IUBIREA MILOSTIVĂ a lui Dumnezeu pentru CEI PĂCĂTOȘI(fragmente)“Pe 14 septembrie 1932 a avut loc la Muntele Athos un puternic cutremur de pământ. El s-a produs în

timpul nopții, la ceasul al patrulea [din noapte], în timpul privegherii praznicului înălțării Sfintei

Cruci. Mă găseam în strană alături de părintele egumen, iar acesta stătea chiar lângă locul unde

spovedea. O cărămidă s-a desprins din tavan și a căzut în acest loc împreună cu mult moloz. La început

am fost puțin înfricoșat, dar repede m-am liniștit și am zis egumenului:

„Iată că Domnul Cel Milostiv vrea ca noi să ne pocăim”.

Și m-am uitat la ceilalți monahi aflați în biserică și puțini se temeau; șase oameni au ieșit din biserică,

dar ceilalți au rămas la locul lor, iar privegherea a continuat după rânduială la fel de liniștit, ca și cum

nimic nu s-ar fi întâmplat. Și m-am gândit:

„Cât de mare este harul Duhului Sfânt în monahi!”

Pentru că avusese loc un puternic cutremur de pământ, întreagă uriașa clădire a mănăstirii se zdruncina,

tencuiala cădea, candelabrele, candelele și lumânările se legănau, clopotele din clopotniță începuseră să

sune și însuși marele clopot s-a auzit sunând și el o dată din cauza puterii năprasnice a zdruncinăturilor,

iar ei stăteau liniștiți. Și m-am gândit iarăși:

„Sufletul care a cunoscut pe Domnul nu se teme de nimic, afară de păcat, și îndeosebi de păcatul

mândriei. El știe că Domnul ne iubește, iar dacă El ne iubește, de ce să ne temem? Domnul Cel Milostiv

ne-a trimis prin aceasta povața: «Copiii mei, pocăiți-vă și trăiți în iubire, fiți ascultători și înfrânați,

învățați de la Mine smerenia și blândețea și veți afla odihnă sufletelor voastre» [Mt 11, 28]”.

“Imi aduc aminte că stăteam odată la vecernie în biserica Acoperământului Maicii Domnului, și părintele

N. citea acatistul. Privindu-l mă gândeam:

„Ieromonahul e gras, nu se poate închina decât cu anevoie”.

In secunda aceea am început eu însumi să fac o metanie și cineva mi-a dat nevăzut o lovitură peste

rinichi; am vrut să strig: „Țineți-mă!”, dar n-am putut din pricina tăriei durerii.

Așa m-a pedepsit cu milostivire Domnul și prin aceasta am înțeles că nu trebuie să judecăm pe nimeni.

Intr-o zi, după rugăciune, ședeam și mă gândeam: „Nu vreau să mor”. Și ziceam:

„Doamne, Tu vezi inima mea, că nu vreau să mor. Când cineva nu și-a văzut multă vreme rudele, merge