“Nu a mai existat nicicând”, scria Pr. Serafim, “o asemenea epoca de invatatori

mincinosi precum acest jalnic secol al XX-lea, atat de bogat in tot felul de

nimicuri materiale si atat de sarac la minte si la suflet. Orice parere ce se poate

inchipui, chiar si cea mai absurda si chiar cele respinse pana acum de consensul

universal al tuturor popoarelor civilizate, are acum propriul program si proprii

„invatatori”. Cativa dintre acesti invatatori demonstreaza sau promit „putere

spiritulala” si false minuni, cum fac unii ocultisti si „harismatici”; dar cei mai

multi dintre invatatorii contemporani nu ofera decat o zeama lunga de idei

nedigerate, luate „din aer”, cum s-ar zice sau de la vreun „intelept” modern

autoproclamat, care stie mai bine decat toti cei vechi, numai fiindca traieste in

„luminatele” noastre vremuri moderne. Ca urmare, filosofia are mii de scoli, iar

„crestinismul” mii de secte. Unde sa afli adevarul, daca mai este de aflat vreun

adevar in aceste vremuri atat de ratacite?

Este un singur loc unde se afla izvorul adevaratei invataturi venite de la Insusi

Dumnezeu, neimputinata de-a lungul veacurilor, ci pururea proaspata, fiind una si

aceeasi la toti cei ce o invata cu adevarat, ducandu-i la mantuirea vesnica pe cei

ce urmeaza. Acest loc este Biserica Ortodoxa a lui Hristos, izvorul este harul

Preasfantului Duh, iar adevaratii dascali ai dumnezeiestii dogme ce se revarsa din

acest izvor sunt Sfintii Parinti ai Bisericii Ortodoxe“.

“In Sfintii Parinti“, scria el, “aflam „cugetul Bisericii”, intelegerea vie a

descoperirii lui Dumnezeu. Ei sunt veriga de legatura intre vechile texte ce

cuprind descoperirea lui Dumnezeu [adică Sfintele Scripturi] si realitatea de

astăzi. Fara o asemenea legatura, fiecare om este de capul lui, rezultatul fiind

zecile de mii de interpretari si de secte“.

“Biserica este casa lui Dumnezeu Celui viu, stalp si intarire a adevarului (1 Tim.

3, 15). Adevarul crestin se pastreaza in Biserica, in Sfanta Scriptura si Sfanta

Traditie; dar cere o pastrare dreapta si o talcuire dreapta. Insemnatatea Sfintilor

Parinti sta tocmai in aceasta: ei sunt cei mai iscusiti pastratori si talcuitori ai

acestui adevar, in virtutea sfinteniei vietii lor, a adancii cunoasteri a Cuvantului

lui Dumnezeu si a belsugului harului Duhului Sfant ce salasuieste in ei”.

“Statornicia”, spunea el, “este ceva ce se lucreaza printr-un regim duhovnicesc

intemeiat pe intelepciunea predanisita de Sfintii Parinti – nu simpla supunere fata

de traditie de dragul traditiei, ci mai curand o asimilare constienta a ceea ce

barbatii de Dumnezeu inteleptiti au vazut si au scris. In aspectul sau exterior,

Page 2

aceasta statornicie se lucreaza printr-un pic de rugaciune, rugaciune pe care o

avem in slujbele bisericesti ce au ajuns pana la noi. Fireste, in alte locuri ea se

savarseste mai mult sau mai putin, dupa puterile fiecaruia.

Statornicia presupune si citirea scrierilor duhovnicesti, de pilda la masa. Trebuie

sa fim necontenit injectati cu nelumescul, ca sa putem lupta cu partea opusa, cu

lumescul, care ne roade neincetat. Daca incetam, fie si numai pentru o zi, aceste

„injectii” cu nelumescul, evident ca lumescul incepe sa ne copleseasca. Petrecand

o zi fara ele, lumescul ne invadeaza; doua zile – inca si mai mult. Si curand ne

dam seama ca gandim din ce in ce mai mult in chip lumesc, pe masura ce stam

tot mai mult in contact cu acel tip de gandire si tot mai putin in contact cu

gandirea de tip nelumesc.

Aceste injectii – injectii zilnice cu hrana cereasca – sunt partea exterioara, iar

partea launtrica este ceea ce se numeste viata duhovniceasca. Viata

duhovniceasca nu inseamna a fi in nori, rostind Rugaciunea lui Iisus sau trecand

prin felurite miscari; ci inseamna a descoperi legile vietii duhovnicesti ce se

aplica propriei pozitii, propriei situatii. Aceasta vine in decursul anilor, prin

citirea atenta a Sfintilor Parinti cu carnetelul in mana, notand pasajele care ni se

par cele mai semnificative, studiindu-le, descoperind cum ni se aplica si, daca e

nevoie, revazand parerile anterioare asupra lor pe masura ce le patrundem ceva

mai adanc, descoperind ce spune un Parinte despre un lucru, ce spune al doilea si

asa mai departe. Nici o enciclopedie nu-ti da aceste lucruri. Nu poti sa hotarasti

ca vrei sa afli totul despre un anumit subiect si sa incepi a-i citi pe Sfintii Parinti.

Unele scrieri au indexuri, dar nu poti ajunge pur si simplu la viata duhovniceasca

in acest mod. Trebuie sa o iei putin cate putin, asimiland invatatura pe care poti

sa o absorbi, revenind asupra acelorasi texte in anii urmatori, reabsorbindu-le,

luand mai mult, si ajungand treptat sa-ti dai seama in ce fel ti se aplica tie acele

texte duhovnicesti. Facand astfel, ne dam seama ca de fiecare data cand citim un

Sfant Parinte aflam lucruri noi. Patrundem intotdeauna tot mai adanc…

Parintele Nicolae Deputatov, un om cu multa dragoste pentru Sfintii Parinti, le-a

citit scrierile si le-a subliniat, notandu-si citatele in carnetele. El spune: „Cand am

o stare foarte proasta, cand sunt descurajat si deprimat, deschid unul din

carnetelele mele si incep sa citesc ceva ce ma insuflase odinioara. Si aproape fara

gres, citind ceea ce ma insuflase candva, ma umplu din nou de insuflare, fiindca

insusi sufletul meu este cel care a fost candva insuflat, si vad acum ca ceea ce m-

a insuflat atunci ma poate hrani si acum. Deci a deschide ceea ce m-a insuflat

candva devine un fel de insuflare automata””.

Page 3

“Ortodoxia, fireste, nu se schimba de la o zi la alta sau de la un veac la altul.

Daca privim lumea protestanta sau romano-catolica, vedem ca anumite scrieri

duhovnicesti se demodeaza. Uneori ele revin la moda, alteori se demodeaza din

nou. E limpede ca ele sunt legate de lucruri lumesti, care starnesc din cand in

cand interesul oamenilor sau tin mai curand de spiritul vremii. Nu se intampla la

fel cu sfintele scrieri ortodoxe. O data ce dobandim intreaga conceptie crestin-

ortodoxa – adica, pur si simplu, conceptia crestina – transmisa de la Hristos si

Apostoli pana in vremea noastra, totul ne devine contemporan. Citesti cuvintele

unui autor precum Sf. Macarie, care a trait in pustia Egiptului in veacul al IV-lea,

si el iti vorbeste tie. Conditiile in care a trait sunt putin diferite, dar el ti se

adreseaza direct tie, pe limba ta. El merge catre acelasi loc, foloseste acelasi

cuget, are aceleasi ispite si caderi si nu are nimic strain. La fel se intampla cu toti

ceilalti parinti, din vremea aceea si pana in veacul nostru, cum ar fi Sfantul Ioan

din Kronstadt. Toti vorbesc acelasi limbaj, limbajul vietii duhovnicesti, in care si

noi trebuie sa patrundem”.

Ignatie Briancianinov (+1876) si Episcopul Teofan Zavoratul (+1894).

“Ei au vorbit oamenilor in limbajul vremii lor“, spunea el, “o perioada foarte

apropiata de secolul XX-lea. Le erau cunoscute toate ispitele vremii noastre, mai

ales episcopului Ignatie, care-i citise pe toti scriitorii apuseni si era el insusi

inginer si cunostea ultimele teorii din matematica. Cunoscand situatia prezenta si

intreaga intelepciune apuseana, ei au infatisat invatatura ortodoxa pentru

vremurile acestea si au raspuns la tot felul de probleme. De pilda, episcopul

Ignatie a scris un volum despre iad si starea sufletului dupa moarte, elucidand

invatatura ortodoxa intr-un mod care sa poata fi inteles si de omul apusean.

Acesti Parinti si cei ce i-ai citit si urmat ne transmit Ortodoxia intr-un mod foarte

accesibil…

Va trebui sa ne cercetam pe noi insine: Daca vedem ca avem ravna pentru

Ortodoxie, dar nu suntem o „veriga” din lantul ce trece prin Ignatie

Briancianinov si Teofan Zavoratul, exista primejdia de a nu fi in legatura cu toti

Parintii. Trebuie sa existe o linie continua”.

“Nu este nici o problema a vremii noastre atat de confuze, care sa nu-si afle

solutia printr-o lectura atenta si cinstitoare a Sfintilor Parinti: fie ca e vorba de

Page 4

problema sectelor si a ereziilor ce abunda astazi, ori de cea a schismelor si a

„jurisdictiilor”; fie ca e vorba de simulacrul vietii duhovnicesti infatisate de

„renasterea harismatica” sau subtilele ispite ale confortului si inlesnirilor

moderne; fie ca e vorba de probleme filosofice complexe precum e evolutia sau

probleme morale concrete, precum avortul, eutanasia si controlul nasterilor; fie

ca e vorba de rafinata apostazie a „serghianismului” ce ofera o organizatie

bisericeasca in loc de Trupul lui Hristos sau de brutalitatea renovationismului ce

incepe cu revizuirea calendarului si sfarseste in protestantismul de rit rasaritean.

In toate aceste probleme singura calauza sigura sunt Sfintii Parinti si Parintii

nostri vii care urmeaza lor“.