SFÂNTUL ILIE

LA VECERNIE

La Doamne strigat-am..., Stihirile pe 6, glas 4.

Podobie: Data-ai semn...

Dorind de fericirea cea mai presus gând dumnezeiescule, înfrânarea o ai socotit desfătare, sărăcia bogăție, neaverea avere adevărată, și cumpătarea cinste de bună mărire. Pentru aceasta ai și aflat dorirea cea după gândul tău, sălășluindu-te în lăcașurile sfinților, Preafericite.

Alergarea nevoinței fără de întoarcere înapoi o ai săvârșit și credința ai păzit. Pentru aceasta și cununa dreptății ai luat Părinte, care ție ți-a gătit Hristos, Cel ce dă după vrednicie plată și daruri hărăzește și răsplătire pentru osteneli. Care ca și noi acum să le dobândim, roagă-te de Dumnezeu purtătorule.

Toată patima dulceții o ai lepădat, smerindu-ți trupul tău de Dumnezeu înțelepțite, și amărându-ți simțirea cu ostenelile înfrânării, și cu grelele nevoințe și cu suferirea primejdiilor. Pentru care ai luat îndulcirea cea fără sfârșit, și desfătarea cea neîncetată și bucuria cea negrăită.

Slavă..., glas 8, a lui Anatolie.

Bucură-te Egipte, care ai odrăslit pe Macarie, cel între cei fericiți, ca pe un maimare ca acesta. Că luminându-se cu înțelepciunea Duhului Sfânt, toată sihăstria o a întrecut cu viețuirea lui cea îmbunătățită. Pe acesta și noi aducându-l mijlocitor, cerem să se roage lui Hristos, ca să mântuiască sufletele noastre.

Și acum..., a Născătoarei:

Vezi dumnezeiască Mireasă suspinurile inimii mele celei zdrobite, și primește Curată Fecioară Marie ridicarea mâinilor mele, ca o iubitoare de oameni și nu mă lepăda pe mine, cea cu totul fără prihană, ca să te laud și să te măresc pe tine, ceea ce ai mărit neamul nostru.

A Crucii, a Născătoarei:

Când Te-a văzut Mielușeaua și Fecioara pe Tine, Mielule, mergând către junghiere, cu lacrimi mergea după Tine și zicea: Unde mergi degrab Fiul meu? Voi veni după Tine preadulcele meu Fiu! Că nu rabd a nu Te vedea, Iisuse al meu, mult-Milostive.

LA STIHOAVNĂ

Stihirile din Octoih.

Slavă..., a Sfântului, glas 6.

Cuvioase Părinte, în tot pământul a ieșit vestea faptelor tale. Pentru aceasta în Cer ai aflat plata ostenelilor tale, taberele drăcești ai pierdut; cetele îngerești ai ajuns, a cărora viață fără prihană ai urmat. Îndrăznire având către Domnul, cere pace sufletelor noastre.

Și acum..., a Născătoarei:

Ochiul inimii mele îl ridic către tine Stăpână, nu trece puțina mea suspinare, în ceasul când va judeca Fiul tău lumea, fii mie acoperământ și ajutătoare.

A Crucii, a Născătoarei, asemenea.

Privindu-te pe tine Preacurata pironit pe lemn, strigă: O Fiul meu și Dumnezeule! Ce este această preamărită a Ta și străină auzire, care o suferi pentru mare mila Ta.

Troparul, glas l.

Locuitor pustiului și înger în trup și de minuni făcător te-ai arătat, purtătorule de Dumnezeu, Părintele nostru Macarie; și cu postul, cu privegherea, cu rugăciunea, cerești daruri luând, vindeci pe cei bolnavi și sufletele celor ce aleargă la tine cu credință. Slavă Celui ce ți-a dat ție putere; slavă Celui ce te-a încununat pe tine; slavă Celui ce lucrează prin tine tuturor tămăduiri.

Slavă..., Și acum..., al Născătoarei.

LA UTRENIE

CANOANELE

Amândouă din Octoih, și al Sfântului pe 6.

Canonul Sfântului.

Facere a lui Teofan.

Cântarea 1-a, glas 4:

Irmos:

Cetele israiletenești, cu picioare neudate trecând Marea Roșie și adâncul cel umed, pe călărașii vrăjmași voievozi văzându-i într-însa cufundați, cu bucurie au cântat: Să cântăm Dumnezeului nostru, că S-a proslăvit.

Luminându-te cu lumina cea dumnezeiască Părinte, și petrecând acum cu îngerii, mântuiește cu rugăciunile tale pe cei ce săvârșesc preasfințită pomenirea ta, și cu bucurie strigă: Să cântăm Dumnezeului nostru, că S-a proslăvit.

Purcezând pe calea cea către viață, neîntors o ai săvârșit, Preafericite, fugind de gâlcevi și risipind tulburările dracilor, strigând cu bucurie: Să cântăm Dumnezeului nostru, că S-a proslăvit.

Omorându-ți cugetul trupului, cu luptele tale cele sihăstrești prin Dumnezeiescul Duh, l-ai supus Părinte. Și ocârmuindu-te cu a Lui dumnezeiască putere, cu bucurie strigai: Să cântăm Dumnezeului nostru, că S-a proslăvit.

Slavă...

Toate cele veselitoare le-ai părăsit Părinte, iubind veselia ceea ce este pururea în casa Domnului, unde este glasul celor ce prăznuiesc curat și cu bucurie strigă: Să cântăm Dumnezeului nostru, că S-a proslăvit.

Și acum..., a Născătoarei:

Zămislind Curată în pântece pe Fiul cel fără de ani al Tatălui, Celui fără de început, făcându-Se trup pentru noi oamenii, L-ai născut negrăit sub ani, Căruia bucurându-ne strigăm: Să cântăm Dumnezeului nostru, că S-a proslăvit.

Cântarea 1-a:

Irmos: Arcul celor puternici...

Plecându-te sub legea Duhului, cu a Căruia întrarmare fiind încins Cuvioase, nu ți-ai plecat voirea legii păcatului.

Sus către Dumnezeu având cugetul tău, purtătorule de Dumnezeu, ai părăsit cele de pe pământ, ușurându-te cu ostenelile înfrânării neslăbit.

Rupând legăturile firii cu viețuirea ta cea peste fire și curată, de Dumnezeu purtătorule, ai câștigat lucrarea celor peste fire.

Slavă...

Pentru ca să vorbești cu Dumnezeu, întru netulburate Macarie, ai ales a locui în pustie, depărtându-te de tulburări Părinte.

Și acum..., a Născătoarei:

Vrând să mântuiască pe om, Cel ce este peste măsură Iubitor de oameni, ca un Făcător de bine S-a sălășluit în pântecele tău necuprins. Maica lui Dumnezeu.

Irmosul:

Arcul celor puternici a slăbit, și cei neputincioși s-au încins cu putere. Pentru aceasta s-a întărit întru Domnul inima mea.

CONDAC, glas 4,

Podobie: Arătatu-Te-ai astăzi...

În casa înfrânării Domnului cu adevărat te-a pus ca pe o stea nerătăcitoare, luminând marginile. Părinte al părinților, Macarie Preacuvioase.

ICOS

Pe cel iubit al Domnului lauda călugărilor, vistieria minunilor, pe marele Macarie să-l lăudăm cu credință. Că acesta cu raza nevoințelor sale ca soarele a strălucit, luminând pe cei ce erau întru întunericul patimilor și a păcatului, și gonind amăgirea cea întunecată a dracilor. Pentru aceasta și râuri de bogate tămăduiri, ca dintru o fântână cuvântătoare izvorând, adapă sufletele tuturor celor ce strigă: Părinte al părinților, Macarie Preacuvioase.

Sedealna, glas 1.

Podobie: Mormântul tău...

Cu focul sihăstriei ispitindu-te, Înțelepte, ca aurul în cuptor te-ai arătat mai lămurit. Pentru aceea te-ai mutat către împărățiile cele cerești, drept aceasta cu credință lăudându-te, strigăm: Cere-ne nouă Părinte, Har, milă și iertare greșelilor.

Slavă..., Și acum..., a Născătoarei:

Îndreptează-ne la calea pocăinței pe noi, care ne abatem pururea la calea răutăților, și mâniem pe Preabunul Domn, ceea ce ești neispitită de nuntă, binecuvântată Marie, scăparea oamenilor celor fără de nădejde, lăcașul lui Dumnezeu.

A Crucii, a Născătoarei, asemenea:

Mielușeaua cea cu totul fără prihană, pe Mielușelul și Păstorul văzându-L spânzurat și mort pe lemnul Crucii, cu lacrimi grăia, ca o Maică tânguindu-se: Cum voi răbda smerenia Ta cea mai presus de Cuvânt? Fiul meu și patimile cele de bunăvoie? Preabunule Dumnezeule.

Cântarea a 4-a:

Irmos:

Cela ce șade în slavă, pe Scaunul Dumnezeirii, pe nor ușor, a venit Iisus cel preaîndumnezeit, prin palmă curată, și a mântuit pe cei ce strigă: Slavă Hristoase puterii Tale.

Dezbrăcatu-te-ai Părinte dimpreună cu patimile păcatului, de omul cel vechi ce se strică, prin înfrânare, și te-ai îmbrăcat Preacinstite cu cel ce se înnoiește întărit pentru Hristos.

Viața ta cea prealuminată Părinte, ca o iscusită îndreptare a întregii bunătăți dumnezeiești s-a arătat, întru rugăciuni și în postiri și în privegheri, și în cererile cele către Hristos, Iubitorul de oameni.

N-ai dat genelor tale dormitare, purtătorule de Dumnezeu, Părinte, până când te-ai făcut pe sine-ți casă preasfințită Stăpânului Celui ce vede toate, către Care strigai: Slavă Hristoase puterii Tale.

Slavă...

În tinerețe ți-ai arătat întreaga înțelepciune, în bătrânețe mintea, și în toată viața răbdarea și îndelungă suferire, și dragostea către toți cei ce strigă: Slavă Hristoase puterii Tale.

Si acum..., a Născătoarei:

Omorâți fiind oamenii, i-ai înviat Preasfântă și i-ai ridicat pe ei, fiind căzuți la pierzare, ca ceea ce ai născut pe Dătătorul de viață și Mântuitorul celor ce strigă: Slavă Hristoase puterii Tale.

Cântarea a 5-a:

Irmos:

Luminarea Ta, Doamne, trimite-o nouă, și din negura greșelilor izbăvește-ne pe noi Bunule, pacea Ta dăruindu-ne.

Întinzându-ți Cuvioase cugetul sufletului în sus și simțirile înțelepțește ocârmuindu-le, te-ai făcut lăcaș sfințit lui Dumnezeu, Atotțiitorului.

Veștejind măiestriile balaurului celui preaviclean, ai tâmpit meșteșugirile lui cele amare, îndreptându-ți sufletul pururea cu legea cea dumnezeiască.

Slavă...

Împodobindu-ți Cuvioase cugetarea sufletului, și punându-ți gândul stăpân, ai avut pe Hristos îndreptător către calea cea cerească.

Și acum..., a Născătoarei:

Fecioara a născut pe Fiul cel mai presus de vreme, Care a pus tuturor legi de curăție, și a vestit celor de pe pământ curăția ortodoxiei.

Cântarea a 6-a:

Irmos: Strigat-a mai înainte...

În pustie ai iubit să locuiești cu osârdie, purtătorule de Dumnezeu, așteptând într-însa pe Dumnezeu cel ce te apără și păzește pașii tăi.

Neclătinat ai petrecut în sihăstrie cugetătorule de Dumnezeu, până la sfârșit păzindu-o pe dânsa cu iscusință. Prin care te-ai învrednicit luminii celei nespuse și dumnezeiești.

Slavă...

Petrecere întocmai ca îngerii ai viețuit pe pământ, și cinste ai câștigat întocmai ca și îngerii după vrednicie, stând înaintea Dumnezeului tuturor dimpreună cu îngerii.

Și acum..., a Născătoarei:

Zămislit-ai în pântece Maica lui Dumnezeu, pe Dumnezeu Cuvântul cel fără început, făcându-Se asemenea cu noi, pentru noi, și cunoscându-Se în două firi neschimbat.

Irmosul:

Strigat-a mai înainte închipuind îngroparea Ta cea de trei zile Proorocul Iona, în chit rugându-se: Din stricăciune izbăvește-mă, Iisuse, Împărate al puterilor.

CONDAC, glas 1.

Podobie: Ceata îngerească...

Fericită viață săvârșind în lume, ai luat Dar de la Dumnezeul minunilor, a locui în pustie ca într-o cetate, și a te sălășlui după vrednicie cu cetele mucenicilor, în pământul celor blânzi, purtătorule de Dumnezeu Macarie. Pentru aceasta te cinstim.

ICOS

Fiind ucenic adevărat al lui Antonie, purtătorule de Dumnezeu Părinte, închipuind ca ceara, adevărat ai arătat toată bunătatea și pătimirea acestuia, pentru aceea ca un Ilie și ca unui Elisei îndoit ți s-a dat ție darul tămăduirilor, și ca unuia ce ai dobândit strălucirea vederii mai înainte a adevărului, în toată lumea lucrarea vieții tale s-a socotit mare, deșteptând pe cei adormiți în prăpastia pierzării. Pentru aceasta te cinstim.

SINAXAR

În această lună, în ziua a nouăsprezecea, pomenirea cuvioșilor părinților noștri Macarie Egipteanul și postnicul, și Macarie Alexandreanul.

Stih: Macarie de pământ s-a depărtat,

Și la fericită plată cerească s-a ridicat.

Doimea dumnezeieștilor Macarii au murit,

Și de viața cea preafericită s-au împărtășit.

În această lună în a nouăsprezecea zi,

Macarie pământul celor fericiți nimerii.

Între aceștia, acest dintâi a fost născut și crescut pustiului, purtându-se din copilărie cu oarece (ce este buna faptă), care pe buna faptă îndrăgindu-o și cuprinzându-o, s-a făcut lăcaș dumnezeiesc al Duhului, de vreme ce atâta răbdare a dobândit din sudorile faptei bune, cât a luat putere a goni duhurile cele necurate. Avea și darul înțelegerii și spunea mai înainte cele ce erau să fie, și de alte minuni a fost făcător. Pentru care pricină cu multă rugăciune a arhiereului celui de atuncea, a primit preoția, nerăbdând arhiereul a se ascunde lumina sub obroc. Și aștepta a i se sfinți mâna din pipăirea acestuia. Care lucru făcându-se, s-a dat pe sineși Macarie la mai grea petrecere. Că făcând o hrubă pe sub pământ, care se tindea de la chilia lui ca o jumătate de stadie, săpând cu mâinile sale la căpătâiul hrubei peșteră; și de mergea vreodată mulți acolo să-l supere, el furiș intra în hruba aceea și ajungea la peșteră și nu-l află nimenea. iar cât pentru mâncarea și băutura sa este de prisos a scrie și a zice. Că trupul său și obrazul său îi mărturisea covârșirea postului și a ținerii. Între acestea venind la dânsul un eretic să vorbească, care avea drac arhicon (stăpânesc) și zicând că nu este învierea morților, a înviat pe un mort, ca să-l supună pe el. Și zicea Sfântul, că sunt două cete drăcești: Una, care se luptă cu oamenii în străine și neasemănate patimi, iar alta care se cheamă arhicon, adică care trage la rătăcire, și pe acești draci îi rânduiește satana la fermecătorii și începătorii de eresuri. Acest sfânt a proorocit urgia Domnului la ucenicul său, care lua ale săracilor de le ascundea și nu se pocăia, care s-a și făcut, de vreme ce s-a înleproșat. Și pe cel ce din ispită drăcească mânca în fiecare zi câte trei măsuri de pâine și bea un vas mare de vin, l-a făcut de mânca numai trei litre de pâine. Văzut-a acesta și pe diavolul și cum își purta măiestriile și înșelăciunile Iui în tivgulițe. Și a îndreptat și pe Teopemt monahul, ce era înșelat de dânsul. Și a auzit glas dintr-o căpățână uscată a unui popă idolesc, ce zăcea în pustie, zicând: Că prin mijlocirea rugilor sale se ușura puțin munca celor ce se aflau în iad, când le făcea pentru dânșii. Proorocit-au și de pustiirea schitului. Înviat-a și pe alt mort, ca să spună unde ascunsese averea celor ce o cereau, și iarăși i-a poruncit de a adormit. Cu acestea dar lucruri dumnezeiești împodobit fiind, în bătrânețe bune și-a primit sfârșitul vieții sale, trăind de toți anii nouăzeci. Iar celălalt sfânt Macarie Alexandreanul, a stătut preot locurilor ce se zice Chilii, arătând desăvârșit liniște și răbdare, și făcând lucruri și semne mari. De bunătățile acestuia minunându-se marele Antonie, a zis: Iată Duhul Sfânt s-a odihnit întru tine și de acum vei fi moștean bunătăților mele. Acest Macarie, de auzea pe cineva că a făcut faptă de postnicie, râvnind aceluia, cu fapta o împlinea. Deci auzind că Tavenisioții în tot postul cel mare mănâncă bucate netrecute prin foc, a hotărât să nu mănânce șapte ani, tot ce ar fi trecut prin foc, afară de verdețuri crude și de legumi muiate, încă și de somn se lupta să se stăpânească și n-a intrat sub acoperământ, întregi douăzeci de zile și douăzeci de nopții arzându-se de arsura zilei și înghețându-se de răceala nopții. Fiind supărat oarecând de dracul curviei și ducându-se la un pustiu prea adânc a stat gol șase luni, unde țânțarii fiind prea mari ca viespile, cumplit îl împungeau pe el, încât a scos și bășici peste tot trupul. iar după șase luni întorcându-se la chilia sa, numai de pe glas se cunoștea, căci trupul său se schimbase, și se asemăna cu al leproșilor. Acesta oarecând săpând puț, o aspidă aflându-se acolo s-a atins de mâna sa (care această fiară este omorâtoare), iar el cu amândouă mâinile apucându-o de aripile ei, a spintecat-o, zicând: Netrimițându-te pe tine Dumnezeu, cum ai îndrăznit a te atinge de mine? A intrat oarecând în mânăstirea Tavenisioților, îmbrăcat cu haine mirenești, vrând ca să afle de petrecerea fiecăruia. Și sosind postul cel mare, a văzut feluri de petreceri între ei, căci unul adică mânca într-o seară, altul în a doua, altul în a treia, altul în a cincea, alții toată noaptea stând, ziua ședeau la lucru de mâini. iar Macarie udându-și lui mlădițe de finic, sta într-un unghi până s-a împlinit cele patruzeci de zile și a sosit Paștile, întru care zile n-a gustat pâine nici apă; nu și-a plecat genunchiul, n-a șezut, nu s-a culcat, n-a gustat altă hrană, afară de uscături nefierte și acestea numai Duminica. Acesta șezând odată în ogradă și vorbind cele de folos, o hienă (fiară sălbatică) având cu sine puiul ei care era orb, intrând l-a aruncat la picioarele lui; iar Sfântul, scuipându-i peste ochi, l-a făcut pe el să vadă, pe care luându-l hiena a ieșit afară. Și a doua zi de dimineață grăbind, a adus fericitului o mare piele de oaie. Iar Sfântul a zis către dânsa; Nu primesc eu cele cu nedreptate. Iar ea plecându-și capul, a ieșit din ogradă. A văzut și acesta pe diavolul având cu sine felurile înșelăciunii, însemnându-le pe acestea prin oarecare găuri de șoarece și tivgulițe. Deci era Sfântul de trup mic și subțiratic, avea și puțin păr pe buze și în barbă. Căci de covârșirea ostenelilor sihăstriei nici perii i-a răsărit. Deci așa nevoindu-se și la adânci bătrânețe ajungând, s-a mutat către Domnul.

Tot în această zi, pomenirea Sfintei Mucenițe Eufrasia.

Stih: Cu înțeleaptă minciună de batjocură trupească ai scăpat,

Și la nevoința cea prin sabie, Eufrasio ai alergat.

Aceasta era din cetatea Nicomidiei, pe vremea împăratului Maximian, de neam mare, de obicei întreg, înțelept și bun. Deci nesupunându-se a jertfi dracilor, a fost bătută cumplit. Și rămânând ea neplecată, a fost dată la un barbar ca să o batjocorească, de către care i s-a și tăiat capul înșelându-se de ea, care îi zicea: Că de se va feri de dânsa, îi va da lui o doctorie care întrebuințând-o, va fi nevătămat de lovirile săbiilor și de năvălirile vrăjmașilor, și cercare zicea ca să ia întinzându-și gâtul ei. Iar acela de adevăr aceasta socotind-o, și repezind sabia mai tare, a tăiat capul ei.

Tot în această zi, aducerea moaștelor celui dintru Sfinți, Părintelui nostru Grigorie Teologul, în Biserica Sfinților Apostoli.

Stih: Buna ta mutare, te are pe tine mort Părinte,

Căci ca pe tine și pe Apostoli are întru bunătate.

Tot în această zi, aducerea aminte a minunii celei mari din Niceea, când marele Vasilie prin rugăciune a deschis ușile Bisericii sobornicești și a dat-o pe seama ortodocșilor.

Stih: Cum Vasilie nu ți-ar fi deschis ție ușile biserica cea mare,

Când ea pe tine biserică însuflețită te are.

Tot în această zi, pomenirea Cuviosului Părintelui nostru Meletie Vasiliotul mărturisitorul, care a fost la anii o mie două sute trei.

Stih: David adică pe cel de alt neam, cu praștia, morții l-a dat,

Dar însă și Meletie înșelăciunea Afsonilor o a surpat.

Tot în această zi, pomenirea celui dintru Sfinți, Părintelui nostru Marcu Efeseanul, cel numit și Eugenic și singur luptătorul, apărătorul și păzitorul ortodoxiei celor de la răsărit.

Stih: Cu adevărat, după basne, Atlas cerul pe umere este țiind,

Ține însă cu adevărat și Marcu pe umere, ortodoxia apărând.

Tot în această zi, pomenirea celui întru Sfinți, Părintelui nostru Arsenie arhiepiscopul Cherchirei, care cu pace s-a săvârșit.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne miluiește-ne și ne mântuiește pe noi, Amin.

Cântarea a 7-a:

Irmos:

Cel ce ai mântuit în foc pe tinerii lui Avraam, și ai ucis pe Haldei, care fără dreptate vânau pe cei drepți, Prealăudate Doamne, bine ești cuvântat Dumnezeul părinților noștri.

Cu îndemnarea cea de sus și cu ajutorul lui Dumnezeu biruind pe vrăjmași, te-ai făcut purtător de biruință, strigând: Prealăudate Doamne Dumnezeul părinților noștri, bine ești cuvântat.

Curățind negura ceea ce se face din patimi, te-ai luminat cu lumina nepătimirii Cuvioase Macarie, strigând: Prealăudate Doamne Dumnezeul părinților noștri, bine ești cuvântat.

Slavă...

Luminându-ți sufletul cu podoabele bunătăților și făcându-te frumos la podoabă, cântai cu bucurie lui Dumnezeu: Prealăudate Doamne Dumnezeul părinților noștri, bine ești cuvântat.

Și acum..., a Născătoarei:

Pe noi care eram robiți Fecioară, chemându-ne Domnul cel Iubitor de oameni, către ceea ce am fost, sălășluindu-Se în pântecele tău, S-a întrupat Dumnezeul părinților noștri Cel binecuvântat.

Cântarea a 8-a:

Irmos: Pe tinerii cei binecredincioși...

Cuvintele vieții celei veșnice primindu-le în inima ta, Preafericite, trupul ți l-ai veștejit, despre lume te-ai omorât, și îmbrăcându-te cu omorâre purtătoare de viață, strigi: Pe Domnul lăudați și-L preaînălțați întru toți vecii.

Roagă-te purtătorule de Dumnezeu, Celui ce singur este Dătător bunătăților, să Se facă Milostiv, celor ce prăznuiesc pomenirea ta cea preacinstită, cerându-le lor iertare de păcate: Pe Domnul lăudați-L făpturile, și-L preaînălțați întru toți vecii.

Luând aminte de plecarea cea neîncetată către Dumnezeu și primind de acolo raza strălucirii, ca lumina soarelui ce se înfrânge printr-o oglindă curată, versuiești cântând: Pe Domnul lăudați-L lucrurile, și-L preaînălțați întru toți vecii.

Binecuvântăm pe Tatăl...

Pe scara cea întinsă către înălțime, pe care S-a arătat Domnul întărit, te-ai suit Părinte, pururea trecând înainte cu dumnezeiești suișuri Cuvioase, până ce ai ajuns strigând: Pe Domnul lăudați, și-L preaînălțați întru toți vecii.

Și acum..., a Născătoarei:

Lăudămu-te cea plină de Dar, că ne-ai născut nouă pe Dumnezeu întrupat; drept aceea toți te numim Născătoare de Dumnezeu, masă primitoare de Dumnezeu, podoaba lui Iacov, strigând: Pe Domnul lăudați și-L preaînălțați întru toți vecii.

Irmosul: Să lăudăm, bine să cuvântăm...

Pe tinerii cei binecredincioși în cuptor, nașterea Născătoarei de Dumnezeu i-a mântuit. Atuncea fiind închipuită, iar acum lucrată; pe toată lumea ridică să-ți cânte ție: Pe Domnul lucrurile lăudați-L și-L preaînălțați întru toți vecii.

Cântarea a 9-a:

Irmos: Eva prin boala...

Cu lacrimile cele sihăstrești ai adăpat arătura inimii tale, iar acum bucurându-te Părinte purtătorule de Dumnezeu, cu veselie culegi snopii darurilor nevoințelor tale; pentru aceea toți te fericim.

Lumina cea veșnică ți-a răsărit neapus, bucuria te-a primit, unde dănțuind cu îngerii pe lângă Împăratul și Domnul, adu-ți aminte Părinte preafericite, de cei ce săvârșesc pomenirea ta cu credință.

Slavă...

Străduitu-te-ai Părinte după lege străduindu-te, precum se cade, și ai biruit. Drept aceea Cel singur Făcător de bine te-a cinstit cu cununa slavei, și te-a învrednicit arătării de lumina cea dumnezeiască, și desfătărilor celor fericite.

Și acum..., a Născătoarei:

Ca ceea ce ai născut pe Făcătorul tuturor făpturilor, Maica Iui Dumnezeu, ai întrecut toată făptura, cu slavă dumnezeiască, cu sfințenie și cu Dar și cu toate alegerile bunătății; drept aceea toți te slăvim.

Irmosul:

Eva adică prin boala neascultării, blestem înlăuntru a adus, iar tu Fecioară de Dumnezeu Născătoare, prin odrasla purtării în pântece, lumii binecuvântare ai înflorit; pentru aceasta toți te mărim.

LUMINÂNDA

Podobie: Cel ce ai împodobit...

Dorind de viața cea îngerească, te-ai depărtat pe tine în pustietăți, și ai supus patimile trupului, făcându-te întocmai cu îngerii, purtătorule de Dumnezeu, Părintele nostru Macarie.

Slavă..., Și acum..., a Născătoarei:

Cu acoperământul tău cel tare, păzește-ne pe noi robii tăi Preacurată nestricați de viclenirea vrăjmașilor, că numai pe tine te avem scăpare la nevoi.

A Crucii, a Născătoarei:

Dacă ai văzut pe Cruce pe Hristos pe Care L-ai născut Preacurată Fecioară, mirându-te de îndelungă răbdarea Lui cea nespusă, la cele din lăuntru te sfărâmai, tânguindu-te.

STIHOAVNA din Octoih.,

Slavă..., a Sfântului, glas 4.

Strălucit-au faptele tale cele bune ca soarele pe pământ și în Cer, slugă a lui Hristos, Macarie, căci cu dreaptă credință ne-ai propovăduit nouă credința Lui cea adevărată și fără prihană; pentru aceea roagă-te Cuvioase Părinte întru pomenirea ta de Dumnezeu purtătorule, să ne dăruiască nouă mare milă.

Și acum..., a Născătoarei:

Ca ceea ce ai către Dumnezeu rugăciune neadormită, și mângâiere întărită, Preacurată, îmblânzește supărările, adoarme viscolele ticălosului meu suflet și inima care este întru scârbe, mângâie-o, rogu-mă Fecioară. Și umple de Dar gândul meu, ca să te măresc după vrednicie.

A Crucii a Născătoarei, asemenea:

Pe Tine, Mielușelul și Păstorul, dacă Te-a văzut pe lemn Mielușeaua care Te-a născut se tânguia, și ca o Maică strigă către Tine: Fiule preaiubite! Cum Te-ai spânzurat pe lemnul Crucii îndelung-Răbdătorule? Cum Ți s-au pironit mâinile, Cuvinte și picioarele Tale de cei fărădelege? Și sângele Tău l-ai vărsat Stăpâne!

Și cealaltă slujbă a Utreniei după rânduială și Otpustul.

LA LITURGHIE

Fericirile Octoihului pe 4, și din Canonul Sfântului, Cântarea a 6-a pe 4. Prochimen, glasul al 8-lea: Lăudase-vor cuvioșii întru slavă... Stih: Cântați Domnului cântare nouă... Apostol către Galateni: Fraților, roada Duhului... Aliluia, glasul al 8-lea: Fericit bărbatul care se teme de Domnul... Stih: Puternică pe pământ va fi sămânța lui... Evanghelia dela Matei: Zis-a Domnul ucenicilor Săi: Toate îmi sunt date Mie de la Tatăl Meu... CHINONICUL: Întru pomenire veșnică...