capului toti sunt

numarati. Unde, dar, este aceasta Pronie grijulie, pana si la cel mai mic amanunt? Toti suntem covarsiti

de privelistea nesfarsitei dezlantuiri a raului in lume. Milioane de vieti, adesea deabia incepute, inainte

chiar de a ajunge la constientizarea vietii, sunt secerate cu o salbaticie de neinchipuit. Atunci la ce bun

ne este data aceasta viata fara de noima? Si, iata, insetat cauta sufletul a se intalni cu Dumnezeu spre a-I

zice: la ce bun mi-ai dat viata? Uratu-mi-s-a de suferinta. Intunericul ma impresoara, pentru ce Te

ascunzi de mine? Stiu ca esti bun, dar cum de esti asa de nepasator la suferinta mea? Cum de esti asa de

crud si neinduplecat catre mine? Nu Te pot intelege”.

Acestea sunt gandurile zamislite intr-un cuget dreptslavitor in fata suferintei. Vedeti aici ca nu este nici o

cumintenie…, iertati-ma ca folosesc expresia aceasta, o cumintenie tampa in fata suferintei. Nu este nici

resemnarea pe care o intalnim in spiritualitatea Extremului Orient, o resemnare care ar vrea cumva sa se

ridice deasupra lucrurilor, o resemnare care are in ea un fel de superioritate.

Page 2

Dar, oprindu-ne la aceste ganduri, ne punem acum intrebarea: nu ne propunem un scop prea inalt, de

neatins chiar, dorind sa intelegem suferinta? Cum am putea sa cuprindem in sufletul nostru intelesul

suferintei intregii lumi, cand pentru fiecare suflet in parte, sau suferinta fiecarui suflet in parte este

adesea pentru el insusi un adanc fara de fund.

Dar noi nu vrem sa intelegem suferinta, adica nu ne propunem sa o rationalizam, sa filozofam pe aceasta

tema. Ceea ce am dori noi insa este altceva: am dori sa ne impartasim cerand ajutor de la Dumnezeu, de

“intelegerea cea neinteleasa” cu care au purtat suferinta parintii nostri. Are Biserica o comoara a unei

intelegeri neintelese din care ne putem impartasi.

“Intelegerea cea neinteleasa“… Am luat aceasta expresie din Acatistul Bunei Vestiri. In Icosul al 2-lea alAcatistului Bunei Vestiri se spune:

“Intelegerea cea neinteleasa cautand Fecioara s-o inteleaga a strigat catre cel ce slujea: Din pantece

curat, cum este cu putinta sa se nasca Fiu, spune-mi?”.

Expresia a fost preluata si la Acatistul Mantuitorului, tot la Icosul al doilea:

“Intelegerea cea neinteleasa cautand Filip sa o inteleaga, graia: Doamne, arata noua pe Tatal”.

Cum adica intelegere, dar neinteleasa? Cred ca expresia aceasta vrea sa ne arate taina cea de necuprins

cu mintea omeneasca. Taina lui Dumnezeu este neinteleasa, ca una ce este de necuprins cu mintea

omeneasca, dar nu este irationala, ci este cu inteles. Iar in acest inteles patrunde omul prin credinta,prin credinta ca putere, prin credinta lucratoare, prin credinta ca dragoste, ca daruire de sine in mainile

lui Dumnezeu. In mainile lui Dumnezeu pe Care L-am cunoscut, nu pe care nu L-am cunoscut.

Da. Nu am avut o descoperire, cum a avut Sfantul Siluan Athonitul care a vazut pe Hristos Cel viu. Nu

sunt nici pe departe la masura marelui proroc Moisi care a vorbit cu Dumnezeu gura catre gura, fata

catre fata, ca si cu un prieten. Dar as fi mincinos daca as spune ca nu L-am cunoscut pe Dumnezeu, la

masura mea si intr-un fel potrivit masurii mele. Nu am avut vedenii, vise, vederi, stravederi sau

clarviziuni si nu le am. Dar stiu ca L-am intalnit pe Dumnezeu si El a schimbat cursul vietii mele. Este

limpede pentru mine, limpede ca lumina zilei, ca ceea ce s-a facut, nu de la mine s-a facut. Un Altul a

venit si mi-a deschis ochii sufletului, ochii cei launtrici, aratandu-mi ceea ce eu altfel n-as fi putut vedea.

Si tot ceea ce a urmat a fost o consecinta a acestei intalniri cu Dumnezeu. Faptul ca am plecat la

manastire, ca sunt calugar, ca sunt preot, ca sunt acum aici si vorbesc cu dumneavoastra.

Fara intalnirea cu Dumnezeu, fara intalnirea vie cu Dumnezeu Cel viu, cred ca totul ramane fara alta

valoare mai mult decat valoarea unei vorbe goale. Chiar vorbirea despre Dumnezeu, despre credinta,

despre dragoste, despre suferinta, despre virtuti.

Am spus aceste cuvinte exprimandu-ma la persoana intaia singular, dar am facut-o incredintat fiind ca

oricare dintre dumneavoastra ar putea sa spuna aceste cuvinte, poate ca mai mult decat mine. Cu

adaugirea, sigur, a intamplarilor si a imprejurarilor proprii vietii fiecaruia.

Am spus aceste cuvinte cautand o cale, sau un mod de a ne apropia de taina suferintei. Pentru ca

suferinta are o taina ei, are o intelegere neinteleasa. In ea se desfasoara o intalnire tainica intre om si

Dumnezeu. Iar in timpurile noastre, pentru a ne apropia de taina suferintei, se pare ca avem piedici mai

mari decat in trecut. Sa spunem cumva ca suferinta a capatat o dimensiune noua, sau poate ca aceasta

dimensiune doar s-a accentuat. In timpurile noastre pentru ca intunericul sa fie mai intuneric, restristea

Page 3

mai mare si greul mai greu, omul a fost lovit groaznic in ceea ce consta taria lui, punctul lui de sprijin in

fata a toata suferinta, si anume, a fost lovit in credinta lui.

Si n-as vrea sa smintesc pe nimeni, nici sa tulbur constiinta nimanui, dar am sa ma exprim totusi asa: in

timpurile noastre mintea a inlocuit credinta. Sau, cel putin, a strecurat in apele limpezi ale credintei

tulburarea si impartirea felurimii gandurilor.

Vreti sa aratam acest lucru printr-un mic exemplu? Iata! Expresia pe care am folosit-o mai inainte,

“intelegerea cea neinteleasa”. Aceasta expresie o gasiti in cartile bisericesti mai vechi si ea exprima

starea evlavioasa, credincioasa, a sufletului omenesc care cinsteste taina lui Dumnezeu. Dar in cartile

bisericesti mai noi nu mai gasiti expresia aceasta, sau o gasiti, dar putin schimbata. In loc de “intelegerea

cea neinteleasa” gasiti expresia “intelesul cel greu de patruns”. Simtiti diferenta? Inteles greu de patruns