SFÂNTUL ILIE

LA VECERNIE

La Doamne strigat-am..., Stihirile pe 6, trei ale Apostolului, și trei ale sfinților.

Stihirile Apostolului, glasul al 4-lea.

Podobie: Ca pe un viteaz...

Cu trestia Harului, ai tras pe oameni dintru adâncul deșertăciunii, cel ce ești vrednic de minune Iacove, plecându-te voințelor Învățătorului Celui ce a luminat întrutotul mintea ta, și Apostol și cinstit de Dumnezeu grăitor te-a arătat, Fericite, Dumnezeirii Lui celei necuprinse.

Strălucirea Duhului peste tine s-a pogorât în vedere de foc, și te-a făcut, Fericite, dumnezeiesc lăcaș, care degrab izgonești negura nedumnezeirii, și lumea luminezi cu strălucirea întru-tot înțeleptelor tale cuvinte; grăitorule de taine, podoaba Apostolilor, însuți văzătorule al lui Hristos Iacove.

Cu strălucirile propovăduirii pe cei ce dormeau întru întunericul necunoștinței, i-ai luminat, și i-ai arătat o Iacove fii prin credință Stăpânului și Dumnezeu; a cărui pătimire și moarte ai râvnit; și măririi te-ai făcut moștenitor ca un înțelept, de Dumnezeu grăitor, și ca un ucenic adevărat.

Alte Stihiri ale Cuviosului, glasul al 6-lea.

Podobie: Toată nădejdea punându-și...

Părăsind toată tirania vieții și urând avuția, și din dezmierdarea cea trecătoare schimbându-vă, ați ridicat Crucea ca un jug dumnezeiesc și ați urmat lui Hristos, trecând minunat la verdeața cea cerească; în care veselindu-vă dimpreună, aduceți-vă aminte și de noi care cu credință ne aducem aminte de voi, și cu iubire și cucernicie, săvârșim sfântă și cinstită pomenirea voastră sfinților.

Cu totul iubindu-te din suflet pe Tine Stăpâne, a alergat după Tine însoțirea cea pururea pomenită, și dimpreună înjugată și toate cele de veselie, și legătura cea nedezlegată, ca țesătura păianjenului au rupt-o; pentru aceea au și dobândit împărăția nemuritoare. Așadar cu rugăciunile lor, dă-mi iertare greșelilor, Îndurate, și mă fă neatins de patimile, cele ce totdeauna supără sufletul meu, Stăpâne.

Lipsitu-v-ați de însoțirea cea drăgăstoasă a copiilor, cu porunca lui Dumnezeu, și în viață rămânând neschimbați, ați ridicat glasul cel viteaz al lui Iov, și ați strigat: Domnul a dat, Domnul iarăși a luat! Pentru aceea cu înlesnire ați săvârșit lucrul cel dorit; și mutându-vă către pustietăți și locurile cele sfinte, cu bucurie v-ați arătat pereche preasfântă.

Slavă..., glasul al 4-lea, a lui Teofan.

Luând Harul Dumnezeiescului Duh, ai fost împreună numărat cu preasfințită ceata Apostolilor, Iacove; pentru aceasta și din Cer oarecând, insuflat fiind cu puternică suflarea cea în chip de limbi de foc, ai ars nedumnezeirea păgânilor cea spinoasă. Roagă și acum Apostole pe Hristos Dumnezeu, să mântuiască sufletele noastre.

Și acum..., a Născătoarei:

Proorocul David care pentru tine este al lui Dumnezeu Părinte, cu cântare pentru tine mai înainte a glăsuit, către Cel ce a făcut ție măriri. Stătut-a Împărăteasa aproape dea dreapta Ta; că pe tine Maică pricinuitoare vieții te-a arătat, Dumnezeu cel ce fără de tată din tine a Se face om a binevoit; ca iarăși să zidească chipul Său cel stricat prin patimi, și oaia cea rătăcită pierdută prin munți aflându-o, pe umeri ridicându-o, la Tatăl să o aducă, și după voia Sa cu puterile cerești să o împreuneze, și să mântuiască Născătoare de Dumnezeu lumea, Hristos, Cel ce are mare și bogată milă.

LA STIHOAVNĂ Stihurile, glasul al 4-lea.

Podobie: Dat-ai semn celor ce...

Luat-ai Apostole putere nebiruită asupra dracilor întru numele lui Hristos, și Dar a goni stăpânirile întunericului. Străbătut-ai pământul, luminând ca un soare, și toate laturile învățând, Mărite, ai propovăduit venirea lui Hristos cea mântuitoare.

Stih: În tot pământul a ieșit vestirea lor, și la marginile lumii cuvintele lor.

Bunătății celei dintâi și vieții celei firești și dumnezeiești asemănându-te, bărbat bun din fire ai fost Iacove; și pentru bunătatea năravurilor și curăția minții, Fiu al Dumnezeiescului Dar numindu-te, te-ai arătat ucenic de aproape al lui Hristos.

Stih: Cerurile spun slava lui Dumnezeu și facerea mâinilor Lui o vestește tăria.

Organ bine alcătuit cu dumnezeiască îndreptare, fiind Apostole Iacove, ai fost ales spre chemarea păgânilor, pe care aducându-i la cunoștința lui Hristos cu cuvintele și cu faptele, pe toți i-ai luminat să mărturisească adevărată Dumnezeirea lui Iisus, Mântuitorului sufletelor noastre.

Slavă..., glasul al 5-lea:

Cu credință prăznuim întru-tot cinstită ziua pomenirii tale, Iacove slăvite; nu ca fiu al lui Alfeu, ci ca pe un Apostol al lui Hristos cinstindu-te, și ca pe un vestitor al negrăitei Lui întrupări. Pentru aceasta stând pururea înaintea Scaunului Stăpânului, împreună cu cei fără de trupuri, cu cetele Apostolilor și ale mucenicilor, roagă-te cu dinadinsul să ne mântuiască Mântuitorul și Dumnezeul nostru.

Și acum..., a Născătoarei:

Podobie:

Biserică și ușă ești, palat și scaun al Împăratului, Fecioară prealăudată; prin care Mântuitorul meu Hristos Domnul S-a arătat celor ce dormeau întru întuneric, fiind Soarele dreptății; vrând să lumineze pe cei ce i-a zidit după chipul Său cu mâna Sa. Pentru aceasta cu totul lăudată, ca ceea ce ai agonisit îndrăzneală ca o Maică către Dânsul, roagă-L neîncetat să se mântuiască sufletele noastre.

Troparul Apostolului, glasul al 3-lea.

Apostole sfinte Iacove roagă pe milostivul Dumnezeu ca să dea iertare de greșale sufletelor noastre.

Slavă..., al Cuviosului, glasul 1.

Locuitor pustiului și înger în trup și de minuni făcător te-ai arătat, purtătorule de Dumnezeu, Părintele nostru Andronic; și cu postul, cu privegherea, cu rugăciunea, cerești daruri luând, vindeci pe cei bolnavi și sufletele celor ce aleargă la tine cu credință. Slavă Celui ce ți-a dat ție putere; slavă Celui ce te-a încununat pe tine; slavă Celui ce lucrează prin tine tuturor tămăduiri.

Și acum..., al Născătoarei, Învierii:

Gavriil zicând ție: Fecioară, bucură-te!, împreună cu glasul S-a întrupat Stăpânul tuturor întru tine, chivotul cel sfânt, precum a zis dreptul David. Arătatu-te-ai mai cuprinzătoare decât cerurile, ceea ce ai purtat pe Făcătorul tău. Slavă Celui ce S-a sălășluit întru tine, slavă Celui ce a ieșit din tine; slavă Celui ce ne-a izbăvit pe noi, prin nașterea ta.

LA UTRENIE

La Dumnezeu este Domnul... Troparul Apostolului de două ori, Slavă..., al Cuviosului, Și acum..., al Născătoarei.

După întâia Catismă, SEDEALNA, glasul al 3-lea.

Podobie: Pentru mărturisirea credinței...

Apostole sfinte Iacove, cel ce ai străbătut marginile pământului, învățând popoarele cele întunecate să creadă în Treimea Cea de o Ființă, stând acum înaintea Scaunului lui Hristos, roagă-te cu osârdie pentru noi cei ce săvârșim cu credință pomenirea ta cea de peste an; ca să ne dăruiască iertare greșelilor, ca un Îndurat și Iubitor de oameni. (De două ori.)

Slavă..., Și acum..., a Născătoarei:

Dumnezeieștii firi părtași ne-am făcut prin tine, Născătoare de Dumnezeu pururea Fecioară; că ai născut nouă pe Dumnezeu întrupat; pentru aceea după vrednicie toți cu bunăcredință te mărim.

După a două Catismă, SEDEALNA, glasul al 4-lea.

Podobie: Degrab ne întâmpină...

Ca un soare luminos ai fost trimis de Hristos să luminezi tot pământul Apostole sfinte Iacove. Deci, cu rugăciunile tale cele dumnezeiești strălucește-ne și pe noi, cu dumnezeiasca lumină cea neînserată, pe toți cei ce săvârșim cu credință pomenirea ta. (De două ori.)

Slavă..., Și acum..., a Născătoarei:

Nădejde nerușinată ești celor ce nădăjduiesc la tine, una care ai născut mai presus de fire cu trup, pe Hristos Dumnezeul nostru. Pe care roagă-L cu sfinții Apostoli, să dea lumii curățire de păcate, și nouă tuturor mai înainte de sfârșit îndreptare vieții.

CANOANELE

Unul din Octoih cu Irmosul pe 4, al Apostolului pe 6, și al Cuviosului pe 4.

CANONUL Apostolului

Facerea lui Teofan.

Cântarea a l-a, glasul el 6-lea,

Irmos: Ca pe uscat umblând Israil...

Mână dă-mi de Dumnezeu văzătorule, ucenice al lui Hristos Iacove, mie celui ce încep a lăuda cinstit praznicul tău, strălucește-mi și lumină inimii mele, cu rugăciunile tale.

Cu repejunile dumnezeieștii înțelepciuni fiind adăpat, râu ai ieșit ca din raiul desfătării, și ai adăpat cu adevărat fața pământului, cu curgerile bunei-credințe înțelepte.

Cu preasfințită ceata ucenicilor lui Hristos te-ai unit Iacove, plinind numărul celor doisprezece; cu care împreună stând înaintea Stăpânului, adu-ți aminte de noi.

A Născătoarei:

Pe tine preasfântă Fecioară! Domnul, Cel ce a întins Cerul, și a întemeiat pământul, Cer pământesc nouă te-a arătat, Cel ce a ieșit din tine cu trup.

Alt CANON al Cuviosului

Cântarea l-a, glasul al 8-lea,

Irmos: Pe călărașii lui Faraon.

Curățindu-ți-se sufletul Andronice cu bunătățile cele alese, și înfierbântându-te cu focul dumnezeieștii dragoste, te-ai lepădat de înfierbântările trupului; că aveai totdeauna dumnezeiasca rouă de sus, care te răcorea.

Plecându-te poruncii; Stăpânului, ca odinioară Patriarhul Avraam, ai lăsat moșia ta, și n-ai băgat seamă, de rude, de femeie; te-ai depărtat și de avuție Părinte, și în pustie singur ai locuit, Fericite.

Slavă...,

Porunca Domnului ai împlinit, vânzându-ți tot și împărțind săracilor; pentru aceasta ai aflat mărgăritarul cel de mult preț, și luându-l te-ai îmbogățit cu mari bogății prin izvorârea mirurilor.

Și acum..., a Născătoarei:

Se zidește voind în pântecele tău Ziditorul lui Adam; și Cel ce poartă toate în palmă, se poartă în brațele tale Născătoare de Dumnezeu; o Taină înfricoșată! Că Prunc S-a arătat Domnul tuturor veacurilor.

Catavasie: Deschide-voi gura mea...

Cântarea a 3-a:

Irmos: Nu este sfânt precum Tu...

Luând vederat Darul Dumnezeiescului Duh, te-ai arătat celor dintru întuneric, ca un luceafăr de dimineață Cuvioase Părinte, vestind tuturor arătarea Soarelui celui înțelegător.

Piciorul tău a stătut arătat întru îndreptare, Fericite, lângă Împăratul cel bun și drept, săltând, foarte bucurându-se, și umblând pe cărarea cerească.

Pe Fiul lui Dumnezeu, Cel fără de început, care a făcut toate cu dumnezeiasca putere, cel mai adevărat Învățător de taine, l-ai avut Iacove, îndreptându-te pe tine la cunoștința cea adevărată.

A Născătoarei:

Marie nădejdea tuturor celor ce nădăjduiesc spre tine, care ai născut pe Cuvântul, Cel ce S-a întrupat pentru noi, scapă-ne de feluri de ispite și de nevoi Preacurată.

Alt Canon,

Irmos: Cel ce ai întărit cerurile...

Izgonitu-s-a Adam din Edem, prin sfatul Evei; iară tu ascultând de soția ta înțelepte, ai câștigat raiul, bucurându-te împreună cu dânsa totdeauna fericite Andronice.

Cuvântul, cel ce tainic și înțelepțește rânduiește toate și care îndreptează pe oameni către mântuire, mută pe cei doriți de la pământ către Cer, arătându-ne nouă cale dreaptă prin doi copii ai voștri.

Slavă...,

Nebăgând în seamă dragostea cea pieritoare și stricăcioasă și lăsându-o celor de pe pământ, v-ați legat cu dragostea Duhului, fericiților; pentru aceea acum locuiți în locașurile drepților.

Și acum..., a Născătoarei:

Cea mai aleasă decât Heruvimii și Serafimii, ceea ce a născut pe Dumnezeu netâlcuit, și blestemul cel omenesc l-a mutat în binecuvântare, să se cinstească totdeauna cu laude; că aceasta este nădejdea noastră.

CONDAC, glasul al 4-lea.

Podobie: Cel ce te-ai înălțat...

Cel ce vânător păgânilor preaminunat s-a arătat, și între ucenici preacinstit, și cu Apostolii împreună locuitor, Iacov, lumii bogăție de tămăduiri izvorăște, și apără de primejdii, pe cei ce-l laudă. Pentru aceasta cu un glas strigăm către dânsul: Mântuiește pe toți cu rugăciunile tale Apostole!

SEDEALNA, glasul al 8-lea.

Podobie: Pe înțelepciunea și Cuvântul...

Înțelepciunea cu adevărat învățătoare având, care te-a învățat pe tine cele mai presus de minte, înțelepciunea elinească nebună a fi o ai arătat de Dumnezeu insuflate, și păgânilor luminător dumnezeiesc ai fost, cu cuvântul bunei-credințe îndreptând pe cei neînțelegători. Pentru aceasta izbăviți fiind prin tine de înșelăciune, după vrednicie te lăudăm și cu credință te fericim, de Dumnezeu grăitorule Iacove; roagă-te lui Hristos Dumnezeu, iertare de greșale să dăruiască celor ce cinstesc cu dragoste sfântă pomenirea ta.

Slavă..., a Cuviosului, asemenea,

Jugul Domnului cel ușor din tot sufletul pe umeri luând, Lui ai urmat de Dumnezeu purtătorule Andronice, și valurile lumești înfruntând în pustietăți ai alergat, Fericite, unde călătoria pustniciei fără prihană o ai săvârșit Părinte, apropiindu-te de Dumnezeu. Pentru aceasta strigăm către tine: Roagă-te lui Hristos Dumnezeu, iertare de greșale să dăruiască, celor ce prăznuiesc cu dragoste sfântă pomenirea ta.

Și acum..., a Născătoarei:

Ca ceea ce ești mireasă cu totul fără prihană a Făcătorului, ca o Maică a Mântuitorului, care nu știi de bărbat; ca ceea ce ești locaș Mântuitorului cu totul fără prihană, pe mine cel ce sunt locaș spurcat fărădelegii și batjocură dracilor, grăbește de mă scapă de lucrarea lor cea rea, făcându-mă locaș luminat prin fapta bună, Curată ceea ce ești de lumină primitoare; gonește-mi negura patimilor, și împărtășirii celei de sus și luminii celei neînserate, mă învrednicește cu rugăciunile tale.

Cântarea a 4-a:

Irmos: Hristos este puterea mea...

Însuși Domnul, Cel ce este unul sfânt, te-a unit cu cinstită ceata ucenicilor pe tine, Fericite, văzând mai înainte curată și luminată viața ta.

De minunile Dumnezeiescului Duh fiind plin, de Dumnezeu vestitorule, faci minuni, vindecând bolile și dezlegând pe oameni din amăgirea duhurilor necurate.

Dumnezeiasca strălucire, care s-a vărsat în inima ta, Fericite, luminată a lucrat-o Dumnezeu, și primitoare de darurile cele mai presus de minte a făcut-o.

A Născătoarei:

Prin dumnezeiască nașterea ta, Fecioară preacurată, cetele îngerești și adunările omenești s-au împreunat; că pe începătorul păcii Hristos și Mântuitorul tuturor, L-ai născut.

Alt Canon

Irmos: Auzit-am Doamne...

Sudorile ostenelilor tale, cele ce au curs de pe trupul tău, preasfințite Andronice, s-au prefăcut întru mirosul mirului.

Ca un finic cu ramurile înalte Părinte, ai înflorit în pustietăți, și cu durerile ostenelilor tale ai făcut rod plăcut lui Dumnezeu.

Slavă...,

Cu curgerile lacrimilor ai rourat pământul pustiului, și cu ostenelile pustniciei ai arătat sufletul tău roditor.

Și acum..., a Născătoarei:

Nedeșertând Domnul sânurile părintești, S-a sălășluit în preacurat pântecele tău Fecioară, și toată lumea a înnoit-o.

Cântarea a 5-a:

Irmos: Cu dumnezeiască strălucirea...

Cu Soarele cel înțelegător, Fericite, împreună-vorbitor ai fost, luându-ți de acolo razele; de la Acela care după ființă El este întâi, iară al doilea după Dar te-ai făcut tu, Mărite.

Minte preacurată și luminată având, și curată inimă câștigându-ți, pe Dumnezeu cel ce S-a întrupat L-ai văzut; pe Cel necuprins cu mintea.

Se dă în lături cu umilință dinaintea ta Apostole, toată proorocia și toată punerea de lege, Fericite; că pe Cel ce mai înainte acele dedemult l-a însemnat, tu te-ai învrednicit a-L vedea cu ochii.

A Născătoarei:

Iată Fecioară, după proorocie, ai avut în pântecele tău pe Stăpânul tuturor și Domnul; pe Care cu chip negrăit Curată L-ai născut, rămânând după naștere Fecioară nestricată.

Alt Canon,

Irmos: Mânecând strigăm...

Să lăudăm toți credincioșii cu cântări pe Andronic, și să mărim pe Atanasia soția lui.

N-ai dat nicidecum, precum este scris, ochilor tăi somn, nici genelor tale dormitare, Părinte Andronice.

Slavă...,

Preamăritu-te-a Domnul pe tine cu miruri, Fericite, primind ostenelile tale ca o jertfă cu adevărat bineprimită.

Și acum..., a Născătoarei:

Pe Unul din Treime minunat L-ai născut Fecioară, și cu lapte ai hrănit, pe Cel ce hrănește firea omenească.

Cântarea a 6-a:

Irmos: Marea vieții văzându-o...

Picioarele tale sunt frumoase, că pace fără răutate bine au vestit; pacea care este mai presus de fire și care covârșește mintea, Mucenice al Domnului preacinstite.

A cunoaște taina și a propovădui înfricoșată întruparea lui Dumnezeu, te-ai învrednicit, Iacove, împrumutând razele cele mai întâi lucrătoare de la însuși Cel Preaînalt preafericite.

Biserică lui Dumnezeu însuflețită te-ai arătat, capiștile dracilor ai pierdut, și Biserici ai zidit cu puterea și cu Darul lui Hristos, cel ce ești dumnezeiască podoaba Apostolilor.

A Născătoarei:

Ceea ce stăpânești peste toate făpturile ca una ce ai născut pe Dumnezeu cel Preabun, rănile greșelilor mele vindecă-le Preacurată, milostiv făcând pe Cel ce S-a născut din tine.

Alt Canon,

Irmos: Haină luminoasă da-mi mie...

Nicidecum slăbiciunea firii n-a stricat voirea care o ai avut, o Cuvioasă! către nevoințele ostenelilor.

Schimbându-ți haina, ți-ai ascuns firea cea adevărată; pentru aceasta fără de îndoire ai săvârșit calea mântuirii.

Slavă...,

Cunoscutu-ți-ai soțul mergând pe cale, cu care ai și mers împreună negrăind nimic către dânsul.

Și acum..., a Născătoarei:

Glasul graiurilor lui Gavriil aducem acum ție Fecioară: Bucură-te strigând! Domnul este cu tine.

CONDAC, glasul al 2-lea.

Podobie: Pe cea întru rugăciuni...

Ca pe un luceafăr, ce luminează toată făptura, pe însuși văzătorul lui Hristos și de Dumnezeu grăitorul Iacov, cu cântări să-l lăudăm, cinstind astăzi prăznuirea lui; că se roagă pururea pentru noi toți.

ICOS.

Pe cel ce s-a învățat din Cer cunoștința Cuvântului, și luminat a propovăduit pe pământ Evanghelia, pe marele Iacov Apostolul cel după mai înainte alegere, pe fiul lui Alfeu te rog, trimite-mi Har Hristoase Iisuse, să laud pe acela ce ai umplut de Dumnezeiescul Duh, pe înțeleptul tău ucenic; pe care l-ai dăruit propovăduitor la toate marginile, și rugător către Tine bineprimit; că se roagă pururea pentru noi toți.

SINAXAR

În această lună, în ziua a noua, pomenirea Sfântului Apostol Iacov al lui Alfeu.

Stih: Crucea Iacov ridicându-o cu multă dulceață,

Se face vrednic Mântuitorule de eterna viață.

Acesta era fratele lui Matei Evanghelistul, ce fusese mai înainte vameș, și era fiu al lui Alfeu; care mergând la propovăduirea Evangheliei, arzându-se de râvnă dumnezeiască, a stricat toate capiștile idolilor, tămăduind bolile, și gonind duhuri necurate; pentru care lucru și mulțimea limbilor, l-a numit sămânță dumnezeiască. Acesta umblând multă parte a lumii, și vestind pe Hristos, ca un iubitor de Hristos și patima i-a râvnit și moartea; că s-a răstignit pe Cruce, și așa și-a dat Duhul la Dumnezeu.

Tot în această zi, Preacuviosul Părintele nostru Andronic, și Atanasia soția lui.

Stih: Împreună viețuitoare Andronic pe Atanasia are,

Și în lume prin nevoințe, și în ceruri petrecătoare.

Acest cuvios Andronic, a fost din Antiohia cea mare, lucrător de argint, foarte cucernic, plin de fapte bune și bogat; și a luat luiși pe Atanasia, femeie curată și iubitoare de Dumnezeu; iar bogăția lor o împărțea în trei părți; o parte la săraci, alta la împodobirea Bisericilor, și a treia la trebuința casei lor. Au născut ei un fiu și o fiică, iar după nașterea acelor doi fii, n-au mai avut a se cunoaște trupește, ci amândoi se nevoiau pururea în curăție, la rugăciune, și a face bine săracilor, și a căuta pe bolnavi. Trăind așa doisprezece ani împreună, fiind fiii lor la o vârstă care putea să dea bucurie părinților, într-o zi îmbolnăvindu-se amândoi au murit. Deci Andronic, nu se arăta mâhnit de acea întâmplare, ci încă a strigat, fericitul acel glas al lui Iov, zicând: Gol am ieșit din pântecele Maicii mele, gol mă voi și duce: Domnul a dat, Domnul a luat, Iar femeia lui Atanasia avea jale nemângâiată, zdrobindu-se cu atâtea plânsuri, încât de mâhnirea cea mare atâta a slăbit încât era să moară; pentru că zicea: Să mor și eu cu fii mei. La îngroparea fiilor lor s-au adunat toți cetățenii și însuși Patriarhul cu tot clerul, și-i îngropară în biserica Sfântului Iulian. Iar după îngropare nu voia Atanasia să meargă la casa sa, ci ședea lângă mormântul fiilor săi plângând. La miezul nopții însă i s-a arătat ei Sfântul Mucenic Iulian, în chip de călugăr, zicându-i: Pentru ce nu lași pe cei ce sunt aicea să se odihnească, o femeie? Iară ea a zis: Nu te mânia pe mine Domnule; sunt mâhnită, pentru că doi fii am avut, și pe aceștia astăzi i-am îngropat împreună. Iar el i-a zis: Dar de ce plângi pentru dânșii? Că în ce chip caută firea omenească mâncare, și nu se poate a nu-i da, așa și copiii cu cereștile bunătăți se hrănesc de la Hristos, pe care îl roagă zicând: Dreptule judecător, dacă ne-ai lipsit de cele pământești, nu ne lipsi de cele cerești. Iar ea auzind acestea s-a umilit, și și-a schimbat mâhnirea în bucurie; că zicea: Dacă fiii mei viețuiesc în Cer, apoi de ce plâng eu? Și s-a întors să mai vorbească cu cel ce i se arătase și nu l-a mai văzut; l-a căutat prin toată biserica, și n-a aflat pe nimenea. Atunci Atanasia a cunoscut că vedenie a văzut, și s-a spăimântat; și mergând a spus bărbatului ceea ce a văzut, și s-au mângâiat amândoi. Iar nu după multă vreme, a zis Atanasia către Andronic: Lasă-mă la o mănăstire, ca să-mi plâng păcatele, și el primind cuvântul cu bucurie, fiindcă dorea și el, au împărțit cea mai multă parte din avuția lor la săraci, și au iertat robii ce erau cumpărați, iar cealaltă avuție a lor o au dat socrului său ca să facă bolniță de săraci și gazdă străinilor, și luându-și puțină avere, cât să le fie pe cale, au ieșit noaptea din cetate numai amândoi singuri. Iar fericita Atanasia întorcându-se, a văzut de departe casa sa, și căutând spre Cer a zis: Dumnezeule cel ce ai zis lui Avraam și Sarrei: Ieși din pământul tău și din rudenia ta, și vino la pământul care voi arăta ție, caută și spre noi, și ne du întru frica ta. Iată pentru numele tău, am lăsat casa noastră, ca să nu ne închizi nouă ușile Împărăției tale. Și plângând amândoi, au mers în calea lor, și ajungând la Ierusalim, s-au închinat sfintelor locuri, și vorbind cu mulți părinți, au luat binecuvântare de la dânșii. Și auzind de Părintele Daniil, au mers la dânsul, și i s-au închinat lui; acesta vorbind cu dânșii cuvânt de mântuire, mult i-a folosit, și scriindu-le o carte i-a binecuvântat și i-a trimis la mănăstirea Tavenisiotului. Deci mergând acolo, a dat fericitul Andronic pe sfânta sa soție Atanasia în mănăstirea de femei. Iar el întorcându-se la Părintele Daniil, a primit îngerescul chip, și a petrecut fericitul lângă acest Părinte doisprezece ani, nevoindu-se. După aceasta a rugat pe Părintele să-l lase pe el la Ierusalim să se închine sfintelor locuri; iar Părintele Daniil făcând rugăciune i-a dat voie. Și mergând Părintele Andronic în părțile Egiptului, a șezut să se odihnească puțin sub un copac, și iată după rânduiala lui Dumnezeu a văzut pe fericita Atanasia femeia sa, care mergea în chip bărbătesc, și s-au închinat unul altuia. Deci a cunoscut Atanasia pe bărbatul său, iar el nu o a cunoscut pe ea. Căci cum era cu putință să o cunoască, că fața ei se veștejise de înfrânare, și era neagră ca un arap; către aceasta încă și rânduiala sa schimbându-și, era îmbrăcată bărbătește, și a întrebat pe Andronic, zicând: Oare nu ești tu ucenicul Părintelui Daniil, cel ce se numește Andronic? Iară el a zis: Eu sunt și iarăși l-a întrebat: Unde mergi Avvo Andronice? Răspuns-a Andronic: Mă duc la sfintele locuri să mă închin; dar tu unde mergi, și cum îți este numele? Iară ea a zis; Mă duc și eu la sfintele locuri, și numele îmi este Atanasie, pentru că așa își schimbase numele. Și a zis Andronic: Să mergem dar împreună. Iar Atanasie a zis: De voiești să mergi cu mine, să pui pază gurii tale, ca în tăcere să călătorim. Iar el a zis: Bine, să fie așa precum voiești. Grăit-a Atanasie: Să mergem dar, și rugăciunile Sfântului tău Stareț să călătorească cu noi. Și ajungând la sfânta cetate și închinându-se la sfintele locuri, s-au întors cu tăcere la Alexandria. Și a zis Atanasie către Părintele Andronic: Voiești Părinte să petrecem amândoi într-o chilie? Răspuns-a Andronic: Să petrecem însă mai întâi voi întreba pe Starețul dacă ne va porunci nouă ca împreună să petrecem. Și a zis Atanasie: Mergi și întreabă, iar eu te voi aștepta pe tine în schitul ce se cheamă Optsprezecinicul; și de-ți va porunci Părintele să vii la mine, precum am umblat cu tăcere, așa cu tăcere și în chilie să petrecem. Iară de nu vei putea să petreci cu tăcere, să nu vii la mine; că măcar și Părintele de ar porunci, nu voi să viețuiesc acolo unde nu ar fi tăcere. Și mergând Andronic la Avva Daniil, i-a spus de împreună călătorul său Atanasie. Și a zis Daniil lui Andronic: Mergând să iubești tăcerea, și să petreci cu Atanasie de vreme ce ești călugăr desăvârșit. Deci a luat Andronic pe Atanasie, și l-a dus în chilia sa, și au petrecut în frica lui Dumnezeu cu tăcere alți doisprezece ani; și n-a cunoscut Andronic că Atanasie este soția lui; pentru că aceea se ruga cu dinadinsul lui Dumnezeu ca să nu fie cunoscută de bărbatul său. Iar Avva Daniil adeseori venea la dânșii și-i învăța. Odinioară fiind la dânșii, și mult grăindu-le de folosul sufletului, se întorcea; și mai înainte de a sosi la chilia sa, l-a ajuns fericitul Andronic, zicându-i: Părinte Daniil Părintele Atanasie se duce către Domnul. Și întorcându-se Starețul, l-a aflat într-o mare fierbințeală; și a început Atanasie a plânge. Și Starețul i-a zis: Se cade să te bucuri, că mergi să întâmpini pe Hristos iar nu să plângi. Răspuns-a, Atanasie: Nu plâng pentru mine ci pentru Părintele Andronic; ci să faci dragoste Părinte, după îngroparea mea vei afla o scrisoare sub căpătâi meu, ci citindu-o, să o dai Părintelui Andronic. Și făcând rugăciune, s-a împărtășit Atanasie cu dumnezeieștile taine, și s-a dus către Domnul. Și au venit frații să îngroape trupul lui, și aflară că era femeie cu firea. Iar Avva Daniil a aflat sub căpătâiul ei scrisoarea, și citind-o, a dat-o lui Andronic. Atunci a cunoscut Andronic, că femeia lui era, și toți au lăudat pe Dumnezeu. Și s-a auzit aceasta în toate Lavrele, și trimițând Avva Daniil a chemat pe toți părinții cei din Egipt, și cei din pustiul cel mai dinlăuntru, și s-au adunat toate Lavrele, și îngropară cu cinste Sfântul trup al fericitei Atanasia, mărind pe Dumnezeul cel ce i-a dat o asemenea răbdare. Iar după îngroparea ei, au petrecut Starețul cu Andronic până la a șaptea zi, și în ziua a șaptea făcând pomenirea celei ce se mutase, a voit ca să ia pe Andronic în chilia sa; iar Andronic îl ruga zicând: Lasă-mă aicea Părinte, ca și eu să mă îngrop cu doamna mea Atanasia Și lăsându-l Starețul, s-a dus; și încă ne-sosind el până la chilie l-a ajuns un călugăr, zicându-i: Părintele Andronic se duce către Domnul. Și a trimis Starețul în urma părinților celor ce plecase, zicând: Întoarceți-vă cu mine la Părintele Andronic; iar ei întorcându-se l-au aflat încă viu, și s-a binecuvântat de la dânsul. Iară sfârșindu-se cu pace Părintele Andronic s-a îngropat cu fericita Atanasia, lăudând pe Dumnezeul cel minunat întru sfinții săi, căruia se cuvine mărirea, în vecii vecilor, Amin.

Tot în această zi, pomenirea Sfintei Mucenițe Poplia.

Stih: Mântuindu-se Poplia de înșelăciunea lumească.

Zboară ca o pasăre la împărăția cerească.

Aceasta trăia pe vremea păgânului Iulian, măritată fiind mai înainte și născând roadă vrednică lui Dumnezeu, pe preotul Ioan, care a fost purtător de grijă de orânduiala Bisericii, și pururea fugea de vrednicia Episcopiei, pentru multa lui smerenie. Deci mergând atunci Iulian la Antiohia, având multă mândrie drăcească, și silind pe toți să creadă în draci, această cinstită bătrână, începu a cânta în fața împăratului cu niște fecioare: Idolii păgânilor argint și aur, lucruri de mâini omenești. Pentru aceasta târându-o, o bătură tare peste obraz, atâta cât se roși și pământul de sângele ei, dar nu a fost omorâtă, până la întoarcerea Paravatului. Acela însă junghiindu-se, nu s-a mai întors, iar ea trăind un an după aceea, cu pace s-a dus către Domnul.

Tot în această zi, Preacuviosul Părintele nostru Petru.

Stih: La înălțimea faptelor bune ridicându-se dumnezeiescul Petru;

Lepădând țărâna ajunge înălțimea Cerului.

Acest fericit ostaș a fost pe vremea împărăției lui Teofil; și fiindcă era încuviințat și la frumusețe și la stat, și la virtutea trupului, a fost încins de împăratul, mare spătar. Apoi călcând și lepădând toate lucrurile lumești, merse la viața călugărească, la o mânăstire ce se cheamă Dafnes, și-și puse numele Petru, în loc de Leon. Apoi se duse la Olimp, după aceea la sfintele locuri, apoi la Laodichia și la Attalia, suferind toate ostenelile călătoriei. Deci înțelegându-se înălțimea vieții și a faptelor sale celor bune, l-a plecat împăratul Vasilie Machedon, de a mers la mânăstirea Sfântului Foca: Întru care nevoindu-se foarte după Dumnezeu, cu pace și-a dat Duhul.

Tot în această zi, pomenirea dreptului Avraam și a nepotului său Lot.

Stih: Care casă este a lui Avraam celui săvârșit.

A căruia sânul celorlalți, era casă precum lui Lazăr.

Cerul a fost nou Sigor lui Lot;

La care ajungând a fugit de viață ca de foc.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluiește-ne și ne mântuiește, Amin.

Cântarea a 7-a:

Irmos: Tinerii în Babilon...

Cu vărsarea de lumină cea fără materie fiind luminat Apostole, ai luminat pe cei ținuți în negura cea cumplită a necunoștinței; pe cei ce strigă: Binecuvântat ești Dumnezeul părinților noștri.

Pe tine, cel ce ai luminat mulțimea păgânilor cu strălucirile și cu razele Duhului, sămânță dumnezeiască te-au numit, strigând: Binecuvântat ești Doamne Dumnezeul părinților noștri.

Cu înțelepciune de Dumnezeu dăruită fiind împodobit, ai rușinat înțelepciunea lumii, strigând Iacove ca un gânditor de Dumnezeu: Binecuvântat ești, Doamne Dumnezeul părinților noștri.

A Născătoarei:

Mai sfântă ești decât sfinții, Fecioară Maică, ceea ce ai zămislit pe Dumnezeu; pe care lăudându-L neîncetat strigăm: Binecuvântat este, Preacurată, Rodul pântecelui tău.

Alt Canon,

Irmos: Tinerii evreiești...

Pe cel ce se lăuda odinioară peste măsură, ca va cuprinde lumea, pe începătorul răutății, ca pe o pasăre l-ai surpat, împlătoșându-te cu puterea Duhului, și cu toată întrarmarea Crucii.

Purtând Crucea pe umerii tăi, ai urmat Domnului cu tot sufletul, și ai câștigat mărirea Lui cea dumnezeiască ca un plinitor al poruncilor Lui, Andronice.

Slavă...,

Darul mirurilor arată îndrăzneala ta Părinte cea către Domnul; că urmezi vărsării apelor, ce se varsă totdeauna spre mântuirea credincioșilor.

Și acum..., a Născătoarei:

Ca să îndumnezeiască firea mea, Cel cu totul desăvârșit se face Prunc negrăit; și din tine Curată se naște Cel ce a făcut toate cu cuvântul, cuprinzându-le și întărindu-le.

Cântarea a 8-a:

Irmos: Pentru legile părintești...

Învățându-te cu adevărat cereștile taine, fericite tăinuitorule, ai străbătut toată lumea, propovăduind cu mare glas Cuvântul credinței lui Hristos; învățând Apostole cu negrăit Dar, și strigând: Pe Domnul lăudați-L lucrurile, și-L preaînălțați întru toți vecii.

Fericit ești Apostole, învrednicit fiind a toată fericirea, ca cel ce ești împreună-vorbitor, și împreună-locuitor cu Stăpânul, și cu moștenirea cea desăvârșită cu adevărat te-ai îmbogățit, și împreună cu Cuvântul te veselești glăsuind, și cântând: Pe Domnul lăudați-L lucrurile, și-L preaînălțați întru toți vecii.

Stai, fericite Iacove, pentru lume rugător prea-ales către Mântuitorul, cerând de sus pace bogată bisericilor, și iertare de greșeli celor ce te laudă pe tine cu credință; cere mântuire sufletelor celor ce strigă: Pe Domnul lăudați-L lucrurile, și-L preaînălțați întru toți vecii.

A Născătoarei:

Tu solitoare de mântuire te-ai arătat tuturor, Maica lui Dumnezeu, una ceea ce ești cu totul lăudată; care ai născut pe Dumnezeu, Cuvântul lui Dumnezeu cel mântuitor; pe Cel ce ne-a dezlegat de blestemul cel dedemult, și a dăruit binecuvântare celor ce strigă cu credință: Pe Domnul lăudați-L lucrurile, și-L preaînălțați întru toți vecii.

Alt Canon,

Irmos: Pe Împăratul ceresc...

Cu curgerile lacrimilor adăpând țarina sufletului tău, ai secerat bogată răsplătire, de a face minuni.

Fiindu-mi sufletul rănit de păcate, mă rog să-l tămăduiești cu doctoria ta cea dumnezeiască, slugă credincioasă a Domnului.

Binecuvântăm pe Tatăl...

Pe Preasfânta Treime, Cea mai presus de toată stăpânirea, credincioșii să o lăudăm cu bunăcredință, pe Ceea ce toate le-a făcut, din ce n-a fost.

Și acum..., a Născătoarei:

Daniil te-a văzut pe tine mai înainte munte Fecioară, din care fără de mână S-a tăiat Piatra, care a sfărâmat capiștile idolilor.

Cântarea a 9-a:

Irmos: Pe Dumnezeu a-L vedea...

Arătatu-te-ai lumii ca un fulger, luminând pe cei ce ședeau dedemult întru întuneric și în umbra necunoștinței, trăgându-i la lumina cea neapusă a unuia născut Fiului, Celui ce S-a întrupat; Căruia însuți văzător ai fost, Fericite, și slugă fierbinte; pe Care Îl mărim.

Suflarea cea repede primind, ce s-a adus din Cer, Fericite, și cu limbă de foc insuflată îmbogățindu-te, ai ars ca pe niște spini înțelepciunea lumească cea fără de Dumnezeu; strălucind cu strălucite razele propovăduirii lui Hristos, ai alungat negura necredinței de Dumnezeu fericite.

Înfrumusețat fiind cu podoaba Stăpânului cea neasemănată, de Dumnezeu înțelepțite, și înfrumusețat cu strălucire, luminezi ca fulgerul și foarte bucurându-te, Iacove, umbli cu adevărat împrejurul Scaunului Ziditorului și Dumnezeu, unde sunt cetele Apostolilor, preafericite.

A Născătoarei:

Ca ceea ce fără ispită bărbătească ai avut în pântecele tău pe Cuvântul, rămânând fără stricăciune, Fecioară de Dumnezeu Născătoare, ai născut pe Emanuil, Cel ce este Dumnezeu și Om. Pe acesta îndoit în fire știindu-L, pe tine te mărim.

Alt Canon,

Irmos: Cu adevărat Născătoare...

Mutatu-te-ai cu bucurie dintru aceste vremelnice către cele de sus, și sălășluindu-te dimpreună cu sfinții părinți ai noștri, adu-ți aminte Părinte de cei ce te cinstesc pe tine totdeauna.

Izvorăști Darul cel nedeșertat al mirurilor, și tuturor celor ce aleargă Ia tine cu credință, le dai tămăduire bolilor, Părinte Andronice.

Slavă...,

Primește-mi lauda, o însoțire a cuvioșilor! Și-mi dă răsplătire rugăciunea ta cea către Dumnezeu, izbăvindu-mă de greșeli.

Și acum..., a Născătoarei:

Pântecele tău l-a însemnat odinioară cuptorul, care n-a ars pe cei trei tineri, Fecioară Curată; primind și tu fără de ardere Focul Dumnezeirii.

LUMINÂNDA

Podobie: Femei auziți...

Ca un tăinuitor și Apostol, slugă prea-aleasă lui Hristos unuia Stăpânului, Iacove de Dumnezeu vestitorule, pe Acesta roagă-L să dea conducătorilor noștri biruință, și curățire de păcate, întru-tot lăudate, celor ce săvârșesc preasfântă pomenirea ta. (De două ori.)

Slavă..., Și acum..., a Născătoarei:

Pe tine Fecioară, Proorocii, mai înainte te-au numit năstrapă și toiag, tăbliță, munte netăiat și sicriu, masă și sfeșnic poleit cu aur; iară noi te lăudăm după vrednicie de Dumnezeu Născătoare.

LA LAUDE

Stihirile pe 4, glasul al 4-lea.

Podobie: Dat-ai semn celor ce...

Strălucit-ai Apostole luminos ca Soarele, cu razele Duhului, și toată lumea ai luminat, Fericite, cu cunoștința de Dumnezeu, și ai gonit negura mulțimii dumnezeilor, cu dumnezeiasca propovăduire, Iacove preaînțelepte; pentru aceasta astăzi prăznuim a ta prealuminată și vrednică de minune pomenire, și cu bună cucernicie te mărim.

Tunat-ai preaînțelepte în lume învățăturile cele sfinte și de mântuire, și toată făptura o ai curățit de înșelăciunea idolească, de Dumnezeu înțelepțite; și ai luminat popoarele, cu strălucirea cunoștinței de Dumnezeu; capiștile idolești le-ai stricat cu Darul; și Biserici ai ridicat întru mărirea lui Dumnezeu.

La înălțimea cunoștinței de Dumnezeu șezând Iacove, ai primit Darul Duhului, Care S-a arătat ție în chip de foc și cu limbă de foc ai ars tina relei-credințe a mulțimii dumnezeilor; pentru aceasta te lăudăm ca pe un Apostol și de Dumnezeu grăitor, săvârșind astăzi sfântă pomenirea ta.

Glasul al 2-lea.

Lăsând cele pământești ai urmat lui Hristos și însemnându-te cu suflarea Sfântului Duh, ai fost trimis de Dânsul către neamurile cele pierdute, ca să întorci pe oameni la lumina cunoștinței de Dumnezeu, Apostole Iacove; și sfârșind nevoințele dumnezeieștii tale patimi și muncile cele de multe feluri, ți-ai dat sufletul lui Hristos. Pe Acela roagă-L preafericite, să dăruiască nouă mare milă.

Slavă..., glasul 1:

Pe Focul cel gânditor, care luminează mințile și arde păcatele, primindu-L înlăuntrul inimii, Apostolul lui Hristos și ucenicul, strălucește cu adevărat întru neluminatele inimi ale neamurilor, cu tainice raze ale învățăturilor; dar și arde basmele rău-credincioșilor, cele ca surcelele; căci astfel de lucrare are focul Duhului. O minune străină și înfricoșată! Limba cea de lut, firea cea de tină, trupul cel de țărână, au primit cunoștința cea gânditoare și nematerialnică. Ci o tainicule al celor negrăite, și al privirilor cerești, Iacove prealăudate! Roagă-te să se strălucească și sufletele noastre.

Și acum..., a Născătoarei:

Pentru rugăciunile tuturor sfinților Doamne, și ale Născătoarei de Dumnezeu, pacea Ta dă-ne-o nouă și ne miluiește pe noi ca un Îndurat.

DOXOLOGIA (Slavoslovia) CEA MARE.

Ecteniile și Otpustul.