SFÂNTUL ILIE

LA VECERNIE

La Doamne strigat-am..., Stihirile pe 6, glas 2.

Podobie: Când de pe lemn...

Viță Viei celei de taină săpată cu lucrare de taină te-ai arătat, că cu durerile pustniciei fiind tăiat, Părinte, și cu sabia tiraniei adunat, vinul umilinței ne-ai plinit nouă. De care acum toți săturându-ne, cu credință prăznuim preasfântă pomenirea ta, Preafericite.

Când cele preoțești ai lucrat, jertfa cea înfricoșată și prea desăvârșită și mai presus de lume, atunci te-ai adus cu lucrare de preoție lucrat și sângele tău, Preaînțelepte, prea cu sârguitoare inimă, l-ai amestecat cu sângele Stăpânului tău, cu care tu fiind stropit Fericite, tot curat te-ai arătat, tot preasfințit, de Dumnezeu grăitorule.

Junghiind pe Mielul lui Dumnezeu, Care curățește păcatele lumii, și stricăciunea și moartea o a pierdut, ca o jertfă fără prihană te-ai junghiat, de Dumnezeu înțelepțite, pătimitor făcându-te Fericite, prin asemănarea morții celei purtătoare de viață. Iar acum ai dobândit Împărăția Lui, vrednicule de fericire.

Alte Stihiri ale Sfântului Mucenic Agatanghel, glas 4.

Podobie: Ca pe un viteaz...

Clement cel prea-ales te-a avut pe tine împreună călător, și împreună pătimitor, cu bune vestiri, cu care împreună ți-ai săvârșit călătoriile cele dumnezeiești, zdruncinându-te și chinuindu-te cu tot felul de munci, Agatanghele, până ce făcându-te desăvârșit încununat, te-ai mutat către cele de sus, ca să te veselești pururea împreună cu îngerii.

Și cu zgârieturi șuvițându-te, și de foc topindu-te, și cu făclii de pretutindenea arzându-te, și pe grătar întinzându-te, și ca o pâine curată cocându-te pe jăratec, înțelepte Agatanghele, te-ai adus mesei celei cerești, rugându-te, ca să se mântuiască de toată munca, cei ce cu credință te cinstesc pe tine.

Bătăi ai răbdat, și pe lemn întinzându-te ai suferit vitejește sfâșieturile, și la sfârșitul chinurilor tale tăindu-ți-se capul înțelepte Agatanghele, cu pătimirile sângelui tău ai adăpat toată cinstita Biserică, care laudă vitejiile tale cele luminate, lauda mucenicilor multpătimitorule.

Slavă..., glas 8.

Înconjurarea vremilor cea împătrită, de Dumnezeu chematule, de șapte ori îndoit, bătut, strujit, schimbând cetăți și țări, răstignit fiind pentru Hristos. Dar nici focul, nici sabia, nici rănile, tăria sufletului tău nu o a dezlegat. Și ai pierdut virtutea diavolilor, sfințite Mucenice Clemente. Pentru aceasta roagă-te lui Hristos Dumnezeu, să se mântuiască sufletele noastre.

Și acum..., a Născătoarei:

Podobie: Mucenicii Tăi Doamne.

Mântuiește-mă pe mine Preacurată din ispite și din nevoi, și din amestecările patimilor, și de dosădirile dracilor, de Dumnezeu Născătoare, ca ceea ce ai adâncul milostivirii, și te-ai arătat Stăpână solitoare de mântuire, născând pe milostivul Dumnezeu, Unul prea-Îndurat, și mult-Milostiv.

A Crucii, a Născătoarei, asemenea.

Nu pot Fiule să Te văd pe lemn adormit pe Tine, Cel ce dai deșteptare tuturor, ca celor adormiți dedemult cu rodul de somnul cel de pierzare al neascultării, să le dai deșteptare dumnezeiască și mântuire, Fecioara grăia tânguindu-se, pe care o slăvim.

Stihoavna Octoihului, Slavă... glas 1, a lui Anatolie.

Pe minunatul între preoți, pe Mucenicul Clement, cercarea muncilor cea în lungă vreme, l-a învrednicit a dobândi desfătarea bunătăților celor dea pururea. Și s-a îmbogățit cu cele dumnezeiești, cel ce cu pilda sa a îndemnat pe mulți spre lupte, și a supus trupul, a cugeta mai presus de moarte. Către care credincioșii să strigăm: Mare Mucenice slăvite, cu rugăciunile tale cele către Hristos, dezleagă împotrivirile cele de peste ani ale patimilor noastre, și ne scapă de cele cumplite, pe cei ce te lăudăm pe tine.

Și acum..., a Născătoarei:

Podobie: Ceea ce ești bucuria...

Cu Proorocii să lăudăm pe Fecioara pe ceea ce este năstrapă de aur, a manei, pe rugul cel nears și masă, și scaun, sfeșnic de aur, care are luminare, munte netăiat, și sicriu al sfințeniei, și ușă dumnezeiască.

A Crucii, a Născătoarei:

Stând lângă Crucea Fiului și Dumnezeului tău, și văzând îndelungă-răbdarea Lui, plângând ai grăit Maică Preacurată: Vai mie Fiule preadulce! Ce pătimești acestea cu nedreptate, Cuvinte al lui Dumnezeu? Ca să mântuiești pe om.

Troparul, glas 4.

Viață de sfințenie, și stâlpare de chinuire, floare preasfințită, și rod de Dumnezeu dat credincioșilor, Preasfințite, pururea înflorind te-ai dăruit. Ci ca cela ce ai fost împreună cu mucenicii pătimitor, și cu Ierarhii împreună pe scaun șezător; roagă-te lui Hristos Dumnezeu, să se mântuiască sufletele noastre.

Slavă..., Și acum..., al Născătoarei.

LA UTRENIE

CANOANELE

Din Octoih unul, și ale sfinților două pe 8.

Canonul Sfântului Clement.

Facere a lui Teofan.

Cântarea 1-a, glas 6:

Irmos:

Ca pe uscat umblând Israil, cu urmele prin adânc, pe gonaciul Faraon văzându-l înecat, a strigat: Lui Dumnezeu cântare de biruință să-i cântăm.

Cu cetele cele din înălțime ca un preot și ca un Mucenic slăvit, stând înaintea lui Hristos, cu dinadinsul roagă-L, să dobândească strălucirea ta, cei ce te laudă pe tine.

Întinse lupte pe pământ săvârșind Cuvioase, te-ai învrednicit a lua cununa Împărăției Cerului, și viață veșnică și nestricată.

Mântuit fiind cu patima Celui fără patimă, prin patimă, te-ai sârguit a alerga către Dânsul, făcându-te următor la arătare patimilor Lui, împreună locuitorule cu îngerii.

A Născătoarei:

Împodobită fiind cu frumusețea faptelor bune, Maica lui Dumnezeu Preacurată, pe Dumnezeu cel adevărat Făcătorul de bine L-ai zămislit nouă, Cel ce izvorăște izvorul bunătăților.

Alt CANON al Mucenicului.

Facere a lui Iosif.

Cântarea 1-a, glas 8:

Irmos: Cel ce a bătut Egiptul...

Pe lăudatul între Mucenici, pe lauda pătimitorilor, pe cel cu nume de înger, care s-a făcut și cu fapta, astăzi să-l cinstim cu bucurie, și cu credință să-l fericim.

Învrednicitu-te-ai Mărite cinstei mucenicilor, văzând pe sfințitul Clement străduindu-se cu mare îndrăzneală la Roma, cu care împreună adunându-ne, cu credință te cinstim.

Slavă...

Omorându-te pentru întreaga lume, Preafericite, ai alergat în priveliște, propovăduind omorârea Dătătorului de viață, și răbdând chinuri, acum te-ai învrednicit vieții celei neschimbate.

Și acum..., a Născătoarei:

Născut-ai Fecioară pe Domnul, Care S-a întrupat pentru negrăita milostivire. De Care dorind Agatanghel, s-a lepădat de trup, chinuindu-se minunat, cu care împreună te lăudăm.

Cântarea a 3-a:

Irmos:

Nu este sfânt precum Tu, Doamne Dumnezeul meu, Care ai înălțat cornul credincioșilor Tăi, Bunule, și ne-ai întărit pe noi pe piatra mărturisirii Tale.

Roduri frumoase ai adus, mlădiță Viței celei purtătoare de viață făcându-te, și acesteia cu mucenicești străluciri împodobindu-le, Mântuitorului tuturor le-ai sfințit.

Lui Pavel te-ai arătat următor, toată lumea alergând, Preafericite, cu Botezul cel de Dumnezeu lucrat și cu sângele stropirii a mărturisirii tale sfințind.

A Născătoarei:

Nu este fără prihană precum tu Preacurată Născătoare de Dumnezeu, că pe Unul din veac, pe Dumnezeu cel adevărat și Făcătorul tuturor, pe Dumnezeu Cuvântul, mai presus de cuvânt L-ai născut.

Alt Canon,

Irmos: Întăritu-s-a inima mea...

Ostenelile tale cele nemărginite îți laud, Preafericite, zdruncinăturile și chinurile cele multe, bărbăția, sfâșierile și moartea, prin care te-ai învrednicit vieții Agatanghele.

După nenumărate chinuri și dureri, după bătăi și șuvițări, purtătorule de chinuri, în mare te-ai dat ca să te îneci, Mărite, din care Ziditorul tuturor pe tine te-a mântuit.

Slavă...

Arzându-ți-se trupul, voinicește și bărbătește viteazule Mucenice ai răbdat arsurile piroanelor, primind de sus roua răbdării, Agatanghele.

Și acum..., a Născătoarei:

O taină minunată! În ce chip Fecioara s-a arătat mai desfătată decât cerurile? Zămislind în pântece pe Cel necuprins, încăpându-L fără strâmtorare.

Irmosul:

Întăritu-s-a inima mea întru Domnul, înălțatu-s-a cornul meu întru Dumnezeul meu, că nu este sfânt afară de Tine Doamne.

Sedealna, glas 4.

Podobie: Cel ce te-ai înălțat.

Cu cosorul muceniciei adevărat tăindu-te înțelepte Ierarhe, ca o vie roditoare, ai înflorit struguri copți, și curgând must de cunoștință dumnezeiască, și de mucenicie, Părinte. Din care fiecine împărtășindu-se, tot credinciosul își îndulcește simțirile sufletului.

Slavă..., glas același:

Podobie: Arătatu-Te-ai astăzi lumii...

Ca pe unul ce te-ai făcut bun vestitor, cu luminări date de Dumnezeu, lăudându-te cu credință, săvârșim pomenirea ta, lauda mucenicilor, înțelepte Agatanghele.

Și acum..., a Născătoarei, asemenea:

Folositoare nebiruită celor scârbiți, și solitoare gata celor fără ajutor întru necazuri, scapă-mă din nevoi, nu mă trece, ceea ce ești ajutătoarea tuturor.

A Crucii, a Născătoarei, asemenea:

Văzând spânzurat pe lemn pe Fiul tău Preacurată Fecioară, rupându-ți-se cele din lăuntru, ca o Maică strigai: Vai mie! Cum ai apus Lumina mea, Cea fără de ani?

Cântarea a 4-a:

Irmos:

Hristos este puterea mea, Dumnezeu și Domnul, cinstita Biserică cu dumnezeiască cuviință cântă strigând: Din cuget curat întru Domnul prăznuind.

Alergând împrejur tot pământul, ai întins vița luptelor, izvorând bucuria cea prin pătimire, și dulceața bunei miresme, răbdătorule de patimi, Preafericite.

Văzând în grădina patimii tale, mănunchi florilor tale, Preafericite, bucurându-ne secerăm, și cu mărite minuni simțirile le umplem de veselie.

Fiul zilei te-ai făcut, Minunate, și al luminii celei neînserate, neîncetat fiind strălucit de Lumina cea cu trei Luminători și de luminarea propovăduirii.

A Născătoarei:

Marie Preacurată, lăcaș curăției, încăpător de dumnezeiasca veselie fiind, spurcăciunea și întinăciunea sufletului meu pierde-o.

Alt Canon,

Irmos: Auzit-am Dumnezeule...

Suferind chinuri cu multe feluri de dureri, viteazule Mucenice, și bucurându-te împreună cu dumnezeiescul Clement, ai sfințit tot pământul cu curgerile sângelui, de Dumnezeu cugetătorule Agatanghele.

Spânzuratu-te-ai pe lemn ca și Hristos, și ți s-a zgâriat coastele cu fier, Slăvite, spăimântând cu răbdarea pe toți, înțelepte Agatanghele.

Slavă...

Slăvind pe Hristos purtătorii de chinuri, locuiau în pază, ca niște păzitori poruncilor dumnezeiești, Clement cel prea-ales, și Agatanghel pururea pomenitul.

Și acum..., a Născătoarei:

Fericimu-te pe tine pururea Născătoare de Dumnezeu, binecuvântată, prin care ne-am învrednicit slavei, și raiul cel dintâi, care l-am pierdut, iarăși l-am câștigat de iznoavă.

Cântarea a 5-a:

Irmos:

Cu dumnezeiască strălucirea Ta, Bunule, sufletele celor ce mânecă la Tine cu dragoste, mă rog luminează-le ca să Te vadă Cuvinte al lui Dumnezeu, pe Tine adevăratul Dumnezeu, pe Cela ce chemi din negura greșelilor.

Răni de mulți ani, și preaîndelungate, răbdând Preaînțelepte, multpătimitor te-ai făcut, iară acum dulceață a nestricatei fericiri, care rămâne în veci, o ai moștenit.

Credința ca o ancoră tare, și nădejdea și dragostea, temelie punând, cinstitei Treimi pe tine te-ai pus Biserică sfințită, Părinte preafericite.

Perechea cea prealuminată de Dumnezeu împodobită, s-a nevoit în priveliște pătimirii, luând veșnică viață, împreună cu îngerii săltează și se bucură.

A Născătoarei:

Vrând să mântuiască din stricăciune firea omenească cea stricată Ziditorul și Domnul în pântece curățit, și cu Sfântul Duh sălășluindu-Se, negrăit S-a închipuit.

Alt Canon,

Irmos: Să-mi răsari mie Doamne...

Înfierbântându-vă de jăratecele dragostei Făcătorului tuturor, v-ați băgat în var înfierbântat, mucenicilor buni biruitori.

Podoabă preafrumoasă v-ați arătat pătimitorilor, luându-vi-se pielea trupului, nebiruiților Mucenici.

Slavă...

Întinzându-te pe grătar, și frigându-te pe jăratec, Agatanghele, ai spăimântat pe îngeri, văzându-ți muceniciile.

Și acum..., a Născătoarei:

Arată-te cea neispitită de nuntă, scăpându-ne pe noi pe toți de supărări, și de primejdii, și de scârbe, pe cei ce cu dragoste te lăudăm.

Cântarea a 6-a:

Irmos:

Marea vieții văzându-o înălțându-se de viforul ispitelor, la limanul Tău cel lin alergând, strig către Tine: Scoate din stricăciune viața mea mult-Milostive.

După lege pătimind, cununi din mâna Stăpânului ai luat, împărțirea a multe feluri de daruri, și Dar de tămăduiri; și a vindeca bolile credincioșilor.

Viață dumnezeiască, zăbovire întru nevoințe, lungire în răni, încununare de taină a bunei cuviințe, și stema frumuseții, și haina nestricăciunii ți-a fost ție.

A Născătoarei:

Preacurată Stăpână, ceea ce ai născut pe cârmaciul pământenilor, pe Domnul, nestatornicia patimilor mele, și cumplita tulburare potolește-o, și dă liniște inimii mele.

Alt Canon,

Irmos: Întru noianul vieții...

Laudă de mulțumire ai adus lui Dumnezeu, cugetătorule de Dumnezeu, Mucenice, băgându-te în cuptor ca tinerii cei robiți odinioară, și primind rouă din Cer, Agatanghele.

Cu bunele vestiri cele prin îngeri, întărindu-ți gândul, ai suferit prea-lesne chinurile, și durerile, ca și cum ar fi pătimit altul, Agatanghele cel cu gând vitejesc.

Slavă...

Sfințită perechea voastră înțelepților, văzându-o amăgitorul, v-a chinuit în legături, și v-a zdruncinat cu munci, și v-a închis în temnițe, dar a rămas de râs la împotrivirea voastră cea nestrămutată.

Și acum..., a Născătoarei:

Mântuiește-mă Preacurată de lenevirile somnului celui aducător de moarte, și mă întărește Stăpână a priveghea spre laude dumnezeiești, și spre fapte bune, ca cu dragoste să te măresc.

Irmosul:

Prin noianul vieții pentru faptele mele, m-am pogorât în iad; ci ca Iona din chit, așa strig: Fiule și Cuvinte al lui Dumnezeu, scoate-mă dintru adâncul răutăților, rogu-mă.

CONDAC, glas 4.

Podobie: Arătatu-Te-ai astăzi...

Cinstită viță din via lui Hristos te-ai făcut prealăudate Clemente, mult pătimitor arătându-te; cu cel ce împreună cu tine a pătimit, ai strigat: Tu ești Hristoase luminata bucurie a mucenicilor.

ICOS

Pe cel din pruncie cu lapte hrănit cu sfințenie, pe stâlparea viței Împăratului Hristos, întru cântări să-l cinstim cu credință; că acesta adevărat cu veselie și cu podoabă s-a arătat cinstit, în munci și în patimi nemișcat, în preoție închipuit Ierarh, și părtaș dumnezeieștii împărății. Căci capiștile idolești, și mânia tiranilor întru nimic socotindu-o, în priveliște cu bucurie pe Unul Mântuitorul mărturisind, a strigat: Tu ești Hristoase luminată bucurie a mucenicilor.

SINAXAR

În această lună, în ziua a douăzeci și treia, Pomenirea Sfântului sfințitului Mucenic Clement, Episcopul Anghirei, și Sfântul Mucenic Agatanghel.

Stih: Din sângiurile lui Clement și ale lui Agatanghel ce s-au vărsat...

Gura sabiei celei însetate de sângiuri s-a adăpat.

Tăiați ați fost în a douăzeci și trei de zile...

Clemente și Agatanghele,

Fericitul acesta și minunatul Clement, mai în toată viața aceasta omenească a petrecut cu mucenicie, de vreme ce s-a luptat și s-a nevoit împotriva tiranilor douăzeci și opt de ani; neavând niciodată vreme liniștită la mijloc, nici răsuflare, și pace vreodată din poruncă, la zile orânduite, precum este obicei a se face la cei ce dau război; și la o parte la alta, ca iarăși să poată cădea unii peste alții cu oarecare putere și căldură; ci războaiele și luptele lui erau iuți și necurmate. Cât nu era a se mira cineva mai mult de vremea în care suferea el, ca și cum ar fi pătimit altul, au de mulțimea muncilor, ce-i aducea, ci mai vârtos putea să se mire și de una și de alta. Că trecând prin tot felul de munci, și făcându-se priveliște tuturor tiranilor ce erau atuncea, și mai în toată lumea, și minunând și pe îngeri cu răbdarea lui, întru acest chip a luat cununa slavei. Deci era Sfântul acesta din Anghira Galatiei, din tată elin, și Maică credincioasă, anume Sofia. Și a intrat în viața călugărească de doisprezece ani; iar când a fost de douăzeci de ani, s-a făcut arhiereu, și s-a nevoit pe vremea a doi împărați: a lui Dioclețian și Maximian, și a nouă boieri și ighemoni (cari sunt aceștia): Dometian, Agripin, Cumvrichie, Dometie, Saverdot, Maxim, Afrodisie, Lucie și Alexandru. Iar fericitul Agatanghel era roman de neam. Deci după ce se omorâră sfinții ce erau la Roma cu Sfântul Clement, din care era unul și acesta, și mai întâi decât alții a mers, de s-a botezat de Sfântul Clement, și fugind întru acea vreme ce era să taie pe cei ce erau cu dânsul la închisoare, când vrea să ia slugile lui Maximian pe Clement, să-l bage în corabie să-l ducă la Nicomidia, apucând acesta mai înainte, a intrat în corabie, și aștepta pe Clement, și după ce veni și el, și-l văzui căzându-i la picioare, se bucura, și se păru întoarcerea și pocăința lui ca venirea unui bun înger. Și se nevoia cu dânsul, până sosiră la Anghira, și statură înaintea lui Lucie, și acolo tăindu-i-se capul din porunca lui Lucie, împreună cu alți bărbați și femei și copii, ce erau cu dânsul și crezuse în Hristos, se duse spre cereștile lăcașuri. Iar felurile muncilor ce fericitul Clement osebit a pătimit, erau acestea: Adică spânzurat de un lemn și strujit, bătut cu pietre peste obraz, și peste gură, băgat în temniță, apoi legat de o roată și bătut cu toiege, bătut cu piluge de fier peste gură, zdrobit la fălci, și cu măselele scoase, ferecat în obezi și băgat în temniță; acestea deosebi sunt ale Sfântului Clement patimi. Iar împreună cu Agatanghel, sunt acestea adică: Fură bătuți cu vine de bou uscate, spânzurați de un lemn, arși pe coaste cu făclii aprinse, dați la fiare și printre degetele mâinilor băgate țepușe de fier arse, și băgați în varniță, unde au stătut două zile, și la umeri jupuiți, scoțându-le curele, și iarăși bătuți cu toiege, și puși pe paturi de fier arse. Aruncați o zi și o noapte în cuptor de foc, strujiți rău pe pântece. Aruncați peste țepi tăioase și ascuțite cumplit, ce erau înfipte jos pe pământ, de care se tăiară, și se împunseră și singur Sfântul Agatanghel a primit pe capul său plumb topit. Legatu-le-a și două pietre de râșniță de grumazi amândurora, și purtându-i prin tot orașul, îi ucideau cu pietre. Și iarăși osebit Sfântului Clement îi bătură prin urechi piroane de fier arse, și iarăși ars cu făclii, și legat de o piatră mare, fu bătut peste obraz, și pe cap cu bețe, și luând în toate zilele câte o sută cincizeci de răni, le răbda. În cea de apoi le tăiară capetele amândurora, în Anghira Galatiei. Și se face pomenirea lor în sfânta lor mucenicie, care este de acea parte de Evdozie, de cea parte de Anaplo, și în sfânta Biserică a sfintei Irinei celei vechi și a celei noi.

Tot în această zi, Preacuviosul Părintele nostru Evsevie.

Stih: Vino către noi la cereasca veselie,

Îngerii cei veseli zic către Evsevie.

Tot în această zi, Preacuviosul Părintele nostru Mavsima Sirul.

Stih: Mavsima vorbind mai înainte cu limbi sirienești.

Acum vorbește către îngeri cu limbi îngerești.

La cetatea Chirului cea din Antiohia, a stătut un cuvios, Mavsima cu numele, sirieneasca limbă vorbind; care deșii era crescut cu viață țărănească și prostatică, a strălucit însă cu bunătățile. Avea numai o haină și când se învechea, nu o lepăda; ci peste rupturile cele vechi, cosea alte petice, și cu aceea își acoperea goliciunea trupului. Dar atâta era de osârduitor întru primirea străinilor și săracilor, încât deschidea la toți ușile chiliei sale. Zic că avea două chiupuri, unul plin de grâu și altul de untdelemn, din care da la toți cei ce aveau trebuință, și pururea izvora și niciodată se deșertau. Căci Dumnezeu cel ce îmbogățește pe toți, care îl cheamă pe el, acesta precum a poruncit, vasul de apă și de grâu și de untdelemn al văduvei Sareptencei, să izvorască făină și untdelemn, dându-i ei bogată roada semințelor găzduirii lui Ilie, asemenea, zic, acesta Dumnezeu a dăruit și la minunatul acesta și iubitorul de străini Mavsima darea bunătăților, de o măsură cu osârdia sa. Deci bine și cu cuvioșie petrecându-și viața, s-a mutat către Domnul.

Tot în această zi, pomenirea Preacuviosului Părintelui nostru Salaman sihastrul.

Stih: Te duci din viața jos târâtoare, și de cele de jos râvnitoare,

Salamane înaltule cu lucrarea și cu cuvântul, la cele veselitoare.

Lângă marginea râului Eufratului, este un sat spre apus, cu numele Capersană, din care era fericitul acesta Salaman, care pentru că a iubit liniștită viața monahilor, pentru aceasta aflând în satul cel de ceea parte de rău, o mică chilie, s-a închis într-însa fără să-i lase ușă ca, să poată ieși, și fără de fereastră ca să-i intre lumina. Ci odată pe an, săpa pământul pe dedesubt și ieșea afară, și cercând puțină supărare, își strângea hrana de nevoie peste tot anul, și așa a petrecut mulți ani fericitul. Deci aflând Arhiereul locului de bunătatea lui, s-a dus la el vrând ca să-i dea preoția. Și săpând puțină parte a chiliei, a intrat înlăuntru și punându-și mâinile peste capul lui, a săvârșit rugăciunea hirotoniei. Și i-a spus lui multe și i-a vestit Darul preoției ce i s-a dat; însă nici un cuvânt n-a auzit din gura Cuviosului. Deci s-a dus Arhiereul, poruncind ca să se zidească iarăși partea chiliei cea stricată. Altă dată a trecut noaptea Eufratul creștinii locuitori satului și i-au stricat chilioara. Apoi luându-l pe el ridicat, l-au dus în sat fără să se împotrivească el la aceea ce au făcut ei, și fără să le zică așa să facă. Deci având în satul lor altă chilie gata, l-au închis într-însa; iar Cuviosul asemenea se liniștea și acolo, fără să vorbească cu cineva. Iar după puține zile, creștinii ce erau locuind în alt sat, de cea parte de râu, ducându-se noaptea i-au stricat chilioara aceea, și luând asemenea pe Sfântul ridicat, I-au dus în satul lor fără să li se împotrivească cu cuvântul, și să-i silească ca să-l lase, și fără să se ducă de voie. Așa cu desăvârșire s-a făcut pe sine mort fericitul în viața aceasta. Pentru care și adeverind glasul Apostolului Pavel, zicea de trei ori fericitul: De aceea nu mai viez eu, ci viază întru mine Hristos, iară cei ce acum viețuiesc în trup, viețuiesc întru credința Fiului lui Dumnezeu, celui ce m-a iubit pe mine, și s-a dat pe sine pentru mine. (Galateni, cap. 2, v. 20). Cu asemenea chip omorându-se pe sine fericitul Salaman, ca niciunul vreodată și-a petrecut viața până s-a mutat către Domnul, ca să dănțuiască în veci.

Tot în această zi, Sfinții doi Mucenici cei aruncați în groapa pariei, s-au săvârșit.

Stih: Înlăuntrul gropii doi Mucenici încăpând,

Dumnezeiasca dragoste pe frică este afară scoțând.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne miluiește-ne și ne mântuiește pe noi, Amin.

Cântarea a 7-a:

Irmos:

Tinerii în Babilon, de văpaia cuptorului nu s-au spăimântat, ci în mijlocul văpăii aruncându-se, fiind rourați au cântat: Bine ești cuvântat Doamne Dumnezeul părinților noștri.

Cu raza muncirii lumea ai luminat, cântând lui Hristos cu curăția cugetului și a sufletului: Bine ești cuvântat Doamne Dumnezeul părinților noștri.

Preasfințita prăznuire a îndreptărilor tale, cu cerească lumină strălucind, luminează pe cei ce strigă: Bine ești cuvântat Doamne Dumnezeul părinților noștri.

A Născătoarei:

Înțelepciunii celei preaînțelepte, Fecioară, Maică te-ai făcut, ceea ce toate cu înțelepciunea le ocârmuiește cu bunătatea cea din fire: Binecuvântat este rodul pântecelui tău, Preacurată.

Alt Canon,

Irmos: Nu ne da pe noi până...

Acești doi pururea pomeniți, Clement cel mare, împreună cu Agatanghel, risipind întunericul necredinței vrăjmașilor celor răi, luminează din-destul Biserica cu lumina pătimirilor, ca niște pururea luminători, pe care cu mare glas să-i lăudăm.

Bărbătește ai răbdat zgârieturile și toate întreitele valuri ale nesuferitelor dureri, rănind pe vrăjmașii cei nevăzuți, cu rănile trupului tău Mucenice slăvite, părtașule al pătimirii lui Hristos, și locuitorule împreună cu îngerii, lauda mucenicilor, Agatanghele.

Slavă...

Bucurându-te Înțelepte, ai răbdat ca un fără de trup grelele înfierbântări de plumb, cele puse deasupra dumnezeiescului tău cap, care ți-l ardea peste tot, Agatanghele ostașule al lui Hristos, pentru aceea cu credință te slăvim.

Și acum..., a Născătoarei:

Arătatu-te-ai, o Fecioară! Taină Cuvântului Celui negrăit, că fără stricăciune ai încăput întru tine pe Dumnezeu, Cel ce este neîncăput întru toate, și L-ai născut, și cu lapte L-ai hrănit, vrând să ne mântuiască pe noi, care te mărturisim pe tine Născătoare de Dumnezeu.

Cântarea a 8-a:

Irmos:

Pentru legile părintești, fericiții tineri în Babilon mai înainte nevoie pătimind, au scuipat porunca cea nebunească a celui ce împărățea. Și împreunându-se cu focul cu care nu s-au ars, Celui ce stăpânește vrednică cântare i-au cântat: Pe Domnul lăudați-L lucrurile, și-L preaînălțați întru toți vecii.

Arătându-vă luminători prealuminați pe pământ, luminați tăria cinstitei Biserici, preafericiți; iară în ceruri cu strălucirea patimilor voastre, prăznuirea celor întâi născuți veseliți, strigând: Pe Domnul lăudați-L, și-L preaînălțați întru toți vecii.

Cu veselie prăznuim acum pomenirea cea de bucurie a nevoințelor tale, căci ca un fără de trup ai răbdat întreitele valuri ale rănilor, ci în locul acestora veșnica desfătare după vrednicie ai luat, bogata răsplătire. Pe Domnul lucruri lăudați-L, strigând: Și-L preaînălțați întru toți vecii.

În haină împestrită, și prealuminată a slavei tu îmbrăcându-te, în locul duhului cumplitei trândăviri, Preafericite, în locul muncilor petrecere îngerească, a vieții celei dea-pururea luând, o ai schimbat. Pe Domnul lucrurile lăudați, strigând: Și-L preaînălțați întru toți vecii.

A Născătoarei:

Pe Cel din Tatăl cel pururea fiitor, Cuvântul cel pururea fiitor, și împreună cunoscut, iară în vecii cei mai de pe urmă întrupându-Se din Fecioară, tot chipul omenesc Dumnezeu l-a făcut luiși după Ipostas neamestecat unindu-L. Pe Domnul lucrurile lăudați, și-L preaînălțați întru toți vecii.

Alt Canon,

Irmos: Toate le-ai așezat Stăpâne...

Cu picăturile sângiurilor tale stingând focul nedumnezeirii, ai adăpat prealăudate Biserica lui Hristos, care înflorea cu credință, și lăuda neîncetat după vrednicie ostenelile tale cele mari, luptele, și vitejiile cele luminate, înțelepte Agatanghele.

Clement cel prea-ales, și Agatanghel întocmai au luat cununile biruinței. Drept aceea stând înaintea Celui ce împărățește peste toți întru înălțime, ne sunt nouă sprijinitori și izbăvitori, binecuvântând, și lăudând neîncetat pe Domnul.

Binecuvântăm pe Tatăl...

Asemănându-te cu tinerii, cei ce au stins văpaia, te-ai supus focului, purtătorule de chinuri, ca și cum ai fi fost fără de trup, fiind înfierbântat de râvna dragostei Domnului, Agatanghele, și cu fierbințeală strigai: Binecuvântați neîncetat făpturile Domnului pe Domnul.

Și acum..., a Născătoarei:

Tare mângâiere și nădejde nerușinată, zid nebiruit, și dumnezeiască apărare, te are poporul tău, cel ce te laudă Fecioară, și mântuindu-se cu bună cântare strigă: Binecuvântați neîncetat lucrurile Domnului pe Domnul.

Irmosul: Să lăudăm, bine să cuvântăm...

Toate le-ai așezat cu înțelepciunea Ta, Stăpâne, și fundul pământului iarăși precum știi l-ai întărit, temelia lui înfigându-o pe ape nemărginite. Pentru aceasta toți strigăm, cântând: Binecuvântați lucrurile Domnului pe Domnul.

Cântarea a 9-a:

Irmos:

Pe Dumnezeu a-L vedea nu este cu putință oamenilor, spre Care nu cutează a căuta cetele îngerești; iară prin tine Preacurată, S-a arătat oamenilor Cuvântul întrupat; pe Pare slăvindu-L cu oștile cerești, pe tine te fericim.

Cu baia botezului celui în chipul luminii, făcându-te desăvârșit, și cu ungerea preoției, și cu mucenicescul sânge spălându-te, Fericite, împodobit fiind, bucurându-te, ai alergat la cereștile oștiri, de Dumnezeu fericite.

Cununa sfinților Mucenici Cuvântul lui Dumnezeu, cununa darurilor a împodobit Sfântul tău creștet minunate, Soarele cel neapus al dreptății. Pentru care, lupte îndelungate ai suferit bucurându-te.

A Născătoarei:

Fiul și Cuvântul lui Dumnezeu, Cel fără de început întrupându-Se, Fiu Fecioarei Se face, cu bunăvoința Tatălui, și cu împreună lucrarea Duhului Celui Dumnezeiesc. Pentru aceasta tot chipul meu cel stricat l-a înnoit, ca un Atotputernic.

Alt Canon,

Irmos: Făcut-a tărie cu brațul său...

Ca o pereche frumoasă arătându-se Agatanghel cel lăudat, împreună și Clement cel viteaz, luminându-se cu podoabe mucenicești; și acum stau înaintea lui Dumnezeu, Împăratului tuturor, purtând cununi cu bună laudă, împreună cu cei fără de trup.

Nu ți-a fost milă de trup, care în multe vremi a luat chinuri cumplite, dorind de bunătățile, care au gătit Dumnezeu, dumnezeieștilor Sale slugi, împreună cu care petreci Mucenice Agatanghele, bucurându-te în veci.

Slavă...

Pământul prăznuiește și Cerul dănțuiește, cetele îngerilor celor fără de trup se veselesc, și inimile credincioșilor cu bunăcredință slăvesc astăzi pomenirea ta Înțelepte; întru care, pe cei ce te cinstesc, mântuiește-i de toată bântuiala, cu rugăciunile tale.

Și acum..., a Născătoarei:

Luminezi lumea Preacurată, răsărind pe Lumina, Care a strălucit din Tatăl mai presus de gând și mai înainte de veci, drept aceea îți strig: Gonește Curată din inima mea întunericul cugetelor celor fără rânduială, ca să te slăvesc.

Irmosul:

Făcut-a tărie cu brațul Său, pentru că a surpat pe cei puternici de pe scaune, și a înălțat pe cei smeriți, Dumnezeul lui Israil, întru Care ne-a cercetat pe noi Răsăritul Cel dintru înălțime, și ne-a îndreptat pe calea păcii.

LUMINÂNDA

Podobie: Femei auziți...

Ca și Pavel Apostolul tot pământul împrejur l-ai alergat, și cu îndelungate luptele tale ai întins vițe, Clemente, și cu mreaja credinței ai vânat pe Agatanghel, pe cel împreună părtaș, și împreună Mucenic, pe pătimitorul cel asemenea numit bunei vestiri.

A Născătoarei:

Tu ești a mea folositoare, Preacurată, și năzuință tare, tu și apărătoare, și acoperământ, și la tine cad, strigând: Din nevoile mele scapă-mă, ca ceea ce ai născut bucuria, și din focul de veci mă răpește Fecioară, pe mine, cel ce nădăjduiesc spre tine.

Și cealaltă slujbă a Utreniei după rânduială și Otpustul.

LA LITURGHIE

Fericirile Octoihului și ale sfântului Clement, Cântarea a 3-a pe 4. Prochimen, glasul al 7-lea: Cinstită este înaintea Domnului moartea cuvioșilor Lui... Stih: Ce voi răsplăti Domnului... Apostol, către Filipeni: Fraților, petrecerea noastră în ceruri este... Aliluia glasul al 2-lea: Preoții Tăi se vor îmbrăca întru dreptate... Stih: Fericit bărbatul care se teme de Domnul... Evanghelia de la Ioan: Zis-a Domnul: Eu sunt ușa... CHINONICUL: Întru pomenire veșnică va fi dreptul...