SFÂNTUL ILIE

LA VECERNIE

La Doamne strigat-am..., Stihirile pe 6, ale praznicului 3 și ale Sfântului 3.

Stihirile praznicului, glas 8,

Podobie: Doamne de ai și stătut...

Doamne, de ai și stătut înaintea lui Ioan, ca un om la Iordan, dar nu Te-ai depărtat de pe Scaun, șezând împreună cu Tatăl, și botezându-Te pentru noi, lumea ai izbăvit din robia celui străin, ca un Îndurat și Iubitor de oameni.

Doamne, de Te-ai și îmbrăcat cu râul Iordanului ca un om, dar Te-ai mărturisit de la înălțime, cu pogorârea Duhului. Și glasul Tatălui te-a mărturisit pe Tine Fiu, ci arată-Te și dăruiește nestricăciune sufletelor noastre.

Doamne, Tu Cel neschimbat născut din Tatăl mai înainte de veci, ai venit în vremile cele de pe urmă, și ai luat chip de rob, și pe cel după chipul Tău, ca un Ziditor l-ai înnoit, că botezându-Te ai dăruit nestricăciune sufletelor noastre.

Alte Stihiri, ale Sfântului, glas 1.

Podobie: Ceea ce ești bucuria...

Precum David zice: Ca din groapa ticăloșiei și ca din tina noroiului, te-a scos pe tine Mucenice, Hristos, din înșelăciunea idolilor. Că a întărit tăinuit picioarele tale, pe piatra cunoștinței Lui, Căruia roagă-te să ne mântuim noi.

Nici dorul soției, nici dragostea fiilor, nici vrednicia socrului, nici bogăția de averi sau de bani, n-au mișcat tăria sufletului tău, de la adevărată credința lui Hristos, preafericite Polieucte.

Și mai înaintea Darului muceniciei tale, Fericite, te-ai împodobit adevărat cu faptele dreptății. Drept aceea în urmă te-ai învrednicit a te face mucenic credincios lui Hristos, botezându-te prin însuți sângele tău, întru moartea Lui cu bună credință.

Slavă... glas 1, a lui Vizantie.

Oștile îngerilor astăzi dănțuiesc, la pomenirea Mucenicului Polieuct, și neamul omenesc cu credință prăznuiește și cu bucurie strigă: Bucură-te prealăudate, cela ce ai călcat cursele lui Veliar cele cu multe împletituri, și cununa biruinței ai luat de la Hristos; bucură-te ostașule al Împăratului celui mare și Mântuitorului nostru, cela ce ai surpat capiștile idolilor, bucură-te podoaba mucenicilor; roagă-te să se mântuiască de toată nevoia cei ce cu credință săvârșesc pomenirea ta cea pururea cinstită.

Și acum..., a praznicului, glas 2, a lui Anatolie.

Astăzi Făcătorul Cerului și al pământului, vine cu trup Ia Iordan, Botez cerând Cel fără păcat, ca să curățească lumea de înșelăciunea vrăjmașului. Și Se botează de la slugă, Stăpânul tuturor, și curățire prin apă dăruiește neamului omenesc. Acestuia să-i strigăm: Cela ce Te-ai arătat Dumnezeul nostru, slavă Ție.

LA STIHOAVNĂ

Stihirile, glas 6.

Podobie: A treia zi ai înviat Hristoase...

Venit-ai la ape, Cel nepriceput tuturor, plecatu-ți-ai capul la Mergătorul înainte, și sfințind lumea, o ai izbăvit de robie, cu Botezul Tău, Cel ce ești fără păcat.

Stih: Marea a văzut și a fugit, Iordanul s-a întors înapoi.

Fiu iubit Tatăl de la înălțime de sus și Duhul te-a mărturisit pe Tine, Hristoase, prin Care s-a cunoscut Taina Treimii, botezându-Te în Iordan.

Stih: Ce-ți este ție mare că ai fugit și tu Iordane că te-ai întors înapoi.

Sfințit-ai Mântuitorule toate repejunile Iordanului, și firea apelor ca un Dumnezeu. Pentru aceasta Te și slăvește neamul omenesc, și laudă arătarea Ta.

Slavă..., Și acum..., glas 4.

A lui Cozma Monahul.

Cel ce se îmbracă cu lumina ca și cu o haină, pentru noi bine a voit a Se face ca noi. Și în repejunile Iordanului Se îmbracă astăzi, nu Lui însuși trebuindu-i acestea spre curățire, ci nouă întru Sine rânduindu-ne a doua naștere. O minune! Fără de foc Se fierbe și zidește fără sfărâmare, și mântuiește pe cei întru Dânsul luminați, Hristos Dumnezeu și Mântuitorul sufletelor noastre.

Troparul Sfântului, glas 4.

Mucenicul Tău, Doamne, Polieuct întru nevoința sa, cununa nestricăciunii a dobândit de la Tine, Dumnezeul nostru; că având puterea Ta, pe chinuitori a învins; zdrobit-a și ale demonilor neputincioase îndrăzniri. Pentru rugăciunile lui, mântuiește sufletele noastre, Hristoase Dumnezeule.

Slavă..., Și acum..., al praznicului.

LA UTRENIE

La Dumnezeu este Domnul..., Troparul praznicului de două ori. Slavă..., al Sfântului, Și acum..., iarăși al praznicului.

După întâia Catismă, Sedealna glas 4.

Podobie: Cel ce Te-ai înălțat pe Cruce.

Pentru îndurările Tale Dumnezeule plecându-Te, oaia cea rătăcită pierzându-se, ai căutat-o pentru milostivirea milei, Iubitorule de oameni. Drept aceea ai venit la Iordan, ca să arăți a cunoaște taina Sfintei Treimi. Și noi lăudându-Te, strigăm cu credință: Venit-ai și Te-ai arătat, Lumina cea neapropiată.

Slavă..., Și acum..., iar aceasta.

După a doua Catismă, Sedealna, glas 8.

Podobie: Fluierele cele păstorești...

Arătatu-s-a nouă Stăpânul tuturor, în repejunile Iordanului, ca să topească tăinuit tot păcatul ca un Milostiv și Preabun. Toată zidirea să salte că Se botează Hristos Domnul, Cel ce bine a voit ca un Dumnezeu, să mântuiască neamul omenesc.

Slavă..., Și acum..., iar aceasta.

Psalm 50.

CANOANELE

Al praznicului, cel de al doilea cu Irmosul pe 8, și al Sfântului pe 4.

CANONUL Sfântului

Facere a lui Teofan.

Cântarea 1-a, glas 8:

Irmos: Cel tăiat a tăiat...

Umplându-te de desfătarea cea mult dorită și de fericită lumină îndestulându-te, Slăvite, și de ceata cea îngerească învrednicindu-te, păzește Polieucte pe cei ce laudă prăznuirea ta, care cântă Domnului: Că cu slavă S-a proslăvit.

Pomenirea ta cea aducătoare de lumină și bine înseninătoare, a răsărit plină de dumnezeiască lumină, luminat luminând pe cei ce te laudă cu credință, viteazule ostaș al lui Hristos, Polieucte preafericite, cântând Domnului: Că cu slavă S-a proslăvit.

Slavă...

Întărit fiind cu tăria Duhului, Fericite și cu dumnezeiască putere îmbrăcat, cu tărie ai mers spre lupta vrăjmașului, și surpându-l pe el de tot, cu osârdie strigai: Domnului să cântăm, că cu slavă S-a proslăvit.

Și acum..., al Născătoarei.

Născut-ai Preacurată întrupat, pe Cel mai înainte fără de trup, Fecioară Născătoare de Dumnezeu, rămânând iarăși Fecioară Preacurată cu adevărat, pe Cel ce pentru noi cu bogăția îndurării a sărăcit și a mântuit pe cei ce strigă Lui: Că cu slavă S-a proslăvit.

Cântarea a 3-a:

Irmos: Tu ești întărirea celor ce...

Schimbatu-ți-ai gândul către buna credință, învrednicindu-te de sus dumnezeiasca vedenie a Mântuitorului, Polieucte.

Dorind de biruința chinurilor, toate cele de pe pământ le-ai defăimat, Slăvite, și te-ai învrednicit moștenirii cerești.

Slavă...

Dorind de slava cea mai presus de cuget, ai năvălit vitejește și ai surpat înjosirea idolilor.

Și acum..., A Născătoarei:

Îndreptează-mi Stăpână pașii, ca să merg către Fiul tău, cu viețuire lăudată.

Irmosul:

Tu ești întărirea celor ce aleargă la Tine, Doamne, Tu ești lumina celor întunecați, și pe Tine Te laudă duhul meu.

CONDACUL și ICOSUL praznicului.

Sedealna Sfântului, glas 5.

Podobie: Cuvântul cel împreună...

Ca un ostaș bun al lui Hristos Dumnezeului tuturor, de Darul lui întărindu-te cu totul te-ai schimbat pe sineți, spre dragostea Lui, prin Nearh credinciosul tău tovarăș, Înțelepte. Drept aceea chinuindu-te după lege, te-ai încununat de Domnul după vrednicie, Mucenice Polieucte.

Slavă..., Și acum..., a Praznicului.

Îmbrăcându-te cu repejunile Iordanului, Cel ce Te îmbraci cu lumină, preaslăvit, cu acestea ai închipuit iarăși firea lui Adam, care era sfărâmată din călcarea poruncii, Cuvinte al lui Dumnezeu. Pentru aceasta Te lăudăm și toți slavoslovim sfântă arătarea Ta.

Cântarea a 4-a:

Irmos: Tu ești tăria mea Doamne...

Prin mărturisirea bunei credințe, te-ai adus pe sineți Stăpânului, prea-alesule, primind cu dragoste junghiere pentru Dânsul, slăvite, și dintr-acestea făcându-te slobod de toată prihana, strigi Mântuitorului: Slavă puterii Tale, Iubitorule de oameni.

Îndulcindu-te de dulceața bunei credințe, te-ai întraripat de dragostea cea dumnezeiască, și fiind rănit cu curată și luminată dorire, și aprinzându-te cu dragostea Împărăției celei de sus, cu cântări cânți Stăpânului: Slavă puterii Tale, Iubitorule de oameni.

Legându-te într-un gând mai presus de fire cu Nearh, și învățându-te din cuvintele lui buna credință a Treimii, cugetătorule de Dumnezeu Mucenice Polieucte, te-ai învrednicit luminii mucenicilor, celei cu adevărat mult dorită și preapoftită.

Slavă...

Număratu-te-ai împreună cu oștile cele mucenicești, luând împărăție nemișcată, punându-te pe dânsa junghiat de curând, încă curgând sângele te-ai înălțat, Preaînțelepte, ca să dobândești bucuria cea neschimbată și lumină neînserată și mare laudă.

Și acum..., a Născătoarei:

Asemănându-Se Cel ceresc cu cei de pe pământ, i-a făcut pe ei cerești și pătimind cu fire pătimitoare, le-a dăruit; împărtășirea dumnezeieștii nepătimiri. Deci pe Fecioara care L-a născut pe Acesta fără ispită de nuntă, știindu-o Născătoare de Dumnezeu, o slăvim.

Cântarea a 5-a:

Irmos: Pentru ce m-ai lepădat...

Ca să dobândești desfătarea cea veșnică, Preafericite, ai defăimat dulcețile vieții și rudenia firii și desfătarea și slava și însăși viața, și de nădejdea ta nu te-ai greșit.

Fiind învățat tainele cele dumnezeiești, ale dumnezeieștii vederi, cu gând întărit ai mers către nevoințele cele desăvârșite. Și arătându-te biruitor, te-ai învrednicit cununilor celor nepieritoare, Polieucte.

Slavă...

Având cuget din fire urâtor de răutate, cu bună credință ai lepădat credința cea fără de Dumnezeu, și fiind aprins de râvna dreptei credințe și plin de osârdie, de Dumnezeu insuflate, pe dumnezeii cei deșerți i-ai surpat, Preafericite.

Și acum..., a Născătoarei:

Graiurilor buzelor tale urmând te fericim Preacurată, căci adevărat făcând Domnul măriri cu tine, te-a mărit, și născându-Se din pântecele tău, te-ai arătat adevărată Maică a Lui.

Cântarea a 6-a:

Irmos: Adâncul păcatelor...

Învrednicitu-te-ai cetei îngerești vrednicule de laudă, Mucenice, arătând de față viață îngerească. Ci cu dânșii împreună roagă-te neîncetat Fericite, să se mântuiască de supărări cei ce te laudă.

Adormit-ai Mucenice somnul cel după datoria iubiților, tăindu-ți-se capul prin sabie, multpătimitorule. Și acum ai moștenit în ceruri moștenire nestricată, petrecând împreună cu mucenicii.

Slavă...

Întocmai părtași patimilor Mântuitorului te-ai făcut, Celuia ce pentru noi a primit patima Crucii. Și acum Fericite împreună cu Dânsul împărățești precum S-a făgăduit, în veac fără sfârșit.

Și acum..., a Născătoarei:

Având milostivire, ca una ce ai născut pe Cuvântul cel Iubitor de oameni, mântuiește-ne pe noi de silnică și cumplită primejdie, că numai pe tine Preacurată Stăpână te avem credincioșii folositoare nebiruită.

Irmosul:

Adâncul păcatelor și viforul greșelilor mă tulbură, și întru adâncul deznădăjduirii celei silnice mă surpă pe mine, ci îmi întinde și mie mâna Ta cea tare ca lui Petru, o Îndreptătorule și mă mântuiește.

CONDACUL Sfântului, glas 4.

Podobie: Arătatu-te-ai astăzi...

Mântuitorul plecându-și capul în Iordan, a sfărâmat capetele balaurilor. Iar capul purtătorului de nevoință tăindu-se, pe cel înșelător a rușinat.

ICOS

În râul Iordanului, Făcătorul a toate plecându-și capul, Botez a luat, și capetele balaurilor nevăzut zdrobindu-le, putere a dat oamenilor asupra celui mult măiestru, carele mai întâi în rai a înșelat pe Adam cu mâncarea din lemn, și morții l-a supus pe el fără nădejde. Pentru aceasta viteazul Polieuct acum, după vorbele cele momelnice ale femeii sale neplecându-se, a pătimit tare, tinzându-și capul. Carele tăindu-se, pe cel înșelător a rușinat.

SINAXAR

În această lună, în ziua a noua, pomenirea Sfântului Mucenic Polieuct.

Stih: Polieuct a cărui pătimire a fost tăierea Cuvinte,

Foarte mult se ruga să pătimească pentru tine mai înainte,

Întru a noua zi Polieucte cu adevărat.

Tăierea ție mare slavă ți-a dat.

Acesta a fost pe vremea lui Deciu și Valerian împăraților, fiind ostaș la Meletina Armeniei, care întâi el a mărturisit întru acel oraș pentru Hristos. Că venind acolo o poruncă și dogmă păgânească ca să se lepede toți de Hristos; și cine nu s-ar supune poruncii, să-i fie moartea pedeapsă. Sfântul acesta nimic temându-se, a mărturisit și a propovăduit de față pe Hristos. Deci cu multă îndrăzneală și lăudata cutezare ce avea, a sfărâmat de tot idolii pe care îi cinsteau păgânii. Și neplecându-se nici cu îmbunări, nici cu amăgirile socrului său, nici înfrângându-i-se inima de plângerile și văităturile femeii sale, ci întărind tocmelile și legăturile ce făcuse cu Mucenicul Nearh, prietenul său, care se temea să nu cumva să se osebească de credința lui Hristos. Pentru aceasta stând întărit și neschimbat întru mărturisirea credinței, și-a primit sfârșitul prin sabie. Și se face soborul lui la preasfânta sa mucenicie.

Tot în această zi, Preacuviosul Părintele nostru Eustratie făcătorul de minuni.

Stih: Deșii duhul lui Eustratie cerul este primind,

Trupul lui izvorăște Darul minunilor pe pământ.

Acesta era din politia Tarsiei, care se află sub locul optimaților, comit fiind cu vrednicia, ce se numește Vițiani și fiind fiu de părinți bine cinstitori Gheorghe și Meghita, care viețuiau cu îndestulate bunătăți. Deci bine crescându-se și învățându-se de părinții săi, când a ajuns la vârsta de douăzeci de ani, a fost stăpânit de dumnezeiasca dragoste. Pentru aceasta lăsându-și părinții, a fugit la muntele Olimpului și s-a dus la mănăstirea ce se cheamă a Avgavrilor, întru care a strălucit prin sihăstrie și fapta bună, moșii săi cei despre Maică: Vasilie și Grigorie. Deci fiind primit de moșii săi, Eustratie a fost tuns în schima monahală, și câștigându-și dorința, slujea tuturor fraților, cu inimă osârduitoare și cu smerită cugetare, fără să aibă în mintea sa vreun lucru al acestui veac și fără să câștige altceva, decât o haină de păr și o țesătură de lână pe care se culca. Și unde afla loc, acolo primea puțină odihnă, căci nu avea loc hotărât spre somn. Săvârșindu-se cei mai dinainte egumeni ai mănăstirii, i s-a încredințat egumenia fraților marelui acestui Eustratie, care s-a înduplecat de rugămintea lor. Iar pe atunci Leon cel cu numele de fiară adică armeanul, întorcându-se biruitor de la războiul împotriva bulgarilor, s-a sculat împotriva împărăției lui Mihail Curopalatul, adică Rangave; și lipsindu-l pe el și de femeie și de copii și legându-l și tăindu-i părul, l-a surghiunit la ostrovul Protis, ce este în preajma Constantinopolului, spurcatul acesta Leon, zic, se silea să înnoiască iarăși eresul luptei de icoane care cu mulți ani mai înainte era stins. Atunci toți creștinii, își lăsau casele și fugeau. Pentru aceasta și acest cuvios Eustratie, cu îndemnarea Cuviosului Ioanichie cel mare, cel din Olimp, adică și-a lăsat mănăstirea și s-a dus la patria sa. Și iarăși când Biserica și-a luat podoaba sa, ridicarea și închinarea sfintelor icoane, care s-a făcut în vremea lui Mihail și a Teodorei, atunci cuvioșii și purtătorii de semne părinți, întorcându-se pe la mănăstirile lor, s-a întors și Sfântul Eustratie la mănăstirea sa. Și toată ziua se ostenea cu frații, la lucrurile cele trupești. Iar noaptea, o petrecea cu stare de toată noaptea și cu îngenuncheri. Și nu numai aceasta, ci și când se săvârșea slujba și cântarea Bisericii, fericitul acesta intrând în Sfântul altar, sta din început până în sfârșit, zicând cu umilință întru sine: Doamne miluiește. Și minunile câte s-au făcut de el, nu este cu putință a se scrie, fiind foarte multe la număr. Pe care le-a luat de la Dumnezeu spre semn prea-adevărat, că a bineplăcut lui Dumnezeu, iar când s-a apropiat sfârșitul, a chemat pe toți ascultătorii și monahii și le-a zis: Fraților și părinților, vremea vieții mele, a luat sfârșit, deci fiii mei iubiți, păziți amanetul sfintei schime, ce ați primit, știind că aceste de față lucruri, sunt vremelnicești și deșarte; iar cele viitoare sunt veșnice și nesfârșite. Deci sârguiți-vă fiii mei, ca să vă învredniciți părții celor mântuiți. Acestea zicând și făcând rugăciune, s-a pecetluit pe sine cu semnul Crucii, apoi ridicându-și ochii spre Cer a zis: În mâinile Tale Doamne pun duhul meu, și îndată a adormit somnul odihnei, după ce a trăit întregi nouăzeci și cinci de ani.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne miluiește-ne și ne mântuiește pe noi, Amin.

Cântarea a 7-a:

Irmos: De pogorârea lui Dumnezeu...

Arătat-ai Stăpâne slugii Tale puterea Ta, pentru aceea a venit cu osârdie către mucenicie de sineși chemat, și făcându-se purtător de biruință cântă: Bine ești cuvântat Dumnezeul părinților noștri.

Numita și întru-tot lăudata prăznuirea ta, a răsărit Mucenice Polieucte; căci aduci lumina arătării Stăpânului tău și luminează pe cei ce cu credință strigă: Bine ești cuvântat Dumnezeul părinților noștri.

Slavă...

Avuția cea negrăită, și vrednicia cea veșnică ai aflat dumnezeiescule, și ai luat lauda ceea ce nu cade, ci în veci petrece, strigând: Bine ești cuvântat Dumnezeul părinților noștri.

Și acum..., a Născătoarei:

Pe Cel ce Se înțelege pururea împreună cu Tatăl Cel fără de început, zămislindu-L Fecioară, L-ai născut Fiu întrupat, ca să mântuiască pe cei ce cu credință strigă: Bine ești cuvântat Dumnezeul părinților noștri.

Cântarea a 8-a:

Irmos: De șapte ori cuptorul...

Cu sfințenie se săvârșește astăzi pomenirea ta cea mult dorită Mucenice al lui Hristos, purtătorule de chinuri Polieucte, că te-ai făcut jertfă bineplăcută, primită lui Hristos, Celui ce S-a junghiat pentru tine și S-a jertfit. Pe Carele tineri bine-L cuvântați, preoți lăudați-L, popoare preaînălțați-L întru toți veci.

Mucenicească împotrivire arătând pe pământ până la sânge, Mucenice Polieucte, te-ai sălășluit în cămară de mire mult luminoasă în ceruri, botezându-te în scăldătoarea sângiurilor tale și Stăpânului cântând: Preoți binecuvântați, popoare preaînălțați-L întru toți vecii.

Binecuvântăm pe Tatăl...

Fiindu-mi sufletul omorât de păcate, având îndrăzneală mucenicească, înviază-l slăvite, îndreptându-l către dumnezeieștile porunci, și întorcându-l precum se cuvine către bunătate, ca Stăpânului să strige: Preoți binecuvântați-L, popoare preaînălțați-L întru toți veci.

Și acum..., a Născătoarei:

Bucură-te prin care am câștigat bucuria cea veșnică. Bucură-te ceea ce ai risipit mâhnirea Evei și ai întors întristarea lui Adam spre veselie. Bucură-te ceea ce ai născut pe Dumnezeu întrupat, Fecioară Născătoare de Dumnezeu, folositoarea credincioșilor celor ce te preaînalță întru toți veci.

Irmosul: Să lăudăm, bine să cuvântăm...

De șapte ori cuptorul, muncitorul haldeilor l-a ars nebunește, cinstitorilor de Dumnezeu, iară văzându-i pe aceștia cu putere mai bună mântuiți, Făcătorului și Mântuitorului au strigat: Tineri bine Îl cuvântați, preoți lăudați-L, popoare preaînălțați-L întru toți veci.

Cântarea a 9-a:

Irmos: Spăimântatu-s-a de aceasta...

Veniți iubitorilor de mucenici, să lăudăm pe Mucenicul cel încununat de Dumnezeu, pe care l-a mărit Cel Preaînalt cu a Sa arătare cea cu nume luminos, și l-a cinstit cu ziua cea de cinste, și l-a încununat, și la împodobit cu bunătăți dumnezeiești.

Cu curgerile sângiurilor tale celor mucenicești, care s-au vărsat, ai înecat pe vrăjmașul făcătorul de rele, iar Biserica lui Hristos adăpându-o, ai luminat-o de Dumnezeu fericite Polieucte, care cu credință pururea te fericește

Slavă...

Fii mie ajutor Mucenice izbăvindu-mă de multe feluri de supărări și de întâmplări, și dezlegându-mă de legăturile eresului, și mântuindu-mă din temniță cumplită, cu rugăciunile tale, pe mine care te laud cu gând curat, pururea fericite Polieucte.

Și acum..., a Născătoarei:

Pe Hristos cel ce este capul și plinirea legii și a proorocilor, tu l-ai cunoscut Preacurată. Carele pentru noianul cel nemărginit al milostivirii, bine a voit a Se face Om din tine, pentru noi, și a mântuit pe cei ce cu credință pururea te slăvim.

Irmosul:

Spăimântatu-s-a de aceasta Cerul, și marginile pământului s-au minunat, că Dumnezeu S-a arătat oamenilor trupește; și pântecele tău s-a făcut mai desfătat decât cerurile. Pentru aceea pe tine Născătoare de Dumnezeu, începătoriile cetelor îngerești și omenești te slăvim.

LUMINÂNDA

Podobie: Cu duhul în Biserică...

Din suflet mult roditor câștigând avuția cerească, cea mult dorită, slavă și lumină o Polieucte fericite, și mergând la Dumnezeu, ai primit și dumnezeiască cunună din mâna Celui Preaînalt, împreună cu cetele mucenicilor, ca un mărturisitor al adevărului.

Slavă..., Și acum..., a praznicului, asemenea.

În chip de rob ai venit Cuvinte și ai cerut Botez ca un om, Cel ce ești mai presus de vreme. Spăimântatu-s-a pământul și Cerul și cetele îngerești și firea apelor. Iar Mergătorul înainte înfricoșându-se, cu temere și cu bucurie săvârșea slujba.

LA STIHOAVNĂ

Stihirile, glas 6.

Podobie: Îngereștile puteri...

Grăiește și spune, o Proorocule Isaie, cine a strigat cu glas mare în pustie? Scoateți dar apa veseliei cea curățitoare. Acesta Ioan carele botează a strigat în pustie: Hristos vine! Bine ești cuvântat Cel ce Te-ai arătat, Dumnezeul nostru slavă Ție.

Stih: Marea a văzut și a fugit, Iordanul s-a întors înapoi.

O sărăcie nespusă și mai presus de cuget! Cum Făcătorul își pleacă la zidire curatul și dumnezeiescul creștet spre Botez, chipul smereniei aducând celor prin Sine luminați. Căruia și cântăm: Bine ești cuvântat Cel ce Te-ai arătat, Dumnezeul nostru slavă Ție.

Stih: Ce-ți este ție mare că ai fugit și tu Iordane ca te-ai întors înapoi.

Lepădându-te de cele pământești, ca de niște lucruri păgubitoare, veniți cu gândul să ne curățim simțirile, și pe Hristos văzându-L că Se botează cu trupul, de Ioan Mergătorul înainte, toți slăvindu-L pe El, cu credință să strigăm: Bine ești cuvântat Cel ce Te-ai arătat, Dumnezeul nostru slavă Ție.

Slavă..., Și acum..., glas 4.

Veniți să urmăm fecioarelor celor înțelepte. Veniți să întâmpinăm pe Stăpânul, Cel ce S-a arătat, că a venit ca un mire la Ioan. Iordanul văzându-Te s-a temut și a așteptat. Ioan a strigat: Nu cutez a mă atinge de creștetul cel fără de moarte. Duhul S-a pogorât în chip de porumb să sfințească apele și glas din Cer: Acesta este Fiul Meu, Cel ce a venit în lume, să mântuiască neamul omenesc, Doamne slavă Ție.

Și cealaltă, slujbă a Utreniei după rânduială și Otpustul.

LA LITURGHIE

Fericirile din canonul praznicului, Cântarea a 4-a pe 6, dintru amândouă Canoanele, Prochimen, Aliluia și Chinonicul praznicului și al sfântului, slujbă mucenicească.