|
|
Programul Liturgic
|
- Sâmbătă: 10 februarie
⁞ 08:00 – Sfânta Liturghie și Parastas
→ Sâmbăta morților – Moșii de iarnă
⁞ 18:00 – Vecernia și Litia
- Duminică: 11 februarie
⁞ 08:00 – Utrenia și Sfânta Liturghie
→ Duminica Înfricoșatei Judecăți
→ a Lăsatului sec de carne
→ Sfântul Sfințit Mucenic Vlasie, episcopul Sevastiei;
→ Sfânta Teodora împărăteasa
|
|
|
|
S-a citit la strană:
|
Dumnezeul iubirii părinteşti
|
In lectura evanghelică de astăzi (v. Luca 15, 11-32) Biserica noastră dă citire pildei fiului risipitor, continuând pregătirea noastră pentru Postul cel Mare, care este prin excelenţă o perioadă a pocăinţei. Pocăinţa în această pildă are ca element principal ideea întoarcerii.
|
|
Pocăinţa nu este o stare lăuntrică statică de întristare de sine sau de îmbunătăţire a imaginii noastre, ci este un proces de întoarcere şi de restaurare a relaţiei noastre cu Dumnezeu. Ceea ce este important este faptul de a găsi premisele acestei întoarceri şi acestei relaţii.
|
|
Elementele sunt două. Primul este certitudinea că Dumnezeu este Părintele nostru, care ne iartă şi ne iubeşte şi pe toate le iconomiseşte nu în vederea unei efemere mângâieri sufleteşti, ci în vederea unui parcurs statornic al mântuirii „persoanei” noastre. Aşadar, nu poate să existe o raţiune a pocăinţei sau o nevoinţă duhovnicească în care să nu existe limpede faptul că Dumnezeu este Părintele nostru.
|
Ceea ce l-a salvat pe fiul cel risipitor şi i-a dat premisele întoarcerii, ale mântuirii şi ale restaurării este ceea ce nu a uitat nici măcar o clipă în ţara cea îndepărtată, nici în ceasul păcatului: că Dumnezeu este un Părinte milostiv. Întreaga noastră luptă, în cele din urmă, şi întreaga noastră căutare este să ne încredinţăm de prezenţa şi de mărturia în viaţa noastră a lui Dumnezeu Tatăl.
|
|
La Duminica fiului risipitor: Despre îndurarea lui Dumnezeu
Părintele Petroniu (Tănase)
|
Iubiţi creştini ,
Nu este evanghelie mai mângâietoare de suflet ca evanghelia duminicii de astăzi. Ea ne îndreaptă privirea spre negrăita îndurare a lui Dumnezeu, de la Care aşteptăm şi noi mântuirea.
|
|
Noi suntem toţi păcătoşi. Nu este zi, nu este ceas în care să nu mâniem pe Domnul. Şi dacă ar fi după faptele noastre n-am mai fi vrednici nici de lumina soarelui. Dar vedeţi ... este îndurarea lui Dumnezeu, Care nu ne lasă să pierim de mulţimea greşelilor noastre. Este dragostea Tatălui Ceresc, Care mereu se revarsă şi nu se mai sfârşeşte. Este acea bunătate nemărginită, care aşteaptă, rabdă şi cheamă pe păcătoşi, fară să mai ostenească.
|
Fiul risipitor din Evanghelie, care şi-a luat partea de moștenire, a plecat în lume, a cheltuit-o în desfrânare şi a ajuns apoi să jinduiască până şi roşcovele porcilor, este icoana flecărui păcătos rătăcit pe căile pierzării. În schimb acel tată bun şi milostiv care aleargă întru întâmpinarea nefericitului fiu, îl îmbrățișează, îl iartă şi-i uită toate, este icoana luminoasă a lui Dumnezeu, Care se milostivește veşnic de cei ce se pocăiesc.
|
|
Recomand o stare de prezență continuă
|
|
Eu recomand o stare de veselie interioară, lăuntrică, din inimă, o stare ce înseamnă rugăciune neîncetată. O stare de veselie adevărată, degajată de problemele vieții, de problemele cărărilor vieții, ale unuia și ale altuia. O stare de veselie, cu orice chip. Dacă-i întristare, se clocesc ouăle diavolului. Este o stare de absență, de întunecare. Dacă un om nu moare de pe poziția de trăire, de înălțare, de steag, toată creația suferă. Noi trăim într-o mare unitate, toată creația lui Dumnezeu este o unitate. Dacă ne despărțim de marea unitate, suntem pe poziție de anulare, de auto anulare. Deci, recomand o poziție de trăire. Pentru că tragedia întregii lumi trebuie plânsă ca propriile noastre păcate. Și starea de rugăciune înseamnă o stare de prezență.
♦
Nu există nicio pierdere (oricare ar fi) mai mare ca pierderea timpului.
Astăzi, da, astăzi, nu mâine, fă ceva din făgăduințele tale.
♦
Părintele Arsenie (Papacioc)
|
|
|
Grup Whatsapp: cereți detalii la biserică
|
|
|
|
|
|
|
|
|
