“Pocaiti-va si credeti in Evanghelie! Pocaiti-va ca s-a apropiat Imparatia Cerurilor (Mc. I, 15). Acestea au

fost cele dintai cuvinte ale propovaduirii Dumnezeului – Om. Aceleasi cuvinte ni le graieste si acum prin

mijlocirea Evangheliei. Atunci cand pacatul a prins in lume cea mai mare putere, s-a pogorat in ea

Doctorul Cel Atotputernic. S-a pogorat pe taramul surghiunului, pe taramul tanjirilor si patimirilor

noastre – dupa care urmau muncile cele vesnice in iad -, binevestind izbavirea, bucuria, tamaduirea

tuturor oamenilor pana la unul. Pocaiti-va!

Puterea pocaintei este intemeiata pe puterea lui Dumnezeu: Doctorul este Atotputernic si doctoria data

de El este atotputernica. Atunci, in vremea propovaduirii Sale pe pamant, Domnul i-a chemat la

tamaduire pe toti cei bolnavi de pacat si n-a recunoscut niciun pacat ca fiind de netamaduit. Si acum

continua sa-I cheme pe toti; fagaduieste si daruieste iertarea oricarui pacat, tamaduirea oricarei boli a

pacatului. Voi, care pribegiti pe acest pamant, voi toti, care nazuiti sau sunteti trasi spre calea cea larga

in zarva care nu mai amuteste a grijilor, distractiilor si veseliilor lumesti, prin flori amestecate cu spini,

care grabiti pe acest drum catre un sfarsit pe care toti il cunosc si pe care toti il uita, catre mormantul

intunecos, catre o vesnicie si mai intunecoasa si cumplita, opriti-va! Dezmeticiti-va din vraja lumii, care

va tine fara contenire in robie! Plecati-va urechea la ceea ce graieste Mantuitorul, luati aminte cum se

cuvine la cuvintele Lui!

Pocaiti-va si credeti in Evanghelie, va spune El, pocaiti-va ca s-a apropiat Imparatia Cerurilor. Foarte

mare nevoie aveti voi, care pribegiti pe pamant, sa luati deplin aminte la acest indemn cu adevarat

folositor, mantuitor; altminteri, veti ajunge la mormant, veti ajunge la pragul si la portile vesniciei fara a

fi dobandit nicio farama de intelegere adevarata nici despre vesnicie, nici despre indatoririle celui ce

intra in ea, pregatindu-va in ea doar indreptatitele pedepse pentru pacatele voastre.

Cel mai greu pacat e nepasarea fata de cuvintele Mantuitorului, dispretuirea Mantuitorului. Pocaiti-va!

Amagitoare, inselatoare calea vietii pamantesti: pentru cei care o incep, ea pare o arena fara sfarsit,

plina de adevaruri, iar celui ce o termina ii pare calea cea mai scurta cu putinta, plina de vise desarte.

Pocaiti-va!

Pacatosul orbit, care isi intrebuinteaza intreaga viata pamanteasca, toate puterile sufletului si ale

trupului pentru a dobandi slava, bogatie si toate celelalte agoniseli si intaietati supuse stricaciunii va

trebui sa paraseasca toate acestea in clipele cand de pe suflet cu sila se va dezbraca haina sa – trupul –atunci cand sufletul va fi dus de ingeri neinduplecati la judetul Dreptului Dumnezeu, judet pe care el nu-l

stie, judet pe care il dispretuieste. Pocaiti-va!

Se ostenesc, se grabesc oamenii sa se imbogateasca in cunostinte – insa numai cu cele de putin pret,

potrivite numai pentru vremelnicie, care sunt bune doar pentru a plini nevoile, inlesnirile si poftele vietii

pamantesti. Cunoasterea si lucrarea cu adevarat trebuincioase, singurele pentru care ne-a fost daruita

viata pamanteasca – cunoastrerea lui Dumnezeu si impacarea cu El prin mijlocirea Rascumparatorului –le dispretuim cu desavarsire. Pocaiti-va!

Fratilor! Sa aruncam fara patima, in lumina Evangheliei, o privire in viata noastra. Desarta e ea! Toate

bunatatile ii sunt luate prin moarte – si adeseori, prin felurite intamplari neasteptate, chiar inainte de

Page 2

moarte. Nevrednice sunt aceste bunatati stricacioase, asa degraba pieritoare, a fi numite “bunatati”! Elesunt, mai degraba, amagiri si curse. Cei ce se poticnesc in aceste curse si se incurca in ele se lipsesc de

adevaratele, vesnicile, cerestile, duhovnicestile bunatati, care se dobandesc prin credinta in Hristos si

urmarea Lui pe calea cea de taina a trairii evanghelice. Pocaiti-va!

In ce orbire cumplita ne aflam! Cat de limpede dovedeste aceasta orbire caderea noastra! Vedem

moartea fratilor nostri; stim ca nu vom scapa de ea nici noi, ba poate ca foarte degraba ni se va infatisa,

fiindca niciunul dintre oameni n-a ramas pentru totdeauna pe pamant, vedem ca multora si inainte de

moarte li se destrama pamanteasca bunastare, ca adeseori ea se preschimba intr-o restriste asemenea

unei gustari a mortii in fiecare zi. In ciuda acestei marturii atat de vadite a faptelor, alergam numai dupa

bunatatile cele vremelnice ca si cum ele ar fi statornice si vesnice. Doar asupra acestora se indreapta

toata luarea noastra aminte! Dumnezeu e uitat! Uitata este vesnicia cea mareata si totodata

infricosatoare! Pocaiti-va!

Ne vor trada, fratilor, negresit ne vor trada toate bunatatile stricacioase: pe bogati ii va trada bogatia lor,