SFÂNTUL ILIE

LA VECERNIE

La Doamne strigat-am..., Stihirile pe 6 ale praznicului 3, și ale sfintei 3.

Stihirile praznicului, glas 2.

Podobie: Când te-ai pogorât...

Cântare acum după praznicul Botezului lui Hristos, să cântăm credincioșii, cu gând preacurat, că iată a sosit la Iordan cu trupul, Cel ce pururea este împreună cu Tatăl și cu Duhul, după firea Dumnezeirii, strigând către Ioan: Vino Botezătorule de Mă botează, că voi să spăl de întinăciune firea oamenilor ca un Iubitor de oameni.

Cu frică îți slujesc Ție, Hristoase toate cetele îngerilor, ca unui Împărat și Dumnezeu. Heruvimii nicicum nu îndrăznesc să se uite la Tine; iară mie cel ce sunt iarbă îmi poruncești Stăpâne, să pipăi creștetul Tău cel dumnezeiesc! Ioan zice, cu totul fiind cuprins de frică. Să nu mă ardă focul cel nesuferit al înfricoșatei Tale Dumnezeiri, Doamne.

Venit-am întrupându-Mă din Fecioară, să înnoiesc pe Adam în râurile Iordanului, zice iarăși către Mergătorul înainte, Mântuitorul și Dumnezeu. Apropie-te dar către Mine, ca și către Hristos, Ioane, că aceasta din fire sunt; și Mă botează trupește, ca să zdrobesc capetele balaurilor celor de acolo, eu Domnul, Cel ce ridic păcatul lumii.

Alte Stihiri ale Sfintei glas și Podobie aceeași.

Când te-ai luminat din-destul cu lumina Duhului, avuția ai urât, numai cea cerească iubind. Și îmbrăcându-te arătat cu tărie mucenicească, ai alergat către osteneli peste măsură, drept aceea surpând pe vrăjmașul ți-ai împletit cununi de biruință, o Tatiano de Dumnezeu fericită.

Când ai curățit întinăciunea trupului și văpaia păcatului cu roua Dumnezeiescului Duh, care îți ajută, atunci ai legat gurile fiarelor în mijlocul priveliștei, dându-ți bărbătește trupul spre chinuri, pentru aceasta surpând pe vrăjmașul, ți-ai împletit cunună de biruință, o Tatiano, de Dumnezeu fericită.

Nici sabie, nici foc, nici chinuri sau scârbe, nici foamea, nici tot felul de muncă nu au răcit dragostea ta cea către Domnul. Căci căutându-L pe El cu inimă fierbinte, toate cele văzute le-ai defăimat, Muceniță, și ai locuit înlăuntrul cămării celei dumnezeiești a Mirelui, făcându-te mireasă Împăratului tuturor.

Slavă..., Și acum..., glas 6.

Toată firea pământenilor văzându-te gol în ape pe Tine, Ziditorul, cerând Botezul, se spăimântă de frică și se schimbă; iar Mergătorul înainte era cuprins de cutremur, neîndrăznind să se apropie de Tine. Marea a fugit, Iordanul și-a întors repejunea, munții au săltat văzându-Te, și puterile cerești se mirau zicând: O minune! Mântuitorul se dezbracă, vrând să îmbrace pe oameni, cu mântuirea și cu înnoirea.

LA STIHOAVNĂ

Stihirile, glas 6.

Podobie: Îngereștile puteri...

Acum să strigăm Domnului proorocește: Arătatu-Te-ai nouă Mântuitorul nostru și Ziditorule, și ai zdrobit Cuvinte, gurile balaurilor în Iordan, ca un Îndurat, și pe cei orbiți i-ai luminat Hristoase cu lumina Ta; bine ești cuvântat Dumnezeul nostru Cel ce Te-ai arătat, slavă Ție.

Stih: Marea a văzut și a fugit, Iordanul sa întors înapoi.

Putere ne-ai dat nouă asupra vrăjmașilor cu Botezul Tău, Cuvinte, celor ce cu dragoste ne închinăm rânduielii Tale, care cu voia Ta ai împlinit, dezlegând pe oameni din blestemul ce a ieșit din Eden, pentru care cântăm: Bine ești cuvântat Cel ce Te-ai arătat, Dumnezeul nostru slavă Ție.

Stih: Ce-ți este ție Mare că ai fugit și tu Iordane ca te-ai întors înapoi.

Cei ce odinioară ne-am îmbrăcat întru Adam cu haine de piele de voia noastră, pentru cădere, dezbrăcându-ne astăzi la râurile Iordanului întru Botezul Domnului, teologhisind împreună cu îngerii, să-i strigăm: Bine ești cuvântat Cel ce Te-ai arătat Dumnezeul nostru, slavă Ție.

Slavă..., Și acum..., glas 6.

Să cântăm credincioșii slava facerii de bine a lui Dumnezeu cea pentru noi; că făcându-Se Om pentru păcatul nostru, pentru curățirea noastră, Se curățește în Iordan, Unul Cel Curat și nestricăcios, sfințindu-mă pe mine și apele și zdrobind capetele balaurilor în apă. Deci să luăm apă cu veselie fraților, că Darul Duhului nevăzut se dă celor ce iau cu credință, de la Hristos Dumnezeu și Mântuitorul sufletelor noastre.

Tropar, glas 4:

Mielușeaua Ta, Iisuse, Tatiana, strigă cu mare glas: Pe Tine, Mirele meu, Te iubesc și pe Tine căutându-Te, mă chinuiesc și împreună mă răstignesc, și împreună mă îngrop cu Botezul Tău; și pătimesc pentru Tine, ca să împărățesc întru Tine; și mor pentru Tine, ca să viez pentru Tine; ci, ca o jertfă fără prihană, primește-mă pe mine, ceea ce cu dragoste mă jertfesc Ție. Pentru rugăciunile ei, ca un milostiv, mântuiește sufletele noastre.

Slavă..., Și acum..., a praznicului.

LA UTRENIE

La Dumnezeu este Domnul..., Troparul praznicului, de două ori. Slavă..., al Sfintei, Și acum..., iarăși al praznicului.

După întâia Catismă, Sedealna, glas 4.

Podobie: Spăimânta-tu-s-a Iosif...

Iordane râule, ce te-ai mirat, văzând gol pe Cel nevăzut? Văzut-am zice și m-am spăimântat. Și cum n-aș fi avut a mă spăimânta de Dânsul și a mă întoarce? Îngerii văzându-L s-au înfricoșat, Cerul s-a spăimântat și pământul s-a cutremurat, și marea s-a îngrozit, și toate cele văzute și cele nevăzute. Hristos s-a arătat la Iordan să sfințească apele.

Slavă..., Și acum..., asemenea.

După a doua Catismă, Sedealna, glas 8.

Podobie: Fluierele păstorești...

Botează-se Hristos cel ce luminează lumea, dintru înălțime Tatăl a mărturisit zicând: Acesta este Fiul Meu întru Carele bine am voit, pe Dânsul să-l ascultați. Acesta este Cel ce luminează lumea cu milostivirea Sa, Cel ce S-a botezat și a mântuit ca un Dumnezeu neamul omenesc.

Slavă..., Și acum..., iar aceasta.

CANOANELE

Al praznicului cel dintâi cu Irmosul pe 8, și al Sfintei pe 4.

CANONUL Sfintei

Facere a lui Ignatie

Cântarea 1-a, glas 2:

Irmos: Veniți popoarelor sa cântăm...

Fiind înfrumusețată cu lumini mucenicești, stai înaintea Preacuratului tău Mire, Muceniță, cerând să se mântuiască de greșeli pierzătoare de suflet, cei ce te laudă.

Avuția cea stricăcioasă nicicum nu o ai băgat în seamă, Muceniță, cu osârdie căutând avuția cea nestricăcioasă și veșnică în ceruri, și bucurându-te ai intrat în priveliștea mucenicilor.

Slavă...

Spre chinuri, spre dureri, spre bătăi de multe feluri, ai alergat fără temere, Muceniță, că ai avut întru ajutor Darul Mântuitorului întărindu-te.

Și acum..., a Născătoarei:

Ceea ce ai născut izvorul nepătimirii, tămăduiește-mă pe mine cel ce sunt rănit de patimi și din focul cel veșnic mă răpește, ceea ce singură ești de Dumnezeu dăruită Fecioară.

Cântarea a 3-a:

Irmos: Pe piatra credinței...

Întreitele valuri ale chinurilor împresurându-te, nu au putut mișca turnul inimii tale prealăudată, căci era întărit pe piatra dragostei lui Hristos, Căruia strigai: Nu este sfânt afară de Tine, Doamne.

Cel ce a purtat neputința oamenilor, a întraripat neputința ta cu puterea Sa. Pentru aceasta pe balaurul, ca pe un neputincios l-ai trântit la pământ, Muceniță, strigând cu credință: Nu este sfânt, afară de Tine, Doamne.

Slavă...

Puțurile nelegiuirii le-ai uscat, cu râurile sângiurilor tale, Fericită? Iar acum te îndulcești de râul desfătării, și locuiești în lumină neînserată, strigând: Nu este sfânt afară de Tine, Doamne.

Și acum..., a Născătoarei:

Zămislirea și nașterea ta este mai presus de cuvânt, că ai născut pe Cel ce a făcut veacurile cu cuvântul, Care a izbăvit de necuvântare marginile lumii, Fecioară neispitită de bărbat, pe Care roagă-L totdeauna, să ne mântuim noi.

Irmosul:

Pe piatra credinței întărindu-mă, lărgit-ai gura mea asupra vrăjmașilor mei, că s-a veselit duhul meu a cânta: Nu este sfânt ca Dumnezeul nostru și nu este drept, afară de Tine, Doamne.

CONDACUL Muceniței, glas 4.

Podobie: Arătatu-te-ai astăzi lumii...

Luminat ai strălucit întru pătimirea ta, răbdătoare de chinuri, ceea ce te-ai mohorât în sângiurile tale, și ca o frumoasă porumbiță, către Cer ai zburat Tatiano! Roagă-te dar pentru cei ce pururea te cinstesc pe tine.

Sedealna, glas 1.

Podobie: Mormântul tău...

Pe urmele Iubitului tău urmând, cinstită Tatiano, cu osârdie ai râvnit morții Aceluia și patimii celei curate. Pentru aceasta ai și aflat cămara cea cerească, purtând cununa nestricată, după vrednicie, și slavă nemuritoare.

Slavă..., Și acum..., a praznicului, asemenea.

Ploaia cea mare, vine către râurile apelor, vrând să Se boteze cu trupul. Către Care spăimântându-se dumnezeiescul Mergător înainte, zicea: Cum Te voi boteza neavând nicicum întinăciune? Cum îmi voi tinde dreapta pe creștetul, de Care se cutremură toate.

Cântarea a 4-a:

Irmos: Te laud pe tine...

Frumoasă statornicie a sufletului având Tatiana, strălucind cu frumusețea bunei credințe și cu lumina muceniciei minunat, se sălășluiește cu Mirele Cel Curat.

Pe cei fărădelege ce îți zgâriau obrazul cu fier, îi chinuiau nevăzut îngerii cerești, fiind trimiși de la Dumnezeu spre ajutorul tău, Muceniță, care s-au minunat de răbdarea ta.

Slavă...

Propovăduind pe Hristos, după lege, ai biruit pe cei fărădelege și te-ai adus Lui jertfă fără prihană, bineprimită și prea-desăvârșită, strigând: Pe Tine iubindu-Te Mântuitorule mă junghii.

Și acum..., a Născătoarei:

Către liman liniștit îndreptează-mă Mireasă a lui Dumnezeu Preasfântă, că furtuna și valul păcatului mă viscolește, suflându-se cumplit de vânturile duhurilor celor viclene, care mă necăjesc.

Cântarea a 5-a:

Irmos: Lumina celor din întuneric...

Frica lui Dumnezeu primindu-o în pântecele cugetului, ai născut minunat duh de mărturisire mântuitoare și de mucenicie, ceea ce ești cu cuget viteaz, pătimind tare și biruind începătoriile cele potrivnice.

Ceea ce s-a împreunat cu Tine prin nepătimire, urmând patimii Tale celei cinstite și fericite, Dătătorule de viață, Hristoase, pătimește cu osârdie, tăindu-i-se mădularele, strigând: Alt Dumnezeu afară de Tine nu știu.

Slavă...

Cu rază luminătoare strălucești, luminându-te cu luminarea Sfântului Duh. Și luminezi inimile credincioșilor risipind întunericul păcatului, Muceniță a lui Hristos purtătoare de chinuri preacinstită.

Și acum..., a Născătoarei:

Norule cel luminos al Soarelui, luminează-mi mie lumină ca să risipească întunericul păcatelor mele. Dă-mi mână celui ce sunt căzut în noroiul păcatelor, ridică-mă de unde zac; că tu singură ești îndreptarea lui Adam celui căzut.

Cântarea a 6-a:

Irmos: Întru adâncul păcatelor...

Dacă a cunoscut cinstita Muceniță, că ai fost întins pe lemn Hristoase, rabdă spânzurare și zgârieturile trupului, pentru dragostea Ta, Atotputernice.

Sălbaticele fiare s-au rușinat de tine când te chinuiai bărbătește în mijlocul priveliștei, ca și mai înainte de Tecla ceea ce a pătimit, a cărei râvnă ai avut pururea fericită.

Slavă...

Venindu-ți îngeri cerești în mijlocul temniței, te-au luminat cu lumină, ușurându-te de dureri și mărindu-te ca pe o mielușea a lui Dumnezeu.

Și acum..., a Născătoarei:

Din toate neamurile te-a ales pe tine podoaba lui Iacov, pe care te-a iubit Făcătorul, Preacurată, și din tine răsărind S-a arătat.

Irmosul:

Întru adâncul păcatelor fiind înconjurat, chem adâncul milostivirii Tale cel neurmat, din stricăciune Dumnezeule scoate-mă.

CONDACUL și ICOSUL praznicului.

CONDACUL, glas 4.

Arătatu-te-ai astăzi lumii, și lumina Ta Doamne s-a însemnat peste noi, care cu cunoștință Te lăudăm. Venit-ai și Te-ai arătat Lumina cea neapropiată.

ICOS

Galileii neamurilor, laturii Zabulonului, și pământului Neftalimului, precum a zis Proorocul, lumină mare a strălucit Hristos. Celor întunecați Rază luminoasă S-a arătat, Care în Betleem a răsărit, și mai vârtos din Maria Domnul în toată lumea și-a răspândit razele, Soarele dreptății. Pentru aceasta cei din Adam goi, veniți toți să ne îmbrăcăm într-însul, ca să ne încălzim, că acoperă pe cei goi, și luminează pe cei întunecați. Venit-ai și te-ai arătat lumina cea neapropiată.

SINAXAR

În această lună, în ziua a douăsprezecea, pomenirea Sfintei Mucenițe Tatiana.

Stih: Sabia a pricinuit Tatianei cunună neveștejită.

Care întru toate se află strălucită.

Întru această lună în a douăsprezecea zi,

Tatiana de sabie se săvârși.

Aceasta a fost din Roma cea veche, pe vremea împărăției lui Alexandru, din tată ce a fost în trei rânduri la dregătoria Ipatiei. Și după orânduiala bisericii, ea era diaconiță, și pentru că mărturisea pe Hristos, au adus-o la împăratul. Și intrând cu dânsul în capiștea idolilor, a clătit și a surpat jos prin rugăciune, idolii ce erau într-însa. De care lucru s-a bătut peste obraz și cu undițe i-au rupt pleoapele ochilor. După aceea spânzurând-o, au strujit-o și i-au ras capul, apoi dându-o fiarelor și focului și rămânând nevătămată i-au tăiat capul.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Mucenic Petru Avesalomiteanul.

Stih: Petru pe cărbuni aprinși dulce duhul își dă.

De dumnezeiasca dragoste aprinzându-i-se inima.

Acesta sporind întru bună cinstirea credinței și întru virtutea trupească, tânăr cu vârsta, în priveliște pe Hristos a mărturisit. Deci ighemonul Elevterupolei, prinzându-l pe el și nici cu măguliri înmuindu-l, nici cu îngroziri înspăimântându-l, prin foc s-a săvârșit, întru care Sfântul a primit cununa muceniciei.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Mucenic Mertie.

Stih: Pe Dumnezeul cel singur înalt puternic ai dorit,

Și ai fost bătut Mertie foarte cumplit.

Acesta a fost adus la Dioclețian împăratul, când el se ostășea sub ceata maurilor, și fiind silit ca să aducă jertfă idolilor și neplecându-se, a fost descins de ostășie și de cin, și i s-a strujit trupul cu bătăi. Deci răbdând el întru munci, încât nici glas n-a scos, minune și înspăimântare da tiranului. Pentru care spre mai mult întinzându-se munca, fiindcă nu se afla loc în trupul Mucenicului, necuprins de răni, a poruncit să se sloboază din munci și să se arunce în temniță. Deci trecând opt zile și mult sânge curgând din răbdătorul lui trup, și multă mireasmă făcându-se, apoi obosit de dureri fericitul, și-a dat cinstitul său suflet în mâinile lui Dumnezeu.

Tot în această zi, Sfinții opt Mucenici de la Niceea, care de sabie s-au săvârșit.

Stih: Ceata oarecare de opt la număr omoară sabia,

Vrând să afle viața veacului al optulea.

Tot în această zi, Sfânta Muceniță Evtasia, care de sabie s-a săvârșit.

Stih: Însuși lui Dumnezeu Mântuitorului lumii,

Evtasia și-a dat capul prin tăierea sabiei.

Tot în această zi, pomenirea Preacuviosului Părintelui nostru și de minuni făcătorul Ilie.

Stih: Alt făcător de minuni Ilie s-a arătat,

Acest Ilie făcător de minuni cu adevărat.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne miluiește-ne și ne mântuiește pe noi, Amin.

Cântarea a 7-a:

Irmos: Porunca cea potrivnică...

Tăindu-te tare cu sabia, ai răbdat cu tărie tăierea sânilor, ca o nebiruită și cu foc din Cer ai ars Muceniță pe cei ce nu vreau să se închine lui Dumnezeu, pe Care toată făptura mărindu-L, Îl laudă.

Purtând în inimă dumnezeiescul foc al dragostei Tale Hristoase, cea pururea pomenită nu s-a temut de focul cel asemenea cu dânsa rob, asemănându-se la bărbăție și la tărie tinerilor celor mai de înainte.

Slavă...

Sălbătăcia fiarelor s-a supus ție, căscările leilor le-ai trecut nevătămată, mărindu-te pe tine Dumnezeu, pe Care L-ai slăvit, plinind patimile Lui în trupul tău, prealăudată.

Și acum..., a Născătoarei:

Ceea ce ai născut nouă viață Ipostatnică, care cu moartea pe moarte arătat a pierdut-o, omoară patimile trupului nostru, care te cinstim pe tine cu credință Curată, ca pe o Născătoare de Dumnezeu și proslăvită.

Cântarea a 8-a:

Irmos: Pe Cel ce S-a pogorât...

Împodobindu-te cu bunătăți, te-ai înfrumusețat cu podoabele muceniciei, și te-ai logodit cu Mirele Cel mai frumos decât toți oamenii, strălucind cu frumusețea nemuririi, Tatiano de Dumnezeu cugetătoare.

Împreună cu slujitorii cei fără de trup, preamăreai la închisoare pe mărirea dumnezeieștii străluciri, și rămânând neapropiată de toți cei ce erau ținuți de întunericul înșelăciunii.

Binecuvântăm pe Tatăl...

Zdruncinarea mădularelor tale, a slăbit meșteșugirile vrăjmașului și curgerea sângiurilor a uscat pâraiele cele cumplite ale nedumnezeirii, arătându-se nouă noian de minuni, preacurată.

Și acum..., a Născătoarei:

Mântuiește, milostivește-te spre noi ceea ce ai născut mai presus de cuvânt, pe îndurătorul Dumnezeu Mântuitorul, ridicând de la noi arsurile cugetelor și zăduful patimilor, cu rugăciunile tale Maică Curată Fecioară.

Irmosul: Să lăudăm bine să cuvântăm...

Pe Dumnezeu, Carele S-a pogorât în cuptorul cel cu foc la tinerii evreiești și văpaia întru răcoreală o a prefăcut, ca pe Domnul lăudați-L lucrurile, și Îl preaînălțați întru toți vecii.

Cântarea a 9-a:

Irmos: Pe Dumnezeu Cuvântul...

După chinurile cele multe, cumplitul judecător, te-a pus la osânda sabiei, Muceniță, la a cărei suire s-au veselit cetele cele îngerești, iar Hristos te-a încununat pe tine, cu dreapta cea atotputernică, ca pe una ce te-ai chinuit după lege.

Împreună cu cetele cele prealuminate ale mucenicilor te-ai sălășluit, și apropiindu-te mai arătat la Dumnezeu, vezi cele ce văd îngerii și ca o fecioară curată locuiești în cămara Mirelui tău, rugându-te să se mântuiască cei ce cu dragoste te cinstesc.

Slavă...

Izvor pecetluit și grădină închisă, Dar cinstit și sfințit, mireasă a lui Hristos nestricată, jertfă și junghiere, mielușa și frumoasă porumbiță a Stăpânului tuturor te propovăduim Tatiano.

Și acum..., a Născătoarei:

Ceea ce primești glasurile celor ce cu credință cer de la tine folosință, care singură ești scăparea credincioșilor, mântuiește, milostivește-te Stăpână, păzește de stricăciune și de toată asuprirea pe cei ce cu dragoste și cu credință pururea te măresc.

Irmosul:

Pe Dumnezeu Cuvântul cel din Dumnezeu, Care cu negrăită înțelepciune a venit să înnoiască pe Adam cel căzut rău prin mâncare întru stricăciune, din Sfânta Fecioară negrăit întrupându-Se pentru noi credincioșii, cu un gând întru laude Îl mărim.

LUMINÂNDA

Podobie: Arătatu-s-a Mântuitorul...

Pentru dragostea lui Hristos ai răbdat chinuri, tu Tatiano cea cu gând vitejesc, și puterea dracilor vitejește ai pierdut-o. Pentru aceasta toți cu credință te fericim.

Slavă..., Și acum..., a praznicului.

Arătatu-s-a Mântuitorul, Darul și Adevărul, în repejunile Iordanului, și pe cei ce erau întru întuneric și în umbră dormeau, i-a luminat. Pentru că a venit și S-a arătat Lumina cea neapropiată.

LA STIHOAVNĂ

Stihirile praznicului, glas 6.

Podobie: Îngereștile puteri...

Lumină din lumină fiind Iisuse al meu lumină, ne-ai luminat pe noi cu strălucirea Ta cea negrăită, ca cei ce eram mai înainte orbiți de șarpe în Eden. Acum văzând lumina la Iordan, toți cântăm luminii Tale cu credință: Bine ești cuvântat Cel ce Te-ai arătat, Dumnezeul nostru slavă Ție.

Stih: Marea a văzut și a fugit, Iordanul s-a întors înapoi.

Tăinuitorule ispravnice al înfricoșatelor taine, Mergătorule înaintea bucuriei și însuți văzătorule al Duhului, roagă-te Cuvântului, Carele S-a botezat de tine precum bine a voit, să ne dea nouă pururea iertare păcatelor, care cântăm Lui: Bine ești cuvântat Cel ce Te-ai arătat Dumnezeul nostru slavă Ție.

Stih: Ce-ți este ție Mare că ai fugit și tu Iordane că te-ai întors înapoi.

Să ridicăm credincioșii cu înțelegere inimile, să alergăm degrab la rîurile Iordanului și să vedem pe Ziditorul, trupește botezându-Se de Ioan Mergătorul înainte, și cu dânsul pe Dumnezeu cuvântând să zicem: Bine ești cuvântat Cel ce Te-ai arătat, Dumnezeul nostru slavă Ție.

Slavă..., Și acum..., asemenea.

O, ce rânduială dumnezeiască, mai presus de gând! Cum Făcătorul a stătut înaintea făpturii, și-și pleacă capul la dânsul, căci ne aduce nouă prin pildă chipul smereniei, celor ce suntem luminați întru El, pentru Care cântăm: Bine ești cuvântat Cel ce Te-ai arătat, Dumnezeul nostru, slavă Ție.

Și cealaltă slujbă a Utreniei după rânduială și Otpustul.

LA LITURGHIE

Fericirie, din Canonul praznicului. Cântarea a 7-a pe 6.