Mare este, fraților, praznicul de azi, care reprezintă o răsfrângere a praznicului Cincizecimii. Biserica

noastră ne provoacă și ne cheamă să cinstim a treia Persoană a Sfintei Treimi, pe Preasfântul Duh,

Carele de la Tatăl purcede, și nu numai să cercetăm despre dumnezeirea Sfântului Duh, ci și să ne

desfătăm de aceasta, care este un lucru de necontestat în Biserică. Duhul Sfânt, ca a treia Persoană a

Sfintei Treimi, este egal cu Tatăl și cu Fiul, adică deoființă, potrivit expresiei teologice, iar noi venim să ne

desfătăm mai ales de roadele și foloasele Sfântului Duh, iar acestea nu sunt altele decât Sfinții noștri.

Sfinții care s-au ostenit și au luptat împotriva patimilor. Sfinții care au călcat prin acest Sfânt Duh pe

omul cel vechi, așa cum spune Apostolul Pavel, ”cu patimile și cu poftele lui” (Galateni 5: 24). Sfinții care,

cu adevărat, zi și noapte, nu încetau să se silească pe ei înșiși, nu li se uscau lacrimile din ochi, nu se

linișteau până când nu erau înștiințați prin Duhul Sfânt că sunt iertați și de-acum sunt înviați cu sufletul.

Întrucât, așa cum ne-au încredințat Sfinții Părinți, adevăratul om al lui Dumnezeu primește întru sine

înștiințarea iertării păcatelor lui. Și Sfinții noștri au primit această înștiințare înlăuntrul lor prin Duhul

Sfânt, pentru că întreaga lor viață a fost trăirea unei neîncetate pocăințe, întreaga lor viață a fost o

zdrobire a inimii, întreaga lor viață a fost o continuă lepădare de sine, întreaga lor viața a fost o continuă

dăruire a minții și inimii lor către Hristos. Tocmai din acest motiv și îngenunchez înaintea lor, mă închin

la picioarele lor, din acest motiv cerem rugăciunea și mijlocirea lor, cerem ajutorul lor, cerem

acoperământul lor, pentru că noi încă suntem în devenire și ne aflăm întru primejdii. Aceștia, prin

răbdarea pe care au arătat-o, prin smerenia pe care au trăit-o, prin dumnezeiasca dragoste pe care au

dobândit-o, au reușit să-și atingă țelul, iar astăzi sunt mădulare ale Bisericii biruitoare și Sfinți ai noștri,

care au avut o relație adevărată cu Duhul Sfânt, pentru că, se cuvine menționat, Duhul Sfânt nu se

împărtășește în esența Lui, ci, ca și celelalte Persoane ale Sfintei Treimi, se împărtășește prin lucrările

dumnezeiești.

Și nu voi uita niciodată cum, într-una dintre multele dăți când l-am întâlnit pe pururea pomenitul și

sfințitul Gheronda Efrem Katunakiotul, mi-a vorbit despre întâia lui experiență a Duhului Sfânt, pe când

se afla la rugăciunea de unul singur în chilia sa. Iată ce mi-a spus: ”Mă rugam și îndată simt că mă afund

lăuntric în Lumină și vedeam în inimă că există Lumină, în mintea mea că există Lumină și această

Lumină s-a răspândit și în afara mea, și lacrimile curgeau din ochii mei fără să înțeleg de ce, și atunci

rugându-mă am întrebat harul: Ce este ceea ce mi se întâmplă? Și atunci îndată am primit răspuns și am

auzit cântarea îngerilor: Pe toate le dă Duhul Sfânt: izvorăște prorocii, sfințește pe preoți, pe cei

necărturari i-a învățat înțelepciune, pe pescari teologi i-a arătat”.