TIPIC

LMaMiJVSD
123
45678910
11121314151617
18192021222324
252627282930

2026-01-15 — joi

Sf. Cuv. Pavel Tebeul și Ioan Colibașul

Ap. Iacov 1, 19-27 · Ev. Marcu 10, 17-27 · glas 6

Apostolul — Iacov 1, 19-27

Iacob 1, 19-27

19Să știți, iubiții mei frați: orice om să fie grabnic la ascultare, zăbavnic la vorbire, zăbavnic la mânie.

20Căci mânia omului nu lucrează dreptatea lui Dumnezeu.

21Pentru aceea, lepădând toată spurcăciunea și prisosința răutății, primiți cu blândețe cuvântul sădit în voi, care poate să mântuiască sufletele voastre.

22Dar faceți-vă împlinitori ai cuvântului, nu numai ascultători ai lui, amăgindu-vă pe voi înșivă.

23Căci dacă cineva este ascultător al cuvântului, iar nu și împlinitor, el seamănă cu omul care privește în oglindă fața firii sale;

24S-a privit pe sine și s-a dus și îndată a uitat ce fel era.

25Cine s-a uitat, însă, de aproape în legea cea desăvârșită a libertății și a stăruit în ea, făcându-se nu ascultător care uită, ci împlinitor al lucrului, acela fericit va fi în lucrarea sa.

26Dacă cineva socotește că e cucernic, dar nu își ține limba în frâu, ci își amăgește inima, cucernicia acestuia este zadarnică.

27Cucernicia curată și neîntinată înaintea lui Dumnezeu și Tatăl, aceasta este: să cercetăm pe orfani și pe văduve în necazurile lor, și să ne păzim pe noi fără de pată din partea lumii.

Evanghelia — Marcu 10, 17-27

Marcu 10, 17-27

17Și când ieșea El în drum, alergând la El unul și îngenunchind înaintea Lui, Îl întreba: Învățătorule bun, ce să fac ca să moștenesc viața veșnică?

18Iar Iisus i-a răspuns: De ce-Mi zici bun? Nimeni nu este bun decât unul Dumnezeu.

19Știi poruncile: Să nu ucizi, să nu săvârșești adulter, să nu furi, să nu mărturisești strâmb, să nu înșeli pe nimeni, cinstește pe tatăl tău și pe mama ta.

20Iar el I-a zis: Învățătorule, acestea toate le-am păzit din tinerețile mele.

21Iar Iisus, privind la el cu dragoste, i-a zis: Un lucru îți mai lipsește: Mergi, vinde tot ce ai, dă săracilor și vei avea comoară în cer; și apoi, luând crucea, vino și urmează Mie.

22Dar el, întristându-se de cuvântul acesta, a plecat mâhnit, căci avea multe bogății.

23Și Iisus, uitându-Se în jur, a zis către ucenicii Săi: Cât de greu vor intra bogații în împărăția lui Dumnezeu!

24Iar ucenicii erau uimiți de cuvintele Lui. Dar Iisus, răspunzând iarăși, le-a zis: Fiilor, cât de greu este celor ce se încred în bogății să intre în împărăția lui Dumnezeu!

25Mai lesne este cămilei să treacă prin urechile acului, decât bogatului să intre în împărăția lui Dumnezeu.

26Iar ei, mai mult uimindu-se, ziceau unii către alții: Și cine poate să se mântuiască?

27Iisus, privind la ei, le-a zis: La oameni lucrul e cu neputință, dar nu la Dumnezeu. Căci la Dumnezeu toate sunt cu putință.

TipiconalSursa: Anuar liturgic și tipiconal 2026

La Vecernie (miercuri seara), se citește Catisma de rând. La Doamne, strigat-am..., se pun Stihirile pe 6: 3 ale Cuviosului Pavel, glas 2, și 3 ale Cuviosului Ioan, Slavă..., a Cuviosului Ioan, Și acum..., a Născătoarei de Dumnezeu, din Minei. La Stihoavnă, se pun Stihirile din Octoih, glas 6, Slavă..., a Cuviosului Pavel, din Minei, glas 6, Și acum..., a Născătoarei de Dumnezeu, din Minei. După: Acum slobozește..., Troparul Cuviosului Pavel, glas 1, Slavă..., al Cuviosului Ioan, glas 4, Și acum... al Născătoarei de Dumnezeu (glas 4, de la sfârșitul Mineiului, miercuri seara), Ectenia întreită și Otpustul mare: Hristos, adevăratul nostru Dumnezeu...

La Pavecerniță se pune Canonul Născătoarei de Dumnezeu, după obicei.

La Utrenie (joi dimineața), la Dumnezeu este Domnul..., se cântă Troparul Cuviosului Pavel (de două ori), Slavă..., al Cuviosului Ioan, și acum..., al Născătoarei de Dumnezeu (pe glas 4, de la sfârșitul Mineiului). După obișnuitele Catisme, Sedelnele din Octoih. După Psalmul 50, Canoanele pe 14: primul Canon al Octoihului, cu Irmosul, pe 6, și amândouă Canoanele Cuvioșilor, pe 8. După Cântarea a 3-a, Condacul Cuviosului Pavel, apoi Sedealna Cuviosului Pavel, Slavă..., a Cuviosului Ioan, Și acum... a Născătoarei de Dumnezeu. După Cântarea a 6-a, punem Condacul și Icosul Cuviosului Ioan, și Sinaxarul. După Cântarea a 8-a se cântă Ceea ce ești mai cinstită... După Cântarea a 9-a, se pune Luminânda Cuviosului Pavel, glas 2, Luminânda Cuviosului Ioan, același glas, Slavă..., alta a Cuviosului Ioan, asemenea, Și acum..., a Născătoarei de Dumnezeu, din Minei, glas 3. La Stihoavnă, se pun Stihirile din Octoih, Slavă..., a Cuviosului Pavel, din Minei, glas 8: Mulțimile călugărilor..., Și acum..., a Născătoarei de Dumnezeu, din Minei. După: Bine este a ne mărturisi Domnului... Troparul Cuviosului Pavel, Slavă..., al Cuviosului Ioan, Și acurn..., al Născătoarei de Dumnezeu (glas 4, joi dimineață la sfârșitul Utreniei), Ectenia și Otpustul.

La Liturghie, Fericirile pe 8: din Canonul Cuviosului Pavel, de la Cântarea a 3-a, pe 4, și din Canonul Cuviosului Ioan, de la Cântarea a 6-a, pe 4. Apostolul și Evanghelia: ale Cuvioșilor, de la 15 ianuarie. Chinonicul: Bucurați-vă drepților...

Anuar liturgic și tipiconal 2026Pag. 66–67

Mineiul: 15 ianuarieSursa: Mineiul pe ianuarie, 1926 · text: Episcop Petru Pruteanu (slujbe.teologie.net)

LA VECERNIE

La Doamne strigat-am..., Stihirile pe 6, glas 2.

Podobie: Când de pe lemn...

Când din voie dumnezeiască ai părăsit grijile vieții cu înțelepciune, Părinte, și ai alergat către ostenelile sihăstriei, atunci cu bucurie ai mers în pustii neumblate, înfierbântându-te de dragostea iubirii Domnului. Pentru aceasta, pustiind patimile cu petrecerea întru cele bune, ca un înger ai viețuit.

Din tinerețe osebindu-te pe sineți Părinte de toată adunarea oamenilor, întâi tu ai apucat pustietatea Pavele, mai mult decât toți sihaștrii și în toată viața ai fost necunoscut. Pentru aceea cu voie dumnezeiască te-a aflat Antonie ca pe o comoară ascunsă și lumii te-a arătat.

Străină petrecere viețuind Pavele pe pământ, ai locuit împreună cu fiarele, slujindu-te Cuvioase, prin pasăre, din voie dumnezeiască. Și aceasta văzându-o marele Antonie când te-a aflat, umplându-se de mirare, neîncetat slăvea pe Purtătorul de grijă al tuturor și Stăpânul ca pe un Dumnezeu.

Alte Stihiri ale Sfântului Ioan, glasul și Podobia, asemenea.

Când cu chemarea cea dumnezeiască bucurându-te, ai fugit de frumusețea lumii, Părinte, atunci calea cea strâmtă și cu osteneli și prea-aspră mai mult ai socotit, decât calea desfătării. Drept aceea prin scăparea și goliciunea tuturor poftelor, îmbrăcându-te în chip dumnezeiesc, ai luat asupra ta purtarea de grijă a sufletelor, de Dumnezeu fericite.

Viețuirea cea străină și începerea cea străină ai înțeles, fiind rănit de dragostea lui Hristos, a Căruia sărăcie cea nespusă ai iubit. Și înaintea porților părinților tăi, ca unul cel fără casă te-ai chinuit, fiind înghesuit și scârbit, Părinte. Drept aceea umplându-te de daruri, moștenești avuția cea nerisipită în ceruri.

Purtând în mâini Sfânta Evanghelie, acesteia împlinitor te-ai arătat, Părinte. Că lepădându-te de averile părinților, cu lacrimi și cu strâmtoare ai săvârșit toată viața ta Preacuvioase Ioane. Drept aceea cu dumnezeiască mângâiere și neîncetată veselie te îndulcești acum, de Dumnezeu mărite.

Slavă..., a Sfântului Ioan, glas 2.

Lepădându-te de lume și de cele ce sunt în lume, Preacuvioase și luând Evanghelia, evanghelicește ai urmat lui Hristos. Și într-o colibă, ca într-un rai tăinuit viețuind cu petrecerea cea desăvârșit cumplită a trupului, ai sugrumat pe balaurul cel ucigaș de oameni. Drept aceea petrecând în ceruri Ioane preafericite, cere-ne nouă mare milă.

Și acum..., a Născătoarei:

Podobie: Când de pe lemn...

Bucură-te stea cu chip de soare, bucură-te pricina tuturor bunătăților Preacurată. Bucură-te ceea ce ai încăput pe Dumnezeu cel neîncăput, ceea ce ai odrăslit spicul nemuririi. Bucură-te dumnezeiască căruță, ușă prealuminată. Bucură-te pierderea blestemului celui strămoșesc Fecioară, care ești pricinuitoarea bunătăților.

A Crucii a Născătoarei, asemenea:

Când a văzut nestricata Mielușea pe Mielușelul său, ca pe un om, trăgându-L spre junghiere de bunăvoie, grăia plângând: Te grăbești acum Hristoase să mă faci fără de Fiu, pe mine care Te-am născut. De ce ai făcut aceasta Mântuitorule al tuturor? Însă laud și slăvesc bunătatea Ta cea desăvârșită și mai presus de minte și de cuvânt, Iubitorule de oameni.

STIHOAVNA din Octoih.

Slava a Sfântului, glas 6.

Cuvioase Părinte, în tot pământul a ieșit vestea faptelor tale. Pentru aceasta în ceruri ai aflat plata ostenelilor tale, taberele drăcești ai pierdut, cetele îngerești ai ajuns, a căror viață fără prihană ai urmat. Îndrăznire având către Dumnezeu, cere pace sufletelor noastre.

Și acum..., a Născătoarei.

Podobie: Toată nădejdea punându-și...

Bucură-te sfeșnic prealuminat, mai luminos decât luminile soarelui Stăpână. Bucură-te dezlegarea blestemului celui dintâi Preacurată Stăpână, nădejdea celor deznădăjduiți, chemarea cea din nou a neamului nostru. Bucură-te palatul cel luminos, al Împăratului tuturor, muntele cel gras, din care a ieșit Mântuitorul. Bucură-te făclia cea dumnezeiască și luminoasă a Dumnezeiescului Cuvânt. Bucură-te sfeșnic cu totul luminos. Bucură-te scaunul cel de foc.

A Crucii, a Născătoarei:

Sabie (precum a zis Simeon) prin inima ta a trecut Preacurată Stăpână, când ai văzut pe Cel ce a strălucit din tine (cu cuvânt negrăit), de cei fărădelege ca un osândit pe Cruce înălțat, și cu oțet și cu fiere adăpat, și în coastă împuns, și la mâini și la picioare pironit. Și tânguindu-te ai glăsuit strigând ca o Maică: Ce este această taină nouă preadulcele meu Fiu?

Troparul, glas 4:

Dumnezeul părinților noștri, Care faci pururea cu noi după blândețile Tale, nu depărta mila Ta de la noi; ci pentru rugăciunile lor, în pace îndreptează viața noastră.

Slavă..., alt Tropar, glas același.

Din pruncie pe Domnul iubind cu căldură, lumea ai lăsat și cele în lume frumoase. Și postnicind cu cuviință ți-ai pus coliba înaintea porților părinților tăi. Zdrobit-ai cursele dracilor, Preafericite, pentru aceasta pe tine Ioane, Hristos după vrednicie te-a preamărit.

Și acum..., al Născătoarei.

LA UTRENIE

CANOANELE

Din Octoih unul cu Irmosul, pe 6, și ale sfinților două pe 8.

CANONUL Sfântului Pavel.

Facere a lui Ioan Monahul.

Cântarea 1-a, glas 8:

Irmos:

Să cântăm Domnului, Celui ce a povățuit pe poporul său prin marea Roșie, cântare de biruință, că S-a proslăvit.

Pe Pavel purtătorul de Dumnezeu, ca pe o podoabă a sihaștrilor credincioșii adunându-ne, cu cântări după datorie să-l cinstim.

Făcutu-te-ai pustiului întâi cetățean Pavele pururea pomenite, arătându-te moștean împărăției prin sihăstrie.

Cu totul curățindu-te pe tine însuți prin înfrânare, Preafericite, te-ai arătat lăcaș lui Dumnezeu și cu îngerii împreună locuitor.

A Născătoarei:

Născătoare de Dumnezeu Preacurată, ceea ce mai presus de fire ai născut întrupat pe Cuvântul cel veșnic și mai presus de toate, pe tine te lăudăm.

Alt CANON al Sfântului Ioan.

Facere a lui Iosif.

Cântarea 1-a, glas 2:

Irmos: Întru adânc a așternut...

Îmbogățindu-te cu bunătățile cele dumnezeiești, ai defăimat bogăția cea pământească și ai câștigat pe cea cerească. Pentru aceea fiind eu sărac de cunoștința cea dumnezeiască, îmbogățește-mă cu Darul, ca să-ți laud viețuirea cea întocmai cu îngerii, Părinte.

Jugului celui bun al Domnului supunându-te, Fericite, din tinerețe te-ai nevoit cu lupte sihăstrești, întrarmându-te pe tine cu smerirea lui Hristos. Prin Care te-ai înălțat Ioane către înălțimea cea cerească.

Slavă...

Ca unul ce ai umblat pe cărarea cea strâmtă, cu scârbe și cu lacrimi și cu suspinuri și cu rele pătimiri, Preacuvioase, ai ajuns la lărgime preamare, aflându-ți sălășluire vrednică ostenelilor tale Părinte, vrednicule de mirare.

Și acum..., a Născătoarei:

De cumplite vicleniri ale patimilor viscolindu-mă Fecioară și clătinându-mă de năvălirile păcatelor, prealăudată, năzuiesc cu dragoste către folosința ta cea neadormită, pururea Fecioară, milostivește-te spre mine și mă mântuiește.

Cântarea a 3-a:

Irmos:

Cela ce ai întărit cu cuvântul cerurile și pământul l-ai întemeiat pe ape multe, întărește-mă către cântarea slavosloviei Tale, Doamne.

Întinzându-ți ochiul sufletului către Dumnezeu, pe Dânsul l-ai iubit Părinte, urând cele pământești, și petrecând viață îngerească.

Cu razele bunătăților, arătat ai gonit negura patimilor, Părinte, primind în inima ta luminarea Duhului.

Hrănindu-te cu pâinea cea cerească ca odinioară Ilie prin corb, ai scăpat de Izabela cea înțelegătoare, la acoperământul lui Hristos.

A Născătoarei:

Împăratul slavei și Făcătorul, din vopseala sângiurilor Născătoarei de Dumnezeu vopsindu-și haina cea împărătească, tăinuit a mohorât-o.

Alt Canon,

Irmos: Înflorit-a pustia ca crinul...

Rugăciunile tale, ca o tămâie cu bună mireasmă, ai adus Atotvăzătorului, Preacuvioase, Care mirosind, le-a primit și te-a numărat pe tine în cetele sihaștrilor.

Arătatu-te-ai ca o minune prea-mare, spăimântând inimile celor binecredincioși, Preacuvioase, în ce chip ai răbdat la porțile părinților tăi și sărac și scârbit.

Slavă...

După lege nevoindu-te întru rugăciuni și în postiri, întru nepătimire te-ai îmbrăcat, Preacuvioase, smerindu-ți zburdările trupului, cu puterea Dumnezeiescului Duh.

Și acum..., a Născătoarei:

Ca pe un trandafir, cu miros de mir, din văi te-a aflat pe tine Curată, Cel Curat, și a locuit întru tine, umplând de bun miros omenirea.

Irmosul:

Înflorit-a pustia ca crinul Doamne, Biserica păgânilor cea stearpă prin venirea Ta, întru care s-a întărit inima mea.

CONDACUL Sfântului Pavel, glas 3.

Podobie: Fecioara astăzi...

Ca pe o lumină neapusă a soarelui celui înțelegător, adunându-ne astăzi cu cântări te lăudăm, că ai luminat pe toți cei ce erau întru întunericul necunoștinței, suindu-i către dumnezeiasca înălțime, podoaba Tebeilor și părinților și sihaștrilor tare temelie, Preacuvioase Pavele.

Sedealna Sfântului Pavel, glas 1.

Podobie: Mormântul tău...

Frumusețile lumii din inimă urând, și pe unul Dumnezeu din suflet iubind Pavele, ai ajuns în pustiu ca într-o cetate de locuit, și dându-te numai la priviri nemișcate, cu trupul fiind, te-ai arătat ca un înger. Pentru aceasta te cinstim.

Slavă..., altă Sedealna, glas 2.

Podobie: De frumusețea fecioriei tale...

Părăsind avuția cea stricăcioasă și mărirea cea trecătoare, ai dobândit avuția cea cerească fericite Părinte, și lauda cea cu adevărat veșnică. Pentru aceasta fericim sfântă adormirea ta, și întru dânsa prăznuind, strigăm ție: Pomenește-ne pe noi, ca cel ce ai îndrăzneală către Domnul, Ioane.

Și acum..., a Născătoarei, asemenea.

Ca o vie nelucrată Fecioară, Strugurul cel preafrumos L-ai crescut, Cel ce izvorăște nouă vinul mântuirii, care veselește sufletele și trupurile tuturor. Pentru aceasta pe tine ca pe o pricinuitoare a bunătăților, fericindu-te pururea, cu îngerul strigăm ție: Bucură-te cea plină de daruri.

A Crucii, a Născătoarei, asemenea.

Cea neispitită de nuntă, Curata și Maica Ta, Hristoase, văzându-Te pe Tine mort spânzurat pe lemn, ca o Maică plângând a grăit: Ce Ți-a răsplătit ție adunarea iudeilor cea fărădelege și nemulțumitoare? Care cu multe și mari darurile Tale, Fiul meu s-a desfătat, laud plecăciunea Ta cea dumnezeiască.

Cântarea a 4-a:

Irmos:

Cuvinte, din munte umbros din una Născătoarea de Dumnezeu, cu dumnezeiască vedere, proorocul mai înainte a cunoscut că vei să Te întrupezi, și cutremurându-se, slăvea puterea Ta.

Fiind sădit în casa lui Dumnezeu, ai odrăslit buna rodire a bunătăților, și năvălirile trupului le-ai veștejit cu sihăstria ta.

Cu focul dragostei lui Hristos, ai ars spinii patimilor, și pe tine te-ai arătat Părinte, lăcaș Duhului.

Cu toiagul vieții tale celei îmbunătățite, ca pe niște fiare ai gonit patimile. Pentru aceea și moartea ta fiare ți-a adunat spre îngroparea ta.

A Născătoarei:

Haină mohorâtă tăinuit s-a țesut Dumnezeului tuturor, din preacurate sângiurile tale Născătoare de Dumnezeu, cu care împodobindu-se, ne-a împreunat pe noi cu Dumnezeu și Tatăl.

Alt Canon,

Irmos: Venit-ai din Fecioara...

În haine sărăcești, te-ai arătat comoară ascunsă, de Dumnezeu insuflate, că ai iubit podoaba dumnezeiască și cu aceea îmbrăcându-te, ai intrat în cămara Mirelui cea de sus.

Primind sămânța cea cerească în brazdele inimii, de Dumnezeu insuflate, ai odrăslit spic veselitor, care hrănește gândurile celor ce te laudă, urmându-ți cu cuviință.

Slavă...

În colibă prea-mică și strâmtă petreceai dumnezeiescule, din voia ta făcându-te alt Lazăr sărac. Pentru aceea te odihnești acum în sânurile lui Avraam, Părinte Cuvioase.

Și acum..., a Născătoarei:

Îndreptează-mi mișcările sufletului Preacurată, către dumnezeieștile porunci ale Celui ce a strălucit din pântecele tău, mântuindu-mă de viforul smintelilor vieții, cu mijlocirile tale.

Cântarea a 5-a:

Irmos:

Mânecând strigăm Ție, Doamne: Mântuiește-ne pe noi, că Tu ești Dumnezeul nostru, afară de Tine pe altul nu știm.

Fiind vestit întru cântări și în postiri, în rugăciuni și în privegheri, Fericite, către Dumnezeu te-ai sălășluit Cuvioase Pavele.

Viața ta a fost preacinstită întru Domnul, Pavele preafericite, și îngroparea ta minunată.

Săvârșind călătoria sihăstriei, Cuvioase, te-ai făcut asemenea cu puterile cele de sus, Părinte.

A Născătoarei:

Și după naștere te lăudăm pe tine Fecioară Născătoare de Dumnezeu, că tu ai născut cu trup în lume pe Dumnezeu Cuvântul.

Alt Canon,

Irmos: Lumina celor din întuneric...

Străin te-ai făcut de dulcețile pământești; străin de ai tăi, străin de părinții tăi cu a ta voie, și curățindu-te pe tine cu înfrânarea, te-ai unit cu Atotțiitorul, Părinte Ioane, sărăcindu-te cu duhul.

Făcându-te pe tine casă Sfintei Treimi, ai poftit a te strâmtora în colibă, curățindu-ți sufletul cu dumnezeieștile cugetări, văzând prin gând pururea frumusețea lui Dumnezeu cea negrăită, Părinte Ioane.

Slavă...

Arătatu-te-ai plinitor legii lui Dumnezeu, nealegând nimic mai de cinste decât dragostea Lui, cugetătorule de Dumnezeu. Că nu te-a slăbit pe tine dragostea părinților și a fraților, nici bogăția, nici dulceața trupului, Părinte.

Și acum..., a Născătoarei:

Pe Emanuil, Stăpânul tuturor ai născut fără stricăciune, rămânând Fecioară și după naștere, Maică Fecioară. Pe Care roagă-L neîncetat să mântuiască de supărarea vrăjmașilor, pe cei ce scapă sub acoperământul tău.

Cântarea a 6-a:

Irmos:

Haină luminoasă dă-mi mie, Cela ce Te îmbraci cu lumina ca cu o haină, Multmilostive Hristoase Dumnezeul nostru.

Întinzându-ți-se mâinile către Dumnezeu, sufletul tău Cuvioase l-ai pus lângă Dânsul, bineplăcând Lui și în zi și în noapte.

Adormirea ta au mărit-o oștile îngerilor, cetele proorocilor și ale Sfinților Apostoli, Cuvioase Părinte.

Scăpând de furtuna patimilor Cuvioase, cu vetreala sihăstriei celei desăvârșite, te-ai așezat la limanul cel neviforât al lui Hristos.

A Născătoarei:

Ceea ce ai născut prin cuvânt pe Cuvântul întrupat, rugămu-ne Fecioară, scapă de cursele vrăjmașului sufletele noastre.

Alt Canon,

Irmos: Întru adâncul păcatelor...

Pe șarpele cel trufaș l-ai biruit cu armele smereniei, Fericite, și înălțându-te întru Duhul, te-ai sălășluit în lăcașuri pururea veșnice.

Umplutu-te-ai de Darurile Duhului, și duhurile vicleniei le-ai supus ca un înțelept și cuminte, și cu totul dat lui Dumnezeu.

Slavă...

Fiind împodobit cu înălțările nepătimirii Părinte Ioane, măcar că te strâmtorai în colibă, și te împroșcai de supărări, dar răbdai întărindu-te dumnezeiește.

Și acum..., a Născătoarei:

Pe Cuvântul cel întocmai lucrător și de un Scaun Celui ce L-a născut, L-ai întrupat din pântecele tău Curată, Care pentru nespusă milostivirea Sa, S-a îmbrăcat cu toată omenirea noastră.

Irmosul:

Întru adâncul greșelilor fiind înconjurat, chem adâncul milostivirii Tale cel neurmat; din stricăciune Dumnezeule scoate-mă.

CONDACUL Sfântului Ioan, glas 2.

Podobie: Cele de sus căutând...

De cele de sus dorind a le dobândi, Preaînțelepte, frumusețile cele de jos cu chibzuire le-ai defăimat, și lui Hristos, Celui ce a sărăcit, împreună sărăcind, bucurându-te ai urmat Ioane. Către Care nu înceta, cu osârdie rugându-te pentru noi toți.

Alt CONDAC, asemenea.

Iubind Înțelepte sărăcia ceea ce nu se fură, bogăția părinților tăi ai urât. Și Evanghelia în mâinile tale ținând, ai urmat lui Hristos Dumnezeu, Ioane, rugându-te neîncetat pentru noi toți.

ICOS

Cine este îndestulat după vrednicie să laude ostenelile și durerile tale, și trudele cele multe, strălucirea și slava? Ci cu rugăciunile tale către Dumnezeu, cele bineprimite, Darul Duhului acum mie dăruiește-mi, ca să spun cu credință nevoințele tale cele mai presus de fire, și să laud suferirea ta cea mai presus de cuvânt și răbdarea la gândirea de cele de sus, Preafericite. Prin care pe vrăjmașul cel amăgitor l-ai rușinat. Nu înceta rugându-te pentru noi toți.

SINAXAR

În această lună, în ziua a cincisprezecea, pomenirea Preacuviosului Părintelui nostru Pavel Tebeul.

Stih: Dacă de minune porțile din Tebele Egiptului sunt,

Cu cât mai vârtos Pavel porțile vieții lăsând.

Întru această lună în a cinsprezecea zi,

Pavel odrasla Tebaidei, viața părăsi.

Acesta a fost pe vremea lui Deciu și Valerian prigonitorii creștinătății, fiind din Egipt, din Tebaida cea de sus. Deci cunoscând că vrea să-l vândă cumnatul său din zavistie, căci îi oprise partea ce i se cuvenea de la părinți, a fugit de s-a depărtat la munți, și mergând pururea mai înainte de multă vreme ce a trecut, și-a schimbat patima sa. În loc de a se teme de cel ce îl prigonea veni la dorire de călugărie. După aceea merse lângă o peșteră, în pustiul cel mai adânc, întru care petrecându-și toată vremea, care era multă, cu pace și cu lipsa poftelor, către Domnul a răposat. Pe acesta precum spun aflându-l marele Antonie, s-a minunat și pentru locul cel cu nevoie și pentru lungimea vremii și pentru osebire, că mai înainte de alții, a îndrăznit de a mers în părțile cele mai dinlăuntru ale pustiului, și și-a îndelungat alergătura nevoinței sale până la o sută treisprezece ani, că atâta a trăit, ieșind din tânără vârsta sa, din grijile lumii.

Tot în această zi, Preacuviosul Părintele nostru Ioan cel pentru Hristos sărac, care și Calivit s-a numit, adică colibaș.

Stih: Tânăr lepădător de lume, părăsindu-și coliba de pe pământ,

Nouă colibă în ceruri și-a zidit.

În a cincisprezecea zi,

Ioan coliba-și părăsi.

Acesta a fost în Constantinopol, fecior senatorului Eutropie și al Teodorei. Și din tinerețe încă a ieșit din școală, neștiind nimenea, nici părinții săi, nici dascălii, și s-a dus cu un călugăr la mănăstirea ce-i zic Ton Achimiton, adică a neadormiților, și s-a făcut călugăr, obișnuind a petrece cu multă nevoie. Și deoarece vicleanul diavol îl îmboldea cu dorul părinților săi, a biruit și întru aceasta pe vrăjmașul, că spunându-și gândul către egumenul mănăstirii, și cerând de la dânsul și de la toți frații rugăciune și iertăciune, spre ceea ce i s-a părut să facă, s-a dus la casa lui, cu chip sărăcesc, îmbrăcat cu rasă, unde petrecând strâmt într-o colibă câțiva ani și batjocorit de slugile sale, suferea dinafara porții văzând pe tatăl său și pe Maica sa, trecând cu lumești năluciri și păzindu-se în portul acel necunoscut. Când a fost să moară, a chemat pe Maica sa și cu vădirea evangheliei cea ferecată cu aur, care îi făcuse părinții, încă de când era la școală cu copii și așa s-a cunoscut că este fiul lor, și și-a dat sufletul în mâna lui Dumnezeu.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Mucenic Pansofie.

Stih: Și pe Pansofie, înșelătorilor, cu cât mai mult îl veți lovi,

Cu atâta și cununi mai multe îi veți împleti.

Acesta era din Alexandria având tată pe Nil, care era cinstit cu cinul de antipat. Deci pentru multa lui bogăție și pentru istețimea firească și pentru bunătatea părintească, a sporit la vârful învățăturii și a celei elinești și a celei creștinești. Acesta după săvârșirea tatălui, său, deșertându-și bogăția sa, spre ajutorul celor lipsiți, s-a dus în pustie, prin lepădarea de cele pământești căutând pe Domnul. Și petrecând în pustiuri douăzeci și șapte de ani, și în singurătate vorbind cu Dumnezeu, și mintea sa de la cele de jos, la cele de sus înălțându-o, fiind că nu era cu putință atâta bunătate a se ascunde, a fost pârât la Augustalie, guvernatorul Alexandriei, căruia i se încredințase de Deciu războiul cel împotriva creștinilor. Deci stând înaintea lui și din cuvintele lor, înfruntând înșelăciunea credinței iui, și trufia tiranului rușinându-o, a fost bătut cumplit și și-a primit cununa muceniciei.

Tot în această zi, Sfinții șase Părinți, care cu pace s-au săvârșit.

Stih: Șase strălucite suflete din viață zburând,

Cu îngerii cei cu câte șase aripi împreună se află stând.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne miluiește-ne și ne mântuiește pe noi, Amin.

Cântarea a 7-a:

Irmos:

Cela ce ai întemeiat pământul întru început și cerurile cu cuvântul le-ai întărit, bine ești cuvântat în veci, Doamne, Dumnezeul părinților noștri.

Cugetul trupului supunându-l Duhului, Cuviosul strigă: Bine ești cuvântat Doamne Dumnezeul părinților noștri.

Scăpând din cursele vrăjmașului Cuviosul, cu bucurie strigă: Bine ești cuvântat Doamne Dumnezeul părinților noștri.

Toată văpaia patimilor călcând sihăstrește Cuviosul, strigă: Bine ești cuvântat Doamne Dumnezeul părinților noștri.

A Născătoarei.

Cel ce ai făcut pe Fecioara Cer, și dintr-însa ai strălucit ca soarele, bine ești cuvântat Doamne Dumnezeul părinților noștri.

Alt Canon,

Irmos: Porunca cea potrivnică...

Calea cea strâmtă ai ales mai de cinste, decât cea largă minunate, și cu bucurie ai răbdat la porțile părinților tăi, înfruntându-te și trudindu-te cu multe boli, de Dumnezeu fericite.

Împodobitu-te-ai pe tine, Înțelepte, cu preafrumoase suișuri, omorându-ți cugetul trupului. Drept aceea te-ai mutat către cele cerești, numărându-te pururea cu cetele cinstiților părinți, vrednicule de minune.

Slavă...

Încredințându-te căilor care povățuiesc către odihnă dumnezeiască, te-ai abătut de la prăpăstiile dracilor, Fericite, fiind acoperit cu dumnezeiescul Dar, și strigând: Cela ce ești binecuvântat și prea proslăvit.

Și acum..., a Născătoarei:

Lăudăm nașterea ta binecuvântată, prin care ne-am mântuit din osârdia cea dedemult, și pe tine te fericim de Dumnezeu fericită, pe care singură te-a iubit, Cel ce este binecuvântat și proslăvit.

Cântarea a 8-a:

Irmos:

Pe Împăratul slavei Cel fără de început, de Care se înfricoșează puterile cerești, și se cutremură cetele îngerești, preoți lăudați-L, pogoare preaînălțați-L întru toți vecii.

Râvnit-ai lui Ioan Mergătorului înainte, cugetătorule de Dumnezeu sihăstrind în pustie. Cu care împreună te-ai învrednicit a dobândi viața cea adevărat veșnică.

Cu roua înfrânării ai stins de tot cuptoarele patimilor Părintele nostru, cu bună credință strigând: Popoare preaînălțați pe Hristos în veci.

Rai ai făcut cu adevărat pustiul strălucindu-te cu toată bunătatea într-însul. Drept aceea te-ai și învrednicit desfătării raiului.

A Născătoarei:

Ca una ce ai îndrăzneală către Dumnezeu prealăudată, Maica lui Dumnezeu, Marie, roagă-L pe Dânsul să ne mântuim de primejdii, cei ce te lăudăm pe tine cu credință.

Alt Canon,

Irmos: Pe Dumnezeu, Care S-a pogorât...

Țesându-ți ție însuți Ioane haină ce nu se învechește, împestrită cu bunătăți, te-ai îmbrăcat cu haină proastă, în chip de sărac petrecând la porțile părinților tăi.

Fără prihană, ca alt Iov înaintea porților ai pătimit rău ca în gunoi, suferind înfruntările slugilor tale, Înțelepte, chinuindu-te de foame și de sete. Drept aceea ai moștenit Împărăția cea de sus.

Binecuvântăm pe Tatăl...

Alt Avraam te-ai arătat, aducând ca pe un oaspete pe Treime la coliba ta, prin suișuri dumnezeiești și prin cugete curate și prin sărăcie desăvârșit, slujindu-i Ei, Fericite, întru toți vecii.

Și acum..., a Născătoarei:

Râu pururea curgător ni se izvorăște nouă, celor ce năzuim la tine Preacurată, din care luând Dar din-destul, lăudăm nașterea ta Preacurată, și o preaînălțăm întru toți vecii.

Irmosul: Să lăudăm, bine să cuvântăm...

Pe Dumnezeu, Care S-a pogorât în cuptorul cel cu foc la tinerii evreiești, și văpaia întru răcoreală o a prefăcut, ca pe Domnul lăudați-L lucrurile, și Îl preaînălțați întru toți vecii.

Cântarea a 9-a:

Irmos:

Pe Cel nevăzut cu chip dumnezeiesc primindu-L, neispitită de nuntă Fecioară și Maică, cu laude nașterea, ta o slăvim.

Ca pe o comoară înțelegătoare ascunsă, Cuvioase, Dumnezeu te-a descoperit lui Antonie, iar nouă te-a arătat spre slavă și veselie.

Pironindu-te pe sineți în frica lui Dumnezeu, Cuvioase, și săvârșindu-ți viața cu grija morții, te-ai învrednicit vieții, Părinte.

Ca unul ce ai îndrăzneală către Dumnezeu, roagă-te pentru noi, care îți săvârșim cu credință această pomenirea ta, Pavele fericite.

A Născătoarei:

Ceea ce ai zămislit pe Hristos cel fără început împreună cu Tatăl și cu Duhul Sfânt, și L-ai născut negrăit Fecioară, roagă-L ca să ne mântuim noi.

Alt Canon,

Irmos: Fiul Părintelui Celui...

Strigai Cuvioase: Puterea mea și lauda îmi este Domnul, întru Care biruiesc pe părtinitorul întunericului, nicicum nu mă tem de înșelăciunile lui cele din năluciri, privind prin gând numai frumusețea cea dumnezeiască și neapropiată.

Ca un pământ gras Cuvioase, a primit inima ta sămânța cea cerească în brazdele gândului și aduce roadă spic însutit, care hrănește sufletele tuturor celor ce te cinstesc pe tine cu credință, de Dumnezeu fericite.

Fiind împreună cu Stăpânul tău Cuvioase și luminându-te de acolo cu străluciri prealuminate, roagă-te Ioane minunate, să se dea dumnezeiască lumină celor ce cu credință săvârșesc pomenirea ta cea luminată.

Slavă...

Sfințitu-te-a Domnul din pântece pe tine, Fericite, și către Dânsul ți-ai îndreptat cărările tale, drept aceea te-ai numărat cu cuvioșii cei ce au viețuit cu bună credință, cu care împreună te îndestulezi de Dumnezeu, Preafericite.

Și acum..., a Născătoarei:

Lăcaș luminii s-a făcut pântecele tău, prin care au văzut lumina cei ce ședeau întru întuneric. Pentru aceea te lăudăm pururea cu glasuri netăcute Maica lui Dumnezeu, și cu dragoste te cinstim pe tine, nădejdea sufletelor noastre.

Irmosul:

Fiul Părintelui Celui fără de început, Dumnezeu și Domnul, întrupându-Se din Fecioară, S-a arătat nouă, ca să lumineze cele întunecate și să adune cele risipite. Pentru aceasta pe Născătoarea de Dumnezeu cea prealăudată o mărim.

LUMINÂNDA

Podobie: Femei auziți...

Îndumnezeindu-te cu împărtășirile cele către Dumnezeu, Cuvioase, ai ajuns a fi Dumnezeu după Dar împreună cu Antonie, Preafericite. Cu care pomenește-ne Sfinte pe noi cei ce săvârșim pomenirea ta cea purtătoare de lumină și te cinstim cu dragoste, Pavele luminătorul sihaștrilor.

Alta a lui Ioan.

Ca alt Lazăr sărac petrecea la porțile părinților tăi Cuvioase Părinte, strâmtorându-te într-o colibă mică, Preaînțelepte; iar acum ai aflat lăcaș desfătat împreună cu îngerii și cu toți sfinții în ceruri, Ioane.

Slavă..., altă Luminândă.

Lăsând dorul părinților și bogăția cea trecătoare, ți-ai luat Crucea ta Părinte Ioane, și cu osârdie ai urmat lui Hristos și omorându-ți patimile prin sihăstrie, te-ai suit către nepătimire, rugându-te pentru noi, de Dumnezeu purtătorule.

Și acum..., a Născătoarei:

Prealăudată Fecioară, tu ai născut pe Hristos, Vestitorul sfatului celui mare al Tatălui, pe Împăratul slavei. A Căruia Cruce ridicând-o cuvioșii și sihaștrii, au alergat după Dânsul; cu care împreună roagă-te neîncetat pentru noi, Născătoare de Dumnezeu.

A Crucii, a Născătoarei.

Cea cu totul nevinovată Mielușea, văzând pe Hristos ca pe un Miel spânzurat pe Cruce, ca o Maică cu plângere tânguindu-se Îl slăvea.

LA STIHOAVNĂ

Stihirile din Octoih, Slavă... a Sfântului Pavel, glas 8.

Mulțimile călugărilor pe tine îndreptătorul te cinstim, Pavele Părintele nostru, că prin tine pe cărarea cea dreaptă cu adevărat a umbla, am cunoscut. Fericit ești că lui Hristos ai slujit, și ai biruit puterea vrăjmașului. Cela ce ești cu îngerii împreună vorbitor, cu drepții și cu cuvioșii împreună locuitor, cu care roagă-te Domnului, să miluiască sufletele noastre.

Și acum..., a Născătoarei:

Curată Fecioară, ușa Cuvântului, Maica Dumnezeului nostru, roagă-te să ne mântuim noi.

A Crucii, a Născătoarei:

Podobie: O preaslăvită minune...

Ce priveală este aceasta ce se vede? Care se arată ochilor mei o Stăpâne! Cel ce ții toată zidirea, Te spânzuri pe lemn și Te omori, Cela ce dai viață tuturor, Născătoarea de Dumnezeu plângând zicea, când a văzut înălțat pe Cruce pe Cel ce a strălucit negrăit dintr-însa Dumnezeu și Om.

Și cealaltă slujbă a Utreniei după rânduială și Otpustul.

LA LITURGHIE

Fericirile din Canonul Sfântului Pavel, Cântarea a 3-a pe 4, Și din Canonul Sfântului Ioan, Cântarea a 6-a pe 4. Prochimen, glas 8: Lăuda-se-vor cuvioșii întru mărire... Stih: Cântați Domnului cântare nouă... Apostol, către Galateni: Fraților, roada Duhului... Aliluia, glas 8: Fericit bărbatul care se teme de Domnul... Stih: Puternică pe pământ va fi sămânța lui... Evanghelia de la Matei: Zis-a Domnul ucenicilor Săi: Toate îmi sunt date Mie de la Tatăl Meu... CHINONICUL: Întru pomenirea veșnică va fi dreptul...

CADE-SE A ȘTI: Că dintru această zi, începem a cânta în Biserică și jumătățile ceasurilor. Asemenea și Canoanele Născătoarei de Dumnezeu cele rânduite la Pavecerniță și două Canoane din Octoih la Utrenie; asemenea de astăzi înainte (în zilele sfinților ce se prăznuiesc) cântăm Catavasiile: Pământul cel roditor... până la odovania praznicului Întâmpinării Domnului.


Versiunea: 0.4.4 · 75ad3a5 / 07.10.2026 - 09:23