SFÂNTUL ILIE

LA VECERNIE

La Doamne strigat-am..., Stihirile pe 6, ale lui Maxim, glas 4.

Podobie: Ca pe un viteaz...

Propovăduit-ai Cuvioase Maxime, pe Cela ce pentru îndurare S-a făcut Om precum bine a voit, cum că Se înțelege în două voiri și în două lucrări, îngrădind gurile ereticilor, cele deschise ale celor spurcați, care din supărarea diavolului, care a meșteșugit răutatea, Îl socotesc pe Dânsul întru o voire și întru o lucrare.

Cu vinele dogmelor tale Părinte Maxime, ai sugrumat pe Pir cugetătorul de cele rele, care bârfea, și izgoniri ai răbdat și scârbe pururea pomenite, bătându-te cumplit și tăindu-ți-se limba și mâna cea dumnezeiască și pururea către Dumnezeu ridicată, prin care scriai dogmele cele înalte.

Ca un condei degrab scriitor ascuțit de Duhul, s-a făcut sfântă limba ta Părinte, scriind cu Darul pe lespezile inimilor noastre, legea dumnezeieștilor bunătăți și iscusirea dogmelor, și întruparea Celui ce în două ființe și într-un Ipostas a voit să Se arate oamenilor.

Alte Stihiri ale Sfântului Mucenic Neofit. Glas 8.

Podobie: O, preaslăvită minune...

O, preaslăvită minune! Porumbiță vorbește cu Mucenicul Neofit, în grai omenesc venind de sus. Prin care strălucește cu viață întocmai cu îngerii. De care întărindu-se, se chinuiește foarte tare. O dumnezeiești fapte ale Mucenicului! Cel cu încincite lupte; cu ale căruia rugăciuni mântuiește sufletele noastre, Hristoase ca un Milostiv.

O, preaslăvită minune! Neofit cel întreg la minte, din scutecele sale săvârșește minuni cu lucrarea Duhului, din piatră scoate apă, cu rugăciunile. Pe aceea din care s-a născut fiind moartă o scoală. O, dumnezeiești fapte ale preacinstitului Mucenic! Cu ale căruia rugăciuni, mântuiește sufletele noastre Hristoase ca un Milostiv.

O, preaslăvită minune! Pătimind pentru Hristos Neofit cel viteaz, pe vrăjmași îi spăimântează cu minuni înfricoșate. Focul îl potolește, băgându-se într-însul fiarele sălbatice, le arată îmblânzite. O, tărie nebiruită, întru care s-a arătat minunat pătimitorul! Ci cu rugăciunile lui, mântuiește-ne pe noi Dumnezeule.

Glasul 6, a lui Maxim.

Cuvioase Părinte, în tot pământul a ieșit vestirea faptelor tale. Pentru aceasta în ceruri ai aflat plata ostenelilor tale, taberele drăcești ai pierdut, cetele îngerești ai ajuns, a cărora viață fără prihană ai urmat. Îndrăznire având către Domnul, cere pace sufletelor noastre.

Și acum..., a Născătoarei:

Podobie: Toată nădejdea...

Din pântecele chitului, al păcatului celui rău scoate-mă Stăpână ceea ce ai cuprins în pântecele tău, pe Cel necuprins. Mântuiește-mă de valul cel rău al supărărilor, răpește-mă Fecioară din furtuna greșelilor mele, uscând noianul fărădelegilor mele, și încetând năpădirile taberei celei drăcești cu ajutorul tău cel dumnezeiesc Curată. Ca neîncetat să te măresc pe cea pururea fericită.

A Crucii, a Născătoarei:

Podobie: A treia zi ai înviat...

Fecioara și Maica Ta cea curată, văzând pe norodul cel fărădelege, fără dreptate pironindu-Te pe Tine pe lemn, precum mai înainte a zis Simeon, Mântuitorule, la rărunchi se rănea.

LA STIHOAVNĂ

Stihirile din Octoih.

Slavă... a lui Maxim, glas 8:

Mulțimile călugărilor pe tine îndreptătorul te cinstim, Maxime, Părintele nostru, că prin tine pe cărarea cea dreaptă cu adevărat a umbla am cunoscut. Fericit ești, că lui Hristos ai slujit, și ai biruit puterea vrăjmașului. Cela ce ești împreună cu îngerii vorbitor, cu drepții și cu cuvioșii împreună locuitor; cu care roagă-te Domnului, să miluiască sufletele noastre.

Și acum..., a Născătoarei:

Podobie: Mucenicii Tăi Doamne...

Scoate-mă Stăpână din mâinile șarpelui celui ucigător de oameni, cela ce va să mă înghită pe mine cu vicleșug de tot. Mă rog ție, sfărâmă fălcile lui, și-i strică meșteșugirile, ca scăpând din unghiile lui, se măresc pururea puterea ta.

A Crucii, a Născătoarei:

Junicea cea fără prihană văzând pe Vițelul pironit de bunăvoie pe Cruce, plângea cu jale; Vai mie (striga) Fiul meu! Ce Ți-a răsplătit Ție adunarea nemulțumitorilor iudei; vrând să mă lipsească pe mine de tine Fiule preaiubite.

Troparul lui Maxim, glas 8.

Îndreptătorule al Ortodoxiei, învățătorule al dreptei cinstiri de Dumnezeu și al curăției și luminătorule al lumii, podoaba călugărilor cea de Dumnezeu insuflată Maxime înțelepte, cu învățăturile tale pe toți i-ai luminat. Alăută duhovnicească, roagă-te lui Hristos Dumnezeu ca să mântuiască sufletele noastre.

Slavă..., Troparul, glas 4.

Mucenicul Tău, Doamne, Neofit întru nevoința sa, cununa nestricăciunii a dobândit de la Tine, Dumnezeul nostru; că având puterea Ta, pe chinuitori a învins; zdrobit-a și ale demonilor neputincioase îndrăzniri. Pentru rugăciunile lui, mântuiește sufletele noastre, Hristoase Dumnezeule.

Și acum..., al Născătoarei.

LA UTRENIE

CANOANELE

Din Octoih unul, și ale sfinților două pe 8.

CANONUL Cuviosului.

Facerea lui Ioan Damaschin.

Cântarea 1-a, glas 8:

Irmos:

Să cântăm Domnului celui ce a povățuit pe norodul Său prin Marea Roșie, cântare de biruință, că S-a preaslăvit.

Tot Darul Duhului cel de Dumnezeu insuflat picură-l întru mine, din limba ta cea curgătoare de miere și dulce, dumnezeiescule Maxime.

Foc arzător te-ai arătat împotriva eresurilor, Fericite; că le-ai topit pe dânsele ca pe o trestie, cu râvna Duhului.

Părerea cea fără socoteală s-a scornit din alegerea prea rea-credincioasă, socotind o voie la Hristos, iar cu cuvintele tale Părinte, s-a înfruntat.

A Născătoarei:

Cel ce bine a voit a Se naște din pântecele tău, Mireasă a lui Dumnezeu, cu totul este dorire și dulceață și lumină nespusă.

Alt CANON al Mucenicului.

Facere a lui Iosif.

Cântarea 1-a, glas 4:

Irmos: Apa trecându-o...

Cunoscându-te pe tine, Preafericite, că ești odraslă tânără a lui Hristos, odrăslită în livada mucenicilor, și ai înflorit rodurile bunei credințe. Neofite te lăudăm.

Arătându-te împlinitor cuvintelor celor dumnezeiești, Fericite, din pruncie ai ales înțelepțește partea cea bună, și te-ai făcut îndreptător celor rătăciți.

Slavă...

Dulceața cunoștinței de Dumnezeu, picând din buzele tale cele simțite, de Dumnezeu cugetătorule, ai îndulcit cu cuviință sufletele cele otrăvite de răutatea vrăjmașului.

Și acum..., a Născătoarei:

Născând pe Cel din fire Ziditor, ai îndumnezeit toată ființa pământenilor, pentru aceea cu adevărat te mărturisim Născătoare de Dumnezeu Fecioară, dumnezeiască Mireasă.

Cântarea a 3-a.

Irmos: Tu ești întărirea celor...

Maxim cel mare, cu adevărat s-a arăta propovăduitor, și mărturisitor credinței celei bune a lui Hristos prin sânge.

Maxime fericite, tu prin sihăstrie te-ai făcut cuvios lui Dumnezeu, cu adevărat lăcaș al filosofiei.

Limba ta preafericite Maxime, a izvorât ca niște râuri dogmele cele preacredincioase ale lui Hristos, Preaînțelepte.

A Născătoarei:

Ca să ne arăți nouă calea care duce la sfințenie Stăpâne, Te-ai sălășluit cu preasfințire în pântece preasfințit.

Alt Canon,

Irmos același:

Fiind dat cu totul Cuvântului Celui preaîndurător, te-a păzit pe tine nebiruit Duhul cel curat, Prealăudate.

Lăudat-a pe Domnul mulțimea noroadelor celor credincioase, văzând prin tine învierea din morți a maicii tale, Mucenice.

Slavă...

Porumbiță strălucind lumină, te-a chemat pe tine cu glas viu, către căile cele mântuitoare, Neofite.

Și acum..., a Născătoarei:

Laudă de mulțumire pururea îți dă ție neamul omenesc Maica lui Dumnezeu; căci a moștenit prin tine nemurirea.

Irmosul:

Tu ești întărirea celor ce aleargă la Tine, Doamne, Tu ești lumina celor întunecați și pe Tine Te laudă duhul meu.

CONDAC, glas 8

Podobie: Apărătoarei Doamne...

Pe râvnitorul Treimii și marele Maxim, cel ce a învățat luminat dumnezeiasca credință, a mări pe Hristos în două firi și în două voi și lucrări, întru cântări vrednice credincioșii să-l cinstim, strigând: Bucură-te propovăduitorule al credinței.

ICOS

Deschide-mi buzele Dumnezeule Mântuitorul meu, și-mi dă ca să trag spre mine dumnezeiescul Dar, ca să laud după vrednicie cu cuviință Hristoase mai presus decât pe toți, pe cela ce a propovăduit ale tale două firi. Pentru aceasta și de la noi aude acestea: Bucură-te luminătorule care luminezi lumea. Bucură-te limanul celor ce sunt în viforul vieții. Bucură-te făclia călugărilor cea prealuminată. Bucură-te lauda mucenicilor și întărirea. Bucură-te cela ce ești cu adevărat frumusețea Bisericii și podoaba. Bucură-te reazemul credinței și temeiul cel neclintit. Bucură-te că ai surpat îndrăznirea eresurilor. Bucură-te că cu osârdie pentru Hristos ți s-au tăiat mădularele. Bucură-te bucuria celor ce te cinstesc pe tine cu credință. Bucură-te cela ce umpli de bucurie pe cei ce te iubesc pe tine. Bucură-te cela ce pe mulți ai mântuit de Veliar. Bucură-te cela ce pe cei credincioși i-ai adus lui Dumnezeu. Bucură-te propovăduitorule al credinței.

Sedealna Cuviosului, glas 5.

Podobie: Cuvântul cel împreună...

Răbdând izgonire pentru credință, ai izgonit Părinte tot eresul și tăindu-ți-se limba împreună și mâna Maxime, ai luat cunună frumoasă de mărturisire din mâna Făcătorului, Fericite. Pe Care neîncetat roagă-L să se miluiască sufletele noastre.

Slavă..., a lui Neofit, glas 4.

Podobie: Cel ce te-ai înălțat...

Odrăslind ca o mlădiță tânără în livada pătimitorilor lui Hristos, ai adus lui Hristos rodurile dumnezeieștii cunoștințe. Cu care se hrănesc cei ce te cinstesc cu credință, slăvite Neofite viteazule pătimitor. Ci cu rugăciunile tale mântuiește-ne pe noi totdeauna, stând înaintea lui Dumnezeu.

Și acum..., a Născătoarei:

După Dumnezeu la acoperământul tău cel dumnezeiesc, năzuind eu smeritul Născătoare de Dumnezeu, mă rog plecându-mă, miluiește-mă Curată, că mi-a împresurat capul păcatele și mă tem Stăpână de iad și mă cutremur. Ci fă rugăciune către Fiul tău, ca să mă scape de dânsele, Preacurată.

A Crucii, a Născătoarei, asemenea.

Ceea ce Te-a născut în vremile cele mai de pe urmă cu trup, pe Tine Cel născut din Tatăl fără de început, văzându-Te pe Cruce spânzurat Hristoase, striga: Vai mie preadorite Iisuse, cum Cel slăvit de îngeri ca un Dumnezeu, Fiule, Te omori acum pe lemn cu voia Ta de către oamenii cei fărădelege; laud îndelungă răbdarea Ta.

Cântarea a 4-a:

Irmos:

Auzit-am Doamne taina iconomiei Tale, înțeles-am lucrurile Tale, și am proslăvit Dumnezeirea Ta.

Cei de pe pământ te cinstesc și cetele celor cerești se minunează, că pentru dragostea înțelepciunii te-ai arătat Părinte, ca un fără de trup.

Tiranul a fost cumplit, iar răbdarea ta nebiruită. Pentru aceea tu te-ai fericit, iar prea-înrăutățitul acela s-a izgonit.

Pătimit-au împreună cu tine Maxime, cei doi ucenici ai tăi preafericiți, împărtășindu-se cu tine la pătimire. Pentru aceea au luat și daruri întocmai cu tine.

Cu curgerea sângelui tău adăpându-se Biserica lui Hristos, odrăslește dogma cea dată de la părinți din dumnezeiască sămânța ta, Cuvioase.

A Născătoarei:

Prin nașterea ta scăpând de datoria păcatului cu totul fără prihană, îți aducem ție laudă de mulțumită, Mireasă a lui Dumnezeu.

Alt Canon,

Irmos același:

Nevinovăția vieții tale și nespăimântarea cugetului tău văzându-le, multe mulțimi au venit către Dumnezeu Mucenice slăvite.

În munte ajungând ai locuit, povățuindu-te Fericite, de Dumnezeiescul Duh, și hrănindu-te de îngeri, te-ai arătat întocmai cu îngerii.

Primind dumnezeieștile legi cele scrise, vrednicule de minune, te-ai sârguit de le-ai plinit pe dânsele, supunându-te ostenelilor pătimirii.

Slavă...

Cu milostivire ai risipit, și ai dat săracilor precum ți s-a poruncit, câștigând în locul acestora cele stătătoare în veci, Fericite.

Și acum..., a Născătoarei:

Ai născut Născătoare de Dumnezeu pe Cel mai presus de dumnezei, Care din voia Lui S-a sărăcit pentru bogăția bunătății, făcându-i-Se milă de sărăcia noastră.

Cântarea a 5-a:

Irmos:

Mânecând strigăm Ție, Doamne, mântuiește-ne pe noi, că Tu ești Dumnezeul nostru, afară de Tine pe altul nu știm.

Maxim, cel ce a adunat cunoștința celor pământești, și a celor cerești, cu dreptate se numește iubitor de înțelepciune.

Pentru dragostea înțelepciunii celei mai bune, te-ai arătat următor prea-ales lui Hristos, pururea fericite Maxime.

Din mânia tiranului te-ai izgonit Fericite, dar ai aflat pe Iisus mângâiere.

A Născătoarei:

Cei ce nu te cunosc pe tine Născătoare de Dumnezeu, Maica lui Dumnezeu, să nu vadă Lumina, Ceea ce S-a născut din tine, Preacurată.

Alt Canon,

Irmos: Pentru ce m-ai lepădat...

Făcându-te plin de taine negrăite, vrednicule de minune, ai alergat cu bucurie către nevoințele cele vitejești ale pătimirii, ce erau arătate nespăimântându-te de chinuri, nici de moarte Mucenice Neofite.

Din negrăită purtarea de grijă a Celui ce-ți îndrepta căile, Mărite, venind îngeri dumnezeiești, te-au tras din munte către nevoințe, ca pe alt Moise slăvit la chip cu dumnezeiești lumini.

Slavă...

Cuvânt viu având în inimă preafericite Mucenice Neofite, cu gând îndrăzneț strigai către cei ce te goneau. Însumi chemat vin acum, către cei ce mă caută, ca să vă înfruntez deșertăciunea celor ce credeți voi într-înșii.

Și acum... a Născătoarei:

Taina cea dumnezeiască care era ascunsă mai înainte de toți vecii, Fecioară fără prihană, prin tine s-a cunoscut în toată lumea, făcându-Se Fiul și Cuvântul Iui Dumnezeu trup, și îndumnezeind pe om, Fecioară.

Cântarea a 6-a:

Irmos:

Haină luminoasă dă-mi mie, Cela ce Te îmbraci cu lumina ca cu o haină, Multmilostive Hristoase Dumnezeul nostru.

Neîncetată rugăciune aduci Domnului, purtătorule de Dumnezeu, ca să mă scape din patimi sufletești și din stricăciunea trupului.

Tot izvorul cel noroios al eresurilor se usucă preafericite Maxime, astupându-se cu puterea limbii tale.

Milostivește-te spre mine însuți Tu, Bunule Hristoase, și izvorăște inimii mele izvor de Dar, prin rugăciunile Cuviosului Tău, Maxim.

Al Născătoarei:

Ceea ce numai tu prin cuvânt ai zămislit în pântece pe Cuvântul, rugămu-ne, izbăvește din cursele vrăjmașului sufletele noastre.

Alt Canon,

Irmos: Rugăciunea mea voi vărsa...

Înălțându-te pe lemn, Preafericite, te-ai zgâriat fără milă la coaste cu fiare, și cu înfruntări ai sfărâmat inima amăgitorului cea orbită, care îți poruncea să jertfești dumnezeilor, și să te lepezi de Dumnezeul cel nemuritor.

Chinuindu-te și legându-te, Mucenice, de tot ai împiedicat înșelăciunea, și cărările vrăjmașului cele fără de rânduială, le-ai arătat nelucrătoare cu puterea Duhului. Și ai alergat către Cer, și stai înaintea lui Hristos purtând cunună.

Slavă...

Îndulcitu-te-ai de frumusețile Stăpânului, și te-ai lipit de Dânsul strigând: Cuvinte al lui Dumnezeu, pentru Tine, Care Te-ai jertfit de bunăvoie, eu mă junghii, râvnind arătat cinstitelor și dumnezeieștilor Tale patimi.

Și acum..., a Născătoarei:

Arătatu-te-ai scaun prealuminat al Împăratului Ceresc, Fecioară, întru care voind S-a odihnit cu trupul, și ne-a ridicat osteneala noastră cea multă, și a așezat pe om la Scaunul cel Părintesc precum bine a voit.

Irmosul:

Rugăciunea mea voi vărsa către Domnul, și Lui voi spune scârbele mele, că s-a umplut sufletul meu de răutăți, și viața mea s-a apropiat de iad, și ca Iona mă rog: Dumnezeule, din stricăciune scoate-mă.

CONDAC, glas 4:

Podobie: Arătatu-Te-ai astăzi...

Cu mărturisiri sfințite te-ai împodobit și te-ai ridicat încununat de la pământ, către lumina cea neînserată și către slavă, o Maxime! Păzește pe cei ce cinstesc pomenirea ta.

ICOS

Întărirea preoților, temelia dogmelor, trâmbița înțelepciunii și izvorul credincioșilor, astăzi prin a sa pomenire răsare în lume, Maxim cel minunat. Ci dar sculați-vă toți către strălucirea lui, lăudând îndrăzneala și râvna, care a arătat pentru buna credință. Pentru care, ca un adevărat păstor pentru turmă a năvălit vitejește asupra lupilor, pe care biruindu-i, s-a încununat cu daruri de biruință. Drept aceea strigăm lui: Păzește pe cei ce cinstesc pomenirea ta.

SINAXAR

În această lună, în ziua a douăzeci și una, pomenirea Preacuviosului Părintelui nostru Maxim Mărturisitorul.

Stih: Lipsindu-te de mână și de limbă, iarăși mâna și limba îți răsai Părinte,

Și sufletul în mâinile lui Dumnezeu îți dai Maxime cinstite.

În a douăzeci și una trupul lui Maxim cel cinstit,

Pământul prin moarte l-a acoperit.

Acesta a fost în zilele rău credinciosului împărat Consta, ce a fost tată împăratului Constantin, ce s-a numit Bărbosul, nepotul lui Iraclie, care fiind cinstit de la cei mai de înainte împărați, era iscusit la lucrurile politicești, învățând și îndreptând cele ce trebuiau a se face. Cu înțelepciunea și cu firea cea bună și mintea ce avea, s-a suit la cinstea protoasicritului și s-a făcut sfetnic împăraților. Pe atunci ivindu-se eresul monofiziților și dându-se porunci, care au fost lipite pe pereții bisericilor, Maxim nesuferind un asemenea eres, s-a lepădat de toată cinstea lumească, alegând mai bine a ii lepădat și nebăgat în seamă în casa lai Dumnezeu, decât să locuiască în sălașurile păcătoșilor. Și mergând la mânăstirea din Hrisopoli, s-a călugărit, unde a fost egumen. De aici ca de foc aprinzându-se de dumnezeiasca râvnă, s-a dus la Roma cea veche, și a plecat pe fericitul papă Martin, ca să strângă Sinod local și să anatematisească pe începătorii și pe pricinuitorii păgâneștii acelei dogme, celor ce bârfeau o voie singură a fi la Hristos, încă și spre mustrarea și rușinarea acelora ce credeau așa; a scris cuvinte și cărți, care adevereau temeiul credinței noastre cu dăscălești dovediri ale sfintei scripturi, de le-a trimis pretutindenea în lume. Iar întorcându-se de la Roma cu cei doi Anastasii ucenici ai săi, s-a numărat ca un vinovat dinaintea sfatului, care era tot la acel gând cu împăratul, despre partea acelui eres. Și de vreme ce toți țineau cu împăratul, numai Sfântul Maxim stă împotrivă și îndemnă și pe alții cu scrisorile lui, ca să nu se supună, nici să-și schimbe gândul lor, s-a trimis la închisoare în Tracia și stând tare în credință, i-a tăiat mâna și limba. Și de acolo a fost izgonit la Lazichia, unde petrecând trei ani și singur servindu-se la trebuințele trupului său și plin fiind de zile, bolnăvindu-se puțin, a răposat în Domnul și s-a îngropat în mânăstirea Sfântului Arsenie, într-acea țară a Lăzilor, făcând în toate zilele multe minuni. Și spun că după tăiere, iarăși i-a venit limba la loc cu minune de la Dumnezeu și a vorbit curat până la moarte. iar din cei doi ucenici ai lui, Anastasie celui mai mare cu vârsta tăindu-i-se și lui asemenea ca și dascălului mâna și limba, s-a trimis departe la închisoare. Iar cel mai tânăr Anastasie trimițându-se la oarecare cetate din Tracia, și-a săvârșit viața și s-a odihnit întru Domnul.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Mucenic Neofit.

Stih: Pe Neofit sabia îl dezrădăcinează de pe pământ,

Ca pe o preafrumoasă ramură din nou sădit.

Acesta a fost din Niceea Bitiniei, fiu de părinți binecredincioși și creștini, anume Teodor și Florentia, pe vremea împărăției lui Dioclețian, și îndată dintru începutul vieții sale a fost plin de Darul lui Dumnezeu. De vreme ce fiind de nouă ani, când învăța carte cu copii făcea rugăciune și minunat i se sporea spre învățătură, și venea o porumbiță de zbura împrejurul patului. Și fiindcă porumbița vorbea cu grai omenesc, pentru aceasta mumă-sa murind de frică, iar el o a înviat prin rugăciunea sa. Deci mergând în muntele Olimpului, a intrat într-o peșteră, în care îi arătase porumbița, ceea ce îl povățuia. Și gonind fiara ce era acolo și-a făcut acolo lăcașul, hrănindu-se de dumnezeiescul înger. Iar după ce a ajuns la unsprezece ani ai vârstei sale, din arătare dumnezeiască s-a pogorât din munte, și sărutând pe părinții săi și dând la săraci din averea lor, iarăși s-a întors la munte. iar la cincisprezece ani ai vârstei sale, a stătut înaintea lui Deciu guvernatorul, povățuindu-se la aceasta de dumnezeiescul înger. Drept aceea pentru nenădăjduita îndrăznire, și cutezare ce a arătat, întâi a pus de l-a bătut, după aceea l-a băgat într-un cuptor ars și scăpând cu Darul lui Hristos, l-a dat la fiare. Și rămânând de toate nevătămat, a fost omorât de sabie de un barbar, ce s a repezit asupra lui.

Tot în această zi, pomenirea Preacuviosului Părintelui nostru Zosima, episcopul Siracuzei din ostrovul Siciliei.

Stih: Zosima mutare din viață a aflat,

Căruia și mai înainte toată viața mutare îi era cu adevărat.

Acesta era din Sicilia, din părinți credincioși și cucernici și cu îndestulare viețuind, care aveau moșie lângă mănăstirea Luciei fecioara. Iar după ce s-a născut Zosima și s-a înțărcat, a fost dat dar sfintei Luciei și el și moșia. Deci în mănăstire petrecând, s-a făcut păzitor sicriului sfintei. Și atunci ducându-se către părinții săi, nici cât de puțin n-a fost îngăduit să petreacă împreună cu ei, ci îndată a fost trimis înapoi la lăcașul sfintei, zicându-i părinții, că acolo trebuie să fie, unde s-a și afierosit. Întru care mânăstire petrecând treizeci de ani, s-a făcut și egumen; apoi s-a făcut și episcop cetății Siracuzei, de Teodor papa Romei și bine păstorind încredințată lui cuvântătoare turmă, și pe mulți întorcând de la necredință la credință și de la răutate la bunătate, a adormit în pace, trăind ani cincizeci.

Tot în această zi, pătimirea Sfinților Mucenici Evghenie, Valerian, Candid și Aquala, cei ce în Trapezunta au mărturisit.

Stih: Pe Evghenie și pe trei nevoitori ce împreună sunt.

Pentru bunul neam sufletesc sabia i-au omorât.

Aceștia s-au nevoit pe vremea împărăției lui Dioclețian și Maximian și a ducelui Lisie, căci ascunzându-se în munții Trapezuntei, s-au prins de Lisie, și mărturisind pe Hristos, au fost surghiuniți într-o strâmtă cetățuie a pământului lăzesc, numită Pitius. Și de acolo au fost aduși la Trapezunta, și înfățișându-se la ducele li s-a strujit trupurile cu vine de bou. Apoi fiind spânzurați, au fost sfâșiați cu unghii de fier și arși cu făclii aprinse. iar după ce au căzut cu fețele în sus cei ce munceau, tulburându-se ighemonul, a poruncit sa se pună sfinții la închisoare. Și după câteva zile, fiind prins și Sfântul Evghenie, care până atuncea încă nu era prins și mărturisind pe Hristos, a fost bătut cu cruzime. Deci ducându-se împreună cu ighemonul la capiștea idolilor și făcând rugăciune, a făcut să cadă toți idolii, și să se zdrobească ca praful. Pentru care și cu funii fiind legat și cu toiege groase a fost bătut. Apoi fiind spânzurat, și cu unghii de fier foarte tare i s-a zgâriat coastele și cu făclii aprinse a fost ars, ungându-l cu sare și oțet prea tare. Apoi toți sfinții fiind băgați într-un cuptor aprins și scăpând de acela, prin sabie s-au săvârșit.

Tot în această zi, soborul Sfintei Irina în Sfânta Biserică ce este de către mare, și pomenirea Sfintei Mucenițe Agni.

Stih: Desfrânații, puind pe Agni în casă întunecoasă,

I-a pricinuit locuință prealuminoasă.

Sfânta Muceniță Agni, era din cetatea Romei, de neam strălucit. Aceasta având viața sa, potrivită cu numele, multe femei mergând către dânsa, le învăța cuvântul adevărului și le îndemna să cunoască pe Hristos Dumnezeu și lui singur să-i slujească. Acestea ajungând la urechile ighemonului, a fost răpită îndată. Și înfățișându-se înaintea lui, era îndemnată să jertfească, sau de nu, să fie dusă la o casă de curvăsărie. iar ea zicea: dumnezeilor tăi nu voi jertfi, nici pentru curvie îmi pasă, căci îndrăznesc la Dumnezeul meu, că ajutată fiind de el, voi scăpa de acea rușine. Acestea auzindu-le nelegiuitul ighemon a chemat pe starostele de curve și i-a dat pe ceea ce purta numele curăției, poruncindu-i ca să o ducă îmbrăcată cu o singură haină spre batjocură. Și după ce a ajuns la sataniceasca prăvălie și se apropia fiecare vrând să-și bată joc, nimenea oprindu-i, ci mai vârtos toți îndemnându-se fără frică și fără de socoteală a se apropia de dânsa, îndată amorțeau și li se tâmpea pofta, și ca niște morți se aflau. Atuncea unul, ca și cum mari cugetând, trufaș, și care mustra pe cei ce intrau, cu multă obrăznicie s-a apropiat de sfânta fecioară, și îndată s-a făcut fără de suflare și a căzut pe pământ. Și multe ceasuri trecând, unul din cei ce stăteau de față a strigat, zicând: Mare este credința creștinilor, și intrând și ceilalți, cu un glas toți au strigat: Mare este puterea lui Hristos. Despre acestea înștiințându-se ighemonul, a adus de față pe sfânta, a adus încă și pe mortul înaintea lui și i-a zis: Spune vicleană femeie, cum ai omorât tânărul? Și sfânta i-a răspuns: Când ai poruncit să flu batjocorită, ducându-mă pe mine, îmi urma mie un tânăr luminat îmbrăcat și intrând sta lângă mine, care pofta tinerilor o tâmpea, și pe bărbatul acesta pe care îl vezi mort, care s-a apropiat mai în urmă, cu trufie și obrăznicie, mai înainte de a se atinge de mine, mai înainte de a scoate cuvânt, l-a făcut astfel precum îl vezi acum. Zis-a ighemonul: Și cine este acesta? Răspuns-a sfânta; Domnul și Dumnezeul meu a trimis pe îngerul său, ca să oprească de a mi se face mie batjocură. iar ighemonul a zis: Deci de voiești să ne îndupleci, că adevărul grăiești, roagă-te Dumnezeului tău, și-l înviază pe el. Atunci Mucenița ridicându-și mâinile spre Cer și făcând rugăciune, îndată a înviat mortul. Și s-au spăimântat toți de această minune; și însuși ighemonul și mulți au strigat: Mare este puterea creștinilor, și mare întru adevăr este Dumnezeul acestei prea de bun neam femeie. Iar unii râu credincioși și necurați au strigat către ighemonul: Ridică-o pe ea din mijloc, căci aceasta ce ți se pare că face minuni, prin vrăji le face. Atuncea a poruncit să se ardă sfânta cu foc. Deci aprinzându-se mare foc, sfânta pecetluindu-se pe sine cu semnul Crucii, a intrat cu îndrăzneală în mijloc și rugăciune în gură având, a zburat către Domnul, lăsându-și trupul. iar după ce a contenit văpaia, oarecari iubitori de Hristos luând pe ascuns cinstitele ei moaște, cu cinste le-au îngropat, slăvind pe Dumnezeu.

Tot în această zi, Sfinții patru Mucenici cei din Tir, care de sabie s-au săvârșit.

Stih: Un glas la cei patru nevoitori era a se auzi,

Veselie este nouă prin sabie a muri.

Tot în această zi, Cuviosul Neofit, Prosmonarul mânăstirii Vatopedului, care și glasul Născătoarei de Dumnezeu l-a auzit, ieșind din gura Sfintei ei Icoane, cu pace s-a săvârșit.

Stih: Neofit prietenul Fecioarei fiind,

O minune străină! Glasul aceleia este auzind.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne miluiește-ne și ne mântuiește pe noi, Amin.

Cântarea a 7-a:

Irmos:

Tinerii cei ce merseseră din Iudeea în Babilon oarecând, cu credința Treimii văpaia cuptorului o au călcat, cântând: Dumnezeul părinților noștri bine ești cuvântat,

O fire, o voire, o lucrare în Treime ai vestit, iar pe Dumnezeu cel întrupat L-ai propovăduit în două firi, în două voiri și în două lucrări; Dumnezeul părinților noștri bine ești cuvântat.

Nu ai propovăduit Părinte două voiri întru Hristos despărțite, cu împotrivire de gând, ci mai ales osebite, după felurime firească; Dumnezeul părinților noștri bine ești cuvântat.

Ținând dumnezeieștile tale cuvinte, ca pe un stâlp dreptei credințe, Părinte, pe Unul din Treime credem în două ființe și în două voiri; Dumnezeul părinților noștri bine ești cuvântat.

Știind Părinte două lucrări ale lui Dumnezeu Celui întrupat, și învățându-ne de la tine două voiri însăși stăpânitoare, cântăm: Dumnezeul părinților noștri bine ești cuvântat.

A Născătoarei:

Din pântece fecioresc întrupându-Te Hristoase, Te-ai arătat spre mântuirea noastră, drept aceea știind pe Maica Ta, Născătoare de Dumnezeu, cu mulțumită strigăm: Dumnezeul părinților noștri bine ești cuvântat.

Alt Canon,

Irmos: Tinerii evreiești în cuptor...

Cuptor arzător de viu făcând nelegiuitul, întru acela te-a închis trei zile, dar nicicum nu te-ai aprins Neofite, strigând: Dumnezeule bine ești cuvântat.

Când stai tu în mijlocul văpăii, Fericite, se glăsuiau cântări minunate, căci roua lui Dumnezeu te răcorea, Mucenice, strigând: Doamne Dumnezeule bine ești cuvântat.

Slavă...

Lucrul ce s-a făcut la tine, era preamare minune, care spăimânta tot cugetul, căci focul nicicum nearzându-te pe tine, cugetătorule de Dumnezeu, vărsându-se, a ars pe moștenitorii focului.

Și acum..., a Născătoarei:

Arătatu-te-ai mai aleasă decât îngerii, născând pe Vestitorul sfatului celui mare, Născătoare de Dumnezeu, Curată, Căruia toți strigăm: Bine ești cuvântat Doamne Dumnezeule în veci.

Cântarea a 8-a:

Irmos:

Cei ce s-au făcut cu Darul Tău biruitori tiranului și văpăii, tinerii cei ce au păzit foarte poruncile Tale, au strigat: Bine cuvântați toate lucrurile Domnului pe Domnul.

Iubind cu totul pe Cel ce foarte a iubit neamul omenesc, ți-ai ridicat Crucea și te-ai răstignit cu El, Fericite, cântând: Bine cuvântați toate lucrurile pe Domnul, și-L preaînălțați pe El întru toți vecii.

Înstrăinându-te de toată dulceața cea aducătoare de moarte, Fericite, te-ai făcut pe tine cu totul dumnezeiască oglindă neîntinată, cântând: Binecuvântați făpturile pe Domnul și-L preaînălțați pe El întru toți vecii.

De cruzimea cea cu credință rea a tiranului celui cumplit, nu te-ai spăimântat, ci ai stătut ca un turn neclintit și nemișcat al ortodoxiei, strigând: Binecuvântați făpturile pe Domnul, și-L preaînălțați întru toți vecii.

Primind strălucire purtătoare de viață, de la o Dumnezeire în trei Staturi, te-ai arătat soare celor rătăciți întru întuneric, cântând: Binecuvântați lucrurile pe Domnul, și-L preaînălțați întru toți vecii.

A Născătoarei:

Lui Adam celui căzut tu te-ai arătat fiică, iar lui Dumnezeu, Maică, Celui ce mi-a înnoit viața; pe Care Îl lăudăm toate făpturile ca pe un Domn, și-L preaînălțăm întru toți vecii.

Alt Canon,

Irmos: De șapte ori cuptorul...

Cu trup tânăr, și cuminte desăvârșit ai pierdut vicleșugul începătorului de răutate, Preafericite, odrăslind ca un pom preafrumos în curțile Celui ce a răsărit din rădăcina lui Iesei, către Care strigi neîncetat: Preoți binecuvântați, noroade preaînălțați pe Hristos întru toți vecii.

În priveliște s-au rușinat de tine fiarele, purtătorule de chinuri, ca și mai înainte de Daniil cel sfințit, căci te-au cunoscut pe tine mărturisitor patimilor lui Hristos, pe Care mărturisindu-L, ai răbdat chinurile cele nevindecate, strigând: Preoți binecuvântați-L, noroade preaînălțați pe Hristos întru toți vecii.

Binecuvântăm pe Tatăl...

Leului celui prea-mare, care te cunoștea mai înainte în munte Neofite, aducându-te legat în priveliște, i s-a dat drumul spre chinuirea ta pătimitorule, și cunoscându-te s-a închinat ție cu frică și cu rușine, vărsând și izvoare de lacrimi umilite, cu bună simțire, de Dumnezeu fericite.

Și acum..., a Născătoarei:

Prunc tânăr ai născut Preacurată pe Cel născut din Tatăl negrăit, mai înainte de toată zidirea. Ci dar roagă-L pe Dânsul să mă înnoiască pe mine cel învechit întru greșeli și să mă mântuiască, ca să strig: Tineri binecuvântați, preoți lăudați, noroade preaînălțați pe Hristos întru toți vecii.

Irmosul: Să lăudăm, bine să cuvântăm...

De șapte ori cuptorul, muncitor ul Haldeilor, l-a ars nebunește cinstitorilor de Dumnezeu, iar văzându-i pe aceștia cu putere mai bună mântuiți, Făcătorului și Mântuitorului, au strigat: Tineri bine Îl cuvântați, preoți lăudați-L, noroade preaînălțați-L întru toți vecii.

Cântarea a 9-a:

Irmos:

Nașterea pururea Fecioarei, ceea ce s-a arătat mai înainte puitorului de lege în munte prin foc și prin rug, spre mântuirea noastră a credincioșilor, cu cântări neîncetat o slăvim.

Precum sângele lui Abel încă până acum și în veci strigă, așa și dogmele tale cele de Dumnezeu insuflate, cu glas mare propovăduiesc Bisericii lui Hristos, Maxime preafericite și prea-mare.

Mâna ți s-a tăiat, dar scrie cu deget dumnezeiesc, în inimi credința dreptmăritoare, ca printr-un condei cu cerneală, cu limba cea tăiată, și cu sângele tău cel cinstit.

Se vestește în lume îndrăzneala ta cea dumnezeiască și focul cel din inimă al dragostei celei dumnezeiești, pentru care ai suferit cu osârdie vărsarea sângelui, Cuvioase Maxime.

Stai înaintea Dumnezeiescului Scaun împreună cu mucenicii, cu care te-ai împărtășit de râvna credinței, Părinte, unindu-ne și pe noi cu Stăpânul, și ție făcându-ne următori.

A Născătoarei:

Tu ești Născătoare de Dumnezeu arma noastră și zidul, tu ești folosința celor ce aleargă la tine; pe tine și acum spre rugăciune te cerem, ca să ne mântuim de vrăjmașii noștri.

Alt Canon,

Irmos: Spăimânta-tu-s-au de aceasta...

Ca un miel ai stătut la junghiere, de bunăvoie pus înaintea judecătorilor celor amari, care te omorau Mucenice Neofite, și împungânduți-se coasta cu sulița, ai luat fericit sfârșit, pătimitorule al lui Hristos, preaviteazule.

Ca o junghiere, ca o jertfă frumoasă, ca o cinstită jertfire, ca un odor Sfântului lăcaș, ca un prinos curat, ca un vițel de mult preț, ca o mlădiță tânără a raiului te-ai adus lui Dumnezeu, Fericite.

Făcutu-te-ai asemenea închipuitor patimilor, Celui ce a pătimit pentru noi din bunătatea Lui și cu potrivirea suliței; cu adevărat te-ai mărit și acum locuiești în ceruri, împodobindu-te cu diadema biruinței și umplându-te de bucurie neschimbată.

Slavă...

Pomenirea ta cea plină de lumină și luminată a patimii tale, Mucenice, a răsărit mai mult decât soarele, luminând cugetele credincioșilor întru care te rugăm, scapă-ne pe noi de întunericul tuturor patimilor și din primejdii cumplite.

Și acum..., a Născătoarei:

Ceea ce porți ca o linguriță Jăratecul cel ceresc, Mireasă dumnezeiască, arde-mi și acum patimile inimii mele cele uscăcioase și din gheena focului mă scapă, rogu-mă, ca să te măresc pe tine nădejdea credincioșilor, Preacurată.

Irmosul:

Spăimântatu-s-a de aceasta Cerul, și marginile pământului s-au minunat, că Dumnezeu s-a arătat oamenilor trupește, și pântecele tău s-a făcut mai desfătat decât cerurile. Pentru aceea pe tine Născătoare de Dumnezeu, începătoriile cetelor îngerești și omenești te mărim.

LUMINÂNDA

Podobie: Cu ucenicii să ne suim...

O fire, o voie, o lucrare în Treime ai propovăduit, cuvântând de Dumnezeu, iar pe Dumnezeu cel întrupat, Părinte, mărturisindu-l în două firi, în două voi, și în două lucrări. Maxime preaînțelepte, descoperitorule al celor dumnezeiești, tu ai stricat eresul celor vrăjmași lui Dumnezeu, de care tăindu-ți-se mâna și limba, te-ai arătat Mucenic.

Slavă..., a Mucenicului, asemenea:

Numai cât te-ai ivit Neofite, minunat ai înviat din moarte pe Maica ta, arătând mare minune, ca o slugă a lui Hristos, Căruia și acum stând înainte purtând cunună, cugetătorule de Dumnezeu, nu înceta a te ruga pentru cei ce te laudă pe tine sfinte și săvârșesc pomenirea ta, cea purtătoare de lumină, pătimitorule Mucenice.

Și acum..., Născătoarei:

Cea străină și negrăită, și dumnezeiască taina nașterii tale celei curate, spăimântează cetele îngerilor și ale oamenilor, Maică Fecioară pruncă, că Dumnezeu întrupându-Se în pântecele tău fără amestecare, fără sămânță, mi s-a arătat apropiat Cel neapropiat, unindu-mă cu Dumnezeirea Lui preaslăvit.

STIHOAVNA din Octoih.

Slavă..., a lui Maxim, glas 6.

Împodobindu-ți viața cu filozofia, te-ai luminat pe sine-ți cu înțelepciunea lui Dumnezeu. Drept aceea întru amândouă bine alergând, amândouă le-ai pecetluit cu buna mărturisire, de trei ori fericite Maxime, având îndrăzneală către Hristos Dumnezeu; roagă-te neîncetat pentru sufletele noastre.

Și acum..., a Născătoarei:

Nimenea din cei ce aleargă la tine, nu iese rușinat Preacurată Născătoare de Dumnezeu, Fecioară, ci cerșind bun Dar, primește dăruirea către cererea cea de folos.

A Crucii, a Născătoarei:

Podobie: A treia zi ai înviat...

Preacurata dacă Te-a văzut pe Cruce răstignit, tânguindu-se striga ca o Maică: Fiul meu și Dumnezeul meu! Preadulcele meu Fiu! Cum suferi patimi de ocară.

Și cealaltă slujbă a Utreniei după rânduială și Otpustul.

LA LITURGHIE

Prochimen, glasul al 4-lea: Sfinților care sunt pe pământul Lui... Stih: Mai-nainte vedeam pe Domnul... Apostol, către Evrei: Fraților, sfinții toți prin credință... Aliluia, glasul al 4-lea: Strigat-au drepții și Domnul i-a auzit pe dânșii... Evanghelia de la Luca: Zis-a Domnul, tot cela ce Mă va mărturisi pe Mine înaintea oamenilor... CHINONICUL: Bucurați-vă drepților întru Domnul...