SFÂNTUL ILIE

LA VECERNIE

La Doamne strigat-am..., Stihirile Cuvioasei, glasul 1.

Podobie: Ceea ce ești bucuria...

Mai-nainte strămutându-te, Cinstită, cu gândirea și adeverind cu fapta, ceea ce ai socotit cu cugetul, ai ieșit din sălbăticeasca deșertăciune a deșertăciunilor, și ți-ai îndreptat călătoria, înstrăinându-te cu suirea cea aspră a bunătăților fericită Xenia.

Așezându-te în limanul sânului de pământ celui dumnezeiesc, ai trecut furtuna valurilor lumii, iar luntrea sufletului tău necufundată purtându-o, Cinstită, de valurile amărăciunii desfătărilor, petreci plină de poverile cele tainice.

Înstrăinându-te cu dumnezeiască urmarea lui Dumnezeu, Celui ce pentru noi S-a pogorât de sus către noi, ca să înalțe pe cei căzuți, ai rămas Înțeleaptă, necunoscută rudeniilor; iar credincioșilor și lui Dumnezeu, mai ales ai fost cunoscută, rugându-te Xenia totdeauna.

Slavă..., Și acum..., a Născătoarei:

Preaslăvită ești în neamurile neamurilor, Maică Fecioară Curată, Născătoare de Dumnezeu, Marie, apărătoarea lumii, care ai născut cu trup pe Fiul Tatălui celui fără început și împreună veșnic cu Duhul adevărat. Pe Care roagă-L să ne mântuim noi.

A Crucii, a Născătoarei, asemenea.

Dacă a văzut Fecioara cea fără prihană pe Fiul său spânzurat pe Cruce, tânguindu-se striga: Preadulcele meu Fiu! Ce este această nouă și minunată vedere? Cum Te-ai pironit cu trupul pe Cruce? Cel ce toate le ții în mâna Ta.

Tropar, glasul al 8-lea.

Întru tine Maică cu osârdie s-a mântuit cel după chip; că luând Crucea, ai urmat lui Hristos; și lucrând, ai învățat să nu se uite la trup, că este trecător; ci să poarte grijă de suflet, de lucrul cel nemuritor. Pentru aceasta și cu îngerii împreună se bucură, Cuvioasă Xenia, duhul tău.

Slavă..., Și acum..., a praznicului.

LA UTRENIE

CANOANELE

Amândouă din Octoih și al Cuvioasei pe 4.

CANONUL Cuvioasei.

Cântarea 1-a, glasul al 8-lea:

Irmos:

Cântare să înălțăm popoare minunatului Dumnezeului nostru, Celui ce a mântuit din robie pe Israil, cântare de biruință cântându-i și strigând: Să cântăm Ție unuia Stăpânului.

Străin fiind de toată bunătatea și fiind depărtat de Dumnezeu prin fapte necuvioase, fă-mă al Lui cu rugăciunile tale cele bineprimite Xenia cinstită Cuvioasă, pe mine, care laud viața ta cea străină.

Aprinzându-te pe tine focul cel înțelegător, ca pe o materie lesne arzătoare, te-a plecat să te lepezi cu gând bărbătesc de înșelăciunea cea lumească și de logodnicul cel trupesc, și a te logodi, curat cu Domnul.

Slavă...

Cugetând viața străină, de ceea ce din veac este în Cer, și nu se trece, ți-ai răsplătit numirea ca și cu fapta, și ai alergat ca un cerb setos pe urma logodnicului Celui nemuritor.

Și acum..., a Născătoarei:

Să lăudăm credincioșii cu cântări pe Maria cea Preacurată Născătoarea de Dumnezeu, pe cea plină de daruri, pe acoperământul cel dumnezeiesc, pe limanul cel liniștit, pe mântuirea credincioșilor.

Cântarea a 3-a:

Irmos: Cela ce ai întărit cerurile...

Biruind dragostea cea dumnezeiască pe sufletul tău cel curat, te-a plecat pe tine, curată, să uiți ostenelile sihăstriei și firea.

Îndulcindu-te de frumusețile logodnicului Celui nemuritor, frumusețile trupului ți le-ai veștejit, și te-ai arătat preafrumoasă, locuind în dumnezeiasca cămară cea de Mire.

Slavă...

Dobândind aripi poleite ale bunătăților, ai zburat către înălțimea Cerului, Fericită, ca o porumbiță nestricată.

Și acum..., a Născătoarei:

Fecioară, ceea ce ești nor luminos al Soarelui Celui înțelegător, și prealuminat, Care a răsărit din pântecele tău, luminează sufletele, celor ce te laudă.

Irmosul:

Cela ce ai întărit cu cuvântul cerurile, și pământul l-ai întemeiat pe ape multe, întărește-mă către cântarea slavosloviei Tale, Doamne.

Sedealna, glasul al 8-lea.

Podobie: Pe Înțelepciunea...

Iubind pe Cuvântul lui Dumnezeu-Tatăl, Care S-a arătat pe pământ pentru bunătate, i-ai urmat ca unui Mire, Preafericită, și cu osârdie ai părăsit pe mirele cel stricăcios și patria, și bogăția cea trecătoare. Pentru aceasta viețuind pe pământ străin, precum îți este și numele, ai omorât patimile, și ai câștigat moștenirea celor vii, de Dumnezeu insuflată Xenia; roagă-te lui Hristos Dumnezeu, iertare de greșeli să dăruiască, celor ce prăznuiesc cu dragoste sfântă pomenirea ta.

Slavă..., Și acum..., a Născătoarei:

Întru ispite de multe feluri de nevoi, ale vrăjmașilor celor văzuți și nevăzuți am căzut, și de furtuna păcatelor mele celor fără număr fiind ținut, Preacurată, ca și către o caldă folositoare, și acoperământ, și liman al meu alerg la bunătatea ta. Pentru aceasta, Preacurată, roagă pe Cel ce S-a întrupat fără de sămânța din tine, pentru toți robii tăi, cei ce te lăudăm neîncetat, Născătoare de Dumnezeu, Preacurată, rugându-L pe Acela cu dinadinsul, iertare de păcate să dăruiască, celor ce ne închinăm cu credința dumnezeieștii nașterii tale.

A Crucii, a Născătoarei:

Mielușeaua văzând pe Cruce pe Mielușelul și Păstorul și Mântuitorul, se văita lăcrimând cu amar, strigând: Lumea se bucură luând mântuire prin Tine, iară pântecele meu arde văzând răstignirea Ta, care o rabzi pentru îndurarea milei. Îndelung-Răbdătorule Doamne, adâncul milei și izvor nedeșertat, milostivește-Te și dăruiește iertare de greșeli, celor ce laudă cu credință dumnezeieștile Tale patimi.

Cântarea a 4-a:

Irmos:

Cuvinte, din munte umbros din una Născătoarea de Dumnezeu, cu dumnezeiască vedere, Proorocul mai înainte a cunoscut că vei să Te întrupezi; și cutremurându-se slăvea puterea Ta.

Adus-ai lui Hristos zestre: Curăția, omorârea mădularelor și ostenelile înfrânării; și în locul acestora ai primit Împărăția Cerească și desfătarea cea veșnică.

Udându-ți așternutul cu lacrimi Cuvioase și mâncând pâinea cu cenușă, ai câștigat mângâierea cea nemuritoare și desfătarea raiului.

Slavă...

Dându-te pe sineți pildă de bunătăți ai tras multe suflete către mântuire, care s-a depărtat de dorirea lumii, cugetătoare de Dumnezeu Xenia, vrednică de laudă.

Și acum..., a Născătoarei:

Bucură-te de la noi, Preasfântă Născătoare de Dumnezeu. Bucură-te ceea ce ai născut bucuria lumii. Bucură-te singură sprijineala oamenilor, binecuvântată Născătoare de Dumnezeu, Fecioară.

Cântarea a 5-a:

Irmos:

Întunericul sufletului meu risipește-l, Dătătorule de lumină, Hristoase, Dumnezeule cel ce ai gonit întunericul cel mai dinainte al adâncului și-mi dăruiește lumina poruncilor Tale, Cuvinte, ca mânecând să Te slăvesc pe Tine.

Ca o junice dorind dumnezeiasca frumusețe a Păstorului, strigat-ai: Unde păstorești acum Mire? Unde Te odihnești? Spune-mi; căci doresc și mă aprind totdeauna a vedea fața Ta cea preafrumoasă.

Dragostea este frumusețea mea, Mirele strigă, de mă cauți cinstită, cea luminată cu bunătățile, caută-mă în ceruri că Eu acolo păstoresc și totdeauna îmi chem oile pășunii Mele.

Slavă...

Turturea preafrumoasă, rândunea prealuminată și privighetoare înțelegătoare te-ai arătat Xenia cinstită și frumusețe păstrată lui Hristos, scăpând de cursele cele înțelegătoare ale vânătorilor, vrednică de laudă.

Și acum..., a Născătoarei:

Pe Cel de sus fără de Maică, în vremile cele de apoi L-ai născut celor de jos fără de tată, Fecioară, înființându-Se deplin cu al nostru pentru multa bunătate. Pe Care roagă-L, să se mântuiască de stricăciune, cei ce te laudă.

Cântarea a 6-a:

Irmos: Curățește-mă Mântuitorule...

Viața ta cea străină, și nevoința cea peste fire de om, mărindu-o Cel ce pentru tine S-a înstrăinat, Prealăudată, te-a împodobit Cuvioasă, cu semne și cu minuni cu adevărat minunate.

Pe mine, care m-am înstrăinat departe de poruncile Dumnezeului nostru, apropie-mă de Dânsul cu rugăciunile tale, Cuvioasă, și mă fă străin de gheena cea cumplită, și de patimile cele ce mă cuprind.

Slavă...

Când înconjurarea de stele te vestea mai presus de gând la cei de aproape, și la cei de departe, cu mijlocire străină, atuncea fiind încununată cu înconjurarea bunătăților, te-ai suit către Hristos, de Care doreai mărită Xenia.

Și acum..., a Născătoarei:

Cela ce șade necuprins pe umerii Heruvimilor, a locuit în pântecele tău cuprins cu trupul, iară nu cu Dumnezeirea, și din tine a ieșit, ca să mântuiască pe oameni.

Irmosul:

Curățește-mă Mântuitorule, că multe sunt fărădelegile mele, și mă ridică dintru adâncul răutăților rogu-mă. Căci către Tine am strigat, și mă auzi Dumnezeul mântuirii mele.

CONDAC, glasul al 2-lea.

Podobie: Cu curgerile sângiurilor...

Pomenirea ta cea de străini iubitoare Xenia săvârșindu-o, noi cei ce te cinstim pe tine cu dragoste, lăudăm pe Hristos, Cel ce ți-a dat Ție întru toate putere de tămăduiri; pe Care roagă-L totdeauna pentru noi toți.

ICOS

Pe Hristos, Cel ce S-a născut din Fecioară în chip străin, Xenia mărită, roagă-L să ne fie Milostiv, nouă celor ce alergăm la tine după datorie, din suflet și din inimă curată și cu bună credință ne silim a lăuda pomenirea ta. Care toate puterile cerești ca pe o purtătoare de lumină, și fără prihană, și sfântă prăznuirea ta după vrednicie o a cinstit, Mărită. Care te rogi neîncetat pentru noi toți.

SINAXAR

În această lună, în ziua a douăzeci și patra, pomenirea Sfintei Maicii noastre Xenia.

Stih: Xenia se înstrăinează de viața aceasta arătat...

De care și mai înainte viețuind, era străină cu adevărat...

Amândouă slujnicele Xeniei sunt murind.,.

De bunătățile aceleia neînstrăinate fiind.

În douăzeci și patru de zile Xenia a venit.

În sălășluirea Cerului și s-a odihnit

Fericita aceasta și pururea pomenita Xenia a fost din marea și slăvită cetate a Romei, din neam cinstit și râvnitor. Deci vrând părinții ei să o mărite, și gătind toate cele ce erau de treaba nunții, ea s-a sculat de a fugit din cămara cea de nuntă, cu alte două femei tinere slujnice ale sale, care făcându-și călătoria pe mare și trecând și prin alte locuri, au sosit la cetatea ce se cheamă Milassa, și mai vârtos au nimerit la acea cetate, fiind îndemnată de dumnezeiescul Pavel monahul și preotul, care arătându-se de la Dumnezeu în ostrovul Co, a îndreptat-o spre cele mai bune, în care loc făcând o biserică pe numele Sfântului întâiului Mucenic Ștefan, împreună cu cele două slujnice ale ei, și cu alte câteva fecioare ce se adunase acolo, au arătat multă nevoință, aducându-se pe sine spre cereasca petrecere, cu toată răbdarea. Și părăsirea simțirii poftelor lumești. Deci petrecându-și bine viața și după Cuvioasa aceea și fericita ei moarte, și-a luat de sus mărturia; că întru amiază luminând soarele pământul, s-a ivit o cruce de stele, care era înconjurată de raze luminoase, atât cât se părea a fi o cunună fericitei, dată ei de la Dumnezeu pentru îndelungatul post, și priveghere și feciorie. Și aceasta este adevărat, că după îngroparea moaștelor sale în pământ, nu s-a mai văzut acea stea cu raze. Deci s-a descoperit și lucrurile cele despre sfânta, spunând una din slujnicele sale când vrea să moară, din ce patrie și din ce neam era fericita. Și numele cel de la părinți, care se chema Evsevia, și deci vrând ea a nu se cunoaște, și-a pus numele pe urmă Xenia.

Tot în această zi, pomenirea Sfinților Mucenici, Pavel, Pavsirion șt Teodotion.

Stih: Pavsirion și Pavel amândoi frații cei răbdători.

Curgerea râului îi arată și împreună nevoitori.

Iată grumazul să fie dar sabia viind.

Strigă Teodotion pe Dumnezeu dorind.

Aceștia erau pe vremea lui Dioclețian și Maximian împărații, și Arian ighemonul în Cleopatrida, frați după trup, din tânără vârstă îmbrăcați în schima monahicească. Și erau de ani când au fost prinși, Pavel de treizeci și șapte, iară Pavsirie de douăzeci și cinci. Deci aflând de prinderea lor, Teodotion fratele lor, lăsând petrecerile prin munți cu tâlharii, (căci și el era părtași obiceiului acelora) a venit ca să-i vadă pe ei, și să li se închine; și văzându-i pe ei că stă în judecată, n-a cutezat a se apropia, ci ducându-se într-o parte, cugetă întru sine, oare ce fel de moșteniri vor dobândi frații săi. Și înfierbântându-se, s-a întors și s-a mărturisit pe sine creștin înaintea tiranului Arian, și sărind asupra lui, îl pogorî pe el de pe scaun. Deci îndată cuie înfocate i-a fost bătute prin coaste, încă și în pântece și și-a primit sfârșitul vieții tăindu-i-se capul de sabie. Iar Pavel și Pavsirie, fiind aruncați în râu și-au săvârșit mucenicia.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Mucenic Vavila cel din Sicilia, și Timotei și Agapie, ucenicii lui.

Stih: Vavila mai-nainte împotriva dracilor s-a nevoit:

Apoi și prin sânge s-a chinuit.

Pe Agapie împreună cu Timotei cel lăudat:

Îi cunosc următori învățătorului prea-arătat.

Acest sfânt Mucenic Vavila, de bun neam fiind după marele Iov, despre răsăriturile soarelui, a fost născut din părinți de bun neam și iubitori de Dumnezeu, în vestita Teopoli. Și învățându-se întru ea, cu învățătura și înțelepciunea Domnului; și sfințitele dumnezeiești Scripturi, degrab cu silință învățându-le, și din tânără vârstă iubind pe Hristos, a urât lumea. Deci murind părinții săi, a împărțit bogăția pe la săraci, și la văduve și la sărmani. Și scuturându-se pe sine, de toată lumeasca materie, suindu-se în munte se liniștea având cu sine, și pe amândoi ucenicii săi, pe Agapie și Timotei. Deci făcându-se și preot, după vrednicie a cinstit cinul preoției. Dar fiindcă necredincioșii și vărsătorii de sânge Elini, grăbeau ca să-l vândă pe el ighemonilor, lăsând Roma, s-a dus la Sicilia, împreună cu amândoi ucenicii săi. Zăbovindu-se acolo, pe mulți a luminat cu Darul ce locuia întru el, aducându-i la cunoștința de Dumnezeu. Ci fiindcă cetatea nu se poate ascunde, deasupra muntelui stând, precum este scris, nici acesta s-a tăinuit de ighemonul de acolo. Deci prăznuindu-l pe el, împreună cu amândoi ucenicii săi, îndată ce a văzut că cu îndrăzneală mărturisește pe Hristos Dumnezeul adevărat, mai întâi i-au bătut cu feluri de toiege năvălind asupra lor și roșindu-le trupurile lor. Apoi purtându-i pe ei prin cetate prin muncitori, cu feluri de chipuri și fără omenie îi ustură: Una adică, îngrozind prin ei cetățile Siciliei, iară alta, plinindu-și osebita patimă, prin pedeapsa lor. Însă sfinții Mucenici se întăreau, privind la veșnicele bunătăți. Iar a doua zi tăindu-i pe ei cu săbiile, i-au aruncat în foc. Însă nu a vătămat focul nicidecum trupurile lor, ci întregi și nevătămate le-a păzit. Pe care și luându-le oarecari credincioși după vrednicie, le-au îngropat în insula Siciliei.

Tot în această zi, pomenirea Preacuviosului Părintelui nostru Macedonie.

Stih: Din nenumăratele părinteștile tale lăcașuri a câștiga dorind:

Hristoase și Macedonie unui este luând.

Acest întru sfinți Părintele nostru Macedonie, avea luptă și priveliște vârfurile munților. Nu într-un sat întemeindu-se, ci acum întru acesta sălășluindu-se, acum în celălalt mutându-se, în Fenicia, Siria, și Cilicia. Și aceasta o făcea, fugind de îmbulzeala celor ce năzuiau la el. Deci patruzeci și cinci de ani a petrecut așa, neavând cort, nici colibă, ci într-o crăpătură adâncă, avându-și șederea. Iar după ce s-a făcut preot, a ascultat de cei cel rugau și și-a făcut chilie. Mai pe urmă întrebuința și căsuțe, nu ale sale, ci străine, douăzeci și cinci de ani a petrecut, sălășluindu-se în colibă și în căsuțe. Încât se adună anii luptelor sale la șaptezeci, cu pâine de orz și cu apă patruzeci de ani hrănindu-se. Mai în urmă însă în neputință căzând, se hrănea cu o mică părticică de pâine și cu apă. Acest minunat, mare făcător de minuni făcându-se, draci din oameni izgonind, și feluri de boli vindecând și alte nu puține preamărite săvârșea. Acestuia odată i-a adus o femeie, care prea mult cu covârșire mânca, din lucrarea drăcească, și mult pentru dânsa tânguindu-se rudele sale, se rugau cei ce o adusese la Sfântul ca să o miluiască și să o vindece pe ea. Iar Sfântul făcând rugăciune a făcut-o pe ea să mănânce firește; căci mânca peste măsură de mult. Și lui Dumnezeu cu curățenie, și cu stăruință slujind ani șaptezeci, s-a mutat către Domnul.

Tot în această zi, aducerea moaștelor Sfântului Preacuviosului Mucenic Anastasie Persul.

Stih: Anastasie pentru nevoințele tale te-ai încununat:

Iară nouă Darul moaștelor tale ne-ai dat.

Mergând Iraclie împăratul la Persia și murind Hosroiu împăratul Perșilor, iar un călugăr de la mănăstirea Mucenicului, văzând oastea împăratului, s-a bucurat. Și era cu poporul creștinilor, care se întorceau pe la locurile lor și venind la egumenul său, i-a adus moaștele Mucenicului, și a povestit, că la Persia a tămăduit pe un îndrăcit, punându-le deasupra lui. Deci Iraclie la douăzeci de ani după împărăția lui, a adus în Ierusalim cinstitul lemn. Iar un episcop fiind trimis de Arhiepiscopul cel mai mare, în părțile Romanilor, a luat moaștele Sfântului de le-a dus la Chesaria și dând acolo puțină parte, cealaltă o a oprit, iar cinstitul cap al Mucenicului, și icoana, se cinstește și se închină de cei credincioși în marea și vechea Romă.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Mucenic Ermoghen și Mamant.

Stih: Ermoghen și Mamant prietenii lui Hristos cu adevărat,

A muri pentru el nicicum s-au înfricoșat.

Tot în această zi, Preacuviosul, Părintele nostru Filon, cel ce a fost Episcop Calpasiei, care cu pace s-a săvârșit.

Stih: Filon din pământeni era lui Hristos neamuri aducând,

Căci de la el Darul a fost având.

Tot în această zi, Preacuviosul Părintele nostru Filipie preotul, care cu pace s-a săvârșit.

Stih: Precum caii cei alergători cu adevărat,

Filipie bucurându-se în ceruri a zburat.

Tot în această zi, Sfântul Mucenic Varsim și doi frați ai lui, care de sabie s-au săvârșit.

Stih: Pe cei trei frați dumnezeiasca dragoste i-a legat,

Și ca să dorească dumnezeiescul sfârșit cel prin sabie i-a înduplecat.

Tot în această zi, Preacuviosul Zosima, care cu pace s-a săvârșit.

Stih: Zosima cine va spune îndelung ale tale dureri,

Precum și murind tu, cununile nenumăratelor tale osteneli.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Proorocului, Înaintemergătorului și Botezătorului Ioan, aproape de Tavru.

Stih: Deci limba mea pe propovăduitorul cum va fi lăudându-l,

Pe care limba lui Hristos mai mare decât pământenii este numindu-l.

Tot în această zi, Cuviosul și de Dumnezeu purtătorul Părintele nostru Dionisie cel din Olimp, care cu pace s-a săvârșit.

Stih: Cu trupul ca un fără de trup ai viețuit Părinte.

Și acum cu îngerii cei fără de trup te veselești sfinte.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne miluiește-ne și ne mântuiește pe noi, Amin.

Cântarea a 7-a:

Irmos:

Tinerii evreiești, au călcat în cuptor văpaia cu îndrăzneală, și focul în rouă l-au schimbat, strigând; Bine ești cuvântat Doamne Dumnezeule în veci.

Roma se laudă cu scutecele tale, iară Milassa și mai mult se laudă, având moaștele tale, din care izvorăști minuni credincioșilor, mireasă a lui Dumnezeu.

Râu de tămăduiri te-ai arătat, înecând noianurile patimilor celor ce cântă: Bine ești cuvântat în veci Doamne Dumnezeul părinților noștri.

Slavă...

Adormit-ai patimile cele pierzătoare de suflet, prin multe privegheri, Fericită, și ai adormit somnul, care se cuvine drepților, rugându-te pentru lume.

Și acum..., a Născătoarei:

Nu înceta rugându-te, Celui ce S-a întrupat din tine mai presus de cuvânt, Prealăudată Născătoare de Dumnezeu, să se mântuiască sufletele noastre din cursele vrăjmașului.

Cântarea a 8-a:

Irmos: Cel ce acoperi cu apă cele...

Logodindu-te (precum este scris) cu un bărbat, cu Cel frumos în podoabă, cu Hristos; te-ai nevoit a face tot felul de bunătăți, cu bunăcredință, și te-ai sălășluit în dumnezeiasca cămară cea de Mire, Slăvită, luând zestre Darul de tămăduiri întru toți vecii.

Lipitu-s-a Hristoase sufletul meu după Tine ca un pământ însetoșat, pe Tine Te caut Doamne apa cea vie, Ție îți aduc ploile lacrimilor, adapă-mă cu râurile dragostei Tale, Mântuitorule, întru toți vecii.

Binecuvântăm pe Tatăl...

Înfrumuseța-tu-te-ai dorind de Cel cu adevărat dorit, măritu-te-ai Fecioară, lipindu-te de slăvitul Hristos, tu ai adus Mântuitorului ceată sfântă de fecioare, care ți-au urmat ție. Cu care dimpreună dănțuiești acum la lăcașurile cele de sus.

Și acum..., a Născătoarei:

Numai pe tine podoaba lui Iacov te-a ales Cuvântul Tatălui, și în pântecele tău S-a sălășluit, și precum bine a voit a ieșit Preacurată, mai frumos decât toți oamenii, ca să curețe firea noastră cea întunecată.

Irmosul: Să lăudăm bine să cuvântăm...

Cel ce acoperi cu ape cele mai pe deasupra ale Tale, Cel ce pui mării hotar nisipul, și toate le ții, pe Tine Te laudă soarele, pe Tine Te mărește luna, Ție îți aduce toată făptura laudă, ca Făcătorului tuturor în veci.

Cântarea a 9-a:

Irmos: Bine este cuvântat Domnul...

Petrecând viață străină, și omorând patimile trupului, Mărită, ai biruit prin neputință pe vrăjmașul cel neputincios, și acum viețuiești în ceruri, unde cu adevărat ți-a fost viețuirea ca o fecioară curată.

Bine este cuvântat Domnul, Cel ce a arătat cinstitele tale moaște, liman liniștit de tămăduiri celor ce pururea se primejduiesc în noianul, și în valul patimilor, cinstea sihaștrilor și lauda fecioarelor, purtătoare de Dumnezeu Xenia.

Îndumnezeindu-te cu dumnezeieștile lumini, Curată, vezi mai curat pe Cel mai desăvârșit dorit, că vezi cele ce văd îngerii, și dănțuiești împreună cu toți cei aleși, cerând pururea dezlegare păcatelor, celor ce te laudă.

Slavă...

Ca pe un lăcaș fecioriei, ca pe o porumbiță curată, ca pe o turturea nevinovată, ca pe o mireasă a lui Hristos, și bună și fără prihană, ca un chip al dumnezeieștilor bunătăți, ca pe o grădină încuiată credincioșii te cinstim, de Dumnezeu purtătoare Xenia.

Și acum..., a Născătoarei:

Urmând cuvintelor tale, totdeauna te vom ferici pe tine Marie, neamurile neamurilor, că ai născut pe Dumnezeu cel adevărat, Preacurată Fecioară, Care face cu adevărat fericiți pe toți, cei ce slujesc Lui.

Irmosul:

Bine este cuvântat Domnul Dumnezeul lui Israil, Cel ce a ridicat nouă corn de mântuire, în casa lui David slugii Sale, întru care ne-a cercetat pe noi Răsăritul cel dintru înălțime, și ne-a îndreptat pe calea păcii.

LUMINÂNDA

Podobie: Femei ascultați glas...

Dorind preacinstită Xenia de lăcașul cel ceresc, te-ai făcut pe tine străină de patrie, de bogăție și de neam, ca o iubitoare de credință, de Dumnezeu purtătoare. Și ridicându-ți Crucea ta, cu osârdie ai alergat către Hristos, Cel ce a venit din Fecioară cu mijlocire străină, să mântuiască pe oameni.

A Născătoarei:

Arătatu-te-ai Stăpână, că întreci mai presus de toate făpturile Fecioară, născând cu trup pe Dumnezeu și Ziditorul tuturor, cu a Căruia Cruce întărindu-se femeile cele cugetătoare de Dumnezeu, vitejește au biruit, cu care dimpreună toți te lăudăm, binecuvântată Marie.

Aceasta poate să se zică și în loc de a Crucii.

Și cealaltă slujbă a Utreniei.