mă deosebit de acută si chinuitoare în via-ița fiecărui păstor. La anumiți preoți aceasta

se manifestă diferit. Insă la temelie ea este

una si aceeași: „Care este rezultatul ostene-

Iilor păstorului?” Iată, păstorul se nevoiește

mulți ani. Ce primește el ca rezultat final al

acestei trude?

Putem să spunem cu îndrăzneală că toa

te ostenelile cele bune vor aduce roade bu

ne, iar neghina pe care preotul o seamănă,

supunându-se patimilor sale, fară îndoia

lă va aduce roade rele. Și toate aceste ur

mări se vor întoarce mai apoi împotriva lui.

Chiar dacă nu poate să calculeze formal toa

te acestea, totuși preotul trebuie să ia am in115

Page 2

Duhovnicul și uceniculte și să vadă în ce stare se află ei și păstoriții

săi. In multe rânduri, nevoințele pentru a

atinge un anum it scop conduc către un re

zultat opus. Această lege, pe care o numim

„eterogenia scopului”, trebuie întotdeauna

s-o avem în vedere. Se întâmplă în lucrarea

preotului să existe câteva greșeli serioase pe

care el nu le-a sesizat la timp. Pentru aceas

ta este nevoie ca necontenit să ia aminte la

sine însusi si la roadele muncii sale: a semă-i >nat grâu, dar ce-a răsărit? Poate că au răsărit

doar mărăcini. Merită să te mai ocupi cu o

astfel de îndeletnicire?

Privind înapoi la lucrarea sa, preotul zi

lelor noastre vede, cel mai adesea, un ta

blou întristător... Există și lucruri bune, ce

e drept. Cunosc mulți preoți râvnitori; iar

roadele lor bogate sunt evidente. Ei au re

ușit să adune mulți oameni, să creeze co-> munități puternice; iar în aceste comunități

au venit ori vin mulți oameni la credință.) >Copiii cresc în biserică, se zidesc noi bise

rici, parohii, se deschid școli. Aceste com u

nități acționează cu siguranță asupra vieții

și societății, cât și asupra Bisericii. In afară

de rezultatul social, pe care-1 vedem acum,

care este material si sufletesc, există si un» 3 irezultat duhovnicesc. Ce se întâmplă însă

în Biserică? Vedem că bisericile în cea mai

mare parte se umplu necontenit. Se des

chid noi biserici, se restaurează cele vechi.116

Page 3

Roadele ostenelilor păstomluiCine sunt cei care vin la biserică? Credin

cioșii ortodocși; aceștia se împărtășesc des,

caută, de asemenea, să se mărturisească cât

mai des...

însă ce este mult întristător în viata Bise-)ricii noastre este faptul că poți vedea venind

la biserică oameni de un anum it nivel, care

însă, la un moment dat, se opresc și nu mai

pot să meargă mai departe. Iar nivelul la care

s-au oprit nu este chiar așa de înalt. De obi

cei, acesta este nivelul oamenilor care nu să

vârșesc păcate de moarte, nu desfrânează, nu

beau, nu fură, nu practică magia, nu-și bat

părinții, nu înjură, poate chiar nu fumează.

Se împărtășesc des, însă dacă iei aminte la ei,

nu vei vedea vreun om care să sporească, ca

re să meargă din putere în putere, care să se

apropie de Hristos. Au terminat doar înce

putul lucrării, ceva pregătitor,..

întristător este faptul că adevăratele roa

de nu se văd. Oare nu toți creștinii, nu toți

oamenii sunt chemați către sfințenie? Altfel

spus, toți cei care vin la biserică și încep

să ducă o viață bisericească trebuie să de

vină treptat oameni duhovnicești - drepți,

sfinți. Insă nu se întâmplă aproape deloc

una ca aceasta. De aici rezultă că viața noas

tră bisericească și lucrarea păstorului nu pot

să treacă peste o ștachetă mai înaltă. Aceas

tă ștachetă se arată de nedepășit pentru cei

mai mulți dintre noi.>117

Page 4

Duhovnicul și uceniculAm putea face următoarea comparație:

Un grup de turiști se cațără, din ce în ce

mai sus, pe un munte. La început sunt po

tecile de munte, minunatele trecători, flori

le... iar mai departe, dacă privești, poieni

le alpine; pădurea dispare. încă și mai sus,

dacă reușești să urci, dai de locuri răcoroa

se, în care nu mai crește vegetație abunden

tă, ci doar jnepeni de munte, iarbă; se văd

înălțimile înzăpezite ale muntelui acoperit

de ghețari. D in acești ghețari curg pârâia

șe. Ajungi până în locul unde se poate afla

• în mod obișnuit - un refugiu, însă din

colo de el vei păși pe zăpadă, va trebui să

te cațări pe ghețari. Pentru aceasta îți tre

buie un echipament special: bocanci, târ-

năcops frânghie, iar instructorul se cere să

fie un altul, nu un turist, ci un alpinist. De

aceea, în fața Rubiconului, turiștii se opresc,

nu mai continuă drumul. Din acest punct

totul devine periculos. Acolo este un alt fel

de urcuș. Plimbările turiștilor iau sfârșit, de

obicei, la acest nivel. Până la înălțimea de

2500 de metri, să spunem, până la 3000 de

metri, turistul poate ajunge. Dar la înălți

mea de 4000 de metri nu te mai poți căță

ra în acest mod dacă nu ești alpinist. Acolo

nu îți este permis; iar dacă pornești de unul

singur, vei pieri.

Un lucru asemănător vedem și în viața

bisericească. Omul ajunge până la o anumi118

Page 5

Roadele ostenelilor păstoruluită înălțime. Până acolo, noi aproape că aler

găm, ne cățărăm, ne ostenim, facem ceva,

zidim. Totul până la hotar. Dar dincolo de

aceasta? Noi nu stim cum trebuie să vietu-i >im mai departe. Și se vădește că instructo

rii ori conducătorii care știu cum trebuie să

se viețuiască mai departe au dispărut prac

tic. Și chiar dacă îi aflăm, îi putem număra

pe degete; lângă ei nu ai putea să te vatămi.

Așa sunt binecuvântații stareți pe care îi mai

avem; însă noi nu mai aflăm trei asemenea

oameni în întreaga Rusie. Părinții destoinici,

duhovnicii, au fost până aici, însă de aici în

colo, nu. La rugăciunea inimii aceștia nu pot

să te povățuiască, căci nici ei nu se roagă; lu

crează ca zidari, învățători și nu știu ce alt

ceva, însă nu se roagă, nu au vreme pentru

rugăciune. Nu pot să te povățuiască să-ți bi

rui patimile tale cu adevărat până la capăt;

nu pot să te povățuiască să trăiești în prezen

ța lui Dumnezeu, să viețuiești după voia lui

Dumnezeu. Nu pot să audă această voie.

Și ne facem atunci părtași la un simță

mânt întristător și amar, de limitare. O m ul

care a încercat să ducă o viață duhovniceas

că cunoaște cu siguranță acest simțământ.

Această pregustare a „falimentului”. Re

zultă că nimic nu poți, nu știi, te-ai umflat

doar în pene, ai dorit... însă pe de-a-ntre-

gul nu ai reușit nimic.119

Page 6

Duhovnicul și uceniculExistă oare vreo ieșire? Putem oare să nă-}dăjduim în ceva? Răspunsul trebuie să fie

obiectiv și cinstit: nădejdea nu e prea mare.

Trebuie să recunoaștem că am ajuns în acea

epocă a istoriei Bisericii când multe lucruri

au devenit cu neputință, deosebit de grele,

multe nevoințe s-au îndepărtat de noi, au

devenit de neconceput astăzi. Desigur, vă

amintiți ce se spune despre vremurile de pe

urmă: într-atât va fi nevoința, încât un om

doar să cheme numele Domnului și se va

mântui. Nimic altceva nu se cere, doar să

chemi în acel înfricoșător ceas numele lui

Dumnezeu si te vei mântui, ținând seama> ' >

de strâmtorările vremurilor.

Fiecare timp și-a avut nivelul lui de ne-

vointă si realizările lui duhovnicești. Dom-> > >

nul poate nu ne va aduce nici o vină că nu

am ajuns până la acele înălțimi, până la

dreptatea și sfințenia sfinților de odinioa

ră. însă și de la noi, ca și de la aceștia, se va

cere unul și același lucru - nevoința. Desi

gur, nevoința noastră nu este atât de plină

de roade ca a acelora. Când Sfântul Serafim

s-a nevoit în pădurile Sarovului, el a ajuns

Ia o mare desăvârșire, la înălțimea sfințeni

ei. D ar când în aceleași păduri erau închiși

în lagăre preoți și episcopi, aceștia nu au

mai fost împodobiți cu o astfel de desăvâr

șire, cu darul vederii înainte, cu m inuni, în

să ostenelile lor nu au fost nicicum mai pre

jos. Aici este vorba de o altă nevoință, altele120

Page 7

Roadele ostenelilor păstoruluifiind roadele acestei nevointe. Iar D om nul

va schimba nevointa lor în sfințenie.» >

Cunoașteți că poporul spune: „Tu îți

faci munca, iar dacă nu poți ceva, îngerul te

va ajuta, dacă, intr-adevăr, te silești cu toate

puterile tale”. Când omul se nevoiește, tră

iește în multe osteneli, atunci constrânge

rile lui coboară. Se lasă „ștacheta” mai jos.

Dom nul cu harul Său împlinește, indepen

dent de om, tot ceea ce îi este lui de trebu

ință. Tot ceea ce preotul nu poate să dea va

adăuga Dumnezeu, dacă omul se silește cu

adevărat, dacă trăiește întru nevointă.

Foarte adesea se întâmplă însă ca fiii du

hovnicești să înceapă să fie dezamăgiți; ei

nu mai pot și nu mai doresc să viețuiască în

nevointă. N u mai caută viata duhovniceas-) ică, ostenelile duhovnicești, cî doar confor

tul, doar osebite relații, pe picior de egalita

te. încetează să mai caute smerenia, ascul

tarea și încep să ceară de ia duhovnicul lor

să-i înțeleagă, sa le acorde timp, să-i ascul

te, să vorbească cu ei la nesfârșit, să se ra

porteze într-un mod particular la ei; încep

să se poarte cu necuviință, să li se adrese

ze cu îndrăzneală duhovnicilor lor. în zile

le noastre, aceasta se întâmplă foarte, foar

te adesea.

Iată, în acest caz preotul trebuie să anti

cipeze și să admită cu toată răspunderea că

nu a reușit nimic important, că nu a obținut121

Page 8

Duhovnicul și uceniculprin ei nimic și să le spună cu îndrăzneală

acestor fii duhovnicești, încredințați lui:

• N u este cazul să ne înșelăm unii pe al

ții. Dacă nu dorești una ca aceasta, mergi

oriunde altundeva. Asta este situația. De ce

să ne jucăm de-a ascultarea, de-a raporturi

le foarte osebite? Pentru ce una ca aceasta?

Este m ult mai bine, m ult mai cinstit așa.

De obicei, preotul ajunge în cele din urmă

aici. El începe să îndepărteze aceste relații

neroditoare, care lasă doar amărăciune în

suflet. Tocmai de aceea vedem adesea astăzi

mulți preoți buni, în vârstă, care aproape

că nu mai au fii duhovnicești. Odinioară

aveau o întreagă parohie, iar acum, la anii

bătrâneții, aproape nu a mai rămas nimic.

Poate să aibă doar doi-trei, poate cinci. De

ce? Pentru că un astfel de duhovnic nu mai

are puteri ca să mărturisească la nesfârșit

și să poarte discuții. El nu mai prezintă de

m ult interes pentru fiii lui duhovnicești. Iar

oamenii care într-adevăr caută să-l asculte,

care-i sunt credincioși, sunt foarte puțini.

Poate comunitatea aceasta număra înain

te 500 de oameni, iar acum au rămas doar

cinci. Restul s-au răspândit care încotro.

Oamenii care caută într-adevăr nevo-

ința vieții duhovnicești sunt foarte puțini.

M ulți caută doar viața sufletească, confor

tul sufletesc, legăturile sufletești, viața pă

mântească, nu pe cea cerească; nu doresc122

Page 9

Roadele ostenelilor păstoruluisă se elibereze de patimi, nu doresc să se

lepede de voia lor, nu doresc să jertfească

nimic de la ei.

Oamenii care caută să se lepede de vo

ia lor, să devină ascultători, care caută voia

lui Dumnezeu sunt foarte puțini. Tocmai

de aceea preotul nu trebuie sa îngăduie să

fie dus în rătăcire. Iată, munca este în toi,

totul viază, totul crește, se construiesc bise

rici, totul parcă înflorește și se leagă; el pri

mește grade bisericești, este înălțat în treap

tă. Totul pare minunat, extraordinar. Poate

să creadă că totul este, într-adevăr, m inu

nat. Insă orice păstor este dator să ia aminte

că m inunat este doar atunci când el se apro

pie de Dumnezeu, și turma lui, de aseme

nea, merge către Dumnezeu, către viața du

hovnicească, către viata harică. Doar atunci7 yeste minunat, când din ce în ce mai bine se

slujește Sfânta Liturghie, când în conștiință

si în suflet străluceste lumina harică, când> j au tot mai puțină im portanță bunurile ma

teriile, asemenea și realizările pământești și

decorațiile. Acestea el le socoteste ca nimic,2 I 1dacă se atinge de viața harică, de viețuirea

cea după Dumnezeu. Dacă începe să tră

iască în acest chip, atunci în jurul lui, trep

tat, se vor aduna fiii duhovnicești cu aceleașiJ i fconvingeri ca ale sale. Dar dacă pe capul lui

se adună atâtea griji lumești, atunci și fiii săî

vor fi la fel - pământești, nu duhovnicești.123

Page 10

Duhovnicul fi uceniculMai m ult decât orice, preotul trebuie să

se teamă de substitute. Căci surogatele, în

locuirea celor sfinte, poartă în sine duhul

lui antihrist, nu duhul lui Hristos.

El trebuie să ia aminte: se află pe calea

cea dreaptă, nu a uitat oare unicul scop al

credinței? Merge el oare la Hristos și es

te gata să jertfească totul ca să rămână cu

Hristos? Și trebuie să admită cu îndrăzneală

că în foarte mică măsură se întâmplă aceas

ta, și puțini dintre aceia care îl urmează au

reușit; puțini sunt adevărații lui fii duhov

nicești. Iar când se ocupă de o activitate atât

de complexă —și de binefaceri, și de pro-

povăduire, și de organizare, și de zidire, și,

pur și simplu, de o mulțime de alte treburi,

și de slujbe - preotul trebuie să ia aminte

la unica trebuință, cea mai de căpătâi, ca

re nicicând nu poate să fie jertfită, îngrădi

tă. Aceasta este viata autentică întru Dum-9nezeu, viata harică. în absenta vieții harice,J ) 3 3 1totul rămâne fară nici o valoare, fară nici

un sens, obținându-se un rezultat contrar

celui așteptat.