Când eram în Sfântul Munte, adică Muntele Athos, un ascet care era ucenic al Sfântului

Iosif Isihastul, un mare Părinte care a murit în 1959, mi-a spus: Eram singur cu Sf. Iosif și el

îmi spune: „Mulți ani au trecut, copilul meu, până când am putut înțelege taina dobândirii

harului. Cum sporește harul în inima unui om?”

Tânărul călugăr de atunci l-a întrebat pe Sf. Iosif „Cum crește harul în om, Părinte?”

Și bătrânul nu i-a răspuns, a rămas în tăcere.

Tânărul călugăr de atunci nu a insistat să primească un răspuns.

În timp ce acest ascet (acum bătrân fiind) vorbea cu mine, îmi spunea: „Au trecut mulți

ani până când am înțeles cum sporește harul în om...”

În mod firesc, eu i-am pus aceeași întrebare. „Cum crește harul, părinte, întrucât a fost

nevoie de atât de mulți ani pentru ca Sf. Iosif și sfinția ta să pricepeți?”

Bineînțeles, sunt lucruri complet diferite, exprimarea în cuvinte și înțelegerea după

mulți ani de experiență practică și ascetism.

El îmi răspunde: „Harul, copilul meu, sporește prin recunoștință”.

Ava Isaac Sirul, acest mare sfânt al Bisericii noastre, isihastul, spune că „cheia care

deschide izvoarele sfintelor taine este inima recunoscătoare, inima mulțumitoare”. Dacă

reușești să-I spui lui Dumnezeu „mulțumesc”, dacă simți nevoia să-I mulțumești lui

Dumnezeu pentru lucrurile pe care ți le-a dat, atunci să știi că Harul va crește în tine. Dacă

nu faci acest lucru și te mulțumești cu ceea ce ți se dă sau ceri mai mult, dar fără acest

sentiment de recunoștință va dura mult timp până când vei învăța cum să judeci lucrurile

corect și să îi mulțumești lui Dumnezeu.

Și mai mult, cineva spunea că omul lui Dumnezeu, omul sfânt, care a suferit multe

ispite, îi mulțumește lui Dumnezeu chiar și pentru cele mai mici lucruri. Nu ca obișnuința cu

care spunem „Mulțumesc Doamne că îmi merge bine afacerea”. Acest lucru nu înseamnă

aproape nimic. Acesta ar putea fi probabil doar începutul... ci recunoștința profundă venită

din întreaga noastră existență atunci când îi mulțumim lui Dumnezeu pentru tot ceea ce ne

înconjoară. Chiar și cele mai mici mișcări ale trupului nostru, chiar și cele mai mici lucruri,

cum ar fi o plantă mică, o pasăre, aerul, atmosfera, stelele, soarele, orice. Care dintre noi i-amulțumit lui Dumnezeu pentru că El a creat lumea?

Page 2

Mai ales în epoca noastră care ne-a izolat de Creația lui Dumnezeu, ne-a prins în lucruriartificiale, ne-a îndepărtat de natură... în această epocă a nerecunoștinței, nu ne simțim

recunoscători lui Dumnezeu. Când se întâmplă acest lucru, atunci când nu îi mulțumim lui

Dumnezeu, nu le mulțumim nici semenilor, nu îi mulțumim soțului, soției, copiilor noștri,

părinților noștri nici măcar nouă înșine. Nu mulțumim niciodată nimănui. Ne mulțumim să

spunem „Da, sunt bine. Slava Domnului!". Totuși, nu așa se mișcă inima omului lui

Dumnezeu. Omul lui Dumnezeu îi mulțumește lui Dumnezeu pentru tot. Tot ce este în jurul

lui și, mai ales, Îi mulțumește, pentru că El este Dumnezeu. Amintiți-vă când cântăm

doxologia și spunem „Îți mulțumim Ție pentru slava Ta cea mare!” Îți mulțumim pentru că

ești atât de Mare, de Sfânt, de slăvit, de plin de Har și Tu ești Tatăl nostru și noi suntem copiii

Tăi. Și noi suntem copiii unui Tată bogat, suntem moștenitori ai acestei măreții a lui

Dumnezeu. Îi mulțumim că este atât de necuprins. Și tot ce ne înconjoară este atât de

frumos, pentru că îi oferim totul lui Dumnezeu cu recunoștință. Durerile noastre, luptele