SFÂNTUL ILIE

LA VECERNIE

După obișnuitul Psalm, cântăm: Fericit bărbatul... Slava dintâi.

La Doamne strigat-am..., Stihirile pe 8, Glas 4.

Podobie: Ca pe un viteaz...

Trâmbița cea cu aur ferecată, organul cel de Dumnezeu insuflat, noianul dogmelor cel nedeșertat, întărirea Bisericii, mintea cea cerească, adâncul înțelepciunii, paharul cel cu totul de aur, care varsă din sine râuri de învățături curgătoare de miere, și adapă făptura; cu dulce cântare să-l lăudăm. De două ori.

Steaua cea neapusă, care cu razele învățăturilor luminează toată partea cea de sub soare, pe învățătorul pocăinței, buretele cel cu totul de aur, care șterge umezeala relei deznădăjduiri, și rourează inimile cele topite de păcate. Pe Ioan cel cu cuvinte de aur, după vrednicie să-l cinstim.

Îngerul cel pământesc, și omul cel ceresc, rânduneaua cea bine grăitoare și mult glăsuitoare, vistieria bunătăților, piatra cea nezdrobită, pilda credincioșilor, cel cu mucenicii asemenea, întocmai stătător cu Sfinții Îngeri, cel asemenea la obicei cu Apostolii; întru cântări să se mărească Gură de aur.

Alte Stihiri, glas 4.

Podobie: Cel ce de sus ești chemat...

Sfințită dănțuire să facem, că cununa Bisericii lui Hristos cea în chipul aurului spre mărire împărătească astăzi din Comane cetatea împărătească vine, luminează strălucind de sus întru întoarcerea sa, la împărăția cea fără materie pe credincioși aduce, și la Împăratul tuturor îi apropie. Pentru aceasta strigăm, cu numele de aur numite Părinte: Dumnezeiescule Hrisostoame, cel cu totul de aur, roagă-te, să mântuiască și să lumineze sufletele noastre. De două ori.

Ca un Cer luminos al Bisericii, la apus, o Hrisostoame! Izgonire ai luat preacumplit, și luminezi astăzi făpturii fără apunere bucurându-te, încălzești împodobit fiind cu stelele minunilor, Înțelepte. Porți pe Hristos, Cel mai strălucit decât soarele, Care luminează acum întoarcerea ta; pentru aceasta strigăm: Prealuminate de lumină purtătorule, Hrisostoame preaînțelepte, roagă-te să mântuiască, și să lumineze sufletele noastre.

Acum Cerul cu îngerii dănțuiește, împreună cu făptura se veselesc adunările omenești, că cel ce a arătat pe pământ pe toți gânditorii de cele cerești, prin dumnezeiască scara cinstitelor sale cuvinte, acesta prin suirea dumnezeieștilor trepte, ca un nou Iacov arată pe dumnezeieștii îngeri, care se bucură de întoarcerea lui. Pentru aceasta strigăm, Preafericite vorbitorule împreună cu îngerii cei fără materie; Hrisostoame, roagă-te să se mântuiască sufletele noastre.

Slavă..., glas 4. A lui Cosma.

Nu era cu cuviință ție Hrisostoame, lăsând Constantinopolul, să locuiești în Comane. Pentru aceasta de Dumnezeu îndemnată fiind toată adunarea împărătească, iarăși te-a întors în Constantinopol, și s-a veselit Biserica văzându-te pe tine, mărturisindu-te, și zicând: Mărește mărirea mea pe Domnul, care mi-a întors mie pe mirele meu, și întărirea credinței, primirea vredniciilor mele și odihna tâmplelor mele, și înălțarea înțeleptei smerenii, și adâncul milosteniei și bogăția sărăciei mele, și îndelungarea pocăinței. Pentru aceasta te rugăm pe tine Cuvioase Părinte, cere pace, și sufletelor noastre mare milă.

Și acum..., a Născătoarei:

Proorocul David, care pentru tine este a lui Dumnezeu Părinte, cu cântare mai înainte pentru tine a glăsuit, către Cel ce a făcut ție măriri. Stătuta Împărăteasa dea-dreapta Ta. Că pe tine Maică solitoare vieții te-a arătat Dumnezeu, Care fără de tată din tine a Se face om bine a voit, ca iarăși să zidească chipul Său cel stricat de patimi, și oaia cea rătăcită, din munte răpită, aflându-o, pe umeri ridicându-o, la Tatăl să o aducă, și după voia Sa cu puterile cerești să o împreuneze, și să mântuiască Născătoare de Dumnezeu lumea, Hristos, Cel ce are mare și bogată milă.

VOHOD: Lumină lină...

Prochimenul zilei și citirile.

De la Pilde citire:

Cap. 10, vers 8.

Pomenirea dreptului cu laude, și binecuvântarea Domnului pe capul lui. Fericit este omul, care a aflat înțelepciunea, și muritorul ce știe priceperea; că mai bună este neguțătoria acesteia, decât a aurului și a argintului vistieria. Și mai scumpă este decât pietrele cele de mult preț; și tot ce este scump nu este vrednic ei. Pentru că lungimea zilelor și anii vieții sunt în dreapta ei și în stânga ei bogăție și mărire. Că din gura ei iese dreptatea. Legea și mila pe limbă le poartă. Deci ascultați-mă pe mine o fiilor, că lucruri de cinste voi să zic. Și fericit este omul, care căile mele va păzi. Că ieșirile mele sunt ieșiri de viață și se gătește vrere de la Domnul. Pentru aceasta vă rog pe voi, și pun înainte glasul meu fiilor omenești. Că eu înțelepciunea am tocmit, sfatul, știința și gândul eu l-am chemat. Al meu este sfatul și întărirea, a mea este priceperea, și a mea este tăria. Eu pe cei ce mă iubesc pe mine îi iubesc; și cei ce mă caută vor afla Dar. Înțelegeți dar cei fără de răutate chibzuială, și cei neînvățați lipiți-vă inima. Ascultați-mă pe mine iarăși că lucruri de cinste voi să zic. Și voi scoate din buzele mele cele drepte, că adevărului se va învăța grumazul meu, și urâte sunt înaintea mea buzele mincinoase. Cu dreptate sunt toate graiurile gurii mele, nimica nu este într-însele strâmb, nici răzvrătit. Toate sunt drepte celor ce înțeleg, și netede celor ce află cunoștința. Că vă învăț pe voi adevărul, ca să fie în Domnul nădejdea voastră, și să vă umpleți de Duh.

De la Înțelepciunea lui Solomon citire:

Cap. 4, Vers 14.

Lăudându-se dreptul, se vor veseli noroadele; că pomenirea lui este fără de moarte. Pentru că de la Dumnezeu se cunoaște și de la oameni, și place Domnului sufletul lui. Iubiți dar o oamenilor înțelepciunea, poftiți-o pe dânsa, și vă veți învăța, că începerea ei este dragostea, și paza legilor. Cinstiți înțelepciunea, ca să împărățiți în veci. Spune-voi vouă, și nu voi ascunde de voi tainele lui Dumnezeu. Că Acela este povață înțelepciunii, și îndreptător înțelepților, și știutor a tot cugetul și lucrul, și toate gândurile le învață înțelepciunea, că este într-însa Duh înțelegător și sfânt, și strălucirea luminii celei ce este dea-pururea, și chipul bunătății lui Dumnezeu. Aceea așază soți lui Dumnezeu și prooroci, și mai frumoasă este decât soarele, și decât toată facerea stelelor. Luminii asemănându-se se află mai întâi. Aceea pe cei ce slujesc ei, i-a scăpat de dureri, și i-a îndreptat pe cărări drepte. Datu-le-a lor cunoștință sfântă, și i-a păzit pe ei de vânători. Datu-le-a și luptă tare ca să înțeleagă toți că mai puternică este decât toată credința, și nu va birui răutatea niciodată pe înțelepciune; nici va trece judecata pe cei răi certându-i. Că au zis întru sine gândind cu nedreptate: Să facem silă dreptului, să nu ne fie milă de sfințenia lui, nici să ne rușinăm de căruntețile bătrâneților celor de mulți ani. Că ne va fi tăria noastră lege, și să vânăm pe dreptul, că nu ne este nouă de nici o treabă, și stă împotriva lucrurilor noastre, și ne impută nouă greșelile legii, și ne defăimează nouă păcatele învățăturii noastre. Și ne spune nouă, că are cunoștința lui Dumnezeu, și Fiul lui Dumnezeu pe sine se numește. Și ne-a fost nouă spre vădirea cugetelor noastre, și greu ne este nouă, și vedem, că nu este asemenea altora viața lui, și s-au schimbat cărările lui. Tot în batjocură ne-am socotit înaintea lui, și se depărtează de căile noastre, ca de niște necurății, și fericește cele mai de pe urmă ale drepților. Să vedem dar de sunt cuvintele lui adevărate, și să ispitim cele ce vor să i se întâmple lui. Cu ocară și cu muncă să-l întrebăm pe dânsul, ca să cunoaștem blândețile lui, și să ispitim nerăutatea lui, spre moarte de ocară să-l judecăm pe dânsul. Că va fi luare de seamă din cuvintele lui. Acestea au gândit, și au rătăcit; că i-a orbit pe dânșii răutatea lor. Și nu au cunoscut tainele lui Dumnezeu, și n-au socotit, că Tu ești Dumnezeu însuți, Care ai stăpânire peste viață și peste moarte; și mântuiești în vreme de scârbă, și curățești de toată răutatea, Îndurat și Milostiv, și dai sfinților Tăi, Dar, și cu brațul Tău mândrilor stai împotrivă.

De la înțelepciunea lui Solomon citire:

Cap. 10, Vers. 32.

Gura dreptului izvorăște înțelepciune; și buzele oamenilor înțelepți, știu Darul cel bun. Gura înțelepților se învață înțelepciune, și dreptatea îi scapă pe dânșii din moarte. Sfârșindu-se omul drept, nu-i piere nădejdea. Că fiul drept se naște în viață, și întru bunătățile sale va culege roada dreptății. Lumina drepților este dea pururea, și de la Domnul vor afla Dar și mărire. Limba înțelepților știe cele bune, și în inima lor odihnește înțelepciunea. Iubește Domnul inimile cele cuvioase, și primiți sunt lui toți cei fără prihană în cale. Înțelepciunea Domnului luminează fața celui priceput. Că sosește la cei ce o doresc mai înainte de ce o cunosc pe dânsa, și lesne se vede de cei ce o iubesc pe dânsa. Cel ce mânecă la dânsa nu va osteni, și cel ce priveghează pentru dânsa degrab fără de grijă va fi. Că pe cei vrednici ei, singură umblă împrejur căutându-i, și în cărări se arată lor cu bună priință, pe înțelepciune niciodată nu o biruiește răutatea. Pentru aceasta am fost și iubitor frumuseții ei, și o am iubit, și o am căutat pe dânsa din tinerețele mele; și o am căutat să o aduc mie mireasă. Ca pe Stăpânul tuturor o am iubit, că este învățătoare întru ascuns de știința lui Dumnezeu, și aflătoare de lucrurile Lui. Ostenelile ei sunt bunătățile, și învață aceea curățenie și minte, dreptate și bărbăție, decât care mai de trebuință nimica nu este întru viața oamenilor. Și de poftește cineva multă știință, știe cele trecute, și cele ce vor să fie le semuiește, știe tălmăcirea cuvintelor, și dezlegările vorbelor celor ascunse, semne și minuni mai înainte știe, și întâmplările vremilor și ale anilor, și tuturor este sfetnic bun. Că nemurire este într-însa și slavă întru împărtășirea cuvintelor ei. Pentru aceasta am făcut vorbă către Domnul, și m-am rugat Lui, și am zis dintru toată inima mea: Dumnezeule al părinților și Domnul milei, Cel ce ai făcut toate cu cuvântul Tău, și cu înțelepciunea Ta ai tocmit pe om, ca să stăpânească făpturile cele făcute de Tine, și să îndrepteze lumea întru cuviință și dreptate. Dă-mi înțelepciunea care șade pe scaunele Tale, și nu mă despărți pe mine de la slugile Tale, că eu sunt robul Tău, și fiul slujnicei Tale. Trimite-o pe dânsa din ceruri, de la lăcașul Tău cel sfânt, și de la Scaunul măririi Tale, ca fiind cu mine să mă învețe ce place înaintea Ta, și să mă îndrepteze spre cunoștință, și să mă păzească întru slava sa. Că gândurile celor muritori toate sunt cu temere, și cu greșeală cugetele lor.

LA STIHOAVNĂ

Stihirile, glas 5.

Podobie: Bucură-te cămara...

Bucură-se Biserica lui Hristos, la tine făclia cea sfințită privind, la sfeșnicul cel purtător de lumină, pe care surpându-te vrăjmașii, sub acoperământul tăcerii te-a ascuns, și te cinstește Cuvioase Părinte pe tine, cel ce în muntele bunătăților ca o dumnezeiască strălucire, luminezi cu minunile marginile lumii mai mult decât soarele. Astăzi judecata lui Dumnezeu ceea ce nu ia mită, arată din înălțime dreptatea ta ca o amiază prealuminată, și dă celor din lume pace și mare milă.

Stih: Gura mea va grăi înțelepciune și cugetul inimii mele pricepere.

Izvorăște ca un vas cu mir frumos, dumnezeiești izvoare de minuni, Gură de aur, sicriul tău în lume, și cu curgerea tămăduirilor umpli de mireasmă sufletele celor ce te cinstesc pe tine. Că cu miresmele darurilor lui Hristos cele fără materie îmbogățindu-se, bună mireasmă pururea vie dăruiește, celor ce aleargă cu credință. Pentru aceasta îndulcindu-ne credincioșii cu Duhul, din miresmele cinstitelor tale moaște, ne desfătăm cu desfătare de sus, și cerem sufletelor noastre să se dea mare milă.

Stih: Gura dreptului va deprinde înțelepciune și limba lui va grăi judecată.

Măsurătorul de grâu al lumii, care cu cerească desfătare a Duhului, hrănește inimile tuturor credincioșilor, nu din Egipt vine, ci nou Iosif arătându-se prin cinstitele moaște, din Comane se mută, viforul răutăților și noianul necazurilor astăzi tăindu-l cu rugăciunile. Deci pe acesta fericindu-l, luminat să-l lăudăm, ca de greșeli și de boli și de primejdii să ne mântuim, pe Hristos rugând, să dea sufletelor noastre mare milă.

Slavă..., glas 6.

Cuvioase de trei ori fericite preasfințite Părinte, păstorule cel bun, și al lui Hristos mai marelui păstorilor ucenice, cel ce ți-ai pus sufletul tău pentru oi, tu și acum prealăudate Ioane gură de aur, cere cu rugăciunile tale să se dăruiască nouă mare milă.

Și acum..., a Născătoarei:

Născătoare de Dumnezeu tu ești vița cea adevărată, care ai odrăslit Rodul vieții, ție ne rugăm: Roagă-te Stăpână cu Ierarhul Ioan, și cu toți sfinții, să se miluiască sufletele noastre.

Troparul, glas 8.

Din gura ta ca niște lumină de foc strălucind Darul, lumea a luminat, vistieriile neiubirii de argint lumii a câștigat, înălțimea gândului smerit nouă ne-a arătat. Ci cu cuvintele tale învățându-ne, Părinte Ioane gură de aur, roagă pe Cuvântul Hristos Dumnezeu, să mântuiască sufletele noastre.

Slavă..., Și acum..., a Născătoarei:

Cel ce pentru noi Te-ai născut din Fecioară și răstignire ai răbdat, Bunule, Care cu moartea pe moarte ai prădat și învierea ai arătat, ca un Dumnezeu, nu trece cu vederea pe cei ce i-ai zidit cu mâna Ta. Arată iubirea Ta de oameni, Milostive, primește pe Născătoarea de Dumnezeu, ceea ce Te-a născut pe Tine, care se roagă pentru noi, și mântuiește, Mântuitorul nostru, pe poporul cel deznădăjduit.

LA UTRENIE

La Dumnezeu este Domnul..., Troparul de 2 ori, Slavă..., Și acum..., a Născătoarei.

După întâia Catismă, Sedealna glas 4.

Podobie: Cel ce Te-ai înălțat...

Ca un organ dumnezeiesc strălucit ca aurul și frumos, de Dumnezeu grăitorule, a cânta Bisericii, de Hristos Gură de aur te-ai dăruit, rândunea bine glăsuitoare, care ca aurul strălucești, Fericite, minte cu aur împodobită, alăuta pocăinței; pe cei ce te cinstesc pe tine, scapă-i de ispite cu rugăciunile tale, Păstorule vrednicule de minune.

Slavă..., glas 1.

Podobie: Mormântul tău...

Cu strălucirile învățăturilor ca un soare mare pământul ai luminat, și întunericul necunoștinței departe l-ai gonit Ioane gură de aur. Pentru aceasta te rog, de întunericul cel veșnic să mă mântuiești, și luminii mântuirii cu rugăciunile tale să mă învrednicești.

Și acum..., al Născătoarei:

Fără sămânță tu una ai născut pe Hristos, minune mai presus de minte! Cum Fecioară Maică ești? Pentru aceasta Născătoare de Dumnezeu, ție închinându-ne, pe tine te slăvim. Că tu ai născut pe Împăratul slavei, pe Care roagă-L, să împace lumea, și să mântuiască sufletele noastre.

După a doua Catismă, Sedealna, glas 4.

Podobie: Spăimântatu-s-a Iosif...

Cu dumnezeiasca judecată după vrednicie făcându-te păstor turmei lui Hristos, vrednicule de minune, ca pe niște lupi cu praștia cuvintelor tale de la dânsa i-ai gonit, pe cei ce făceau fărădelege, fără milă mustrându-i, Preaînțelepte, de care și izgonit fiind din pizmă Hrisostoame, cale depărtată ai călătorit pentru dânsa cu minte tare, întru care ai și murit. Dar te-ai întors la cetatea împărătească, cu mare strălucire, dând dumnezeiești daruri. De două ori.

Slavă..., Și acum..., a Născătoarei:

Spăimântatu-s-a Iosif, cea mai presus de fire văzând, și a socotit cu mintea de ploaia cea de pe lână, întru zămislirea ta cea fără sămânță Născătoare de Dumnezeu. De rugul cel nears în foc, de toiagul lui Aaron ce a odrăslit, și mărturisind logodnicul tău și păzitorul, preoților a strigat: Fecioara a născut, și după naștere iarăși a rămas Fecioară.

După Polieleu, Sedealna, glas 8.

Podobie: Porunca cea cu taină...

Cu îndreptarea Arhieriei celei adevărate ți-ai luminat viața, semănând cu bună credință cuvântul Domnului la oameni, Gură de aur. Vărsând prin raza Duhului, înțelepțește adăpările învățăturii tale celor de pe pământ, și sădind obiceiurile cele bune. Pentru aceasta primind cu credință rodurile cugetului, și gustând am cunoscut îndulcirea slavei celei dumnezeiești. De două ori.

Slavă..., Și acum..., a Născătoarei:

Mulțumim ție pururea Născătoare de Dumnezeu, lăudând nașterea ta, ceea ce ești de Dumnezeu dăruită, neîncetat strigând: Mântuiește-ne Fecioară preamilostivă, ca o bună, și ne scoate de la draci, și de la răspunsul cel înfricoșat în ceasul întrebării, ca să nu ne rușinăm noi robii tăi.

Deci Antifonul dintâi al glasului al 4-lea.

Prochimen, glas 4.

Gura mea va grăii înțelepciune, și cugetul inimii mele pricepere.

Stih: Auziți acestea toate neamurile, ascultați toți cei ce locuiți în lume.

Toată suflarea...

Evanghelia de la Ioan: Zis-a Domnul către iudeii care venise la Dânsul: Amin, Amin grăiesc vouă, cel ce nu intră prin ușă..,

După Psalm 50, Slavă..., glas 2.

Astăzi săltează întru Duhul adunările Arhiereilor împreună cu noi, cinstind pomenirea ta Ierarhe gură de aur, Cuvioase, luminătorule al Bisericii.

Și acum...

Pentru rugăciunile Născătoarei de Dumnezeu, Milostive, curățește mulțimea păcatelor noastre.

Stih: Miluiește-ne Dumnezeule după mare mila Ta...

Și Stihira, glas 6.

Trâmbiță cu glas de aur te-ai arătat, cel cu cuvinte de aur, Hrisostoame, aur făcând inimile credincioșilor, cu învățăturile tale cele cu osteneli ca aurul, că după proorocie a ieșit vestirea dogmelor tale, Cuvioase Părinte, și marginile a toată lumea au luminat.

CANOANELE

Al Născătoarei de Dumnezeu cu Irmosul pe 6, și ale Sfântului două pe 8.

CANONUL Născătoarei de Dumnezeu:

Facere a lui Ioan.

Cântarea 1-a, glas 8:

Irmos:

Pe Faraon cel ce se purta în căruță, l-a cufundat toiagul lui Moise, cel ce a făcut minuni oarecând, în chipul Crucii lovind, și despărțind marea, și pe Israil fugătorul, mergătorul cel pedestru l-a mântuit; pe cel ce cântă cântare lui Dumnezeu.

Bucură-te scăparea blestemului celui dedemult, și izvorul binecuvântării! Bucură-te Maica vieții, stricarea iadului, omorârea morții! Bucură-te dezlegarea întristării, încăperea bucuriei cea desfătată! Bucură-te Născătoare de Dumnezeu prealăudată!

Căruța Cuvântului cea cuvântătoare și însuflețită, bucură-te cea cu totul fără prihană! Bucură-te căruța lui David cea mult numită, căruța cea cu miile înmulțită! Bucură-te ceea ce fără asemănare decât Heruvimii ești mai înaltă, și pe Serafimi covârșești!

Ceea ce ești mai Sfântă decât puterile cele netrupești, bucură-te dumnezeiască Mireasă! Bucură-te ceea ce ești mai înaltă decât toată firea cea zidită! Bucură-te cămara lui Dumnezeu! Bucură-te scaun de foc! Bucură-te făclie mult luminoasă! Bucură-te cu mii de nume numită, Stăpână!

Ceea ce toiag din rădăcina lui Iessei ai crescut, bucură-te neîntinată! Bucură-te odrăslirea toiagului lui Aaron, cel ce mai înainte te-a închipuit pe tine cu taină și adânc, că precum acela a înverzit, așa tu pe Hristos ai înflorit!

CANONUL Ierarhului.

Facere a lui Iosif:

Cântarea 1-a, glas 8:

Irmos: Cântare să înălțăm popoare...

Bogăție sufletului ai deschis vistieria Duhului Părinte gură de aur, din care îmbogățești Biserica cu cuvintele tale; care după vrednicie prăznuiește dumnezeiască întoarcerea ta.

Cu cuvinte de aur ai împodobit Gură de aur sfințită haina Bisericii, care mai înainte Hristos cu sângiuri o a țesut. Pentru aceasta după vrednicie prăznuim dumnezeiască întoarcerea ta.

Piatră nemișcată te-ai arătat și stâlp, și temeiul Bisericii lui Hristos, Celui ce este Piatra cea din capul unghiului, pe care ai zidit cuvintele cele de Dumnezeu cinstitoare, ca niște pietre, înțelepte Ierarhe.

A Născătoarei:

Ceea ce numai tu ești, care nu ști de nuntă, cinstită Marie pururea Fecioară, Născătoare de Dumnezeu, Doamnă Preacurată Stăpână, și mai înaltă, și mai aleasă decât toate făpturile, pe tine nădejde toți te-am agonisit.

Alt CANON, al Ierarhului.

Cântarea 1-a, glas 3:

Irmos: Cela ce a împreunat apele...

Gură de Dumnezeu grăitoare, organe cel cu glas de aur, cu strălucirea cuvintelor prin rugăciunile tale luminează-mi mintea mea, ca să laud pomenirea întoarcerii tale Ioane, cel ce ești numit cu numele dumnezeiescului Dar.

Ca o stea luminoasă, ca un soare ce luminează pe oameni, ca un luminător bunei credințe, sub pământ Cuvioase apunând după legile firești, iarăși ne-ai răsărit nouă fiilor tăi, revărsându-ne din-destul razele minunilor.

Slavă...

Cu limba ta cea cu aur grăitoare de învățături, ai umplut toată partea cea de sub soare, și cu cântări de aur razele tămăduirilor tuturor ai strălucit, pierzând întunericul patimilor cu întoarcerea ta, Cuvioase.

Și acum..., a Născătoarei:

Ritorisind cele dumnezeiești, pe Cuvântul cu un Ipostas L-ai arătat, că îndoit este după ce a ieșit din cea Curată, trup luând, pe care bine o cuvântăm, și cu credință neîncetat o slăvim, dumnezeiescule Gură de aur.

Catavasie: Pământul cel roditor...

Cântarea a 3-a:

Irmos:

Doamne, Cel ce ai făcut cele deasupra sferei cerești, și ai zidit Biserica, Tu pe mine mă întărește întru dragostea Ta, că Tu ești marginea doririlor, și credincioșilor întărire, unule Iubitorule de oameni.

Bucură-te arma cea preatare a credincioșilor, Stăpână! Bucură-te folositoarea cea puternică! Bucură-te sprijineală! Bucură-te ajutătoarea păcătoșilor! Bucură-te zidul celor ce te cheamă pe tine! Bucură-te bucuria lumii!

Bucură-te sprijineala cea preatare a mântuirii omenești! Bucură-te chemarea lui Adam și a Evei prin care au luat bună moștenirea cea dedemult! Bucură-te ceea ce iarăși ai deschis raiul!

Bucură-te rugul cel nears! Bucură-te căruța luminii! Bucură-te norul soarelui! Bucură-te scaunul Împăratului cel preaslăvit, și pretutindenea vestit! Bucură-te cetate însuflețită a lui Hristos Dumnezeului celui viu!

Ceea ce nu știi de nuntă Maică, bucură-te Curată Stăpână! Bucură-te holdă nearată și nelucrată, ceea ce ai lucrat pe Lucrătorul tuturor! Bucură-te pământule, care ai răsărit adevărul!

Alt Canon,

Irmos: Nu este sfânt ca Domnul...

Slavă...

Cu învățăturile tale cele de aur ai poleit Înțelepte cununa Bisericii, și bună credința ei o ai împodobit Părinte cu dumnezeieștile tale dogme. Pentru aceasta după vrednicie te cinstește.

Miros ca și crinii țarinei, Cuvioase, miresmele ostenelilor tale, prin care bine ai plăcut lui Dumnezeu, Ierarhe, primejdiilor și necazurilor celor multe, și pământului împărtășindu-te.

Ca niște flori miros rodurile cuvintelor tale, duhovnicește izvorând dumnezeiască dulceața înțelepciunii Hrisostoame, și acum de mireasmă umplându-ne pe noi prin bunătățile cele lucrătoare.

A Născătoarei:

Nemăsurat ai rămas, măcar deșii cu trup te-ai îmbrăcat din Fecioară pentru mine. Pentru aceasta și în două firi Ție mă închin, și în două voi, și în două lucrări Hristoase.

Alt Canon,

Irmos: Cel ce dintru cele ce...

Întru închisorile izgonirii te-a ascuns împărăteasa cea orbită, pe tine făclia cea prealuminată, iar Hristos în sfeșnic preaînalt iarăși te-a pus.

Izvorând ape de minuni, și vărsând râuri de tămăduiri, te-ai întors Hrisostoame la cei ce cinstesc cu credință, pomenirea întoarcerii tale, Ioane.

Nilul ce cu aur curgător vărsându-se prin cuvinte și prin minuni, s-a întors, să alergăm împreună, și cu credință toți să luăm din-destul, și de toate să ne săturăm.

Și acum..., a Născătoarei:

Firea pământească nu poate să te lande pe tine, care îngerii te laudă, pe ceea ce ai născut cu trup pe Dumnezeu. Însă cu credință robii tăi îndrăznim a te lăuda pe tine, și a te slăvi.

Sedealna, glas 8:

Podobie: Pe Înțelepciunea și Cuvântul...

Înțelepciunea cea de sus cunoscând, și Darul cuvintelor celor de la Dumnezeu, tuturor ai strălucit ca aurul în topitoare, și pe Sfânta Treime, Unime, o ai propovăduit, înșelăciunea iubirii de argint săgetându-o cu cuvintele tale. Pentru aceasta și cu râvnă pe împărăteasa mustrând, cu nedreptate de la turma ta te-ai izgonit fericite Ioane gură de aur. Roagă-te lui Hristos Dumnezeu, iertare de greșeli să dăruiască, celor ce prăznuiesc cu dragoste sfântă pomenirea ta. De două ori.

Slavă..., Și acum..., a Născătoarei:

Pe Unul din Treime mai presus de fire L-ai zămislit Fecioară, și minunat L-ai născut mai presus de cuvânt și de cuget, și părtașă dumnezeieștii firi, ai făcut firea omenească cea izgonită dedemult. Pentru aceasta adunându-ne toți, cei ce ne-am mântuit cu nașterea ta, ceea ce ești cu totul fără prihană, cuvintelor tale urmând, după datorie pe tine te fericim; rugând pe Hristos Dumnezeu, iertare de greșeli să dăruiască, celor ce te slăvesc cu credință, pe tine Maica Lui.

Cântarea a 4-a:

Irmos:

Tu ești tăria mea Doamne, Tu și puterea mea, Tu Dumnezeul meu, Tu bucuria mea. Cel ce nu ai lăsat Sânurile Părintești, și a noastră sărăcie o ai cercetat. Pentru aceasta cu Proorocul Avvacum strig către Tine: Slavă puterii Tale, Iubitorule de oameni.

Răsăritule al razei părintești, și al Soarelui celui ce a răsărit mai înainte de luceafăr din Tatăl, bucură-te de Dumnezeu Născătoare! Bucură-te nor ușor și însuflețit Fecioară Maică! Bucură-te binecuvântată! Bucură-te preaslăvită, cu totul fără prihană!

Tu ești cădelniță de aur, Stăpână, a Cărbunelui celui nesuferit și fără materie, cu Care s-a ars înscrisul cel rupt al neascultării lui Adam; pentru care, bucură-te strig ție, prin care tuturor s-a dat bucuria și desfătarea și mângâierea.

Tu ești slava oamenilor și cinstea și lauda și cununa îngerilor și stema; pentru aceasta pământul și Cerul o Biserică bine întocmită alcătuind, bucură-te ție strigă. Bucură-te Stăpâna lumii! Bucură-te ajutătoarea tuturor oamenilor!

Patul cel cinstit, pe care Solomon mai înainte l-a însemnat, cel înconjurat de șaizeci de puternici. Bucură-te Fecioară, sicriul cel cu aur poleit al sfințeniei celei înțelegătoare! Bucură-te clește dumnezeiesc! Bucură-te rug purtător de foc! Bucură-te ușă, și scară, și pod!

Alt Canon,

Irmos: Cuvinte din munte umbros...

Nou Avraam te-ai arătat Ierarhe, ca pe alt Isaac viața ta jertfindu-ți, și duhovnicească jertfă ai adus în focul sufleteștii științe.

Tu lui Iacov râvnind, de Dumnezeu purtătorule, scară vieții celei lucrătoare te-ai arătat, înălțările dumnezeieștilor gândiri în inima ta punând.

Cu toiagul cel de taină, adică cu limba ai despărțit tot adâncul Scripturii, de trei ori fericite, ca și Moise trecând pe oameni la cunoștința credinței.

A Născătoarei:

Bucură-te vistieria mântuirii tuturor, bucură-te izvor de tămăduiri înțelegător. Bucură-te munte sfânt, pe care Proorocul mai înainte te-a văzut, Născătoare de Dumnezeu.

Alt Canon,

Irmos: Pus-ai spre noi tare dragoste...

Iubitorilor de cuvinte, pe împodobitorul cel mare al cuvintelor, care iarăși s-a întors, veniți bucurându-ne cu sfințite cuvinte să-l cinstim, pe cel ce cu înțelepciunea cuvintelor a defăimat cuvintele cele iubitoare de deșertăciune, și bârfelile.

Îmbogățitu-ne-ai pe noi cu bogăția învățăturilor, Hrisostoame, și ai înfrânat mâna cea greu îngreuiată cu bogăția lăcomiei, vădindu-o prea-arătat, și după moarte cu bogăția dumnezeiescului Dar, Sfinte.

Slavă...

Arcul celor puternici, iuțimea tirănească s-a sfărâmat, iar tu întru neputința trupului îngerește viețuind, ai biruit, rugători având pe cei ce mai înainte erau gonitori, Hrisostoame preasfințite.

Și acum..., a Născătoarei:

Cetele îngerești cu dulci cântări pe tine te laudă Fecioară, că pe Acela, la Care nu pot să privească, din pântecele tău cel curat L-ai născut; Care trup a luat fără de schimbare, Preacurată, dumnezeiască Mireasă.

Cântarea a 5-a:

Irmos:

Pentru ce m-ai lepădat de la fața Ta, Cela ce ești lumină neapusă? Și m-a acoperit întunericul cel străin pe mine ticălosul. Ci mă întoarce, și la lumina poruncilor Tale îndreptează căile mele, rogu-mă.

Prin stăpânia drăcească și oastea cea tirănească din văzduh, dă-mi ca să trec fără de grijă în vremea ieșirii mele, ca cu bucurie să strig Ție: Bucură-te Stăpână, bucură-te nădejdea tuturor cea nerușinată!

Ca ceea ce ai zămislit bucuria, bucură-te cea cu totul fără prihană! Bucură-te Preacurată! Bucură-te dulce mirositoare, floarea curăției cea în chipul porfirei! Bucură-te trandafirul fecioriei cel roșu, și mireasma lui Dumnezeu cea binemirositoare!

Bucură-te năstrapă de taină, din care mirul cel cu bun miros a curs! Bucură-te dumnezeiască fântână, care ai izvorât apa cea vie! Bucură-te viță nelucrată, care ai rodit Strugurul vieții, Stăpână!

Bucură-te ușă neumblată prin care a trecut Hristos Domnul, ceea ce ai deschis cu nașterea ta ușile raiului, bucură-te! Bucură-te, prin care se bucură Cerul, și pământul dănțuiește; care cele de sus cu cele de jos le-ai împreunat!

Alt Canon,

Irmos: Din noaptea necunoștinței...

Sfințită haina ta împodobindu-ți cu ostenelile nevoințelor tale, ți-ai arătat ierarhia mai luminată Hrisostoame.

Vitejească nevoință de taine sfințitorule, bărbătește ai arătat, prin cetăți nelocuite, și prin izgoniri umblând.

Cu fulgerul cuvintelor, cunoștința cea mai presus de lume ca un tunet vestindu-o, tăinuitorule de cele negrăite, ploile învățăturilor nouă ne-ai plouat.

A Născătoarei:

Fără stricăciune născând, de Dumnezeu Născătoare, Rod nesemănat numai tu una te-ai arătat Fecioară, Prunc sugător purtând.

Alt Canon,

Irmos: Către tine mânec...

Ca o primăvară te-ai arătat, umplând de mireasmă în taină din florile darurilor mulțimile credincioșilor, și stricând iarna răutăților Părinte cu întoarcerea ta.

Dumnezeiescul râu, izvorul darurilor s-a întors, cei însetați veniți de luați cu credință apa vieții, dumnezeiește veselindu-vă.

Slavă...

Apunând te-ai ascuns, vai mie podoaba mea! Ci te-ai întors doritul meu în vremea ta, Biserica lui Hristos Părinte strigă către tine, cel ce te-ai întors.

Și acum..., a Născătoarei:

Milostiv fă-mi mie, pe Cel ce a ieșit din pântecele tău, ceea ce ești cu totul fără prihană, pe Cuvântul cel purtător de trup. Pe care în Biserică Simeon ținându-L, ca pe un Făcător l-a slăvit.

Cântarea a 6-a:

Irmos:

Rugăciunea mea voi vărsa către Domnul, și Lui voi spune scârbele mele, că s-a umplut sufletul meu de răutăți, și viața mea s-a apropiat de iad, și ca Iona mă rog: Dumnezeule, din stricăciune scoate-mă!

Bucură-te vas însuflețit Stăpână, roșala cu care din preacurate sângiurile tale ai roșit haina Împăratului tuturor, cea roșie în chipul porfirei, și goliciunea lui Adam o ai acoperit! Bucură-te Prealăudată!

Întărește inimile oamenilor firește, pâinea cea simțitoare Fecioară, și sufletelor creștinești le dă putere sfânt numele tău cel lăudat. Pentru aceasta și toată limba cu bucurie strigă către tine: Bucură-te!

Sfeșnice în chipul aurului, bucură-te, bucură-te sicriul cel de Dumnezeu încăpător! Bucură-te cort! Bucură-te munte sfânt! Bucură-te cetate însuflețită a Dumnezeului celui viu! Bucură-te leagănul lui Hristos! Bucură-te dumnezeiască Biserică mult-luminoasă!

Preacurată cu totul fără prihană, bucură-te floarea cea aleasă a firii! Bucură-te ceea ce ești de obște iubitoare de cinste neamului omenesc, și Dar de Dumnezeu dat! Bucură-te ceea ce ai cinstit cu nașterea ta firea omenească cea necinstită!

Alt Canon,

Irmos: Precum a mântuit...

Ca niște aur din metale, dintru adâncul inimii tale, Înțelepte, învățăturile cele cu totul de aur, vistierie le-ai strâns nouă, și cuvintele tale bogăție ne-ai lăsat.

Preasfântă pomenirea ta, prăznuindu-o poporul Hrisostoame, slăvește pe Domnul, Cel ce te-a ales pe tine, și te-a chemat la veșnicele lăcașuri.

Măcar că ești și mort în mormânt, dar viezi în lume Hrisostoame, propovăduiești pocăința, și scrii iertarea, încredințându-o celor ce se pocăiesc cu căldură.

A Născătoarei:

Celui ce a șezut în brațele Fecioarei, și în Sânurile Tatălui, Celui ce S-a îmbrăcat în trup, și a rămas neschimbat, ca unui Dumnezeu și Domn să ne închinăm.

Alt Canon,

Irmos: Adâncul cel mai de jos...

Despărțitu-te-a de Biserica lui Hristos, nebuna împărăteasă, care cumplit te defăima, dar deîndată ea singură s-a despărțit, și tu o ai defăimat pe ea și după moarte, minunată despărțire făcându-i.

Organ te-ai arătat al Duhului, Făcătorului a toate, Gură de aur, glăsuind cu bună întocmire, iar muncitoarea a asurzit ca o aspidă de către sunet, și cu moarte foarte ticăloasă i s-a răsplătit ei.

Slavă...

Cu moarte de a și murit Gură de aur, dar cum că n-a pătimit el, arătat a învățat pe împărați, că poruncilor lor mai întâi neplecându-se, iar apoi a doua oară pentru rugăciunile lor s-a întors.

Și acum..., a Născătoarei:

Pe Tine Unul din Fecioară cunoscându-Te, măcar de ai și luat trup, și îndoit ai fost, departe a gonit tăierea și amestecarea Ioan Gură de aur, Iisuse Dumnezeule și Omule.

CONDAC, glas 1.

Podobie: Ceata îngerească...

Veselitu-sa în taină, cinstita Biserică, întru întoarcerea cinstitelor tale moaște. Și acestea ascunzându-le, ca niște aur de mult preț, celor ce te laudă pe tine neîncetat, le dăruiește prin rugăciunile tale Darul tămăduirilor, Ioane Gură de aur.

ICOS

Făclia faptelor mele stinsă este, Ioane, Gură de aur, și spaimă mă cuprinde spre întâmpinarea sfintelor tale moaște, ci tu însuți mă povățuiește, și îndreptează cărările mele, dându-mi mie vreme de pocăință, Preasfinte, că propovăduitor dumnezeiesc ești al acesteia, și alină viforul patimilor mele celor de multe feluri, și din cursele lui Veliar scoțându-mă pe mine, la sfârșit să mă mântuiești, ca fiind mântuit să laud după vrednicie, a ta dumnezeiască întoarcere, precum mai înainte îndrăznind am mărit adormirea ta, Ioane Gură de aur.

SINAXAR

În această lună, în ziua a douăzeci și șaptea, aducerea moaștelor celui dintru Sfinții Părinți, Părintelui nostru Ioan Gură de aur, Arhiepiscopul Constantinopolului.

Stih: Ioane mort pe scaun așezat fiind.

Pace tuturor ai zis, întru Dumnezeu viețuind.

În a douăzeci și șaptea zi a lui Ianuarie,

Au adus auritul trup fără sfială.

Fericitul acesta și dumnezeiescul Ioan Gură de aur, căci nu defăima dreptatea și să caute după fața oamenilor, ci și pe Eudoxia împărăteasa o a înfruntat, pentru fărădelegile și nedreptățile ce se făceau de dânsa, (și mai ales pentru tirănescul chip cu care a luat via unei văduve, ce se numea Calitropia), fu izgonit de două ori, și iarăși chemat la scaun. Iar a treia oară și cea mai de pe urmă, l-a trimis la Cucuso și de acolo fu întors la Aravison, de acolo la Pitius, orașe nu numai pustii și lipsite, de cele de trebuință, ci și totdeauna prădate de isaurii, ce se învecinau cu dânsele. Deci aflându-se acolo la Pitius acest mare Părinte și trupesc înger, fu chemat de Domnul și Stăpânul tuturor, prin mijlocirea sfinților Apostoli Petru și Ioan, și se mută la veșnicele lăcașuri. Iar sfintele lui moaște, s-au îngropat în Comane, împreună cu moaștele sfinților Mucenici Vasilisc și Luchian, precum noaptea prin vis de la dânșii i s-a descoperit. Și de vreme ce atunci de curând încetase din viață împăratul Arcadie și femeia sa Eudoxia, și se făcuse moștenitor împărăției fiul său Teodosie cel mic; iar Proclu ucenicul și slujitorul Sfântului, cu alegerea tuturor se făcu patriarh Constantinopolului; deci în al patrulea an al Patriarhiei sale și după treizeci și trei de ani ai adormirii Hrisostomului, plecă pe împăratul Teodosie, de trimise să aducă moaștele Sfântului. Iar Sfântul nevrând să se dea pe sine, ci stând nemișcat, a trimis împăratul epistolă cu rugăminte, care cuprindea aceste cuvinte. Epistola împăratului Teodosie: Celui a toată lumea Patriarh și dascăl și duhovnicesc Părinte, lui Ioan Gură de aur închinăciune aduc eu Teodosie împăratul. Noi cinstite Părinte socotind a fi și trupul tău mort ca ale altora, am vrut fie cum să-l ridicăm, și să-l aducem iarăși către noi. Drept aceea și de dorința noastră pe dreptate ne-am scăpat. Iar tu cinstite Părinte, ca cel ce ai învățat tuturor pocăința, iartă-ne greșeala și te dăruiește pe tine nouă, ca unor fii iubiți Părintelui lor, și veselește cu venirea ta pe cei ce te doresc.

Deci dacă duseră epistola aceasta la Sfântul și punând-o pe racla lui, îndată s-a dat pe sine și cei ce au ridicat racla, fără osteneală o purtau și dacă sosiră de ceea parte de Constantinopol, a trecut împăratul cu toată suita și patriarhul asemenea cu tot clerul, și puse racla ce era cu trupul Sfântului într-o corabie împărătească. Și făcându-se furtună pe mare, celelalte caiace s-au împrăștiat în toate părțile, iar ceea ce purta trupul Sfântului s-a abătut la via văduvei, a văduvei aceea zic, ce o năpăstuise Eudoxia, precum s-a zis mai înainte. Iar dacă s-a dat via văduvei, atuncea încetă marea de valuri. Deci întâi îl duse la biserica Apostolului Toma, ce se numea a lui Amantie. După aceea la biserica sfintei Irina, și acolo îl puseră în Sintronul său, și strigară toți: Primește-ți scaunul tău Sfinte. După acestea punându-i-se racla într-o caretă împărătească, îl duseră la biserica cea mare a sfinților Apostoli, unde punându-se în sfințita catedră, o minune! Strigă turmei sale: Pace tuturor. Și după aceasta îl îngropară în pământ în altar, unde se află și acum. Iar când se săvârșea sfânta Liturghie, se făcură mari minuni, din care este și aceasta una: Oarecare om fiind bolnav de neputința încheieturilor și cu totul nemișcat, numai cât s-a atins de racla moaștelor Sfântului, îndată a scăpat cu totul de boală. Așa știe Dumnezeu a mări pe cei ce-l slăvesc pe el prin viețuirea lor. Și se face praznicul lui în cinstita biserică a sfinților Apostoli, unde se află și Sfântul lui trup, dedesubtul Sfântului altar. Iar pentru izgonirea sa întrebuințăm însăși cuvintele sale, ce a zis către episcopul Chiriac, care și el era izgonit, fiind așa; vino dar să-ți scot rana mâhnirii și să-ți risipesc negura cugetului. Ce lucru este acela ce-l faci frate de te mâhnești, și te întristezi, căci iarna este mare? Și furtuna aceasta ce a sosit, Bisericii amară și grea? O știu și eu aceasta, și nimenea nu o va tăgădui. Dar de vei vrea îți voi zugrăvi o icoană a lucrurilor acestora ce se fac. De multe ori vedem marea aceasta simțită, că se cutremură și se umflă tocmai din fundul adâncimii. Vedem și pe corăbierii ei care neavând ce face pentru covârșirea furtunii, stau cu mâinile împleticite peste genunchi și sunt încremeniți. Nici Cerul văzând, nici pământul, ci zăcând jos în așternuturile corăbiei, plâng și se tânguiesc, însă precum acestea se întâmplă la marea care o vedem, așa și acum este asupra Bisericii lui Dumnezeu mai mare furtună și mai multe valuri. Ci roagă-te Domnului nostru Iisus Hristos, care nu cu meșteșug biruiește furtuna, ci numai cu amenințarea potolește viforul. Iar de te-ai și rugat de multe ori, și nu ți s-a ascultat, nu te lenevi, de vreme ce acest fel de obicei are Iubitorul de oameni Dumnezeul nostru, grijind mai înainte mântuirea noastră. Că au doară nu putea să mântuiască pe cei trei tineri, ca să nu se arunce în cuptor? Așa a putut, însă mai întâi nu i-a mântuit, ci când s-a robit, și s-a dus in țara barbarilor, și s-a scăpat de părinteasca moștenire, și după ce s-a aruncat în cuptor și erau deznădăjduiți de către toți, și nu le mai rămăsese nimica alt. Atuncea, adică atuncea adevăratul Dumnezeu fără veste făcu minunea, și risipi focul împrejurul cuptorului Haldeilor și așa cuptorul s-a făcut biserică. Și chemă pe toată zidirea și pe îngeri și puterile și adunându-se toate împreună ziceau: Binecuvântați toate lucrurile Domnului pe Domnul. Vezi frate, cum răbdarea drepților a primenit focul acela în rouă? Și plecă pe tiranul Nabucodonosor, a trimite cărți în toată lumea, și să zică: Mare este Dumnezeul lui Sidrah, Misah și Avdenago. Și vezi câtă groază au pus, de va grăi (zice) cineva cuvânt rău asupra lor, să-i fie casa de jaf, și averile să i se ia. Nu te mâhni dară frate Chiriace, că eu când mă izgoneam din Constantinopol, nu grijeam de nici una de acestea, ci ziceam întru sine-mi: De-i este voia împărătesei să mă izgonească, izgonească-mă. Al Domnului este pământul și plinirea lui, de va vrea să mă ferăstruiască, fierăstruiască-mă, am pildă pe proorocul Isaia. De va vrea să mă arunce în mare, îmi voi aduce aminte de proorocul Iona. De-i este voia să mă bage în groapă, am pe Daniil băgat în groapa leilor. De va vrea să mă ucigă cu pietre, am pe Ștefan întâiul Mucenic, ce a pătimit aceasta. De va vrea să-mi ia capul, am pe Botezătorul Ioan. De va vrea să-mi ia averea, de o am, să o ia: Căci gol am ieșit din pântecele maicii mele, gol mă voi și duce. Pe mine mă învață și Apostolul zicând: Dumnezeu nu caută în fața omului. Și încă de aș fi plăcut oamenilor, n-ași fi slugă lui Hristos, Mă întrarmează încă și David, zicând; Grăit-am întru mărturiile tale înaintea împăraților și nu m-am rușinat. Multe meșteșugiri asupra mea cei ce mă urau, ci toate din pizmă le-a făcut. Știu cu adevărat că te întristezi frate Chiriace căci cei ce ne-au izgonit pe noi, merg cu cinste prin târg, și cu mulțime de înarmați petrecându-i, dar nu-ți aduci aminte de bogatul și de Lazăr, cine întru această viață petrecea cu scârbă, și cine ce a dobândit? Ce a vătămat pe Lazăr sărăcia? Au nu-l duse în sânul lui Avraam ca pe un viteaz și biruitor? Și ce a folosit bogatului bogăția, celui ce era îmbrăcat în porfiră și în vison? Cu adevărat nimic; pentru că unde-i sunt postelnicii? Unde-i sunt fustașii? Unde-i sunt ciocoii cei ce se hrăneau de la masa lui, și masa cea împărătească? Au nu-l ducea legat ca pe un tâlhar la mormânt? Ducându-și sufletul gol din lumea aceasta și strigând cu glas sec: Părinte Avraame miluiește-mă, și trimite pe Lazăr, să-și ude vârful degetului cu apă, să-mi răcorească limba, că amar mă prăjesc în văpaia aceasta. Ticăloase bogatule; Ce chemi tată pe Avraam? Căruia nu i-ai urmat viața. Acela pe tot omul a ospătat în casa lui, iar tu n-ai purtat grija unui sărac. Nu se cade ori și care a plânge, și a se tângui? Căci cel ce a avut atâta bogăție, nu poate a dobândi o picătură de apă. Și pentru ce aceasta? Pentru că în iarna vieții acesteia n-a semănat milostenie. A venit secerișul altei vieți și n-a secerat. Și aceasta este a Stăpânului orânduială, de a făcut a fi din preajmă munca necuraților și odihna drepților, ca să se vadă unii pe alții și să se cunoască. De vreme ce atuncea fiecare din Mucenici își va cunoaște pe tiranul său, ce l-a muncit, și dimpotrivă fiecare tiran pe Mucenicul său care l-a chinuit. Și că acestea ce le zic nu sunt cuvinte ale mele, ascultă ce grăiește înțelepciunea: Atuncea cu multă îndrăzneală va sta dreptul în preajma celor ce l-au necăjit. Căci ca un călător ce umblă pe zăduf arzându-se de sete și nemerește o fântână bună, sau ca un flămând ce va ședea la o masă plină de toate mâncările și se oprește de vreun puternic, să nu se atingă de bucatele ce stau pe masă și îi este cu mâhnire și cu chin mare celui însetoșat, căci nu-și poate stinge setea, și cel flămând căci este oprit, să nu se îndulcească de bucate, într-acest chip și la ziua judecății vor vedea păcătoșii pe sfinți bucurându-se, și nu vor putea să se îndulcească de masa cea împărătească. Că și pe Adam vrând Dumnezeu să-l muncească, l-a făcut să lucreze pământul în preajma raiului, ca privind locul cel dorit, de unde ieșise, să aibă pururea durere în suflet. Și dacă frate Chiriace nu ne întâlnim aicea în viața aceasta să vorbim unul cu altul, însă acolo în cealaltă nu va fi nimenea să ne oprească a fi unii cu alții. Atuncea vom și vedea pe cei ce ne-au izgonit, ca și Lazăr pe bogatul și mucenicii pe muncitori. Deci dar nu te mâhni iubitorule frate, ci îți adu aminte de proorocul Isaia ce zice: «De batjocorirea oamenilor nu te teme, și de ocara lor să nu te biruiești, căci cum se mănâncă lâna de molii, așa se vor mânca. Cugetă și de Domnul Hristos, cum din scutece era izgonit și în pământul Egiptenilor era lepădat, cel ce ține lumea în mâna sa. Și pentru ce? Pentru ca să se facă chip și pildă nouă, ca să nu ne mâhnim întru năpaste. Și-ți mai adu aminte de patima Mântuitorului, și câte ocări a suferit pentru noi Stăpânul a toate. Căci unii din Iudei îl numeau Samarinean și băutor de vin. Alții, îndrăcit și prooroc mincinos, zicând: Iată om mâncător și băutor de vin. Și că cu domnul dracilor scoate pe draci. Și ce zic altele, cum îl duseră atuncea să-l dea de râpă, o minune mare! Și-l scuipau în obraz și-i dau palme? Dar că-l adăpau cu fiere, și-i băteau capul cu trestie, și cu hlamidă împărătească îmbrăcându-l, și cu cunună de spini încununându-l, și-i cădeau înainte batjocorindu-l și tot felul de batjocură făcându-i, și când îl duceau câinii aceia, mâncătorii de sânge, și îl trăgeau gol la patimă. Și cum îl lăsară toți ucenicii lui. Căci unul s-a lepădat de dânsul, iar altul l-a vândut, și ceilalți au fugit, și sta singur gol în mijlocul mulțimii aceleia, de vreme ce era sărbătoarea Pascăi atunci, în care îi adunase pe toți. Și-I răstigniră ca pe un om rău, în mijlocul făcătorilor de rele și zăcea neîngropat, nici l-a pogorât de pe Cruce până când l-a cerut oarecine, ca să-l îngroape. Și cum au scornit hulă rea asupra lui, cum că ucenicii săi l-au furat, iar n-a înviat? Deci iarăși adu-ți aminte și de Apostoli, că de pretutindenea erau goniți și prin cetăți se ascundeau, căci și Pavel se ascundea la o femeie ce vindea mătăsuri, și Petru la Simon curelarul. Și că nu avea îndrăznire la cei bogați. Iar apoi le-au fost toate prea lesne. Într-acest chip și tu frate nu-ți face voie rea, deșii acum urmezi cele de întristare. Căci pe urmă au a urma cele veselitoare. Auzit-am și de bârfitorul acela Arsachie, pe care l-a pus împărăteasa Patriarh în scaunul meu, că a necăjit pe frații și fecioarele, căci n-au vrut să se împărtășească cu dânsul. Și mulți dintr-înșii pentru dragostea mea prin temniță au murit. Lupul acela zic în chip de oaie, ce are numai schimă de episcop, iar după adevăr este desfrânat. Că precum, femeia ce-i trăiește bărbatul și merge după altul, se numește desfrânată, așa și acesta desfrânat este, nu trupește, ci sufletește. Că fiind eu viu, mi-a răpit scaunul. Acestea frate Chiriace scriem din Cucuso, unde a poruncit împărăteasa, de ne-a izgonit. Și multe scârbe pe cale m-au întâmpinat, ci n-am băgat seamă. Iar când am venit la țara Capadocilor și la Tavrocilicia, cete cete de sfinți părinți ne întâmpinau. Încă și mulțime de monahii fecioare, care izvoare de lacrimi vărsând, și plângând cu jale mare, căci ne vedeau ducându-ne la izgonire, ziceau între sine: Mai de folos ar fi fost să se ascunză soarele, decât să tacă gura lui Ioan. Aceste cuvinte m-au turburat foarte, și m-au scârbit mai mult, unde vedeam că plângeau toți pentru mine. Iar de celelalte de toate câte mi s-au întâmplat n-am băgat seamă. Însă foarte ne-au primit cu bine episcopul cetății acesteia, și multă dragoste către noi a arătat, că de ar fi fost cu putință, și n-am fi păzit hotarul și Canoanele, ne-ar fi dat și scaunul său. Rogu-te dar, și te poftesc, gonește de asupră-ți plânsul scârbei tale, și aibi pomenire pentru noi, către Dumnezeu.

Tot în această zi, Sfânta Marciani împărăteasa, ceea ce este între Sfinții Apostoli. Și Preacuviosul Claudin, care cu pace s-au săvârșit.

Stih: Pe împărăteasa Marciani din viața cea trecătoare,

Hristos împăratul împăraților, o scoate la cea pururea fiitoare.

Văzând frumsețea sufletului tău mai deosebit,

Iubitorul de suflete pe tine Claudine te-a primit

Tot în această zi, Preacuviosul Petru Egipteanul, care la adânci bătrânețe ajungând cu pace s-a săvârșit.

Stih: Ca niște grâu copt de bătrânețe Petre fiind.

Te strânge ca în jitniță în mormânt.

Tot în această zi, Sfântul noul Mucenic Dimitrie, care în Constantinopol mărturisind la anii o mie șapte sute opt zeci și patru, de sabie s-a săvârșit.

Stih: Lumină cerească peste moaștele tale a stătut,

Cel ce pentru dumnezeiască dragostea lui Hristos te-ai tăiat.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne miluiește-ne și ne mântuiește pe noi, Amin.

Cântarea a 7-a:

Irmos:

De pogorârea lui Dumnezeu focul s-a rușinat în Babilon oarecând. Pentru aceasta tinerii în cuptor cu bucuros picior, ca întru-o grădină verde săltând, au cântat: Bine ești cuvântat Dumnezeul părinților noștri.

Ceea ce numai tu una ești, ceea ce nu știi de bărbat, și una ești nestricată, bucură-te Stăpână Fecioară, și Maică și Născătoare de Fiu, și care nu știi de nuntă! Bucură-te taină străină și înfricoșată! Bucură-te desfătarea îngerilor! Bucură-te bucuria oamenilor!

Sioane cetate însuflețită a Împăratului împăraților, Hristos, de care s-au grăit lucruri preamărite, bucură-te dumnezeiască Mireasă! Bucură-te scară, prin care ne suim la Cer de pe pământ, și din stricăciune la viață!

Rai de Dumnezeu sădit, și grădină bine mirositoare, de Dumnezeu lucrată, te-ai arătat Fecioară, floarea nemuririi înflorind. Pentru aceasta cu un glas, bucură-te, strigăm ție: Bucură-te dătătoare de bucurie! Bucură-te izvorul vieții!

Preacinstită Stăpână, izbăvește-mă de necinstea patimilor, ca cu bucurie să-ți strig ție: Bucură-te! Bucură-te izvorul sfințeniei! Bucură-te vistieria a toată curăția! Bucură-te lăcașul lui Dumnezeu! Bucură-te încăperea lui Hristos!

Alt Canon,

Irmos: Tinerii evreiești în cuptor...

Nevoitor de Dumnezeu grăitor, mai înainte te-a cunoscut, și de obște folositor celor ce greșesc în lume, Cuvioase, vestindu-le pocăința.

Ca niște aur în topitoarea nevoilor arzându-te, Ierarhe, nu te-ai topit, nici te-ai ars. Că lămurindu-te, ți-ai arătat ostenelile tale preabine înrădăcinate.

Nu ai slăbit Părinte spre nevoințe, nu te-ai rușinat de cei puternici, nu ai ales mai mult nedreptatea decât dreptatea, Cuvioase, și mărturisește țarina văduvei.

A Născătoarei:

Bucură-te nor ușor! Bucură-te ușă, prin care a trecut unul Dumnezeul nostru de Dumnezeu Născătoare, cu naștere fără stricăciune și fără sămânță, din tine Fiul născându-Se, nu S-a schimbat.

Alt Canon,

Irmos: Precum dedemult cei trei...

Pe tine Înțelepte, cel ce ai zis a fi neiertat a face pe văduvă străină de ale sale, străin te-a făcut de la cetatea împărătească prea-îndrăzneața femeie, străină s-a făcut și ea de dumnezeiescul Dar, înstrăinându-se de preaînțeleptele tale învățături.

Întorsu-te-ai cu dulceață, cel ce ca un soare acoperit cu nor ai fost, preamare luminătorule, cu strălucirea cea de taină, a purtătoarelor de lumină învățăturilor tale, celor de aur luminându-se toți, Ioane Gură de aur.

Slavă...

Ridic către tine mâinile mele, Hrisostoame, ca să te primesc înlăuntrul curților mele pe tine mirele, ca pe o dorire dedemult, care te întorci luminat. Biserica strigă către tine, prăznuind astăzi.

Și acum..., a Născătoarei:

Ca un clește de taină, vii la Biserică purtând pe Cărbunele cel înțelegător, pe Care Simeon luându-L pe mâini, s-a luminat Preacurată, și chinurile patimii Lui, le-a proorocit luminat.

Cântarea a 8-a:

Irmos:

Binecuvântați tinerii cei întocmai cu numărul Treimii, pe Făcătorul Dumnezeu, Părintele, lăudați pe Cuvântul, Cel ce S-a pogorât, și focul în rouă l-a prefăcut, și preaînălțați pe Duhul Cel Preasfânt, Care dă viață tuturor întru toți vecii.

Bucură-te ceea ce din rădăcina lui Iessei toiag ai odrăslit! Bucură-te ceea ce neudat ai odrăslit Floarea cea frumoasă pe Hristos! Bucură-te munte gras! Bucură-te muntele lui Dumnezeu cel umbrit! Bucură-te, întru care a locui bine a voit Cuvântul cel mai înainte de toți vecii!

Cu toiagul cel de fier al sprijinirii tale celei tari, ca pe niște câini ce latră, și ca pe niște fiare ce răcnesc, care înconjură smeritul meu suflet gonește patimile, care cumplit mă înconjură, ca să strig ție: Fecioară bucură-te!

Înfrumusețatu-te-ai toată, pe Hristos cel mai împodobit cu frumsețile decât fiii omenești născând, ceea ce ești între femei mai frumoasă. Pentru aceasta, bucură-te strigăm ție bucurându-ne. Bucură-te de Dumnezeu Născătoare Curată, ceea ce ești plină de Dar! Bucură-te, ceea ce ești mai mărită decât toată făptura!

Bucură-te de Dumnezeu Născătoare Preacurată, pe care Daniil mai înainte te-a văzut munte netăiat, din care S-a tăiat Piatra cea din capul unghiului! Bucură-te clește de cărbune purtător, și de Dumnezeu primitor! Bucură-te, ceea ce ești mai sfințită decât îngerii cei netrupești! Bucură-te, ceea ce ești mai cinstită decât făptura!

Alt Canon,

Irmos: De Dumnezeu grăitorii tineri...

Limba ta cea de Dumnezeu grăitoare, ca o trâmbiță cu aur ferecată, din Cer în lume glăsuind Ierarhe al Domnului, înșelăciunea ai gonit.

Sfințitorule al tainelor celor negrăite și tăinuitorule al celor de sus, și apărătorule al Treimii, rugându-te nu înceta să se mântuiască turma ta.

Ca cel ce ești slujitor Treimii, Ierarhe, și împreună locuiești cu ceata îngerească, Cuvioase. Rugându-te nu înceta, să mântuiască pe robii tăi.

A Născătoarei:

Mai presus de fire în pântecele tău zămislind, pe strugurul cel nelucrat, Fecioară Maică, ai odrăslit. Deci după vrednicie toți, bucură-te strigăm ție.

Alt Canon,

Irmos: Cu focul cel nesuferit...

Cu sânii bunei credințe Părinte Cuvioase, hrănești Biserica, ceea ce te-a hrănit pe tine, răsplătindu-i de șapte ori, cu pâinea dumnezeiescului Dar, acesteia hrănitorule dulceață vărsându-i, ca niște băuturi de tămăduiri, preafericite Gură de aur.

În tot pământul a ieșit Părinte vestirea învățăturilor tale, iar nebuna împărăteasă a te izgoni din loc a poruncit, dar s-a amăgit. Că tu ca un uriaș tare, mergător pretutindenea strălucești cu razele cuvintelor tale.

Binecuvântăm pe Tatăl...

Să se lumineze astăzi adunarea credincioșilor, cu veselie întâmpinând pe cel mai ales dintre învățători. Că a venit și de față este, împărțind tuturor Dar îndestulat, cu care ne săturăm, bucurându-ne, din-destul.

Și acum..., a Născătoarei:

Te văd pe Tine în brațe de Maică, și Te știu neapropiat cu firea Dumnezeirii. Dar cum ești ținut Cuvinte pe mâini, Cel ce ai în mâini toată zidirea? Zis-a Simeon, Dumnezeule Omule, slăvind puterea Ta cea negrăită.

Cântarea a 9-a:

Irmos:

Înfricoșatu-s-a tot auzul de nespusa lui Dumnezeu pogorâre, căci Cel Preaînalt de voie S-a pogorât până și la trup, din pântece fecioresc făcându-Se Om. Pentru aceea pe Preacurata Născătoarea de Dumnezeu, credincioșii o mărim.

Iată toate neamurile te fericesc pe tine cea pururea fericită, precum mai înainte ai zis de la Dumnezeiescul Duh Născătoare de Dumnezeu. Și ție, ca celeia ce ai născut bucuria, strigăm, bucură-te! Bucură-te vistieria vieții! Bucură-te izvorule, care izvorăști nouă miere sufletească!

Îndreptat-ai Stăpână Curată, alunecarea strămoșului Adam, și întristarea strămoașei Eva întru bucurie o ai întors. Pentru aceasta ție, ca celeia ce ești pricina bucuriei, strigăm: Bucură-te, bucură-te bucuria credincioșilor; bucură-te veselia creștinilor!

Vrednic lucru este, ca să strigăm ție, bucură-te! Căci întru tine firește bucuria cea pururea veșnică s-a sălășluit, Fecioară Curată de Dumnezeu Născătoare. Bucură-te raiul desfătării; bucură-te izvorul nemuririi cel cu curgeri de aur; bucură-te ceea ce izvorăști băutură adevărată!

Străbate inima mea cu dulce săgeata dorului tău, ceea ce ești cu totul fără prihană, și mă îndeamnă să strig ție totdeauna, și să cânt bucurându-mă: Bucură-te liman lin; bucură-te mare preadulce și neumblată, care ai înecat pe Faraon cel netrupesc.

Alt Canon,

Irmos: Pe Dumnezeu Cel ce S-a arătat...

Altă apă de aur curgătoare te-ai arătat Părinte cu totul de aur, că gura ta cea de aur, și limba cea dulce s-a umplut de noianul dogmelor, și adapă sufletele cele însetate.

Mare neumblată, fiind Scriptura, Părinte, umblată și trecută o ai făcut lumii, vetreala cuvântului întinzându-ți, și la cunoștința cea lină ridicându-ți mintea.

Tu Gură de aur, ape din izvorul cel nedeșertat scoțând, izvoarele dogmelor Bisericii ai vărsat, din care toți cei însetați luăm apele cele cu aur curgătoare.

A Născătoarei:

Rug arzând cu foc, și nears mai înainte a văzut dedemult Moise, Maica lui Dumnezeu, Fecioară, care mai înainte a închipuit pântecele tău cel de Dumnezeu primitor, care a primit în sine Focul cel nestricăcios.

Alt Canon,

Irmos: Minune nouă și lui Dumnezeu...

Oastea îngerilor, adunarea proorocilor și dumnezeiască ceata Apostolilor și a mucenicilor, împreună cu noi se veselesc luminat, împărtășindu-se praznicului, Preafericite, și Darul cântărilor tale al lor a fi socotindu-l; căci viața tuturor o ai avut, întru tine închipuindu-o.

Iată a strălucit lumina lumii, dumnezeiasca făclie cea preaînaltă, s-a arătat noianul cel făcător de dulceață al dumnezeieștilor daruri. Veniți fraților să ne săturăm de lumină, să ne încălzim, să ne adăpăm inimile cu cântări toți, mărind pe cel cu gura de aur grăitor.

Slavă...

Cântarea aceasta, care ca cei doi bani de la lipsitul și ticălosul meu suflet, cel văduvit cu ticăloșie de toate bunătățile, iar cu osârdia dumnezeieștii bogății se aduce, Preafericite, după urmarea dumnezeieștii bunătăți, primește-o, răsplătindu-mi mie cu Darul cel de bogăție dătător.

Și acum..., a Născătoarei:

Umblând mă cutremur, zis-a Simeon, de cel ce face cu căutătura a se clăti tot pământul, iar ținându-L în mâini pe Cel născut al tău Fecioară, mă întăresc. Și din trupul cel ce se cutremură izbăvindu-mă, dumnezeieștile cuvinte plinindu-se, bucurându-mă, duc și celor din iad bunele vestiri de bucurie.

LUMINÂNDA

Podobie: Femei auziți glas.

Bucură-te cetatea, care împărățește peste toate cetățile, ca ceea ce ai primit astăzi trupul bunului Păstor, și mai-marelui păstorilor. Care pe tine și toată lumea a îndreptat și a mântuit, și cu cântările gurii lui celei cu miere curgătoare te veselește. De două ori.

Slavă..., Și acum..., a Născătoarei:

Bucură-te palatul lui Dumnezeu! Bucură-te munte netăiat! Bucură-te rug nears! Bucură-te scaun mărit! Bucură-te masă dumnezeiască! Bucură-te năstrapă de aur! Bucură-te sfeșnic prealuminos! Bucură-te nor strălucit Fecioară Maică Marie!

LA LAUDE

Stihirile pe 4, glas 4.

Podobie: Dat-ai semn celor ce...

Sfinte învățăturile tale cele mai strălucite decât aurul vărsându-le, Preaînțelepte, îmbogățești Hrisostoame mințile cele flămânde, și gonești negura patimilor și cumplită iarna iubirii de argint. Pentru aceasta după datorie pe tine te fericim, și rămășița moaștelor tale o cinstim, ca pe un izvor de sfințenie.

Fără dreptate gonit fiind de la turma ta Părinte Cuvioase, te-ai împărtășit necazurilor, și amarelor izgoniri, întru care te-ai învrednicit fericitului sfârșit, ca un viteaz nevoitor, biruind pe cel mult viclean. Pentru aceasta de întoarcerea ta, Biserica se bucură, care cu aurul preaînțeleptelor tale învățături o ai împodobit.

Stâlpul cel de foc, râul cel plin de apele învățăturilor, mintea cea cerească, gura cuvântării de Dumnezeu, cea cu totul de aur, credincerul păcătoșilor; dumnezeiescul propovăduitor al pocăinței; luminătorul cel prealuminat; cerescul om, fericitul Gură de aur, astăzi să se laude.

Ca o podoabă împărătească primind cetatea cea împărătească moaștele tale Hrisostoame, cu acestea se cinstește, și lăudându-se întru cuvintele tale, lumea o cheamă la veselie, și la dumnezeiască împărtășirea îndestulatelor tale daruri, cu mare glas strigând: Iisuse Preabunule, Tu ești lauda robilor Tăi.

Slavă..., glas 4, a lui Ghermano.

Părinte Gură de aur, ca un râu de Dumnezeu pornit din Edem, cu taină ieșind, spre patru începături, înconjurând prin cuvintele tale marginile pământului, pe tot credinciosul l-ai adăpat, cu învățătura ta cea cu totul de aur. Pentru aceasta cu întoarcerea dumnezeieștilor tale moaște, pe noi arătat cetățeni ne-ai scris. Roagă-te Ioane, să mântuiască sufletele noastre, a celor ce te lăudăm pe tine.

Și acum..., a Născătoarei:

De toate primejdiile păzește pe robii tăi, binecuvântată Născătoare de Dumnezeu, ca să te mărim pe tine, nădejdea sufletelor noastre.

SLAVOSLOVIA cea mare.

Ecteniile și Otpustul. Ceasul întâi și cel desăvârșit Otpust.

LA LITURGHIE

Fericirile din Canonul Ierarhului cel dintâi, Cântarea a 3-a, pe 4, și din Canonul cel al doilea, Cântarea a 6-a, pe 4. Prochimen glasul 1: Gura mea va grăi înțelepciune... Stih: Auziți acestea toate neamurile... Apostol către Evrei: Fraților Arhiereu ca acesta se cuvenea să fie nouă... Aliluia, glasul al 2-lea: Gura dreptului va deprinde înțelepciune... Evanghelia de la Ioan: Zis-a Domnul, Eu sunt ușa... CHINONICUL: Întru pomenire veșnică va fi dreptul...