2026-01-28 — miercuri
Sf. Cuv. Efrem Sirul, Isaac Sirul, Paladie și Iacob Sihastrul
Ap. 1 Petru 4, 1-11 · Ev. Marcu 12, 28-37 · glas 8
Apostolul — 1 Petru 4, 1-11
1 Petru 4, 1-11
1Așadar, fiindcă Hristos a pătimit cu trupul, înarmați-vă și voi cu gândul acesta: că cine a suferit cu trupul a isprăvit cu păcatul,
2Ca să nu mai trăiască timpul ce mai are de trăit în trup după poftele oamenilor, ci după voia lui Dumnezeu.
3Destul este că, în vremurile trecute, ați făcut cu desăvârșire voia neamurilor, umblând în desfrânări, în pofte, în beții, în ospețe fără măsură, în petreceri cu vin mult și în neiertate slujiri idolești.
4De aceea ei se miră că voi nu mai alergați cu ei în aceeași revărsare a desfrâului și vă hulesc.
5Ei își vor da seama înaintea Celui ce este gata să judece viii și morții.
6Că spre aceasta s-a binevestit morților, ca să fie judecați ca oameni, după trup, dar să vieze, după Dumnezeu cu duhul.
7Iar sfârșitul tuturor s-a apropiat; fiți dar cu mintea întreagă și privegheați în rugăciuni.
8Dar mai presus de toate, țineți din răsputeri la dragostea dintre voi, pentru că dragostea acoperă mulțime de păcate.
9Fiți, între voi, iubitori de străini, fără cârtire.
10După darul pe care l-a primit fiecare, slujiți unii altora, ca niște buni iconomi ai harului celui de multe feluri al lui Dumnezeu.
11Dacă vorbește cineva, cuvintele lui să fie ca ale lui Dumnezeu; dacă slujește cineva, slujba lui să fie ca din puterea pe care o dă Dumnezeu, pentru ca întru toate Dumnezeu să se slăvească prin Iisus Hristos, Căruia Îi este slava și stăpânirea în vecii vecilor. Amin.
Evanghelia — Marcu 12, 28-37
Marcu 12, 28-37
28Și apropiindu-se unul din cărturari, care îi auzise vorbind între ei și, văzând că bine le-a răspuns, L-a întrebat: Care poruncă este întâia dintre toate?
29Iisus i-a răspuns că întâia este: "Ascultă Israele, Domnul Dumnezeul nostru este singurul Domn".
30Și: "Să iubești pe Domnul Dumnezeul tău din toată inima ta, din tot sufletul tău, din tot cugetul tău și din toată puterea ta". Aceasta este cea dintâi poruncă.
31Iar a doua e aceasta: "Să iubești pe aproapele tău ca pe tine însuți". Mai mare decât acestea nu este altă poruncă.
32Și I-a zis cărturarul: Bine, Învățătorule. Adevărat ai zis că unul este Dumnezeu și nu este altul afară de El.
33Și a-L iubi pe El din toată inima, din tot sufletul, din tot cugetul și din toată puterea și a iubi pe aproapele tău ca pe tine însuți este mai mult decât toate arderile de tot și decât toate jertfele.
34Iar Iisus, văzându-l că a răspuns cu înțelepciune, i-a zis: Nu ești departe de împărăția lui Dumnezeu. Și nimeni nu mai îndrăznea să-L mai întrebe.
35Și învățând Iisus în templu, grăia zicând: Cum zic cărturarii că Hristos este Fiul lui David?
36Însuși David a zis întru Duhul Sfânt: "Zis-a Domnul Domnului meu: Șezi de-a dreapta Mea până ce voi pune pe vrăjmașii tăi așternut picioarelor Tale".
37Deci însuși David Îl numește pe El Domn; de unde dar este fiul lui? Și mulțimea cea multă Îl asculta cu bucurie.
TipiconalSursa: Anuar liturgic și tipiconal 2026
La Vecernie (marți seara), după Catisma de rând, la Doamne, strigat-am..., se pun Stihirile Cuviosului pe 6, glas 1, Slavă..., a Cuviosului, Și acum..., a Crucii - a Născătoarei de Dumnezeu, din Minei. La Stihoavnă se pun Stihirile din Octoih, glas 8, Slavă..., a Cuviosului, din Minei, Și acum..., a Crucii - a Născătoarei, din Minei. După: Acum slobozește..., Troparul Cuviosului, glas 8: Harul ce izvorăște din gura ta..., Slavă... Și acum..., al Născătoarei de Dumnezeu (de la sfârșitul Mineiului, glasul 8, marți seara la Vecernie), Ectenia și Otpustul.
La Utrenie (miercuri dimineața), la Dumnezeu este Domnul..., se cântă Troparul Cuviosului (de două ori), Slavă..., Și acum..., al Născătoarei de Dumnezeu (care s-a cântat și la Vecernie). După obișnuitele Catisme, se pun Sedelnele din Octoih, Psalmul 50. Canoanele pe 14: amândouă din Octoih, pe 8, și Canonul Cuviosului, pe 6. După Cântarea a 3-a, se pune Sedealna Sfântului (de două ori), Slavă..., Și acum..., a Crucii - a Născătoarei. După Cântarea a 6-a, se pun Condacul și Icosul Sfântului, și Sinaxarul. După Cântarea a 9-a, se pune Luminânda zilei de miercuri (din Ceaslov), Slavă..., a Cuviosului, glas 3, din Minei, Și acum..., a Crucii - a Născătoarei, din Ceaslov. La Stihoavnă, se pun ÎN tata N Stihirile din Octoih, Slavă..., a Sfântului, glas 2, din Minei, Și acum... a Crucii - a Născătoarei, din Minei. După: Bine este a ne mărturisi Domnului..., Troparul Cuviosului, Slavă..., Și acum... al Născătoarei (de la sfârșitul Mineiului, glasul 8, miercuri la sfârșitul Utreniei), Ectenia și Otpustul.
La Liturghie, Fericirile pe 8: din Octoih, pe 4, și din Canonul Sfântului, de la Cântarea a 3-a, pe 4. Apostolul și Evanghelia: 1. de rând (miercuri în săptămâna a 33-a după Rusalii); 2. ale Sfântului. Chinonic: Paharul mântuirii... pica. doi
SFÂRȘIT
Mineiul: 28 ianuarieSursa: Mineiul pe ianuarie, 1926 · text: Episcop Petru Pruteanu (slujbe.teologie.net)
LA VECERNIE
La Doamne strigat-am..., Stihirile pe 6, glas 1.
Podobie: Ceea ce ești bucuria...
Văzând frumusețile raiului, din-destul desfătându-te în livezi nestricăcioase, ai înflorit în lume cunoștința lui Dumnezeu, de care împărtășindu-te Cuvioase, prin duhovnicească stare a sufletelor ne înălțăm cu duhul. De două ori.
Arătând în scris venirea Judecătorului, cu râurile lacrimilor, înveți să ne aprindem făcliile sufletelor, strigând tuturor venirea Mirelui. Să ne îmbrăcăm toți cu haine luminoase, a întâmpina pe Mirele Hristos. De două ori.
Îngrădindu-ți trupul cu înfrânarea, ți-ai omorât mișcările patimilor, Părinte, prin rugăciuni și privegheri. Drept aceea umbrindu-te pe tine puterea Duhului, te-a arătat pe tine luminător a toată lumea. De două ori.
Slavă..., glas 6.
Cu înțelepciunea depărtându-te de supărările vieții, Efreme pururea pomenite, ai ajuns în pustiii pentru iubirea de liniște. Și printr-însa suindu-te către Dumnezeu cu fapta, ai strălucit în lume luminător, și cuvinte de viață ai izvorât oamenilor. Pentru aceasta nu înceta întărindu-ne pe noi cu rugăciunile tale, să se mântuiască sufletele noastre din stricăciunea celui străin, Cuvioase Părinte.
Și acum..., a Născătoarei:
Cunoscut-am, că din tine S-a întrupat Dumnezeu, Născătoare de Dumnezeu Fecioară; Aceluia roagă-te, să se mântuiască sufletele noastre.
A Crucii, a Născătoarei:
Văzându-Te răstignit Hristoase, ceea ce Te-a născut, strigă: Ce taină străină este aceasta ce o văd Fiul meu? Cum mori pe lemn spânzurându-Te cu trupul, Dătătorule de viață.
STIHOAVNA din Octoih.
Slavă..., glas 4, a lui Anatolie.
Udându-ți așternutul cu lacrimi, precum zice Proorocul și cugetare vieții făcându-ți pocăința, ne-ai arătat nouă frica judecății, prin fapte și prin cuvinte. Deci adunându-ne toți, cinstim pomenirea ta, Preafericite, însuți lucrătorule de lucruri preamărite, Efreme pururea pomenite. Pentru aceasta și acum ne rugăm ție: Roagă-te lui Hristos Dumnezeu, pentru sufletele noastre.
Și acum..., a Născătoarei:
Podobie: Ca pe un viteaz...
Mântuiește-mă de osândă, Preasfântă Mireasă a lui Dumnezeu, și mântuiește cu rugăciunile tale smeritul meu suflet, din cumplitele greșeli și de moarte, și-mi dăruiește a afla în ziua cercetării îndreptarea, care a dobândit cetele sfinților, curățindu-mă mai înainte de sfârșit cu pocăința, și cu vărsarea lacrimilor.
A Crucii, a Născătoarei, asemenea:
Mielușeaua, care Te-a născut pe Tine, Mielule și Păstorule, dacă Te-a văzut pe Cruce, se tânguia, și ca o Maică grăia către Tine: Fiule preadorite! Cum te-ai înălțat pe lemnul Crucii, îndelung-Răbdătorule? Cum Ți s-au pironit mâinile și picioarele Tale, Cuvinte, de cei fărădelege, și cum Ți-ai vărsat sângele Tău, Stăpâne?
Tropar, glas 8.
Cu curgerile lacrimilor tale, nerodirea pustiului o ai lucrat, și cu suspinurile cele dintru adânc, spre însutite osteneli o ai făcut roditoare. Și te-ai făcut luminător lumii, strălucind cu minunile, Efreme, Părintele nostru; roagă-te lui Hristos Dumnezeu, să mântuiască sufletele noastre.
Sau acesta asemenea:
Din buzele tale ai izvorât râurile cele purtătoare de lumină ale apelor vieții, adăpând (Fericite) toată Biserica, și ai izvorât lumii râurile umilinței, revărsând învățăturile cele dulci ale pocăinței, cu cuvintele tale, Părinte Efreme, roagă pe Hristos Dumnezeu să se mântuiască sufletele noastre.
Slavă..., Și acum..., al Născătoarei.
LA UTRENIE
CANOANELE
Amândouă din Octoih și al Sfântului pe 6.
CANONUL Sfântului
Facere a lui Teofan.
Cântarea 1-a, glas 6:
Irmos:
Ca pe uscat umblând Israil, cu urmele prin adânc, pe gonaciul Faraon văzându-l înecat, a strigat: Lui Dumnezeu cântare de biruință să-i cântăm.
Cu ploaia cea veselitoare a rugăciunilor tale, adapă-mi sufletul meu, care s-a uscat de uscăciunea patimilor, și insuflă întru mine cuvânt, ca să laud pomenirea ta, fericite Efreme.
Strălucind luminat lumină înțelegătoare, te-ai arătat soare, Efreme, luminând toată plinirea credincioșilor, cu bunătăți dătătoare de lumină și cu frumusețile dogmelor.
Slavă...
Stingând văpaia patimilor cu râurile lacrimilor, te-ai făcut vas cinstit Efreme al Sfântului Duh, izvorând izvoare de învățături, de Dumnezeu fericite.
Și acum..., a Născătoarei:
Primind în pântece fără stricăciune, ai născut pe Cuvântul, Cel ce mântuiește din stricăciune, pe cei ce îi slujesc lui pururea, Maică Fecioară curată, ușa vieții celei adevărate.
Cântarea a 3-a:
Irmos: Nu este sfânt precum tu...
Curățindu-te pe tine de toată întinăciunea patimilor, te-ai arătat cămară de bunătăți cu adevărat, și vas încăpător darurilor Sfântului Duh.
Nedându-ți nicicum somn ochilor tăi, te-ai arătat casă Sfintei Treimi și comoară înțelepciunii, îmbogățind lumea cu tocmite dogme și cu raze luminoase ca aurul, fericite Efreme.
Slavă...
Cinstită Biserica lui Hristos te cunoaște pe tine alt Eufrat curgător de aur, ce poezești cu curgerile dogmelor celor înțelepte și adăpi toată făptura.
Și acum..., a Născătoarei:
Unul din Sfânta Treime întrupându-Se, în două firi, cu cuviință dumnezeiască, din curate sângiurile tale, Preacurată, a ieșit ca să mântuiască pe cei din Adam, pentru bunătatea Sa.
Irmosul:
Nu este sfânt precum Tu, Doamne Dumnezeul meu, Care ai înălțat cornul credincioșilor Tăi, Bunule, și ne-ai întărit pe noi pe piatra mărturisirii Tale.
Sedealna, glas 5.
Podobie: Cuvântul cel împreună...
Pe comoara înțelepciunii tainelor lui Hristos, pe paharul cel dumnezeiesc al umilinței, să-l lăudăm credincioșii, întru pomenirea lui. Pentru că Efrem cu asemănarea numelui, veselește pururea inimile credincioșilor, cu cuvinte dumnezeiești, ca un lucrător și tăinuitor descoperirilor Domnului. De două ori.
Slavă..., Și acum..., a Născătoarei:
Pururea Curată Fecioară, apărătoarea cea fierbinte și nebiruită, nădejdea cea întărită și nerușinată, zid, și acoperământ și liman celor ce aleargă la tine. Roagă-te fiului tău și Dumnezeu, împreună cu îngerii Lui, să dea pace lumii, și sufletelor noastre mare milă.
A Crucii, a Născătoarei:
Cu Crucea Fiului tău de Dumnezeu dăruită, toată înșelăciunea idolilor a încetat, și puterea dracilor s-a călcat la pământ. Pentru aceasta noi credincioșii după datorie pururea te lăudăm și bine te cuvântăm, și mărturisindu-te cu adevărat Născătoare de Dumnezeu, te mărim.
Cântarea a 4-a:
Irmos:
Hristos este puterea mea, Dumnezeu și Domnul, cinstita Biserică cu dumnezeiască cuviință, cântă strigând: Din cuget curat întru Domnul prăznuind.
Puterea cuvintelor tale a alergat în toată lumea, gonind nevederea sufletelor cu lumina smereniei cea făcătoare de înălțime, fericite Efreme.
Fără prihană ți-ai săvârșit viața, spălându-te pe tine cu lacrimi, și povestind tuturor venirea Judecătorului, cu cuvinte înțelepțești, descoperitorule de cele dumnezeiești, vrednicule de minune.
Văzându-ți Domnul, înălțimea cea lăudată a smereniei, ți-a dăruit cuvânt făcător de înălțime, prin care s-au smerit înălțimile cele cumplite ale eresurilor.
Slavă...
Întărindu-te cu Darul Atotțiitorului, Părinte, ai stătut împotriva stăpânirilor celor drăcești, și le-ai biruit, rugându-te pentru noi, care cu fierbințeală te lăudăm.
Și acum... A Născătoarei:
Ca pe un lăcaș dumnezeiesc, ca pe un munte sfânt, ca pe un izvor al nestricăciunii, ca pe una ce numai tu ai fost aleasă Ziditorului nostru Dumnezeu, pe tine Fecioară te fericim.
Cântarea a 5-a:
Irmos:
Cu dumnezeiască strălucirea Ta, Bunule, sufletele celor ce mânecă la Tine cu dragoste, mă rog luminează-le, ca să Te vadă Cuvinte al lui Dumnezeu, pe Tine adevăratul Dumnezeu, pe Cel ce chemi din negura greșelilor.
Cu curgerile lacrimilor, ai uscat Părinte de tot noianul dulceților, și cu izvorul învățăturilor Tale ai înecat pâraiele eresurilor, Fericite.
Cugetul tău cu plecarea cea către Dumnezeu, luminându-se Părinte Efreme, s-a făcut cu totul dumnezeiesc, ca o oglindă Dumnezeiescului Duh, primind arătările cele fără materie.
Slavă...
Făcutu-te-ai Părinte lăcaș cu adevărat încăpător Treimii, împodobit cu Darul, și cu limpezirea bunătăților celor curate, și cu întregimea învățăturilor.
Și acum..., a Născătoarei:
Mort m-a făcut pe mine în Eden, gustarea cea rea a lemnului, prin viclenirea șarpelui, iar tu născând pe Dătătorul de viață, Hristos, m-ai înviat, de Dumnezeu dăruită.
Cântarea a 6-a:
Irmos: Marea vieții văzându-o...
Purtătorul de Dumnezeu nepunând temelie de nisip, ci credință neruptă, a rămas nemișcat de toate viclenirile vrăjmașului, ocârmuindu-se cu puterea cea nebiruită.
Limba ta cu adevărat s-a făcut ca un condei degrab scriitor, învățând cunoștința bunei credințe, și scriind pe lespezile inimilor legea Duhului, Părinte.
Slavă...
Cei ce plutesc în noianul cel lin al dogmelor tale, Efreme, de Dumnezeu cugetătorule, se mântuiesc de întreitele valuri cele stricăcioase de suflet, și cu credință ridicându-se în sus, de furtuna eresurilor se mântuiesc.
Și acum..., a Născătoarei:
Cel ce este mai presus, de toată făptura cea înțelegătoare, și cea văzută, ca un Dumnezeu întrupându-Se, a ieșit din pântecele tău, păzindu-te nestricată, precum ai fost înaintea nașterii, Mireasă dumnezeiască.
Irmosul:
Marea vieții văzându-o înălțându-se de viforul ispitelor, la limanul Tău cel lin alergând, strig către Tine: Scoate din stricăciune viața mea mult-Milostive.
CONDAC, glas 2.
Podobie: Căutând cele de sus...
Glasul întrebării pururea mai înainte văzându-l, ai plâns cu amar Efreme, ca un iubitor de tăcere; și lucrător învățător ai fost în fapte, Cuvioase. Pentru aceasta Părinte preafericite, pe cei leneși îi ridici spre pocăință.
ICOS.
Voind Părinte a urma cărărilor Mergătorului înainte, din lume tu însuți ducându-te, în pustie ai locuit. Însă vrăjmașul văzându-te pe tine cel drept așa viețuind, femeie cu totul fără rușine împotriva ta a pornit, socotind că prin arma cea dedemult, va surpa bărbăția ta, și curăția ta o va întina, ca să nu ridici cu cuvintele și cu faptele tale pe cei leneși la pocăință.
SINAXAR
În această lună, în ziua a douăzeci și opta, pomenirea Preacuviosului Părintelui nostru Efrem Sirul,
Stih: Auzit-a limba psalmicește, pe care nu o știa cu adevărat,
Efrem cel după limbă Sirian, prin care sus s-a chemat.
În a douăzeci și opt zi îngerii au luat.
Sufletul lui Efrem cel lăudat.
Acesta era de la răsărit, sirian.de neam, învățat fiind de la strămoșii săi credința cea bună, în vremile marelui Teodosie. Și a iubit din început fericitul viața călugărească, căruia zic că i s-a vărsat Dar de la Dumnezeu, prin care scriind multe Scripturi pline de umilință, și cu acelea a îndreptat pe mulți spre faptele bune. Și s-a făcut chip și pildă cuvioșilor celor de pe urmă spre viețuirea sihăstrească. Și se face pomenirea lui la muceniceasca biserică a sfintei Achilinei la Filoxen, aproape de târg.
Tot în această zi, pomenirea Preacuviosului Părintelui nostru Paladie.
Stih: Mai presus de săltările trupești fiind.
Paladie săltează acum însuși, cerurile moștenind,
Fericitul acesta Paladie într-un munte oarecare, mică căsuță făcându-și, s-a închis pe sine într-însa. Și împodobindu-și viața cu privigherea, și cu necurmata rugăciune, și cu postirea, a luat de la Dumnezeu Darul facerii de minuni. Căci un neguțător care purta cu sine mult aur, și a fost ucis de către oarecare ucigaș de oameni, a fost aruncat mort lângă ușa chiliei Sfântului. Iar după ce s-a făcut ziuă și s-a văzut lucrul, toți dau vinovăția uciderii pe Cuvios. Și dar fiind înconjurat de atâta mulțime a făcut rugăciune și a înviat mortul. Care mort sculându-se a arătat pe ucigașul, și a zis că Cuviosul este nepărtaș acelei ucideri. Încă nu numai aceasta, ci și altele multe făcând Cuviosul, și spre mai mult fiind minunat din lucrurile bunătăților, în pace s-a mutat către Dumnezeu, lăsând Bisericii scrisori vrednice de pomenire, spre folosul celor ce le vor afla.
Tot în această zi, pomenirea Preacuviosului Părintelui, nostru Iacov sihastrul.
Stih: S-a mutat din trup ca din oarecare curse scăpând,
Iacov neprins de cursele trupești fiind.
Acest cuvios lepădându-se de toate cele lumești, a locuit într-o peșteră cincisprezece ani, aproape de oarecare cetățuie ce se chema Porfirion, toată sihăstria întrebuințând. La acest Cuvios odată de către oarecari desfrânați, aducându-se o femeie curvă, care sălta cu nerușinare, îl îndemna spre păcătuire. Deci Sfântul aducându-i aminte de munca focului ce va să fie, o a adus lui Hristos pocăindu-se. Dar fiindcă nimenea nu scapă de cursele vicleanului, s-a întâmplat și acesta să cadă în mare cădere, ca să se facă pildă tuturor celor ce păcătuiesc, și povățuitor spre pocăință. Căci un oarecare bărbat din cei mari având fiică, care se bântuia de diavolul, o a adus la Cuviosul spre vindecare. Care făcând rugăciune, îndată o a izbăvit pe ea de diavolul. Însă tatăl său temându-se ca nu iarăși să o bântuiască diavolul pe tânără, împreună cu fratele său care era foarte mic, i-a lăsat la peștera Cuviosului. Iar Cuviosul stăpânindu-se de poftă, vai de cădere! Strică pe fecioara. Apoi ce se face? Ca să nu se vădească spurcata faptă, ucide pe tânără, ucide și pe fratele său. Iar trupurile lor le aruncă în râul ce curgea acolo aproape. Deci, după ce cu totul s-a deznădăjduit de a sa mântuire, a alergat ca să se ducă în lume. Dar călătorind el pe cale, l-a întâmpinat un monah oarecare cucernic, la ale căruia sfătuiri supunându-se Cuviosul, s-a băgat pe sine într-un mormânt, toată aspra viețuire suferind. Dar făcându-se oarecând secetă în acel loc, poruncește Dumnezeu Episcopului cetății, că de nu va face rugăciune Iacov cel ce este în mormânt nu va conteni seceta. Deci atuncea Episcopul împreună cu tot poporul ducându-se la el, și mult rugându-l, l-au înduplecat ca să se roage, și plecându-se a făcut rugăciune fericitul. Deci multă ploaie a curs și pământul s-a îmbătat de ape. De aicea luând Cuviosul bunele nădejdi, semn preamare având curgerea apelor, a adaos aspră viață peste cealaltă aspră viață, și lacrimi peste lacrimi, și așa întru bună petrecere și-a dat duhul lui Dumnezeu, preamulte minuni și după moarte făcând.
Tot în această zi, Sfintele două Mucenițe Maica, și fiica, care prin sabie s-au săvârșit.
Stih: Împreună cu fiica plecându-și Maica capul,
Amândouă prin sabie și-au dat Duhul.
Tot în această zi, Sfânta Haris, care tăindu-i-se picioarele s-a săvârșit.
Stih: Haris tăindu-i-se picioarele către Dumnezeu a alergat,
Căci sufleteștile picioare nu împreună i s-au tăiat.
Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne miluiește-ne, și ne mântuiește pe noi, Amin.
Cântarea a 7-a:
Irmos:
Dătător de rouă cuptorul l-a făcut îngerul, cuvioșilor tineri, iar pe haldei arzându-i porunca lui Dumnezeu, pe muncitorul l-a plecat a striga: Bine ești cuvântat Dumnezeul părinților noștri.
Puitor de lege iscusit al sihaștrilor te-ai arătat, Preacinstite, și îndemnător către împleticirile de tot felul de vrăjmași. Pentru aceasta cinstim pe pământ cinstită și sfințită pomenirea ta, Părinte Efreme.
Slavă...
Făcutu-te-ai potrivit organ al Duhului, pururea pomenite, răsunând cu suflările Lui totdeauna, și cântând cântare mântuitoare a pocăinței, nouă celor ce te lăudăm pe tine.
Și acum..., a Născătoarei:
Zămislirea ta Mireasă dumnezeiască este mai presus de cuvânt. Că ai născut pe Dumnezeu Cuvântul, pe Cel ce a mântuit de necuvântare pe toți oamenii, și Care dă cuvânt a striga: Bine ești cuvântat Dumnezeul părinților noștri,
Cântarea a 8-a:
Irmos: Din văpaia cuvioșilor...
Arătatu-te-ai ca un alt soare purtător de lumină, trimițând raze de învățături până la marginile lumii, Fericite, împuținând cu lumina pocăinței, întunericul cel fără de lumină a tot păcatul, Cuvioase Părinte.
Binecuvântăm pe Tatăl...
De râurile dumnezeieștilor dogme fiind înconjurat, ai ieșit pârâu ca din alt Eden, adăpând fața pământului, și înecând neghinele necredinței, dumnezeiescule Efreme.
Și acum..., a Născătoarei:
Mărturisindu-te cu adevărat Născătoare de Dumnezeu, cu credință strigăm ție bucuria îngerului: Că numai tu ai născut pe pământ bucuria, cea plină de Dar, pururea binecuvântată.
Irmosul: Să lăudăm, bine să cuvântăm...
Din văpaia cuvioșilor rouă ai izvorât și jertfa dreptului cu apă o ai ars, că toate le faci Hristoase cu singură voirea; pe Tine Te preaînălțăm întru toți vecii.
Cântarea a 9-a:
Irmos: Pe Dumnezeu a-l vedea...
Hrănindu-te de dragostea Atotțiitorului, toată viața ta plângându-o ai săvârșit, strigând cu spăimântare Cuvioase: Slăbește Mântuitorule valurile Darului Tău, păstrându-L pe El din-destul întru viața cea viitoare.
Dulce este cuvântul tău cel dătător de umilință și plin de luminare celor ce aleargă către tine, purtătorule de Dumnezeu Efreme minunate. Și viață fără prihană, împodobită și luminată cu toate bunătățile cele de Dumnezeu strălucite.
Slavă...
Lăcaș te-ai făcut Duhului și râu plin de ape curgătoare de viață, temelie nemișcată Bisericii, reazem sihaștrilor, pârâu pururea curgător al dumnezeieștii umilințe, vrednicule de minuni, Efreme.
Și acum..., a Născătoarei:
Nu poate să înțeleagă cuget omenesc taina cea mai presus de gând a nașterii tale Fecioară, că locuind Dumnezeu în pântecele tău, n-a stricat încuietorile fecioriei, precum singur El știe, Cel necuprins de pricepere.
Irmosul:
Pe Dumnezeu a-l vedea nu este cu putință oamenilor, spre Care nu cutează a căuta cetele îngerești; iar prin tine Preacurată, S-a arătat oamenilor Cuvântul întrupat; pe Care mărindu-L cu oștile cerești, pe tine te fericim.
LUMINÂNDA
Podobie: Cel ce ai împodobit Cerul...
Ca un râu ești izvorând pâraie de aur curgătoare, și îndemnând pe popoare către calea pocăinței, roagă-te lui Hristos, Părinte Efreme, să se mântuiască lumea.
A Născătoarei:
Nădejdea celor deznădăjduiți, scăparea creștinilor, prealăudată Născătoare de Dumnezeu, bucuria scârbiților, scapă de toată întristarea pe nevrednicii robii tăi.
STIHOAVNA din Octoih.
Slavă..., glas 2, a lui Ciprian.
Înflorind ca un finic precum zice David, Cuvioase Părinte, ai tăiat cu sabia limbile hulitorilor, Efreme. Noianurile patimilor le-ai uscat prin înfrânare, făcându-te organ Sfântului Duh, ridicând arma Crucii. Roagă pe Hristos neîncetat pentru noi, care săvârșim pomenirea ta cea pururea prăznuită.
Și acum..., a Născătoarei:
Podobie: Când de pe lemn...
Tuturor scârbiților bucurie, și asupriților folositoare, și flămânzilor dătătoare de hrană, străinilor mângâiere, celor învăluiți adăpostire, bolnavilor cercetare, celor neputincioși acoperământ și sprijineală, toiag bătrâneților, tu ești Preacurată, Maica Dumnezeului celui de sus, ție ne rugăm, grăbește de mântuiește pe robii tăi.
A Crucii, a Născătoarei:
Văzând Preacurată pe Făcătorul a toată lumea, că rabdă multe ocări, și Se înalță pe Cruce, suspinând ziceai: Prealăudate Doamne! Fiule și Dumnezeul meu, în ce chip suferi cu trupul necinste, vrând să cinstești zidirea Ta, Stăpâne? Slavă milostivirii Tale celei multe și pogorârii Tale, Iubitorule de oameni.
Și cealaltă slujbă a Utreniei după rânduială și Otpustul.
LA LITURGHIE
Fericirile din Octoih și din Canonul cuviosului Cântarea a 6-a, pe 4. Prochimen, glasul al 7-lea: Scumpă este înaintea Domnului... Stih: Ce voi răsplăti Domnului... Apostol, către Galateni: Fraților, roadă Duhului... Aliluia, glasul al 6-lea: Fericit bărbatul care se teme de Domnul... Stih: Puternică pe pământ va fi sămânța lui... Evanghelia de la Matei: Zis-a Domnul ucenicilor Săi: Toate îmi sunt date Mie de la Tatăl Meu... CHINONICUL: Întru pomenire veșnică va fi...
SFÂRȘIT