TIPIC

LMaMiJVSD
123456
78910111213
14151617181920
21222324252627
282930

2026-01-31 — sâmbătă

Sf. Mc. doctori fără de arginți Chir și Ioan

Ap. 2 Timotei 2, 11-19 · Ev. Luca 18, 2-8 · glas 8

Apostolul — 2 Timotei 2, 11-19

2 Timotei 2, 11-19

11Vrednic de crezare este cuvântul: căci dacă am murit împreună cu El, vom și învia împreună cu El.

12Dacă rămânem întru El, vom și împărăți împreună cu El; de-L vom tăgădui, și El ne va tăgădui pe noi.

13Dacă nu-I suntem credincioși, El rămâne credincios, căci nu poate să Se tăgăduiască pe Sine însuși.

14Amintește-le acestea și îndeamnă stăruitor înaintea lui Dumnezeu să nu se certe pe cuvinte, ceea ce la nimic nu folosește, decât la pierzarea ascultătorilor.

15Silește-te să te arăți încercat, înaintea lui Dumnezeu lucrător cu fața curată, drept învățând cuvântul adevărului.

16Iar de deșartele vorbiri lumești ferește-te, căci ele vor spori nelegiuirea tot mai mult.

17Cuvântul lor va roade ca o cangrenă. Dintre ei sunt Imeneu și Filet,

18Care au rătăcit de la adevăr, zicând că învierea s-a și petrecut, și răstoarnă credința unora.

19Dar temelia cea tare a lui Dumnezeu stă neclintită, având pecetea aceasta: "Cunoscut-a Domnul pe cei ce sunt ai Săi"; și "să se depărteze de la nedreptate oricine cheamă numele Domnului".

Evanghelia — Luca 18, 2-8

Luca 18, 2-8

2Zicând: Într-o cetate era un judecător care de Dumnezeu nu se temea și de om nu se rușina.

3Și era, în cetatea aceea, o văduvă, care venea la el, zicând: Fă-mi dreptate față de potrivnicul meu.

4Și un timp n-a voit, dar după acestea a zis întru sine: Deși de Dumnezeu nu mă tem și de om nu mă rușinez,

5Totuși, fiindcă văduva aceasta îmi face supărare, îi voi face dreptate, ca să nu vină mereu să mă supere.

6Și a zis Domnul: Auziți ce spune judecătorul cel nedrept?

7Dar Dumnezeu, oare, nu va face dreptate aleșilor Săi care strigă către El ziua și noaptea și pentru care El rabdă îndelung?

8Zic vouă că le va face dreptate în curând. Dar Fiul Omului, când va veni, va găsi, oare, credință pe pământ?

TipiconalSursa: Anuar liturgic și tipiconal 2026

La Vecernie (vineri seara), după Psalmul 103, Catismă nu se citește. La Doamne, strigat-am..., Stihirile din Minei, pe 6, glas 4, Slavă..., din Minei, glas 8: Doimea mucenicilor..., Și acum... Dogmatica glasului 8. La Stihoavnă, Stihiri ale Octoihului, glas 8 (se pun primele 3 Stihiri de la Doamne, strigat-am..., ale Mucenicilor, cu stihurile din Ceaslov), Slavă..., a Sfinților, din Minei, glas 2: Veniți, adunarea credincioșilor..., Și acum..., a Născătoarei, din Minei. După Tată! nostru..., Troparul Sfinților, glas 5: Sălășluindu-se darul Treimii..., Slavă..., Și acum..., al Născătoarei — al Învierii, glas 8; Ectenia întreită și Otpustul mare: Hristos, adevăratul nostru Dumnezeu...

La Utrenie (sâmbătă dimineața), la Dumnezeu este Domnul..., “Troparul Sfinților, glas 5 (de două ori), Slavă..., și acum..., al Născătoarei - al Învierii, glas 5. Obișnuitele Catisme, Sedelnele Octoihului și Psalmul 50. Canoanele pe 14: al Sfinților, cu Irmosul, pe 6; al hramului pe 4 și al Tuturor Sfinților, din Octoih, pe 4... După Cântarea a 3-a, Sedealna Sfinților (de două ori), Slavă..., Și acum..., a Născătoarei. După Cântarea a 6-a, Condacul Sfinților, apoi Icosul și Sinaxarul. După Cântarea a 9-a, Luminânda Sfinților, din Minei, glas 2, apoi alta, glas 3, și adăugăm Luminândele zilei de sâmbătă din Ceaslov. Laudele pe 4, glas 4, Slavă... același glas, Și acum..., a Născătoarei, din Minei. Doxologia zilelor de rând (citită). Stihoavna Octoihului, glas 8 (se pun primele 3 Stihiri de la Laudele Octoihului, cu stihurile din Ceaslov), Slavă..., a Sfinților, din Minei, glas 1: Primind dumnezeiescul dar..., Și acum..., a Născătoarei, din Minei. După Bine este a ne mărturisi..., Troparul Sfinților, Slavă..., Și acum..., al Născătoarei (de la sfârșitul Mineiului, același glas, sâmbătă la sfârșitul Utreniei), Ectenia întreită și Otpustul mare.

La Liturghie, Fericirile pe 8: din Canonul Sfinților, de la Cântarea a 3-a,pe 4 și ale Octoihului, pe 4. Apostolul și Evanghelia: 1. ale Sfinților Doctori; 2. de rând (sâmbătă în săptămâna a 33-a după Rusalii); 3. ale morților. Chinonic: Bucurați-vă, drepților, întru Domnul... ii Crai !- ATi

Anuar liturgic și tipiconal 2026Pag. 85–87

Mineiul: 31 ianuarieSursa: Mineiul pe ianuarie, 1926 · text: Episcop Petru Pruteanu (slujbe.teologie.net)

LA VECERNIE

La Doamne strigat-am..., Stihirile pe 6, glas 4.

Podobie: Ca pe un viteaz...

Pătimitorilor viteji, doctori de Dumnezeu trimiși, Chire și Ioane, cei cu nume mare, precum ați pierdut semeția cea fără de Dumnezeu a tiranilor, îndreptați și abaterile cugetului meu, care mă tirănesc, și vindecați patimile sufletului meu, scăpați-mă de osânda cea viitoare, rugându-vă Mântuitorului. De două ori.

Apărați-mă sfinților de viforul care mă cuprinde, și de furtuna întristărilor, care vine asupra mea, și de durerile trupului, ușurând toată durerea sufletului, care îmi vine de la cei văzuți, și de la cei nevăzuți. Ca cu credință și cu dragoste să fericesc cinstita voastră doime, care v-ați nevoit pentru Treime. De două ori.

Ca cei ce v-ați făcut lăcașuri lui Dumnezeu preafrumoase, Chire și Ioane, lăcașul vostru îl arătați izvor de tămăduiri. La care năzuind, sfinților, scăpați-mă de toată boala, liniștind pe ticălosul meu suflet, ce este tulburat de bântuielile vrăjmașului și robit răutății. De două ori.

Slavă..., glas 8:

Doime de Mucenici ne-a răsărit nouă astăzi, tămăduindu-ne durerile noastre cele sufletești, Chir și Ioan făcătorii de minuni. Că unul dintr-înșii iubind râvna cea întocmai îngerilor, încuviințându-se cu viața cea sihăstrească până la sfârșit, prin sângele muceniciei se unește cu Hristos, iar celălalt încuviințându-se întru rânduielile ostașilor, se numără în cetele oștilor cerești. Pentru aceasta rugându-se pentru sufletele noastre, împart tămăduiri, celor ce cu credință săvârșesc pomenirea lor.

Și acum..., a Născătoarei:

Podobie: Mucenicii Tăi Doamne...

Eu sunt pomul cel neroditor, Preacurată, care nu rodesc roadă de mântuire. Pentru aceea mă tem de tăiere, ca nu cumva să mă arunce în focul cel nestins pe mine ticălosul. Drept aceea cad către tine, scapă-mă de acela, și mă arată roditor Fiului tău, prin mijlocirea ta, Preacurată.

A Crucii, a Născătoarei:

Nu pot răbda Fiule, văzându-Te pe Tine adormit pe lemn, Cela ce dai tuturor deșteptare, pentru ca să dăruiești dumnezeiască și mântuitoare deșteptare celor dedemult, care pentru neascultarea cea pentru roadă a adormit cu somnul cel pierzător, Fecioara grăia tânguindu-se; pe care o slăvim.

STIHOAVNA din Octoih.

Slavă..., glas 2, a lui Anatolie.

Veniți adunarea credincioșilor astăzi, să încununăm cu laude pe Chir împreună cu Ioan, pe plugarii Darului, și pe dătătorii din-destul celor ce cer. Că în multe chipuri s-au arătat tuturor doctori prealuminați. Pentru aceasta se și roagă pentru sufletele noastre.

Și acum..., a Născătoarei:

Podobie: Când de pe lemn...

Adăpostire și sprijineală, și scăpare tare ești creștinilor, Maica Dumnezeului nostru. Ci și acum nu înceta pururea a te ruga prin rugăciunea ta cea cu priveghere, să se mântuiască robii tăi de toate primejdiile, că după Dumnezeu pe tine te avem toți credincioșii sprijinitoare și scăpare.

A Crucii, a Născătoarei, asemenea:

Strugurul cel preacopt, Care l-ai purtat în pântece nelucrat, Preacurată, dacă L-ai văzut pe Acesta spânzurat pe lemn, tânguindu-te te văitai, și strigai: Fiule preadulce! Izvorăște întru noi must, prin care să se ridice toată beția patimilor, Făcătorule de bine. Cu rugăciunile mele, ceea ce Te-am născut, ca un Milostiv, Cuvinte.

Tropar, glasul al 5-lea.

Minunile sfinților Tăi Mucenici, zid nebiruit ne-ai dăruit nouă Hristoase Dumnezeule. Pentru rugăciunile lor, sfaturile păgânilor le risipește, sceptrurile împărăției le întărește, ca un Bun și de oameni Iubitor.

Sau acesta, glas același.

Darul Treimii sălășluindu-se întru inimile voastre cele curate, preafericiților Chire și Ioane, înfricoșați izgonitori duhurilor celor necurate v-ați arătat, și ați fost tămăduitori neputințelor, nu numai celor descoperite, ci și celor ascunse. Drept aceea îndrăzneală având către Dumnezeu cel Iubitor de oameni, prin rugăciunile voastre cele neîncetate, tămăduiți patimile noastre.

Slavă..., Și acum..., al Născătoarei.

LA UTRENIE

Amândouă CANOANELE din Octoih, și al sfinților pe 6.

CANONUL Sfinților

Cântarea 1-a, glasul al 4-lea,

Irmos:

Adâncul Mării Roșii cu urme neudate, pedestru trecându-l Israil cel dedemult, cu mâinile lui Moise în chipul Crucii, puterea lui Amalic în pustie a biruit.

Stăpânire asupra înșelăciunii ai luat Chire fericite, având împreună pătimitor ostenelilor pe Ioan măritul. Pentru aceasta împreună cu dânsul vă îndulciți de desfătarea cea mai aleasă în ceruri.

Cu oștire duhovnicească încingându-te Chire preafericite, și părăsind oștirea pământească prealăudate Ioane, ați ridicat împotriva dracilor, semne de biruință de la Hristos.

Slavă...

Femei îndumnezeite, râvnind bunătății Teclei, s-au îmbrăcat cu bună credință în podoaba fecioriei cea întocmai cu îngerii, și de dragostea muceniciei către nevoințe au alergat.

Și acum..., a Născătoarei:

Din tine cea plină de Dar, Preacurată, ne-a răsărit nouă Soarele dreptății Hristos, și cu lumină a luminat pe cei ce ședeau mai înainte întru închisorile cele întărite ale întunericului.

Cântarea a 3-a:

Irmos: Veselească-se de Tine...

Mucenicii cei prealăudați, cu trupul cel neputincios ce se întăreau de patimile lui Hristos, au biruit pe ucigașul de oameni.

Primind mucenicii lui Hristos chinurile trupești, și desfătarea cea nepieritoare, duhovnicește, se bucurau.

Slavă...

Întăritu-s-a cu Crucea slăbiciunea firii femeiești. Pentru aceea bărbătește a biruit pe vrăjmașul balaur.

Și acum..., a Născătoarei:

Numai tu Maica lui Dumnezeu te-ai făcut către cei de pe pământ pricinuitoare bunătăților celor mai presus de fire. Pentru aceasta strigăm ție: Bucură-te!

Irmosul:

Veselească-se de Tine, Biserica Ta, Hristoase strigând: Tu ești puterea mea Doamne, și scăparea, și întărirea.

Sedealna, glas 4.

Podobie: Cel ce Te-ai înălțat...

Călcând la pământ dulcețile cele râvnitoare de cele de jos, v-ați ridicat mărit prin Dar către dumnezeiasca înălțime a muceniciei, pătimitorilor Chire și Ioane, luminători ai lumii. Pentru aceea ne rugăm, să ne apărați pe noi de întunericul păcatelor, și de boli, rugându-vă Dumnezeului tuturor.

Slavă..., Și acum..., a Născătoarei:

După Dumnezeu la adăpostirea ta cea dumnezeiască alergând eu smeritul, Născătoare de Dumnezeu, mă rog, miluiește-mă, Preacurată, că păcatele mele îmi covârșesc capul, și mă tem Stăpână de munci, și mă cutremur. Fă Preacurată rugăciune către Fiul tău, ca să mă mântuiesc de acestea.

A Crucii, a Născătoarei:

Pe Tine, Cel născut din Tatăl Cel fără de început, văzându-Te pe Cruce spânzurat, ceea ce în vremile cele de apoi Te-a născut cu trup, striga: Vai mie preaiubite Iisuse. Cum Cel ce Te proslăvești de îngeri, ca un Dumnezeu, Te răstignești Fiule acum de oameni fărădelege voind? Te laud pe Tine îndelung-Răbdătorule.

Cântarea a 4-a:

Irmos:

Ridicat pe Cruce văzându-Te Biserica pe Tine Soarele dreptății, a stătut întru a sa rânduială, precum se cuvine strigând: Slavă puterii Tale, Doamne.

Luminarea Darului cea neînserată a stricat înșelăciunea cea iubitoare de întuneric a vrăjmașului, arătând biruitori ei pe Chir și Ioan, strălucind ca niște luminători.

Îndulcindu-se de dragostea Treimii mucenicii și de dânsa întărindu-se tare Chir și Ioan, cu unirea cea mai bună, s-au arătat organe ale lui Dumnezeu.

Slavă...

Cât este de cinstit lăcașul vostru cel de tămăduiri; că izgonește boala cea rea a duhurilor celor viclene, și tuturor celor ce pătimesc le dă Dar tămăduitor de rele, nebiruiților Mucenici.

Și acum..., a Născătoarei:

Fără ispită de nuntă ai născut o Fecioară, și după naștere te-ai arătat iarăși Fecioară. Pentru aceea cu glasuri neîncetate, cu credință neîndoită strigăm ție: Bucură-te Stăpână!

Cântarea a 5-a:

Irmos:

Tu Doamne lumina mea în lume ai venit, Lumina cea sfântă, Care întorci dintru întunericul necunoștinței, pe cei ce Te laudă pe Tine cu credință.

Doimea mucenicilor a dorit de Tine, Mântuitorule. Tu Sfinte după vrednicie Te-ai odihnit întru sfinții Chir și Ioan.

Al tău lucru este Bunule surparea vrăjmașului, Tu cu Crucea Ta ai făcut mărturisitori bunei credințe, și cu mărire i-ai încununat.

Slavă...

Ioan și Chir, cu vitejie îndemnând pe fecioare, le-au făcut, să Te iubească numai pe Tine, Doamne, cu cuget neîngrozit.

Și acum..., a Născătoarei:

Pe tine armă nebiruită asupra vrăjmașilor te punem înainte. Pe tine întărire și nădejde de mântuirea noastră te-am câștigat dumnezeiască Mireasă.

Cântarea a 6-a:

Irmos: Jertfi-voi ție cu glas...

Ales-au mucenicii mai bine a se jertfi pentru Hristos, decât a jertfi vrăjmașului, și decât a alege pe vicleanul tiran, au ales mai bine pe Cel ce S-a jertfit pentru noi ca o oaie, pentru milostivire.

Cei ce zgâriau fără de milă pe Mucenici, simțeau durere, iar săgețile se făceau ca niște bătăi de prunci, la cei ce se zgâriau. Că preaslăvit se întăreau cu Dumnezeiescul Duh.

Doimea cea dintr-un cuget, cu credință și cu bună pătimire mărturisindu-Te Domn și Împărat a toată făptura, a stătut împotriva celor fărădelege până la sânge.

Slavă...

Prin omorâre a ridicat lauda cea nemuritoare, Mucenița Atanasia, împreună cu Eudoxia și cu Teodota și cu dumnezeiasca Teoctista, odraslele ei.

Și acum..., a Născătoarei:

Prin nașterea ta ne curățim de blestemul strămoașei Eva. Că tu născând pe Hristos Fecioară Maică, în locul blestemului ne-ai izvorât nouă binecuvântare.

Irmosul:

Jertfi-voi Ție cu glas de laudă Doamne, Biserica strigă către Tine, de sângele dracilor curățindu-se, cu sângele cel curs prin milostivire din coasta Ta.

CONDAC, glas 3.

Podobie: Fecioara astăzi...

Din dumnezeiescul Har, Dar de minuni luând sfinților, minuni faceți neîncetat; toate patimile noastre, cu meșteșugul doctoriei cel nevăzut tăindu-le, Chire de Dumnezeu înțelepțite, cu Ioan pururea slăvitul. Căci voi dumnezeiești doctori sunteți.

ICOS

Pe voi înșivă lui Dumnezeu făgăduindu-vă sfinților, toată ispita celor rele pentru Dânsul ați suferit, murind de bunăvoie Mucenici viteji, și după moarte tuturor izvorâți dumnezeiești daruri, celor ce sunt dosădiți, dintre care unul, și cel dintâi sunt eu ticălosul. Că la trup și la suflet de multe răni sunt bolnav, și cu credință strig către voi: Tămăduiți-mă! Căci voi sunteți dumnezeiești doctori.

SINAXAR

În această lună, în ziua a treizeci și una, pomenirea sfinților și de minuni făcătorilor fără de arginți, Chir și Ioan.

Stih: Ioan împreună cu Chir către sabie s-au nevoit.

Împreună cu Chir face minuni și după al sabiei sfârșit.

Pe Chir și Ioan i-au tăiat,

În a treizeci și una zi cu adevărat.

Acești sfinți Mucenici Chir și Ioan au fost în zilele împăratului Dioclețian, însă Chir era din Alexandria și Ioan din Edesa, Deci fiind atuncea prigonire asupra creștinilor, Chir s-a dus spre partea mării, ce se zice sânul Arabiei, și luând cinul călugăresc, locui acolo. Iar Ioan se duse la Ierusalim și auzind minunile ce făcea Chir, că tămăduia tot felul de boli și de neputințe,. se duse la Alexandria, și de acolo mergând unde era el, se află împreună cu dânsul. Deci prinzându-se o femeie anume Atanasia, cu trei fiice ale ei: Teodota, Teoctista și Eudoxia, pentru credința ce aveau în Hristos, și vrând a sta de față înaintea judecătorului, sfinții se temură, ca nu cumva să pătimească ceva, ca niște femei ce erau, îngrozindu-se de mărimea muncilor. Deci mergând sfinții, le îmbărbătau și le îndemnau să stea tare la munci, care din cauza aceasta aprinzându-se și ei, și mărturisind pe Domnul nostru Iisus Hristos Dumnezeu adevărat, și încăpând la multe munci, li s-au tăiat capetele împreună cu femeile cele ce s-au zis mai sus. Și se face prăznuirea lor la muceniceasca lor casă la locul ce se numește al lui Forachie.

Tot în această zi, pomenirea zisei Sfintei Mucenițe Atanasia și a celor trei fiice fecioare ale ei, Teodota, Teoctista și Eudoxia.

Stih: Maică preabună și treime de fiice fiind,

Pentru dragostea Părintelui a toate prin sabie sunt murind.

Tot în această zi, pomenirea Sfinților Mucenici, Victorin, Victor, Nichifor, Claudie, Diodor, Serapin și Papia cei din Corint.

Stih: În piuă mădularele a trei viteji s-au zdrobit,

Și câte trei mădulare ale trupului lui Hristos s-au văzut.

Bună pârgă Claudie Domnului este dând.

De la trupul său, mâinile și picioarele tăind.

Încununează-te Diodore Mucenice intrând,

În cuptorul cu foc cununa durerilor primind.

Dacă de frica sabiei pe tine viață te voi iubi.

Și cum Dumnezeu pe mine Serapin ma va primi.

Cu amara baia mării Papie spălându-te,

Câștiguri dulceața desfătării celei de sus desfătându-te.

Aceștia în vremea lui Deciu împăratul fiind prinși pentru mărturisirea în Hristos, și aducându-se înaintea lui Tertie antipatul, care cârmuia domnia Eladei la Corint (căci din Corint se trăgeau cu neamul și sfinții) după multe și nesuferite munci, în multe feluri, sfârșitul vieții lor primiră, de vreme ce Victorin, Victor și Nichifor, în piuă fiind băgați și zdrobiți și-au dat sufletele la Domnul. Iar Claudie, tăindu-i-se mâinile și picioarele a răposat; iar Diodor și-a primit sfârșitul prin foc; iar lui Serapin i s-a tăiat capul; iar Papia înecat în mare și-a săvârșit mucenicia.

Tot în această zi, Sfânta Muceniță Trifina.

Stih: Taurul Trifino se desfătează de trupul tău cel curat,

Și te trimite către desfătările cele nestricăcioase cu adevărat.

Aceasta a fost din cetatea Cizic, care este la Elespont, fiica oarecăruia Anastasie senator, și maică-sa Socratia creștină. Deci a mărturisit, nu de alții adusă la această mucenicie, ci însăși pe sine aducându-se, și ocăra și batjocorea grozăviile cu care li se părea nebunilor și nepricepuților a cinsti pe dumnezeii lor, și-i învăța să-și părăsească deșertăciunile, și încă se ruga lui Dumnezeu ca să-i întoarcă. Drept aceea din porunca lui Chesarie guvernatorul, fu aruncată în foc, și scăpând de acolo cu preaslăvire, o spânzurară sus, și slobozind-o de acolo, căzu jos pe niște piroane ce erau puse întradins. Apoi fu dată la fiare, și celelalte fiare nu se atinseră de dânsa, iar un taur trecând o lovi cu coarnele de o spintecă. Și zic că acolo unde i s-a vărsat sângele, a izvorât o fântână cu apă curată, din care scoțând și bând femeile cele ce după naștere nu aveau lapte, îndată li se făcea lapte. Și nu numai la femei, ci și la dobitoace parte femeiască, care nu aveau lapte și la acestea zic, bând din apa aceea, îndată le venea lapte.

Tot în această zi, Sfântul noul Mucenic Ilie Ardul, care în Calamata Peloponesului a mărturisit la anii o mie șase sute optzeci și prin foc s-a săvârșit.

Stih: Nu te arde pe tine Ilie purtătorule de cunună focul,

Căci înlăuntru focul dragostei lui Dumnezeu erai avându-l.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne miluiește-ne, și ne mântuiește pe noi, Amin.

Cântarea a 7-a:

Irmos:

În cuptorul persienesc tinerii lui Avraam, cu pofta bunei credințe, mai vârtos decât cu văpaia focului fiind aprinși, au strigat: Bine ești cuvântat în Biserica slavei Tale, Doamne.

Cumpănind cugetarea pătimitorii, ca întru o atârnare de cumpănă înălțându-se cu Treimea slavei celei nestricate, strigă: Bine ești cuvântat în Biserica slavei Tale, Doamne.

Cunoscând Mucenicii cugetele vrăjmașului, nebăgând seamă de tot felul de chinuri și de amăgiri, strigau: Bine ești cuvântat în Biserica slavei Tale, Doamne.

Slavă...

Cu răbdarea durerilor încununându-se Chir și Ioan, slujitorii Treimii strigau: Bine ești cuvântat în Biserica slavei Tale, Doamne.

Și acum..., a Născătoarei:

Ceea ce ești lăcaș dumnezeiesc sfințit al Celui Preaînalt, bucură-te! Că prin tine s-a dat bucuria Născătoare de Dumnezeu, celor ce strigă: Binecuvântată ești tu între femei Preacurată Stăpână.

Cântarea a 8-a:

Irmos: Mâinile întinzându-și...

Cei fărădelege chemau cumplit spre tăgăduirea lui Dumnezeu celui adevărat din fire, dar mucenicii cei nebiruiți prin zidire arătau pe Cel ce este Ziditor a toată lumea, strigând: Binecuvântați toate lucrurile Domnului pe Domnul.

Nebunește fiind turbați de înșelăciune tiranii cei cugetători de cele pământești, împingeau prin moarte spre viață, pe cei ce au viețuirea nestricată întru înălțime, care strigau: Binecuvântați toate lucrurile Domnului pe Domnul.

Binecuvântăm pe Tatăl...

Moaștele mucenicilor au arătat fulgere de minuni în lume, Hristoase, arătând în priveliște înșelăciunea nălucirii ticălosului, și dând tămăduire, celor ce cu bună cuviință strigau: Binecuvântați toate lucrurile Domnului pe Domnul.

Și acum..., a Născătoarei:

Cuvântul Tatălui cel neîntrupat, fiind mai înainte fără de Maică, pe urmă întrupându-Se din tine Preacurată, S-a arătat fără de tată, vrând pentru milostivire să mântuiască pe cei ce cântă: Binecuvântați toate lucrurile Domnului pe Domnul.

Irmosul: Să lăudăm, bine să cuvântăm...

Mâinile întinzându-și Daniil, gurile leilor cele deschise în groapă, le-a încuiat, și puterea focului a stins; cu buna faptă încingându-se, tinerii cei iubitori de buna credință, strigând: Binecuvântați toate lucrurile Domnului pe Domnul.

Cântarea a 9-a:

Irmos: Hristos, Piatra cea netăiată...

Ascultătoare până la moarte s-a arătat tovărășia nebiruiților Chir și Ioan, la dumnezeieștile porunci ale Stăpânului. Pentru aceea în mâinile Ziditorului și-au dat sufletele lor.

Doi luminători strălucesc luminile minunilor, dintr-un izvor purtător de lumină scoțând bolnavilor tămăduiri din Darul cel nestricăcios. Pe care după vrednicie să-i slăvim.

Slavă...

Doimea mucenicilor celor nebiruiți bărbătește a binecuvântat unimea Dumnezeieștii Ființe în trei Ipostasuri; iar pe Cuvântul cel întrupat L-a propovăduit un Hristos în două firi.

Și acum..., a Născătoarei:

Milostivește-te spre mine, Hristoase, când vei veni cu slavă să judeci lumea, risipește negura patimilor mele, cu rugăciunile celeia ce Te-a născut, și cu ale cinstiților Tăi Mucenici, ca un Bun, și mult Milostiv.

Irmosul:

Hristos, Piatra cea netăiată de mână, cea din marginea unghiului; din tine muntele cel netăiat Fecioară, S-a tăiat, adunând firile cele osebite. Pentru aceasta veselindu-ne, pe tine Născătoare de Dumnezeu te mărim.

LUMINÂNDA

Podobie: Cu ucenicii să ne suim...

Mai-mari celor fără de arginți, și stele dumnezeiești v-ați arătat lumii Mucenicilor, purtătorilor de Dumnezeu, ca niște apărători ai adevărului. Că luând de la Dumnezeu îndurare, prealăudaților, tăinuit tămăduiți patimile sufletești și trupești. Pentru aceasta cinstim pomenirea voastră cea purtătoare de lumină, Chire și Ioane.

Slavă..., altă Luminândă.

Podobie: Cela ce ai împodobit Cerul...

Minunaților luminători, Chire și Ioane, tămăduiți bolile noastre cele sufletești și trupești, ca cei ce ați luat de la Domnul, Darul tămăduirilor.

Și acum..., a Născătoarei:

Pe tine toți păcătoșii te avem părtinitoare, Preasfântă Născătoare de Dumnezeu. Tu pe Fiul tău fă-ni-L nouă bine îmblânzit, Maică de Dumnezeu dăruită.

LA LAUDE

Stihirile pe 4, glas 4.

Podobie: Ca pe un viteaz...

Pe doimea mucenicilor, care are strălucirea Treimii pe temeliile credinței, pe florile care dau mirosul cel adevărat al cunoștinței lui Dumnezeu, pe Chir și cu dânsul împreună pe marele Ioan, toți să-i cinstim cu cântări, ca pe cei ce se roagă neîncetat pentru noi, Iubitorului de oameni. De două ori.

Doctori bolnavilor și luminători neapuși, prin credință apărători mărturisirii, mucenicilor dimpreună părtași v-ați arătat fericiților, care cu adevărat ați luat cununile biruinței, Chire slăvite și înțelepte Ioane. Rugați neîncetat pe Mântuitorul pentru noi, preafericiților.

Dănțuiesc astăzi frumoasele fecioare ale lui Hristos, împreună cu doi dumnezeiești Mucenici, de Dumnezeu cugetători. Și ca cele ce sunt părtașe slavei și strălucirii lor, măresc dimpreună cu dânșii pe Cel ce le întărea pe dânsele, care se roagă să se mântuiască de stricăciune și de primejdii, cei ce săvârșesc cu credință, cinstită pomenirea lor, totdeauna.

Slavă..., glas 4:

Cu cântări vrednice de laudă să mărim credincioșii pe Chir și pe Ioan, pe cei întru Duhul frați, și după trup cugetători de frăție. Împreună cu dânșii și pe viteaza Atanasia și pe odraslele ei, Teodota, Eudoxia și Teoctista pătimitoarele și bunele fecioare, care se roagă lui Hristos pentru sufletele noastre.

Și acum..., a Născătoarei:

Podobie: Cela ce de sus...

Nu ascund eu ticălosul cumplite răutățile mele, că le am câte urăște Dumnezeu, spurcându-mi sufletul și trupul și gândul, prin cugete cu lucruri necuvioase, și cu cuvinte urâte, cu limba grăind de rău, pe cei ce păcătuiesc, lucrând eu cele mai rele. Născătoare de Dumnezeu, dă-mi îndreptare acestora tuturor; ca trezvindu-mă de cumplita mea obișnuire, să cad și să plâng în rămășița vieții mele pentru cele ce rău am făcut.

A Crucii, a Născătoarei:

Nu Mă plânge Maică, văzându-Mă spânzurat pe lemn, pe Mine Fiul tău și Dumnezeu, Cel ce am spânzurat pământul neținut pe ape, și am zidit toată făptura. Pentru că Mă voi scula și Mă voi proslăvi și cu tărie voi sfărâma împărățiile iadului și voi pierde toată puterea lui, și pe cei legați voi scoate din răutatea lui ca un Milostiv, și-i voi aduce la Tatăl Meu, ca un Iubitor de oameni.

Slavă... glas 1, a lui Anatolie.

Primind dumnezeiescul Dar de vindecări, fără de plată tămăduiți bolile sufletești și trupești, mai-marilor fără de arginți, Chire și Ioane. Drept aceea Hristos prin voi dând credincioșilor sănătate după vrednicie, strălucitori prea-adevărați a toată lumea v-a arătat. Pe Care rugați-L, să izbăvească sufletele noastre.

Și acum..., a Născătoarei:

Cu proorocii să lăudăm pe Fecioara, pe ceea ce este năstrapă de aur a manei, pe rugul cel nears și masă, scaun și sfeșnic de aur, care are luminare, munte netăiat, sicriu al sfințeniei și ușă dumnezeiască.

A Crucii, a Născătoarei:

Dacă a văzut ridicat pe Cruce pe Mielușelul, Preacurata Fecioară, tânguindu-se, striga: Preadulcele meu Fiu! Ce nouă și preaslăvită vedere este aceasta? Cum, Cela ce ții toate cu mâna, pe lemn Te pironești cu trupul?

Și cealaltă slujbă a Utreniei după rânduială și Otpustul.

LA LITURGHIE

Fericirile din Octoih și din Canonul sfinților, Cântarea a 3-a pe 4. Prochimen, glasul al 4-lea: Sfinților celor de pe pământul Lui... Stih: Mai-nainte am văzut pe Domnul înaintea mea... Apostol către Corinteni: Fraților voi sunteți trupul lui Hristos, și mădulare din parte... Aliluia glasul al 2-lea: Iată ce este bun sau ce este frumos... Evanghelia de la Matei: În vremea aceea chemând Iisus pe cei doisprezece ucenici ai Săi... CHINONICUL: Bucurați-vă drepților întru Domnul, celor drepți se cuvine laudă...


Versiunea: 0.4.4 · 75ad3a5 / 07.10.2026 - 09:23