Istoric


Prima biserică ctitorită de Radu Colțea

Biserica Sf. Prooroc Ilie Tezviteanul – „Hanul Colței” a fost ctitorită, foarte probabil, între 1668 și 1698 de către familia boierilor Doicești, cei dintâi ctitori ai bisericii Colțea, azi în incinta Spitalului Colțea. Această deducție se întemeiază pe următoarele fapte istorice:

  • boierii Doicești stăpâneau, în veacurile XVI- XVII, tot terenul cuprins azi între străzile Slănic, Băniei, Blănari, Doamnei, biserica Sf. Nicolae din Șelari, Casele lui Seman Județul Bucureștilor (de pe locul Palatului Șuțu) și Piața Universității;
  • Doiceștii aveau în acest perimetru o curte, o reședință, însoțită de un paraclis din lemn, cercetat arheologic între 2007 – 2009 și, cu acest prilej, datat pe la jumătatea veacului al XVI-lea; înaintea morții sale năprasnice (1655 Februarie 17, în răscoala seimenilor și dorobanților), Udrea clucerul Doicescu, dorise transformarea curții și a paradisului în Mănăstire; acest deziderat l-a transmis fratelui său Colțea Doicescu;
  • în 1668, înaintea trecerii la cele veșnice, Colțea marele clucer Doicescu, înglodat în datorii, a dăruit Mitropoliei Țării Românești cea mai mare parte a proprietății;
  • în 1676-1677, Mitropolia Ungro-VIahiei, la insistențele spătarului Mihail Cantacuzino, i-a cedat acestuia întreg imobilul primit de la Doicești; noul proprietar dorea, la rându-i, să ridice aici o mănăstire, a cărei biserică o înalță între 1695-1698, ispravnic fiind jupân Mihai neguțătorul;
  • cum acte ulterioare demonstrează că familia Doiceștilor își păstrase stăpânirea asupra restului proprietății – concentrată la Sud de Sf. Gheorghe-Nou, între Colței, Blănari, Doamnei și Sf. Nicolae din Șelari -, rezultă, fără dubiu, că în acest areal ei și-au construit o nouă curte, prevăzută cu un paraclis, al doilea în ordine cronologică; aceste construcții nu ar fi putut fi ridicate decât după preluarea restului parcelei Doiceștilor de către Mihail spătarul Cantacuzino, adică în momentul în care ar fi încetat definitiv drepturile lor ctitoricești asupra paradisului inițial – dorit Mănăstire de către frații Udrea și Colțea Doicescu. Intervalul de timp în care s-ar fi putut petrece acest eveniment este între anii 1676-7 și 1698:

    „La 19 Decembre 1698, Radu/ spătar cu frații lui: Udrea logofăt și Dumitrașco logofăt, fii Colții Doicescu/, dăruiesc episcopiei de Buzău terenuri cumpărate de către părintele lor dela Vasile iuzbașa fiu/fui Bogdan iuzbașa din Ciorani (v. Arh. St. episc. Buzău, pach. 85, doc. 16 in regest in fișele răposatului general P. V. Năsturel)”, G. D. Florescu, op. cit., p. 138, n.665.

  • atribuirea ctitorii celui de-al doilea paraclis al Doiceștilor, lui Radu! Colțea îi aparține preotului istoriograf Gheorghe Negulescu-Batiște (O pagină din istoria Bucureștilor. Întemeierea mănăstirii și spitalului „Colțea” și Înființarea bisericii „Sf. Ilie. Hanul Colței”, în BOR, XLIV, 1926, nr. 2- 3, p.86). Cea mai veche atestare a bisericii este din iulie 1749, de când datează o însemnare pe rama icoanei Sf. M. Mc. Mina:
    „a) pe rama icoanei Sf. mare mucenic Mina este scris grecește data iulie 1749 (ceea ce Înseamnă că biserica funcționa la acea dată) și numele lui Dimitrie din Veria (Verroia), probabil un neguțător grec, alături de Teodor, Atanasie, Irina, Ecaterina și Elena, familia sa” (G. Patra, Istoricul hanurilor bucureștene, Ed. Științifică și Enciclopedică, Buc., p. 76; N. Stoicescu afirmă că biserica exista în deceniul 5 al secolului XVIII, cf. Repertoriul bibliografic al monumentelor feudale din București, Ed. Academiei R.PR., Buc., 1961, p. 180 și n. 2 -la p. 105, unde vorbește de istoricul Hanului Colței, doar amintește de biserică, fără alte detalii: „În mijlocul acestor clădiri se găsea biserica hanului, de altarul căreia era lipit peretele unei prăvălii’‘).
  • datarea la 1725 – 1730 a primei biserici de pe locul actualei biserici Sf. Ilie Tezviteanul – „Hanul Colței” îi aparține preotului M. Dumitrescu, 40 de biserici din București, de unde a preluat-o pr. Gh. Negulescu-Batiște.
    Privitor la locurile pe care s-au construit Mănăstirea-Spital Colțea și Hanul Colței, iată ce scria George D. Florescu, cel mai competent istoriograf și genealogist bucureștean:
    „e – Guolza (= Colțea)… Pe lângă alte stăpâniri acest boer mai poseda și terenuri coprinse intre actualele străzi Blănari, Doamnei și Colții, porțiunea dintre spitalul Colții și Sf. Gheorghe-nou, iar in fund până in apropierea bisericii Sf. Nicolae Șelari. Parte dintre acestea erau cumpărături ale Udrei Doicescu, incă inainte de 1698 dăruite episcopiei de Buzău. Ionnescu-Gion ne spune că au fost patru paraclise ale Colții, fixând unul la hanul Colții, altul la spitalul Colții, iar pentru celelalte două nu a putut nici el afla locul unde vor fi fost. Numele indicat de către baronul Purcel se referă evident la hanul Colții, însa nu la cel din jurul spitalului, ci la cel Înconjurător al bisericii cunoscute sub numele de biserica Sf. Ilie, iar azi biserica este numită Kalinderu după numele bogatului grec Lazăr Kalinderoglu, venit pe la mijlocul veacului trecut și care a ajutat acest edificiu bisericesc, legându-și numele de această mult mai veche fundație bisericească” (G. D. Florescu, op.cit., p. 139).

Pe terenurile sale din vecinătatea bisericii Sf. Gheorghe-Nou, Colțea Doicescu ridicase o biserică încă din prima jumătate a veacului al XVII-lea. Pe această biserică cu tot terenul Înconjurător o face danie mitropoliei Ungrovlahiei întărindu-și zapisul de închinare și cu o carte patriarhicească. Acest teren a fost în stăpânirea mitropoliei până pe la 1676-7. Atunci Mihai Cantacuzino spătarul intenționa să-și ridice o biserică in vecinătatea proprietăților sale moștenite din ctitoria părintească, alegând pe semne locul numit „a lui Colțea . Nu ne este cunoscut actul de invoire al scoborâtorilor lui Colțea Doicescul  Radu spătarul și Udrea, nici rațiunea ce a fost la bază ca Mihail Spătarul să-și facă un lăcaș bisericesc chiar pe fosta ctitorie a unui boier ce nu era nici măcar legat prin rudenie cu neamul cantacuzinesc. Cert însa că încă înainte de cedarea locului se începuse construcția religioasă a spătarului Cantacuzino. Între 1698-9 biserica de zid de azi cu hramul sfinților trei ierarhi: Vasile, Grigore și Ioan era terminată, căci o aflăm numită la 1699 cu numele de „mănăstirea Trisfetitele Mihai Cantacuzino incepu in urmă a-și ridica și spitalul Înconjurător care la 1709 era terminat căci cu data de 29 Martie al acestui an avem cartea de intărire a lui Antim mitropolitul.

Cartea patriarhului Samuil al Alexandriei amintește de biserica cea mare cu hramul celor trei Ierarhi, și de trei paraclise: cel despre miază­-noapte al Maicii Cuvioasa Paraschiva unde este și locul de ședere al arhiereului, altul spre răsărit cu hramul Tututor Sfinților unde este și locul de Îngropăciune și al treilea spre miază-zi cu hramul sfinților doctori fără de arginți unde sunt și două spitaluri de o parte și de alta: unul pentru bărbați și altul pentru femei.

La 1715 lucrările edificiului erau definitiv terminate de către Mihai Cantacuzino, punându-se și inscripția pe turnul ridicat în acest an la intrarea curții spitalului” (G. D. Florescu, secretarul Muzeului Municipal, Din vechiul București. Biserici, curți boierești și hanuri intre anii 1790-1791 după două planuri inedite, Editura 1935, [București, 1935], p. 61-63 și notele 308- 310a și b, 313, 314a)

Ctitorul prezumtiv al primei biserici de pe locul Hanului Colțea. Radu Colțea (1) ori Radu Colțea (11). Radu Colțea (1) este totuna cu Radul Colțea spătarul, nepotul marelui
clucer Colțea din Doicești (+post 1668) și a Radei și Calotă banul Bozianu. Colțea din Doicești era fratele lui Udrea clucerul Doicescu (+ 1655 Feb. 17, ucis de seimeni), ctitor nou al bisericii Colțea. Ambii erau fiii lui Danciul postelnicul din Doicești (1618, vătaf 1625, clucer 1627), nepoții lui Radu Zgăișor din Vlădeni și strănepoții marelui paharnic Danciul al lui Bogdan din Popești (+post 1533 Feb. 12), la rându-i, nepotul de fiică al Domnitorului Radu cel Mare.

Boierii Doicești erau originari din satul Doicești, județul Ialomița, numit și Bărăgan. Doiceștii erau în hotar cu satele Bora și Ciulnița din același județ. În prezent aceste sate se găsesc pe teritoriul județului Călărași (cf. 1. lonașcu, Neamul lui Colțea Doicescu, un ctitor al Bisericii Colțea, extras din RIR, Voi. XV, fasc. III, 1946; N. Stoicescu, Dicționarul marilor dregători din Moldova și Țara Românească. Sec. XIV- XV, Ed. enciclopedică română, Buc., 1971, p. 50; v. și Studiu preliminar de arhitectură, de arh. Dan D. Ionescu, în Raport arheologic asupra vestigii/ar vechii biserici Colțea din București).
Radu Colțea (1) a fost pe rând spătar mic -cu atribuții de boier hotarnic- (1685, 1689, 1699 Dec. 16) și spătar (1703). A trecut la cele veșnice cândva, în 1707 – cf. 1. lonașcu, op. cit.; G. D. Florescu, op. cit., p. 61; Grina-Mihaela Rafailă, Documentele epocii brâncovenești În colecțiile Muzeului Municipal, Muzeul Municipiului București, Buc., 2008, p. 254, doc.
223 (1699 Dec. 16) – Radul spătar și Udrea căpitan Doicescul). A fost însurat cu llinca fiica spătarului Radu din Curtișoara: „… Bunica după tată a acesteia era Dumitrana Filipescu sora lui Pană, soțul Maricăi Cantacuzino, soția lui Chirca din Curtișoara și deci scoborâtoare din Dumitrașco Filipescul fost comis la 1620 și stolnic la 1642. Să fi fost oare din cauza acestor rudenii Îndepărtate a neamului Cantacuzinesc cu neamul boerilor din Filipești, rațiunea clădirei de iznoavă a bisericii lui Colțea de către Mihai spătarul Cantacuzino ?” (G. D. Florescu, op. cit., p. 61, n. 31Oa)

A avut încă șase frați cunoscuți: Dumitrana = Matei paharnicul Balotescu, Danciul Doicescu (1680, căpitan 1682; + c. 1684-85) = Ancuța din Viezurești, Dumitrașco logofătul din Doicești (1672, 1685 +post. 1708) = Stana, Udrea Doicescu (11) clucer 1680, logofăt 1683, căpitan 1696, pitar 1705 +post. 1708) =o necunoscută, Necula din Doicești (postelinc mic 1685, logofăt 1691 +post 1695) și Anghelina (1696) =Petre Bucșanu­ Urziceanu, părinții lui barbu Bucșanu (v. 1. lonașcu, op. cit).

Dumitrașco logofătul din Doicești a avut împreună cu Stana, următorii copii:

  • Radul Doicescu (11), paharnic (1719, 1731), pârcălab (1734) Costandin (Constantin), postelnic, probabil același cu vtori logofăt
  • Costandin Colțescul (1716 Mar. 4); + 1752 llinca (v. 1. lonașcu, op. cit. și G. D. Florescu, op. cit., p. 62). Radul Colțea (11) a trecut la cele veșnice la o dată necunoscută.

 

Alte ctitorii ale Doiceștilor:

  • – Biserica curții Doiceștilor din Doicești-lalomița, prob. sec. XV -XVI
  • – Biserica (paraclis) a curții Doiceștilor din București, sec. XVI (apoi Mănăstirea-Spital Colțea, azi Biserica Sf. Trei lerarhi-„Colțea”)
  • – Schitul Cuiburi din județul lalomița, amintit la 1726 Feb. 1 (1. lonașcu, op. cit.).

Pe un plan din 1870, Iulie 3, privind un schimb de locuri între Eforia Spitalelor Civile și Lazăr Kalenderoglu, la N-V de actuala biserică este notat locul „unde fusese vechiul oltar” al bisericii anterioare (G. Potra, Istoricul Hanuri/ar bucureștene, p. 77).

A doua biserică ctitorită de Lazăr Kalenderoglu, respectiv biserica actuală actuala biserică Sf. Ilie Tezviteanul – „Hanul Colței” a fost ctitorită între 1838 și 1841 August 31 (data pisaniei – cf. pisania zidită deasupra intrării în biserică și N. Stoicescu, Repertoriul…, p. 180).
Vechea biserică – ctitorită de către Radu Colțea – a trebuit să fie dărâmată, deoarece fusese grav avariată de trei cutremure succesive: din 1802 (14/26 Octombrie, zis „cutremurul cel mare”), 1829 (1 Iulie și 26 Noiembrie) și 1838 (23 Ianuarie) (acad. Ștefan Bălan. ing. Valeriu Cristescu, dr. ing. Ion Cornea, Cutremurul de pământ din România de la 4 martie 1977, Ed. Academiei R.S.R, Buc., 1982, p. 79, Tabelui IV.1.).
Noua biserică a fost construită ușor decalată către Sud-Sud Vest, față de amplasamentul vechii biserici. Pe locul sfintei mese a lăcașului dispărut a fost așezată o cruce purtând o scurtă inscripție. Inițiativa construirii bisericii actuale a aparținut lui Lazăr A. Kalenderoglu, arendaș al Hanului Mănăstirii Colțea (ante 1836, cf. 1. Ionașcu  Documente bucureștene privitoare la proprietățile mănăstirii Colțea din București, Buc., 1941, p. 339}. Ctitorul era de origine din Macedonia, pe atunci încorporată Imperiului Otoman, fiind vorbitor al limbilor română (inclusiv graiul macedonean), greacă și „sârbă” (variantă sudică a limbii bulgare). De la bun început, în biserica ctitorită de el s-au utilizat două limbi cultice: greaca (elina în varianta neo-greacă) și româna.

Ulterior anului 1870, datorită unor fricțiuni în sânul comunitătii macedonene din București (oficial recunoscută drept „Comunitatea grecească”), slujbele în limba greacă ținute în Biserica „Kalinderu” („Hanul Colței”) au încetat. De atunci s-a slujit numai în românește până în anul 1954 când, această biserică a fost atribuită Comunității Bulgare din București – conform înțelegerii dintre patriarhii celor două biserici surori.

 

Descriere arhitecturală

Prima biserică
Despre prima biserică nu se cunosc informații privind tipologia, stilul, picturile interioare (exterioare) ori inventarul liturgic, cu excepția unei liste de odoare, păstrată, mai demult, în biserica actuală (G. Potra, Istoricul Hanuri/ar bucureștene, p. 77- v. Anexa, Inventar liturgic).

Biserica actuală
Noul lăcaș este de tip basilical, cu trei nave, cu turn (clopotniță) peste pronaos, cu o singură absidă la Răsărit, de formă semicirculară atât la interior, cât și la exterior. Spațiul interior este compartimentat în două, prin intermediul tâmplei: pronasul și naosul alcătuiesc un singur spațiu, iar Sf. altar este delimitat de acestea prin catapeteasmă.
Din acest punct de vedere, Biserica Sf. Ilie „Hanul Colței” este de același tip ca și biserica Sf. Adormirea Maicii Domnului și Sf. Nicolae – „Tabacii de Sus” („Broșteni”), 1843- 1848 (cf. Atlas-Ghid, voi. 11, ed. 1999, p. 264 – 265), Str. Poterași 43, Sectorul 4, București, precum și cu Biserica Grecească (1899 -1900, cf. Atlas-Ghid, voi. 11, ed. 1999, p. 266-268, dar cota ± 0.00 = 79.33 terenul natural + 0.17 m peste

 

Reparații, renovări

Actuala biserică a fost renovată „radical” (adică, reparație capitală) în anul 1903 (N. Stoicescu, op. cit., p. 180).

A mai fost renovată după cutremurul din Noiembrie 1940, precum și în 1953 – 1954 cu ocazia atribuirii ei către Parohia Bulgară din București, în urma înțelegerii convenite între fericitul întru adormire PF Justinian 1, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române și răposatul Patriarh Kiril al Bulgariei (Atlas-Ghid, voi. 11, ed. 1999, p. 127).

Cu acest prilej, pictorul Nicolae Stoica a refăcut icoanele Sfinților Apostoli Petru și Pavel, aflate pe peretele vestic al pridvorului. Totodată, a fost construit un dren perimetral întregii biserici, prevăzut cu cămine de vizitare, drenul a fost construit din cărămidă și beton armat, conform standardelor tehnice din 1954. La acest dren colector au fost conectate burlanele de scurgere a apelor pluviale. Drenul a fost racordat la canalul colector al orașului, aflat sub carosabilul Str. Doamnei.

  • În ziua de 24 Octombrie 1954 biserica a fost resfințită în prezența celor doi patriarhi, a soborului preoților și ierarhilor români și bulgari, precum, și a numeroși credincioși din ambele popoare ortodoxe.
  • În anii 1998-1999 s-au desfășurat lucrări de curățare a picturilor interioare și exterioare, realizate de către d-na pictor Bilțiu-Dăncuș, conform avizului Ministerului Culturii (Arhiva Institutului Național al Patrimoniului, Fond CPPCN -DMI, Dosarul „Biserica Sf. llie-„Bulgară'”‘ /1998}.

 

Denumiri

  • Între 1841 -1895 biserica actuală s-a numit oficial Biserica „Hanul Colței”. În acel an, Consiliul Comunal al Bucureștilor a decis schimbarea denumirii în acea de Biserica Sf. llie-„Kalinderu”, în onoarea ctitorului celei de-a doua biserici (G. Potra, op. cit., p. 77).
  • Din 1954, odată cu atribuirea bisericii către Comunitatea Bulgară din București, biserica s-a numit Biserica Sf. Pr. Ilie Tezviteanul -„Bulgară”, sau pe scurt „Biserica Bulgară”.
  • Începând cu luna August 2008, bisericii i-a fost redat, oficial, vechiul nume de Biserica Sf. Pr. Ilie Tezviteanul – „Hanul Colțea”.

Once the pans are seasoned, they become non-stick making clean-up a breeze. That being said, nonstick is easy to cook on and even easier to clean. They are available at lower prices in comparison with metal and wooden utensils for the kitchen chefzoid.com. Click here to find this on Amazon.