SFÂNTUL ILIE

LA VECERNIE

La Doamne strigat-am..., Stihirile pe 6, ale Preacuviosului 3, și ale Cuvioasei 3.

Stihirile Preacuviosului, glas 4.

Podobie: Ca pe un viteaz...

Cetatea cea tare a sufletului tău, nu au mișcat-o năvălirile cugetelor, Fericite, că punând înainte ca un turn sihăstria ta cea tare, te-ai păzit pe sineți nerănit și fără nici o stricăciune de cumplitul războinic, și ai stătut înaintea Stăpânului tuturor, încununându-te ca pe un biruitor.

Arătând dragostea cea de la inimă, cu umilință udai pământul cu lacrimi, Slăvite, și cu părul capului ștergeai așternutul picioarelor lui Hristos, socotindu-L și pe însuși ca și cum ar fi de față și te vedea, de Carele dorind, îmbrățișai urmele Lui, luminându-ți sufletul cu vedenii dumnezeiești ale cugetului.

Nici lungimea căii, nici nevoile locurilor, nu a putut Cuvioase, să slăbească fierbințeala călătoriei tale către Dumnezeu, că și acolo sosind, și veselindu-te de locuri, unde au călcat picioarele Dumnezeului nostru, nicicum nu te-ai lenevit a ajunge și către Sionul cel ceresc, prin sihăstrie și prin ostenelile tale.

Alte Stihiri ale Cuvioasei, glas 4.

Podobie: Dat-ai semn...

De la apus ai răsărit, către partea răsăritului, Preafericită, ca o stea prealuminoasă, strălucind cu razele faptelor tale celor bune, Cuvioasă, și ai luminat cugetele credincioșilor cu lumina minunilor tale. Pentru aceasta te fericim și cinstim pomenirea ta, slăvind pe Hristos, Carele te-a mărit pe tine cu cinste.

Rănindu-te cu dragostea iubirii lui Hristos, o Domnico prealăudată, Lui ai urmat, lepădându-te de mărirea cea trecătoare și de dulcețile trupului și de toată altă desfătare a vieții. Drept aceea te-a sălășluit în cămară prealuminoasă, Iisus, Iubitorul de oameni și Mântuitorul sufletelor noastre.

Arătând întru tine de față patimile Domnului și Făcătorului tău, și prin cuvânt îndreptând greșelile necuvântării patimilor, te-ai făcut fecioară ca o făptură cuvântătoare a Cuvântului. Drept aceea după asemănare îndreptând căile, pururea fericită, te-ai arătat chip al lui Dumnezeu adevărat și curat.

Slavă..., Și acum..., a praznicului, glas 1.

A lui Ghermano.

Cela ce îmbracă Cerul cu nori, cu apele Iordanului Se îmbracă astăzi, și cu a mea curățire se curățește, Cela ce ridică păcatul lumii și de Duhul Cel de o Ființă de sus Se mărturisește, Fiul, Unul-Născut a fi al Tatălui celui de sus. Către carele să strigăm: Cela ce Te-ai arătat și ne-ai mântuit pe noi, Hristoase Dumnezeul nostru slavă Ție.

LA STIHOAVNĂ

Stihirile praznicului, glas 6.

Podobie: Îngereștile puteri...

Lumina cea de sine-și luminată, cea luminătoare ce luminează pe oameni, Tu fiind Iisuse al meu, în râurile Iordanului botezându-Te, cu totul ai strălucit lumina cea de o Ființă cu Tatăl. Întru care toată lumea luminându-Se Hristoase, strigă Ție: Bine ești cuvântat Cel ce Te-ai arătat, Dumnezeul nostru slavă Ție.

Stih: Marea a văzut și a fugit, Iordanul s-a întors înapoi.

Veniți să ne curățim simțirile ca să ne săturăm de dumnezeiasca slavă, cu gândul ca prin trup. Și văzând pe Hristos că Se botează cu trupul și zdrobește capul vicleanului, cu cântări lăudându-L, după cuviință, să-i strigăm Lui: Bine ești cuvântat Cel ce Te-ai arătat, Dumnezeul nostru slavă Ție.

Stih: Ce-ți este ție Mare că ai fugit și tu Iordane că te-ai întors înapoi.

Tu Iisuse al meu, Iubitorule de oameni, ne adăpi cu apă de viață în râul Iordanului, pentru milostivire, pe noi care eram aprinși de sete. Pentru aceea adăpându-ne din izvorul Tău cel nemuritor, și purtător de lumină, Hristoase cântăm: Bine ești cuvântat Cel ce Te-ai arătat, Dumnezeul nostru slavă Ție.

Slavă..., același, glas, a lui Anatolie.

La râul Iordanului, văzându-Te pe Tine Ioan la sine venind, a zis Hristoase Dumnezeule: Ce ai venit la slugă Cela ce nu ai necurăție Doamne? Întru al cui nume Te voi boteza? Întru al Tatălui? Ci pe Acesta îl porți întru Tine. Întru al Fiului? Ci Tu însuți ești Cela ce Te-ai întrupat. Întru al Duhului Sfânt? Ci și pe Acesta îl știi da credincioșilor prin guri. Cel ce Te-ai arătat Dumnezeule miluiește-ne pe noi.

Troparul praznicului.

LA UTRENIE

La Dumnezeu este Domnul..., Troparul praznicului, de trei ori.

După întâia Catismă, Sedealna, glas 4.

Podobie: Spăimântatu-s-a Iosif...

Isus al lui Navi, prin râul Iordanului, trecând pe norod și sicriul lui Dumnezeu, umbrit scrie facerea de bine care era să fie. Că chipul înnoirii și pildă nemincinoasă a nașterii celei de a doua, acea trecere cu taină prin amândouă umbrit ne-a însemnat nouă întru Duhul. Hristos s-a arătat la Iordan, să sfințească apele.

Slavă..., Și acum..., iar aceasta.

După a doua Catismă, Sedealna, glas 8.

Podobie: Fluierele păstorești...

Se botează Hristos cel ce luminează lumea, de la înălțime Tatăl a mărturisit, zicând: Acesta este Fiul Meu întru Carele bine am voit, pe Acesta să-L ascultați. Acesta este Cel ce luminează lumea cu milostivirea Sa, Cel ce S-a botezat și a mântuit ca un Dumnezeu neamul omenesc.

Slavă..., Și acum..., iar aceasta.

Psalm 50.

CANOANELE.

Al praznicului cel dintâi cu Irmosul pe 6, și ale sfinților 2 pe 8.

CANONUL Cuviosului.

Cântarea 1-a, glas 4:

Irmos: Deschide-voi gura mea...

Roagă-te Gheorghe lui Iisus începătorului înțelepciunii, ca la deschiderea gurii mele, să-mi dea Dar ca să cânt eu necântărețul pomenirea ta după vrednicie, cu cântări dumnezeiești bucurându-mă.

Viețuit-ai pe pământ ca un fără de trup, mare Gheorghe, și după aceea te-ai împreunat cu cetele celor fără de trupuri, cântând Ziditorului, cântări întreit sfinte, și primind strălucire de la Dânsul.

Cu cugetele tale cele mai presus de lume, nu ai băgat seamă de lume, iară sihăstrind în lume unde S-a îngropat Hristos, te-ai mutat de acolo către lumina cea nepieritoare, împreunându-te, Înțelepte, cu cetele celor întâi născuți.

Al Născătoarei:

Deschizându-mi gura, am voit Preacurată să te cânt pe tine care ai născut pe Înțelepciunea cea ipostatnică, dar ca un necurat neputând precum se cade să te cânt Preacurată, cer ajutorul tău.

Alt CANON al Cuvioasei.

Facere a lui Iosif.

Cântarea 1-a, glas 2:

Irmos: Întru adânc a așternut...

Cu dorul tău cel dumnezeiesc întraripându-ți sufletul slăvită, ai zburat mai presus de cursele cele trupești. Drept aceea fiind eu vânat de cursele șarpelui, te rog preacinstită Domnico, mântuiește-mă cu rugăciunile tale.

Cu bucurie ai urmat lui Hristos urmând legiuirile Lui cele sfinte, Preacinstită; și te-ai numărat în cetele fecioarelor, ca o fecioară fără prihană. Drept aceea adunându-ne toți, cu credință te cinstim pe tine lăudată.

Slavă...

Nedormitând nicicum de somnul răutății, slăvită, privegheai în faptele cele luminoase, și te-ai mutat către lumina cea neînserată, fiind revărsată peste tot de luminile cele de acolo, și luminând pe cei ce te măresc.

Și acum..., a Născătoarei:

Și înaintea nașterii, și după naștere, mai presus de fire ai rămas nestricată, Curată Maică a lui Dumnezeu. Pentru aceea dorind de tine Domnica, s-a adus de Dumnezeiescul Duh în urma ta nestricată Împăratului tuturor, Fiului tău, Preacurată.

Cântarea a 3-a:

Irmos: Pe ai tăi cântăreți...

Spălându-te cu lacrimile tale ți-ai curățit trupul de noroiul cel lumesc, și întru aceste curgeri ca de râuri, ai înecat năpădirea dracilor sihăstrește.

Cu cuviință și fără prihană, și cu dreptate ți-ai împodobit viața, Înțelepte și lângă acestea luând și ostenelile sihăstrești, ai moștenit viața cea fără osteneală de Dumnezeu fericite Gheorghe.

Fiind cuprins Preafericite de dumnezeiască dragoste a locurilor de pe marginea Sionului, către acelea ai purces și acolo ai petrecut până la moarte, Înțelepte, chinuindu-ți trupul cu osteneli.

A Născătoarei:

Pe mine cântărețul tău Fecioară, care am greșit fără iertare, îndreptează-mă către calea pocăinței Mireasă a lui Dumnezeu, care ai născut pe Cuvântul, Cel ce curățește păcatele lumii.

Alt Canon,

Irmos: Înflorit-a pustiul...

Pe cei ce înotau pe mare i-ai mântuit Domnico, trimițând mării untdelemn, cu binecuvântare, și schimbând furtuna întru liniște.

Pe tine ceea ce erai luminată de luminile cele fără materie, îngerul cel cu chip de lumină te-a vestit către Ierarhul, când ai sosit cu voie dumnezeiască la cetatea cea împărătească.

Slavă...

Întraripându-te cu vetrela înfrânării, ai ajuns la limanurile nepătimirii, mărito, și te-ai făcut liman celor alunecați la adâncimea răutăților.

Și acum..., a Născătoarei:

Întărește neputința mea Preacurată Stăpână, ceea ce ai născut puterea Celui Preaînalt, Carele dă ființă tuturor și Care a mărit pomenirea Domnicăi.

Irmosul:

Înflorit-a pustia ca crinul Doamne, Biserica păgânilor cea stearpă prin venirea Ta, întru care s-a întărit inima mea.

CONDACUL Cuviosului, glas 4.

Podobie: Arătatu-te-ai astăzi...

Lumină prealuminoasă te-ai arătat Gheorghe, strălucind cu razele cele dumnezeiești pe cei ce cu credință te cheamă pe tine. Roagă-te pentru noi lui Hristos Mântuitorului, Carele S-a arătat în repejuni, și a luminat pe cei zidiți din pământ.

Sedealna, glas 3.

Podobie: Cuvântul cel împreună...

Pe cel ce a fost înmulțit la post și preaslăvit viețuitor ceresc și rugător pentru cei credincioși, să-l lăudăm acum și să-l slăvim. Pentru că s-a nevoit a lucra Celui ce bine a voit a Se sui pe Cruce, cu durerile cele adevărat fără prihană și cu viața lui cea slăvită.

Slavă..., Sedealna Cuvioasei, glas.4.

Podobie: Degrab ne întâmpină...

Trupul ți-ai răstignit împreună cu patimile, și toată dragostea ta Domnico ai avut-o către Hristos Mirele tău. Pentru aceea ai luat cunună nestricată, și te-ai numărat în cetele îngerilor, Cuvioasă, rugându-te Lui neîncetat pentru cei ce te cinstesc.

Și acum..., a praznicului, asemenea.

Apele Iordanului le-ai sfințit, stăpânia păcatului o ai sfărâmat Hristoase Dumnezeul nostru. Plecatu-Te-ai pe Tine sub palma Mergătorului înainte, și ai mântuit din înșelăciune neamul omenesc. Pentru aceasta te rugăm, mântuiește sufletele noastre.

Cântarea a 4-a:

Irmos: Cel ce șade în slavă...

Hrănindu-te prin osârdie cu postirile ca și cu niște mâncări, Fericite, acum ți-ai adus sufletul tău vesel înaintea Stăpânului tuturor, Care te-a chemat către dumnezeiască desfătarea cea de sus bucurându-te.

Ca un Cer împodobit te-ai arătat, cu faptele bune ca și cu niște stele, purtând ca un soare pe Domnul, Carele lumină sufletul tău ca pe o lună și te arătă părtaș slavei Lui.

Stăpânul pogorându-Se pentru noi din Cer, a aflat Sionul lăcaș dumnezeiesc cu adevărat. Întru care sălășluindu-te tu cu dragoste, și avându-l ca pe o scară, te-ai suit către Sionul cel de sus.

A Născătoarei:

Cela ce șade pururea în Sânurile Tatălui Celui ce L-a născut, acum S-a arătat șezând necuprins în brațele tale, arătându-te și după naștere pe tine care L-ai născut, adevărată pururea Fecioară nestricată.

Alt Canon,

Irmos: Venit-ai din Fecioară...

Strălucit-ai lumină de vindecări, gonind întunericul patimilor și cetele dracilor, și ai luminat pe toți cei ce se apropiau cu bună credință de tine Domnico.

Mirele, Împăratul cel ceresc, te slăvește pe tine, mărită, înaintea împăratului celui pământesc, care se spăimântă de viața ta cea curată și de minuni.

Slavă...

Ascultător fiind rugăciunilor tale Domnul, arătat a însemnat ție loc, întru carele ai ridicat casă de sihăstrie, gonind duhurile vicleniei Domnico.

Și acum..., a Născătoarei:

Dezbrăcatu-s-a Adam de hainele omorârii prin dumnezeiască nașterea ta, și s-a îmbrăcat cu podoaba care a țesut-o însuși Cuvântul în pântecele tău, întrupându-Se.

Cântarea a 5-a:

Irmos: Spăimântatu-s-au toate...

Spăimântatu-s-au îngerii, și toată adunarea cuvioșilor, văzând cu adevărat neîncetarea ostenelilor tale și viața cea aspră, căci erai ostenindu-te ca o piatră fără suflet, către săvârșirea bunătăților.

Iarăși la tot sufletul a strălucit marele acesta Gheorghe, umplând pe toți cu vărsarea luminilor și scăpând de întunericul patimilor, mișcându-se și acum ca un soare preacurat cu lucrare mântuitoare.

De patria ta te-ai înstrăinat înțelepte Gheorghe, iubind mai mult decât pe rudele tale, pe Hristos, Cel ce S-a înstrăinat la oameni. Pentru aceea te-ai făcut vrednic Lui, învrednicindu-te Darului celui de sus.

A Născătoarei:

Tu ai înfrumusețat Preacurată plinirea oamenilor, că tu Fecioară te-ai arătat mai desfătată decât lățimea Cerului, născând pe Dumnezeu Cuvântul, Carele a întins cerurile ca o piele și pe oameni i-a zidit.

Alt Canon,

Irmos: Dătătorule de lumină...

Ostenind ca un lucrător de pământ, curată, și cu plugul rugăciunilor tăind brazda cea sufletească, ai secerat roadă înmulțită, care se păstrează în jitnițele cele dumnezeiești.

Luminându-ți cugetul tău cel curat, cu puterea Duhului care lucrează toate, vedeai cele dedeparte ca și cum ar fi aproape, și spuneai mai înainte săvârșirile celor viitoare.

Slavă...

Lucrătorul de cele sfinte, prin puterea Duhului, te-a săvârșit cu dumnezeiasca ungere a diaconiei, poruncindu-ți să păstorești suflete sfințite, Domnico de Dumnezeu înțelepțită.

Și acum..., a Născătoarei:

Pe Sfântul Domnul l-ai născut lumii, Născătoare a Domnului, pe Carele din suflet iubindu-l Domnica, a domnit patimi făcătoare de stricăciune, lăudându-te pe tine Fecioară.

Cântarea a 6-a:

Irmos: Strigat-au mai înainte...

Srigat-ai către Dumnezeu cu lacrimi neîncetate, și te-a scos din viață ca dintr-un chit cumplit, către izvoarele îndumnezeirii cele fără de valuri și pururea curgătoare.

Mulțimea bunătăților te-a făcut ca un zid în patru colțuri, netemător de împroșcările vrăjmașilor celor înțelegători; căci ca un întărit, ai biruit pe supărătorul.

Ca o oaie ai alergat la mănăstirea Hozeva, având fapta bunătăților ca pe un toiag, îndreptând către Eden oile care locuiau într-însa.

A Născătoarei:

Sălășluitu-s-a ca un om în pântecele tău Domnul, Fecioară, învrednicindu-mă pe mine omul lăcașurilor celor nepieritoare, trecându-mi cu vederea faptele cele fărădelege, și greșelile.

Alt Canon,

Irmos: Întru adâncul greșelilor...

Sfințită casă proorocească ai ridicat, dumnezeiescului Zaharia, Proorocului celui cugetător de Dumnezeu, cu care împreună acum dănțuiești în casă sfântă Domnico de Dumnezeu înțelepțită.

Arătatu-te-ai izvor bogat al tămăduirilor, spălând arsura patimilor, izvorând sfințenie de mântuire fecioară, cea cu numele domnesc, mireasă a lui Dumnezeu.

Slavă...

Pe tine ca pe o frumoasă, ca pe o împodobită, ca pe o cinstită, ca pe o strălucită cu razele fecioriei, te-a luat luiși Mirele Domnul, pururea pomenită.

Și acum..., a Născătoarei:

Pentru mine, ca mine S-a făcut Prunc, Cel ce este cu totul deplin prin tine, înnoindu-mă pe mine cel învechit de patimi, preasfântă Mireasă a lui Dumnezeu.

Irmosul:

Întru adâncul greșelilor fiind înconjurat, chem adâncul milostivirii Tale cel neurmat, din stricăciune Dumnezeule scoate-mă.

CONDACUL și ICOSUL praznicului.

CONDACUL, glas 4.

Arătatu-Te-ai astăzi lumii, și lumina Ta Doamne s-a însemnat peste noi, care cu cunoștință Te lăudăm. Venit-ai și Te-ai arătat lumina cea neapropiată.

ICOS

Galileii neamurilor, laturii Zabulonului, și pământului Neftalimului, precum a zis Proorocul, lumină mare a strălucit Hristos. Celor întunecați rază luminoasă S-a arătat, Care în Betleem a răsărit, și mai vârtos din Maria Domnul în toată lumea și-a răspândit razele, Soarele dreptății. Pentru aceasta cei din Adam goi, veniți toți să ne îmbrăcăm într-însul, ca să ne încălzim, că acoperă pe cei goi, și luminează pe cei întunecați. Venit-ai și Te-ai arătat Lumina cea neapropiată.

SINAXAR

În această lună, în ziua a opta, Preacuviosul Părintele nostru Gheorghe Hozevitul.

Stih: Lui Gheorghe celui ce cu lacrimi a semănat,

Vremea îi este acum cu bucurie de secerat.

Gheorghe în a opta zi, a intrat,

În Cerul cel răsfățat.

Acest fericit Părintele nostru Gheorghe lăsându-și patria și neamul și toată desfătarea lumească, a venit la Ierusalim, ca să se închine primitorului de viață mormânt al Mântuitorului nostru Iisus Hristos, și tuturor locurilor celor de primprejur sfințite și sfinte, și de multe minuni pline. Deci închinându-se și câștigând sfințenie și Darul cel dintru acestea, a intrat în mânăstirea lui Hozeva, ceea ce așa se zicea. Și făcându-se monah și împreună numărându-se cu frățimea, atâta de nebiruit s-a arătat din început, către toată osteneala, și aspra viețuire, urmând lui Dumnezeu celui ce pentru noi a murit cu trupul, și sârguindu-se a se omorî împreună cu el și a se răstigni împreună, încât se părea, că este nematerialnic și fără de trup, și pe toți i-a făcut a se spăimânta și-i îndemna către dorința și râvna răbdării sale celei peste fire. Deci ajungând la vârful nepătimirii și umplându-se de Darul Sfântului Duh, și punându-se pe sine la cei împreună petrecători, și la toți ceilalți, ca un stâlp însuflețit și icoană de toată lucrarea bunătăților și până în sfârșit neslăbind din postnicie, a aflat odihnă ostenelilor și durerilor sale celor multe, mutându-se către Domnul cel dorit.

Tot în această zi, pomenirea Preacuvioasei maicii noastre Domnica.

Stih: Domnica cugetătoarea de cele cerești, pământul lăsând,

S-a suit la ceruri precum era dorind.

Aceasta a fost în zilele lui Teodosie marelui împărat, și a trăit până în zilele lui Leon și Zinon. Și era din cetatea Cartaghena, care este spre Carhidona. Și după oarecare rânduială de la Dumnezeu s-a dus la Constantinopol, împreună cu alte patru fecioare. Iar Nectarie ce era atunci patriarh, le-a primit îndemnându-se dintru oarecare descoperire și le-a botezat. Deci intrând această Preacuvioasă la viața călugărească și luptându-se cu trude și nevoințe bărbătești, și ajungând la cea desăvârșită nevoință, și învrednicindu-se a face minuni și proorocind multora de cele ce erau să fie, către Domnul a răposat.

Tot în această zi, pomenirea Sfinților Mucenici, Iulian, Vasilisa și a celor dimpreună cu dânșii.

Stih: Pe Iulian și Vasilisa multe răsplătiri zac așteptând.

Ca pe cei ce prin sabie sunt zăcând.

Sabia taie capul lui Chelsie,

Și împreună cu capul acesta pe al lui Antonie.

Acest sfânt Mucenic Iulian era pe vremea împăratului Dioclețian și a ighemonului Marchian, născut în cetatea Antinupol ce se află în Egipt. Însurându-se și-a înduplecat pe legiuita sa femeie Vasilisa ca să rămână întru feciorie și înfrânare. Și după ce o tunse pe ea călugăriță la o mânăstire, s-a călugărit și el la altă mânăstire, și era egumen peste douăsprezece mii de monahi. Deci fiind prins de ighemonul și nelepădându-se de Hristos, ci batjocorind idolii, l-a pornit pe ighemonul la atâta mânie, încât a trimis oameni și au ars mănăstirea Sfântului împreună cu monahii. Întru care au ars și toți episcopii, și ceilalți clerici câți au năzuit acolo, și așa și-au sfârșit mărturisirea lor. Iar Sfântul Iulian întins fiind pe pământ, a fost bătut. Apoi l-au strâns cu lanțuri de fier și i-au zdrobit oasele. Atunci un muncitor fiind orb de un ochi, a crezut în Hristos și s-a vindecat de Mucenicul; pentru care i s-a și tăiat capul și a luat cununa muceniciei. Încă și Chelsie fiul ighemonului împreună cu douăzeci de ostași, au crezut în Hristos, văzând că Sfântul Iulian cu rugăciunea sa a înviat un mort. Pentru aceasta după porunca ighemonului, mai întâi a fost pus la închisoare fiul său Chelsie; apoi a fost aruncat în căldări cu apă clocotită împreună și alți șapte fii ai acestui ighemon, ca și cei ce crezuse în Hristos. Pe lângă aceștia și preotul Antonie și Anastasie înviatul din morți. Deci toți aceștia nevătămați, păzindu-se cu Darul lui Hristos și alți mulți elini au crezut în Hristos, împreună și Maica lui Chelsie soția ighemonului. Deci toți aceștia ce crezuse în Hristos stând de față înaintea ighemonului, au făcut rugăciune și o minune! Au căzut idolii cei din capiște și s-au zdrobit, și capiștea s-a cufundat în pământ. Deci elinii adunând legături de paie, și muindu-le cu untdelemn, au legat cu acestea mâinile și picioarele sfinților. Apoi au dat foc paielor, ci însă Darul lui Dumnezeu și din aceasta i-a păzit nevătămați și nu au ars. Pentru aceasta Sfântului Iulian și lui Chelsie, le-au despoiat pielea de pe capete. Iar preotului Antonie, i-au scos ochii cu căngi de fier. Și pe Maica lui Chelsie au spânzurat-o, apoi au aruncat-o fiarelor spre mâncare. Deci fiind păziți nevătămați și din aceste munci, mai la urmă li s-au tăiat capetele, și așa au luat fericiții cununile muceniciei. Și se face soborul lor la preasfânta și muceniceasca lor biserică, care se află lângă Foros.

Tot în această zi, Sfinții Mucenici cei ce prin Sfântul Iulian au crezut, care prin sabie s-au săvârșit.

Stih: Lui Hristos dând adevărată cinstire,

S-au dat pe sine-și spre moarte cu bună gândire.

Tot în această zi, femeia ighemonului ceea ce a crezut prin Sfântul Iulian, care prin sabie s-a săvârșit.

Stih: De dragostea lui Hristos, Maica lui Chelsie rănindu-se,

A defăimat bărbatul și muncile bucurându-se.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului sfințitului Mucenic Carterie.

Stih: Luptă-te Carterie, către foc și sabie, îndrăznind,

Răbdare către amândouă luptele arătând,

Acest sfânt Carterie era în anii împăratului Dioclețian și a lui Urban, ighemonul Cezareei Capadociei, preot și dascăl creștinilor. Deci zidind el o mică biserică și adunând acolo mulțimile creștinilor, îi învăța ca să cinstească numai pe Hristos, ca cel ce este Dumnezeu adevărat și alt dumnezeu afară de el să nu cunoască. Pentru aceasta dar fiind pârât la ighemonul, s-a ascuns; iar Domnul i s-a arătat lui și i-a zis: Mergi o Carterie și arată-te pe sine la cei ce te caută și eu voi fi cu tine. Căci trebuie să pătimești multe pentru numele meu. Căci mulți prin tine au să creadă întru mine și să se mântuiască. Atunci Sfântul umplându-se de bucurie și mulțumind lui Dumnezeu, s-a dat pe sine de față. Și mai întâi a fost pus la închisoare, apoi ducându-l înaintea ighemonului i s-a poruncit ca să jertfească mincinosului dumnezeu Sarapid. Iar Sfântul prin rugăciunea sa, a surpat idolul acestuia. Deci a fost bătut cu toiege de șaisprezece ostași. Apoi a fost spânzurat pe un lemn și cu brice i-au scos unghiile mâinilor și ale picioarelor lui, și cu căngi de fier i-au sfâșiat tot trupul. Sfântul însă prin dumnezeiesc înger, a stătut mai presus de toate muncile acestea și s-a făcut sănătos. Și iarăși din porunca ighemonului i-au sfredelit cu fiare spatele Mucenicului, și având o tablă de fier roșită în foc, a pus-o pe pieptul lui. După acestea din poruncă a șezut pe un scaun de fier roșit în foc, apoi iarăși l-a pus la închisoare. Și după ce a înnoptat, iarăși i s-a arătat Domnul. Și dezlegându-l din Iegături și sănătos făcându-l, l-a scos afară prin ușile închisorii. Pentru care mulți din cei necredincioși văzându-l pe el sănătos, mergeau și se botezau de la el, și se vindecau de bolile lor. Pentru aceasta iarăși a fost muncit Sfântul. Căci i-au spânzurat de mâini și de picioare pietre foarte mari, și cu toiege a fost bătut peste pântece și cu făclii aprinse l-au ars pe el, aruncându-i deasupra pucioasă și păcură topită, apoi i-au turnat în gură plumb fiert, în sfârșit, l-au aruncat în foc, și rămânând nevătămat, înălță lui Dumnezeu laude și mulțumiri. Iar un evreu fiind acolo față, s-a umplut de mânie și luând spurcatul o suliță, a lovit cu ea și a pătruns coasta Sfântului. Și mai întâi a ieșit atât de multă apă, încât a stins cuptorul cel cu foc, apoi a curs și sânge. Și așa și-a dat viteazul nevoitor sufletul în mâinile lui Dumnezeu, și a luat cununa muceniciei.

Tot în această zi, pomenirea celui dintru Sfinți Părintelui nostru Chir arhiepiscopul Constantinopolului, și se face soborul lui în Sfânta mânăstire a orașului și în Biserica cea mare, Duminica.

Stih: Chir cel ce slăvește trupul tău Hristoase al meu,

Despărțindu-se de trup, sta înaintea Tronului tău.

Tot în această zi, Sfântul Attic patriarhul Constantinopolului, care cu pace s-a săvârșit

Stih: Toată materia trupească covârșind,

Attice, cu tot gândul către cei gânditori ești viind.

Tot în această zi, Sfântul Prooroc Sameu Elamiteanul, care cu pace s-a săvârșit.

Stih: Nu mai întrebuințează Sameu viitorimea pe pământ jos,

Căci acest proorocesc scaun este sus.

Tot în această zi, Sfântul Agaton, care cu pace s-a săvârșit.

Stih: Agatoane cu inima preamult m-am îmbunătățit,

Aducându-mi aminte de singur numai pașnicul tău sfârșit.

Tot în această zi, Sfinții lui Hristos Mucenici, Teofil diaconul și Eladie mireanul.

Stih: Focul societatea bărbaților pe spate este purtând,

Umbrit de spatele dumnezeiești fiind.

Acești sfinți Mucenici erau din Libia, și fiind prinși pentru mărturisirea lui Hristos, au fost aduși înaintea antipatului Libiei și fiindcă ei stăruiau în credința lui Hristos, pentru aceasta au fost sfâșiați. Și legându-li-se mâinile și picioarele, li s-au pus jeratec pe spate, și cu frigări ascuțite li se străpungea trupul. Iar această muncă îndelungând spre mai mult timp, și-au dat sfinții sufletele în mâinile lui Dumnezeu și purtători de biruință s-au suit în ceruri.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne miluiește-ne și ne mântuiește pe noi, Amin.

Cântarea a 7-a:

Irmos: N-au slujit făpturii...

Nevoindu-te cu ostenelile sihăstriei, nu te-ai plecat cugetelor celor satanicești, că avându-ți gândul neadormit către Dumnezeu, Cel ce poate a mântui, te-ai scuturat de toată năpădirea.

Cu zăcerile pe pământ, cu privigherile și cu postirile, toate mădularele cele de pe pământ ți le-ai omorât, și acum viețuiești, Fericite, viața cea veșnică și nestricată, rugându-te pentru noi care te lăudăm cu dragoste.

Mormântul Celui pururea viu, foarte ai poftit a-l vedea, și a i te închina lui, Înțelepte. Și ajungând acolo Cuvioase, ai socotit că se cuvine să te omori prin sihăstrie, dimpreună cu Cel ce S-a omorât pentru milostivirea Sa.

A Născătoarei:

N-au slujit făpturii, cei ce te-au cunoscut pe tine că ai născut pe Făcătorul. Ci cunoscând Dumnezeu adevărat pe Cuvântul cel ce a răsărit din tine Fecioară, strigă: Doamne al părinților și Dumnezeule, bine ești cuvântat.

Alt Canon,

Irmos: Porunca cea potrivnică...

Gândul tău îndumnezeindu-se totdeauna, cu plecările cele către Dumnezeu, s-a făcut cu chip de lumină. Pentru aceea te-ai abătut de la vrăjmășia trupului, de Dumnezeu înțelepțită, cântând: Cel ce ești binecuvântat și proslăvit.

Taine dumnezeiești ți-au descoperit ție Dumnezeul cel mai presus de ființă, odihnindu-Se întru tine, că tu curată ai văzut venind Sfântul înger și sfințind firea apelor cu Duhul.

Slavă...

Făcându-te lăcaș Dumnezeiescului Duh, curată, când erai în Sfântul lăcaș ai auzit glas, care te învăța taine dumnezeiești și mutarea din trup a celui ce împărățea.

Și acum..., a Născătoarei:

Tăria mea și laudă și mântuire îmi este Domnul, Cel ce te-a ales pe tine mai înainte Maică Preacurată și Mireasă nenuntită. Pe Carele nu înceta a-L ruga pururea pentru robii tăi Preacurată.

Cântarea a 8-a:

Irmos: Pe tinerii cei bine credincioși...

Nicicum genelor tale dormitare nu ai dat Părinte, nici somn ochilor, până ce te-ai făcut pe sineți lăcaș iscusit și frumos, al Atotțiitorului, Cuvioase. Pe Carele Îl laudă toate lucrurile și-L preaînalță întru toți vecii.

Aflat-ai Preafericite odihnă ostenelilor tale celor nenumărate, raiul care l-a gătit de demult Domnul, împărăție de obște celor ce-L iubesc pe El din suflet, care strigă neîncetat: Lăudați și-L preaînălțați întru toți vecii.

Aflatu-te-a pe tine mănăstirea din Hozeva dreptar și pildă prea-aleasă, ca pe un lucrător de tot felul de fapte ale bunătăților, lauda cuvioșilor, înțelepte Gheorghe. Pentru aceea viețuind dumnezeiește dimpreună cu tine, dănțuiesc întru toți vecii.

A Născătoarei:

Cuvântul cel limpede de alcătuiri, după dumnezeiasca Sa fire, S-a arătat cu adevărat alcătuit din tine Născătoare de Dumnezeu, pentru nespusa Lui milostivire, unind la Ipostasul Dumnezeirii lui trupul cel luat din sângiurile tale. Pentru aceea știindu-te că ești Născătoare de Dumnezeu, te lăudăm cu cântări întru toți vecii.

Alt Canon,

Irmos: Pe Dumnezeu Cel ce S-a...

Împodobindu-te cu bunătățile și înfrumusețându-te cu podoabe de minuni, ai alergat Domnico către cămara cea de mire a Împăratului Hristos, cântându-i și preaînălțându-L în veci.

Urmând lui Hristos ca unui păstor curat, mielușea cinstită, cu bucurie te-ai sălășluit în staulul cel ceresc, unde este adunarea oilor celor alese.

Binecuvântăm pe Tatăl...

Cu voia lui Dumnezeu cea de tot lucrătoare, cunoscând părăsirea trupului tău, ai adus cu suflet curat laudă de mulțumire pricinuitorului tuturor, întru a Cărui mână ți-ai dat Duhul tău, curată.

Și acum..., a Născătoarei:

Dumnezeul cel mai presus de fire, S-a înființat pentru noi din sângiurile pântecelui tău, Fecioară, vrând să înnoiască ființa cea stricată, pentru îndurare și pentru bunătate, Cel prealăudat întru toți vecii.

Irmos: Să lăudăm, bine să cuvântăm...

Pe Dumnezeu carele S-a pogorât în cuptorul cel cu foc la Tinerii evreiești, și văpaia întru răcoreală o a prefăcut, ca pe Domnul lăudați-L lucrurile, și Îl preaînălțați întru toți vecii.

Cântarea a 9-a:

Irmos: Tot neamul pământesc...

Toată desfătarea vieții ai defăimat-o Părinte dumnezeiescule, pentru desfătarea și pentru slava cea cerească, că cu pătimirea cea rea, te-ai nevoit să stingi cuptorul patimilor, cu lacrimile tale cele multe Gheorghe, podoaba cea cinstită a sihaștrilor.

Acum preaînțelepte, cu adevărat stai înaintea lui Dumnezeu, cu Carele ca să te unești, te-ai nevoit mai înainte prin sihăstrie, și te îndulcești arătat de arătările Lui. Drept aceea dă tuturor celor ce te cinstesc luminare și împărtășire de cele dumnezeiești.

Ridicatu-te-ai către lumina cea neapusă, prealăudate, izbăvindu-te de întunericul vieții. Și stai înaintea Atotțiitorului și a Luminii celei în Trei Sori, împreună cu cetele cele de sus, și te îndestulezi de lumina ce se trimite de acolo, Fericite, și ne luminezi pe noi care te lăudăm pe tine.

A Născătoarei:

Vrând Dumnezeu să mă îndumnezeiască, cu totul Se unește cu mine întru tine, și taina cea nepricepută la toți acum se arată. Ai născut Fecioară nestricată și Dumnezeu se vede trup. Pe Carele cinstindu-L pe tine te fericim acum, Marie, precum singură ai proorocit.

Alt Canon,

Irmos: Pe Dumnezeu Cuvântul...

Cete preasfințite îngerești, care mergeau cu cântări sfințite înaintea dumnezeiescului tău suflet, la cinstită adormirea ta s-au arătat celor ce priveau, povățuindu-te la locul cortului celui minunat, unde este glasul celor ce prăznuiesc.

Arătându-te tu ca o viță dumnezeiască a viei prearoditoare Domnico, ne-ai odrăslit nouă struguri dumnezeiești de umilință, izvorând vin de tămăduiri sufletelor, și veselind inimile celor ce cu credință te cinstesc.

De patimi trupești și de întinăciuni sufletești, și de toată viclenia vrăjmașului, mântuiește-ne pe noi Domnico cu rugăciunile tale, care scăpăm la acoperământul tău cu dragoste, și săvârșim praznicul tău cel dumnezeiesc și cinstit.

Slavă...

Ca pe o rază a Soarelui care luminează pe toți, ca pe o mireasă împodobită a lui Hristos, și ca pe o turturea iubitoare de curăție, ca pe un măslin, ca pe un cedru, ca pe o porumbiță aleasă, toți te lăudăm pe tine Domnico, care ești cu nume de Doamnă.

Și acum..., a Născătoarei:

Milostivește-Te Doamne, milostivește-Te spre mine, când vei vrea să mă judeci, și să nu mă osândești în foc. Să nu mă înfruntezi cu mânia Ta. Se roagă Ție Fecioara, Care Te-a purtat în pântece Hristoase, și mulțimea îngerilor, și cetele cuvioșilor.

Irmosul:

Pe Dumnezeu Cuvântul cel din Dumnezeu, Carele cu negrăită înțelepciune a venit să înnoiască pe Adam cel căzut rău prin mâncare întru stricăciune, din Sfânta Fecioară negrăit întrupându-Se pentru noi credincioșii, cu un gând întru laude Îl mărim.

LUMINÂNDA

Podobie: Cercetatu-ne-a de sus...

Defăimând cele pământești, Cinstită, și cele stricăcioase cu râvna ta cea fierbinte către Hristos, ai poftit cele din Cer nestricăcioase. Pentru aceasta Hristos te încununează Domnico, cu cununi nestricăcioase.

Slavă..., Și acum..., a praznicului, asemenea,

Arătatu-s-a Mântuitorul, Darul și Adevărul în repejunile Iordanului; și pe cei ce erau întru întuneric și în umbră dormeau i-a luminat. Pentru că a venit și S-a arătat Lumina cea neapropiată.

LA STIHOAVNĂ

Stihirile, glas 2:

Podobie: Casa Eufratului...

Mare și înfricoșată taină, se săvârșește, că Stăpânul tuturor, pentru curățirea oamenilor, de mâna robului Se botează.

Stih: Marea a văzut și a fugit, Iordanul s-a întors înapoi.

Tatăl de sus strigă, Acesta este Fiul Meu Cel iubit, Carele acum Se botează cu trupul în râurile Iordanului.

Stih: Ce-ți este ție mare că ai fugit și tu Iordane că te-ai întors înapoi.

Cetele îngerești, văzând pe Stăpânul, asemenea cu robii, botezându-Se în râuri, cu totul se spăimântau lăudând.

Slavă..., Și acum..., glas 4.

Pe Tine, Cela ce cu Duh și cu foc, curățești păcatul lumii, văzându-Te Botezătorul venind către sine, spăimântându-se și tremurând a strigat zicând: Nu îndrăznesc a mă atinge de creștetul Tău cel preacurat. Tu mă sfințește Stăpâne cu arătarea Ta, însuți Iubitorule de oameni.

Și cealaltă slujba a Utreniei după rânduială și Otpustul