SFÂNTUL ILIE

LA VECERNIE

La Doamne strigat-am,,,, Stihirile glas 2.

Podobie: Când de pe lemn...

Strălucind cu vrednicii sufletești, cu milostenii, și cu credință, te-ai luminat pe tine însuți. Că cu bucurie ai împărțit bogăția ta săracilor, și dreptatea ta rămâne în veci, răsărindu-ți ție Părinte lumină neînserată, unde vezi pe cuvioșii tăi fii, și pe ceea ce i-a născut, locuind în cetatea cea cerească.

Nebăgând seamă mărirea cea stricăcioasă, v-ați învrednicit slavei celei nestricăcioase și dumnezeiești. Căci călcând toată veselia vieții, foarte ați dorit de Hristos cel cu adevărat veselitor, purtătorilor de Dumnezeu, Care v-a mântuit pe voi de întreitele valuri, și de furtuna lumii, și v-a așezat la viața cea lină și purtătoare de lumină, preafericiților.

Omorând patimile trupului, v-ați îmbrăcat cu hainele nepătimirii, țesându-le pe dânsele cu curăția vieții. Și încă în trup fiind, ați arătat viețuire întocmai cu îngerii, ca niște răbdători, și toți v-ați învrednicit de slava cea îngerească întru înălțime, îndulcindu-vă de lumina cea dumnezeiască.

Slavă..., Și acum..., a Născătoarei:

Numai tu ai purtat în pântece fără strâmtoare pe Cel neîncăput, făcându-Se Om pentru bunătatea Sa, Preasfântă Mireasă dumnezeiască. Drept aceea te rog, scapă-mă de patimile care mă necăjesc, ca și călătorind pe cărarea cea strâmtă și dreaptă, să apuc pe calea care duce la viață, Fecioară.

A Crucii, a Născătoarei:

Când ai văzut Fecioară spânzurat pe Cruce pe Strugurul cel prea copt, pe Care L-ai purtat nelucrat în pântece, tânguindu-te te văitai, și strigai: Fiul meu, picură întru noi vin, prin care să se ridice toată beția patimilor, Făcătorule de bine; cu rugăciunile celeia ce Te-a născut pe Tine, Cuvinte, ca un Milostiv.

Tropar, glas 4:

Dumnezeul părinților noștri, Care faci pururea cu noi după blândețile Tale, nu depărta mila Ta de la noi; ci pentru rugăciunile lor, în pace îndreptează viața noastră.

Slavă..., Și acum..., al Născătoarei.

LA UTRENIE

CANOANELE

Amândouă din Octoih și al sfinților pe 4.

CANONUL sfinților.

Facerea lui Teofan.

Cântarea 1-a, glas 2:

Irmos:

Veniți noroadelor să cântăm cântare lui Hristos Dumnezeu, Celui ce a despărțit marea și a trecut pe norodul, pe care la slobozit din robia egiptenilor, că S-a proslăvit.

Îndulcindu-vă acum de lemnul vieții și de rai, de adevărata desfătare cu toată casa voastră preaînțelepților, rugați-vă către Iubitorul de oameni, să ne mântuim noi, cei ce vă lăudăm pe voi.

Pe calea poruncilor Tale umblând cu fierbințeală sluga Ta, Stăpâne, a ajuns la lăcașurile cele de potriva doririi lui, apucând viața cea veșnică.

Slavă...

Cort nou ca al lui Avraam, ai arătat tu casa tuturor, drept aceea dumnezeiescule te-ai odihnit în sânurile lui Avraam, după vrednicie și dreptate.

Și acum..., a Născătoarei:

Cuvântul cel fără început Care a strălucit din Tatăl mai înainte de toți vecii, sălășluindu-Se cu totul întru tine Preacurată, m-a închipuit din nou, pe mine tot omul.

Cântarea a 3-a:

Irmos: Pe piatra credinței...

Fiind cinstiți cu vrednicii prealuminate, ați strălucit cu viețuiri prealuminoase, că fapta o ați arătat suire privirii, strigând: Tu ești Dumnezeul nostru, și nu este drept afară de Tine, Doamne.

Ca unul ce erai pus ispravnic peste toate, ai primit purtarea de grijă a tuturor, împărțindu-ți avuția la cei lipsiți, primind și ospătând cetele sihaștrilor, Cuvioase Părinte.

Slavă...

Hrănindu-te în legea Stăpânului, ți-ai învățat fiii tăi cu legea, și cu îndreptarea, și cu învățătura Domnului, strigând: Dumnezeule, Tu ești Dumnezeul nostru, și nu este sfânt afară de Tine, Doamne.

Și acum..., a Născătoarei:

Veniți să lăudăm credincioșii pe ceea ce după naștere a rămas Fecioară, pe Maria cea mai sfântă decât îngerii, pe cea adevărată Născătoare de Dumnezeu fără ispită de nuntă, strigând: Bucură-te Maică Preacurată, bucură-te Stăpână.

Irmosul:

Pe piatra credinței întărindu-mă, lărgit-ai gura mea asupra vrăjmașilor mei; că s-a veselit duhul meu a cânta: Nu este sfânt ca Dumnezeul nostru, și nu este drept afară de Tine, Doamne.

CONDAC, glas 4:

Podobie: Arătatu-te-ai astăzi lumii...

În curțile Stăpânului ai privegheat, săracilor împărțindu-ți averea ta cu liniște, Fericite, împreună cu soția ta și cu fiii tăi. Pentru aceasta moșteniți dumnezeiasca desfătare.

Sedealna, glas 8.

Podobie: Pe înțelepciunea...

Priveghind întru poruncile Stăpânului, și îndreptând asemenea într-un chip pe fiii tăi și pe soție, fericite Xenofonte, cu dânșii dimpreună moștenești împărățiile cele de sus, părăsind furtuna tuturor supărărilor. Drept aceea cu bună credință vă lăudăm pe voi, și cu dragoste vă cinstim, și cu credință strigăm: Purtătorilor de Dumnezeu preafericiților, rugați-vă lui Hristos Dumnezeu, iertare de greșeli să dăruiască, celor ce prăznuiesc cu dragoste, sfântă pomenirea voastră.

Slavă..., Și acum... a Născătoarei:

Ca pe o Fecioară și singură între femei, pe tine care ai născut fără sămânță pe Dumnezeu cu trup, toate neamurile oamenilor te fericim, că întru tine S-a sălășluit Focul Dumnezeirii, și ca pe un Prunc cu lapte ai hrănit, pe Ziditorul și Domnul. Drept aceea neamul îngerilor și al oamenilor după vrednicie slăvim Preasfântă nașterea ta, și cu un glas strigăm ție: Roagă-te Fiului tău și Dumnezeu, iertare de greșeli să dăruiască, celor ce se închină cu credință preasfintei nașterii tale.

A Crucii, a Născătoarei:

Mielușeaua văzând pe Cruce pe Mielul și Păstorul și Mântuitorul, se văita lăcrimând, și cu amar strigând: Lumea se veselește luând mântuire, iar la cele dinlăuntru ale mele mă aprind, văzând răstignirea Ta, care o rabzi pentru milostivirea milei. Îndelung răbdătorule Doamne, adâncul milei, și izvor nedeșertat, milostivește-Te, și dăruiește iertare greșelilor, celor ce cu credință laudă dumnezeieștile Tale patimi.

Cântarea a 4-a:

Irmos:

Auzit-am Doamne auzul rânduielii Tale, și Te-am proslăvit pe Tine, unule Iubitorule de oameni.

Scăpând de furtuna vieții, v-ați așezat la limanul bunei credințe, tineri preafericiți.

Fiind învățați cunoștința celor dumnezeiești, și celor omenești, ați ales mai de cinste a sluji lui Dumnezeu.

Slavă...

Scăpând minunat din adâncimea cea lumească, Cuvioșilor, v-ați apropiat de adâncimea bunătăților.

Și acum..., a Născătoarei:

Fiind izbăviți cu sângele care s-a vărsat din coasta Fiului tău. Maică a lui Dumnezeu, toți te fericim.

Cântarea a 5-a:

Irmos:

Dătătorule de lumină, și Făcătorul veacurilor Domnul, întru lumina poruncilor Tale povățuiește-ne pe noi, că afară de Tine pe alt Dumnezeu nu știm.

Sârguindu-te către viața cea nestricăcioasă, te-ai nevoit Arcadie să ajungi la cetatea cea sfințită, și te-ai apropiat de mormântul vieții celei adevărate.

Foarte de bună cuviință și sfințită cu adevărat este pronia către tine, și minunată și proslăvită dumnezeiasca ocârmuire a Stăpânului tuturor, preafericite Arcadie.

Slavă...

Hristos, Cel ce S-a culcat mai înainte în brațele dumnezeiescului bătrân Simeon, purtând grijă pentru tine Arcadie, te-a povățuit aducându-te la un bătrân dumnezeiesc.

Și acum..., a Născătoarei:

Pe Fiul cel fără început, și împreună veșnic cu Tatăl, L-ai născut întrupat din tine mai presus de fire Preacurată; drept aceea te propovăduim Născătoare de Dumnezeu, Curată.

Cântarea a 6-a:

Irmos: Întru adâncul greșelilor...

Dorind de viață fericită, ai năzuit la adunarea sihaștrilor, având ajutor Ioane suflarea cea viețuitoare.

Lepădându-te de omorârea răutății cea ucigătoare de oameni, și de otrava cea purtătoare de moarte, ai alergat Ioane la mormântul lui Hristos cel purtător de viață.

Slavă...

Viața lui Ioan ai râvnit, căci asemenea ca acela ai locuit în pustii, și ai viețuit curat Ioane, curățindu-te Hristos.

Și acum..., a Născătoarei:

Cel ce însuși a întins Cerul, alt Cer însuflețit te-a făcut pe tine Născătoare de Dumnezeu, Curată, și din tine a răsărit celor dintru întuneric.

Irmosul:

Întru adâncul greșelilor fiind înconjurat, chem adâncul milostivirii Tale cel neurmat, din stricăciune Dumnezeule scoate-mă.

CONDAC, glas 4,

Podobie: Arătatu-Te-ai astăzi...

Din marea vieții scăpând, dreptul Xenofont, cu cinstită soția sa, în ceruri împreună se veselesc cu fiii lor, pe Hristos mărind.

ICOS

Străină cale cu dumnezeiască cuviință Xenofonte călătorind, împreună și cu soția ta v-ați uitat de fire, ca și cum ați fi fost fără trupuri cu adevărat pe pământ arătându-vă; pentru aceasta și ușile cerești vouă s-au deschis, și împreună cu îngerii dănțuiți, ca cei ce ați fost ai viei Domnului dumnezeiești lucrători, împreună și cu fiii voștri. Deci rugați pe Hristos, să dăruiască rază de luminare întunecatelor noastre inimi, celor ce săvârșim pomenirea voastră cea purtătoare de lumină; pe Hristos, Dătătorul de cununi slăvind.

SINAXAR

În această lună, în ziua a douăzeci și șasea, pomenirea Preacuviosului Părintelui nostru Xenofont, a soției lui Maria, și a fiilor lor: Arcadie, și Ioan.

Stih: Cei de pe lângă Xenofont, pământul au părăsit.

Și la bogată masa Cuvântului ca niște slugi s-au primit.

Împreună cu fiii și cu soția Xenofont,

În a douăzeci și șase zi a răposat.

Acest preacuvios Xenofont era din Constantinopol, care și pe dinafară era bogat, și pe dinlăuntru mai mult spre credință ce avea către Dumnezeu. Deci trimițându-și pe amândoi fiii la cetatea Beritului din Fenicia, pentru deprinderea și învățătură, și spărgându-se corabia cu dânșii, a purces de s-a dus cu soția sa, ca să-și caute feciorii. Pe care aflându-i la Ierusalim îmbrăcați în chipul monahicesc, se făcură monahi și el cu soția sa, și atâta au sporit în bunătățile sufletului, și ei și fiii lor, cât s-au învrednicit a face și minuni. Și fiind plăcuți lui Dumnezeu până în sfârșit, s-au mutat către Domnul.

Tot în ceastă zi, pomenirea cutremurului celui mare.

Stih: Cuvinte clătit-ai pământul, dar iarăși ai încetat,

Că decât mânia, îndurarea îți este mai multă cu adevărat.

Acesta s-a făcut la sfârșitul împărăției lui Teodosie celui mic, Fiul lui Arcadie și al Eudoxiei, în ziua Duminicii, la două ceasuri din zi, și a căzut zidurile cetății de cutremur, și multă parte de case s-au surpat, mai ales de la intrările Troadisiilor, până la poarta lui Tetrapil cea de aramă, și a ținut cutremurul trei luni în care împăratul făcând litanii cu tot soborul, cu lacrimi zicea: Scapă-mă Doamne de dreapta ta urgie, și șterge păcatele noastre prin pocăință căci ai clătit pământul, și l-ai cutremurat pentru păcatele noastre. Pentru ca să te preaslăvim pe singur bunul, și de oameni iubitorul Dumnezeul nostru.

Tot în ceastă zi, pomenirea Preacuviosului Părintelui nostru Simeon cei numit vechiul.

Stih: Simeoane vechiule țărâna lepădând.

Prin țărână capul vechiului vrăjmaș ești sfărâmând.

Acesta din copilărie, iubind pașnica viață, și întru o crăpătură mică sălășluindu-se, nici-o hrană omenească primea; căci numai buruienile ce se mănâncă le uneltea spre hrană. Deci având dumnezeiască dorință, s-a dus la muntele Sinaiului, și intrând înlăuntru peșterii, întru care oarecând s-a ascuns Moise, căzând cu fața în jos, șapte zile fără de hrană întru rugăciune și în lacrimi zăbovindu-se, nu s-a sculat mai înainte, până ce a auzit dumnezeiesc glas poruncindu-i să se scoale, și să mănânce trei mere ce-i erau lui puse înainte. Deci sculându-se (căci era pe față zăcând) și aflând cele trei mere, cu osârdie le-a mâncat. Apoi pogorându-se din munte, și zidind două mănăstiri, a luat sfârșitul ostenicioasei vieți, preaslăvite minuni mai înainte săvârșind, spre lauda lui Dumnezeu.

Tot în ceastă zi, pomenirea Sfinților Mucenici: Anania preotul și Petru temnicerul, și alți șapte slujitori ce au fost cu dânșii.

Stih: Petru împreună cu cei șapte în mare au intrat,

Cu care și Anania cu dulceață s-a împreunat.

Aceștia erau pe vremea împăratului Dioclețian și a lui Maxim ighemonul în Fenicia. Către care fiind adus Sfântul Anania, și pe Hristos mărturisind, și pe idoli batjocorind, a fost bătut cu toiege și ars pe spate cu frigări înfocate, și uns pe părțile cele arse cu oțet și cu saramură. Care prin rugăciune a cutremurat capiștea, și pe idoli i-a surpat la pământ, apoi fiind pus la închisoare, s-a împărtășit de hrană dumnezeiască, unde a adus la credința lui Hristos, pe păzitorul închisorii; cu care împreună, din porunca guvernatorului Maxim, a suferit sfârșitul prin înecare în mare, împreună cu alți șapte ostași, ce i-a tras la credința lui Hristos, scăpând minunat din preacumplitele munci.

Tot în ceastă zi, Preacuviosul Amona, care cu pace s-a săvârșit

Stih: Amona tot firul vieții plinind,

Viața care niciodată nu se plinește, este moștenind.

Tot în ceastă zi, Preacuviosul Gavriil, care cu pace s-a săvârșit.

Stih: împreuna cu Gavriil cel al îngerilor mai întâi stătător,

Hristos pune și pe noul Gavriil împreună șezător.

Tot în ceastă zi, doi Mucenici cei din Frigia, care bătuți s-au săvârșit.

Stih: Doi nevoitori, de toiege rănindu-se,

Grabnică împreună vindecare au aflat încununându-se.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne miluiește-ne și ne mântuiește pe noi, Amin.

Cântarea a 7-a:

Irmos:

Porunca cea potrivnică lui Dumnezeu, a tiranului celui călcător de lege, înaltă văpaie a ridicat; iar Hristos a tins cinstitorilor de Dumnezeu tineri, roua Duhului; Cel ce bine este cuvântat și preaslăvit.

Purtătorul de Dumnezeu văzând prin curăția gândului, a vestit adunarea voastră mai înainte; că Dumnezeu Cel Drept răsplătindu-vă vouă dumnezeiește pentru buna credință, v-a adunat la un loc, ca un Milostiv.

Slavă...

Văzând Iubitorul de oameni râvna voastră cea ortodoxă, și primindu-vă credința, și plecându-se la dorirea voastră, pe voi pe toți v-a adunat la o cunoștință, ca un Făcător de bine, și pururea preaslăvit.

Și acum..., a Născătoarei:

Nădejde nerușinată, și nădejde întărită, zid nemișcat, acoperământ și ajutor fii-mi mie celui ce nădăjduiesc la tine, Preacurată; că la tine îmi este toată nădejdea mântuirii mele.

Cântarea a 8-a:

Irmos: Cuptorul cel cu foc...

Cuptorul focului ce vă ardea tare, bărbătește l-ați răbdat, pentru despărțirea unuia de altul, că rupându-vă cele dinlăuntru de boldul unirii, ați răbdat chinuri mucenicești.

De sus v-a umbrit pe voi nor de rouă a iubirii de oameni, în munții Sionului, unde a înfierbântat roua Duhului pe ucenicii, care strigau: Binecuvântați toate făpturile pe Domnul.

Binecuvântăm pe Tatăl.

Rugați-vă părinți preafericiți, să ni se facă Făcătorul de bine Milostiv și Blând nouă, celor ce acum fericim sfințită pomenirea voastră, care sunteți uniți din fire, și adunați cu Darul.

Și acum..., a Născătoarei:

Pe Unul-Născut Fiul lui Dumnezeu, Cuvântul cel ce a strălucit negrăit mai înainte de veci din Tatăl cel fără început, pe Cel ce S-a făcut întâi născut decât toată zidirea, L-ai născut Maica lui Dumnezeu; pentru aceea toate neamurile te mărim.

Irmosul: Să lăudăm, bine să cuvântăm...

Cuptorul cel cu foc oarecând în Babilon, lucrările și-a despărțit cu dumnezeiasca poruncă, pe haldei arzând, iar pe credincioși răcorind; pe cei ce cântau: Binecuvântați toate lucrurile Domnului pe Domnul.

Cântarea a 9-a:

Irmos: Pe Dumnezeu Cuvântul...

Ridicând pe umeri Crucea lui Hristos, ați săvârșit calea sihăstriei, cu adevărat toată bunătatea săvârșind, până ce ați luat însăși viața cea cu adevărat nemuritoare, încununându-vă cu toată casa voastră.

Stăpânind cugetul trupului, ați adunat bogăția Duhului, luând Dar de tămăduiri din izvorul darurilor, de care acum apropiindu-vă, în veci vă odihniți.

Slavă...

Biruind Cuvioșilor meșteșugirile balaurului, la sfârșitul nevoințelor v-ați cinstit, luând (după vrednicie) cununile dreptății de la Hristos. Pe Care acum rugați-L, să se mântuiască sufletele noastre.

Și acum... A Născătoarei:

Mireasă dumnezeiască, pe Cel mai înainte fără de Maică după întâia naștere, L-ai născut fără de tată întrupat pentru noi, cunoscându-Se în două firi, dumnezeiască și omenească, Care se încredințează prin lucrări.

Irmosul:

Pe Dumnezeu Cuvântul cel din Dumnezeu, Care cu negrăită înțelepciune a venit să înnoiască pe Adam cel căzut rău prin mâncare întru stricăciune, din Sfânta Fecioară negrăit întrupându-Se pentru noi credincioșii, cu un gând întru laude Îl mărim.

LUMINÂNDA

Podobie: Cel ce a împodobit Cerul.

Împărțitu-ți-ai bogăția săracilor, după plăcerea lui Dumnezeu, și înstrăinându-te te-ai unit cu Domnul, o, Xenofonte! Pe Care roagă-L Preafericite, ca să ne scape pe noi din patimi.

A Născătoarei:

Oștile îngerilor și cetele sfinților, cu adevărat le-au întrecut măririle tale, Preacurată. Pentru aceea roagă pe Hristos pentru poporul cel greșit.

Și cealaltă slujbă a Utreniei după rânduială și otpustul.