“Ziua Invierii, popoare, sa ne luminam, Pastile Domnului, Pastile”

Hristos ne-a invrednicit si in acest an sa praznuim aceasta mare si stralucitoare zi a Invierii Lui. „Pastile

Domnului, Pastile”.

Paste inseamna trecere. Neamul omenesc a primii harul, binecuvantarea lui Dumnezeu sa urce de pe

pamant la cer, sa treaca prin moartea vremelnica spre viata nemuritoare. Hristos ne-a miluit fara

margini, S-a milostivit spre noi si a coborat pe pamant, ca sa ne ridice la cer.

In fiecare an, praznuim Sfantul Pasti si asteptam cu mare ardoare sa simtim aceasta bucurie speciala si

lumina Sfintei Invieri in sufletul nostru. Vrem sa gustam din desfatarea nemarginita a Pastelui vesnic, sa

vedem putin lumina aceea ce lumineaza lumea cealalta, sa experiem ceva din fericirea vesnica pe care o

simt in cer sufletele care s-au invrednicit sa se mantuiasca si praznuiesc deja Pastele nesfarsit.

Ca sa simtim intr-adevar Pastele si sa vedem adevarat lumina Sfintei Invieri, trebuie sa ne curatim

simtirile de orice pornire patimasa:

„Sa ne curatim simtirile si sa vedem pe Hristos stralucind intru lumina cea neapropiata a Invierii. Si sa ne

bucuram zicand”,

graieste melodul.

Daca inima n-a fost curatita si izbavita de egoismul urat, de inaltimea trufiei, daca nu si-a facut loc in

inima smerenia lui Hristos, ochii sufletului nu vad lumina Invierii, iar inima n-o simte. Hristos ne-a aratat

drumul curatiei:

Invatati de la Mine, ca sunt bland si smerit cu inima si veti afla odihna sufletelor voastre (Matei 11, 29).

Daca nu ne smerim cugetul si nu ne plecam capul, nu credem fara sa ne indoim ca suntem nimic, ca

fiecare dintre noi este ultimul om, cel mai pacatos, cel care va merge in iad, nu vom putea sa simtim

bucuria speciala a Sfintei Invieri, nici sa praznuim tainic si negrait in inima Pastele lui Hristos.

Toata inima semeata este uraciune inaintea Domnului; hotarat, ea nu va ramane nepedepsita (Pilde 16,

si

Celor smeriti le da har (Iacov 4, 6).

Dumnezeu asculta rugaciunea celui smerit, caci numai prin smerenie se curata in mod special inima.

Fiecare virtute, fiecare stradanie si nevointa are drept scop curatirea inimii. Smerenia este

medicamentul cel mai tamaduitor care a inclinat cerurile si Hristos a coborat, S-a umilit, S-a smerit, a

venit langa noi ca om, dar si ca Dumnezeu, Dumnezeu Omul.

Noi oamenii – si cel dintai, eu – nu ne plecam grumajii inaintea Domnului, nu ne smerim cugetul, pentru

ca in noi vietuieste mandria. Cu toate ca ne nevoim sa depasim aceasta patima, atunci cand credem ca

Page 2

simtim smerenia, la cateva momente, apare din nou mandria ca am trait rugaciunea, ca am facut ceva

bun, ca am reusit. Boldul mandriei si al slavei desarte ne inteapa si ne inalta, ca sa credem ca am realizat

ceva.

Un frate era stapanit de gandul trufiei si s-a dus la un batran si i-a zis:

– Parinte, simt in mine ca se ridica duhul mandriei si, desi ma nevoiesc, nu pot sa-l biruiesc. Ce trebuie sa

fac?

Intr-adevar, fratele se nevoia si parintele i-a raspuns:

– Fiule, tu ai facut cerul si pamantul?

– Nu, parinte, Dumnezeu sa ma pazeasca!

– Si daca El, care a facut cerul si pamantul, care a creat lumea spirituala a ingerilor si a Imparatiei de sus,

la a Carui porunca s-a adus din nefiinta la fiinta tot trupul, a zis ca este smerit si bland, tu, tina, lutul,

pacatosul, patimasul, cel miluit de bogatia lui Dumnezeu, de ce te mandresti si crezi ca esti cineva? Acela

S-a aplecat si a spalat picioarele ucenicilor, a suferit batjocura, injuraturi, de la o multime mare de

oameni. Si-L vedem gol pe cruce, murind din iubire pentru noi, El, care ar fi putut cu un semn sa le

prefaca pe toate in nimic. Acela, atat de smerit, n-a vorbit, nu Si-a deschis gura, iar noi oamenii ne

ridicam capul si credem ca suntem ceva?

Fratele, auzind toate aceste sfaturi intelepte, s-a smerit si s-a intors mai folosit la chilia lui.

Mintea omului se intineaza, dar se si curata usor, in timp ce inima se curata si se intineaza greu. Ea este

impovarata de radacinile patimase, caci toate patimile se trag din ea. De aceea, toti simtim durerea cand

Dumnezeu, Care voieste mantuirea omului si uraste moartea sufletului lui, Se straduieste in timp cu o

secure duhovniceasca, apuca una cate una radacinile patimilor si le smulge, astfel incat inima, izbavita

de aceasta stare de patimire, sa vina la libertate, sa simta bucuria Invierii si sa vada cu ochii ei

duhovnicesti lumina acesteia.